CEL MAI IUBIT DINTRE PĂMÂNTENI

Marin Preda

>prezentare<

Marin Preda (n. 5 august 1922, Siliștea-Gumești, județul Teleorman — d. 16 mai 1980, Mogoșoaia)
a fost un scriitor român postbelic și directorul editurii "Cartea Românească". Marin Preda a fost un
fervent opozant al regimului comunist, mai multe voci confirmând că scriitorul i-a spus lui Nicolae
Ceaușescu „Dacă vreți să introduceți realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid” în anii '70.
Ultimul său roman lansat în 1980, „Cel mai iubit dintre pământeni”, este considerat o critică violentă
a comunismului. După câteva săptămâni pe piață, romanul a fost retras din toate bibliotecile și
librăriile publice și universitare. În scurt timp, pe 16 mai 1980, scriitorul a fost găsit mort în camera
sa din vila de creație a scriitorilor din Palatul Mogoșoaia. La momentul decesului său, Marin Preda
era deputat în Marea Adunare Națională.

Romanul “Cel mai iubit dintre pamanteni”este:

a) roman subiectiv, intrucat este scris la persoana intai, din perspectiva (subiectiva) a personajului-
narator, Victor Petrini. Cu exceptia unui singur moment, in volumul al treilea, cand discursul epic
este la persoana a lll-a, fiind preluat de Ciceo, avocatul prieten al lui Petrini, in carte nu exista decat o
voce narativa, cititorul nu afla decat atat cat stie si dezvaluie personajul principal;

b) roman modern: problematica este complexa; eroul este un intelectual, ca si multe alte personaje
ale cartii; se imbina diferite tehnici narative, de la naratiune, confesiune si introspectie pana la
rememorare, descriere, eseu; romanul se inscrie in tipologia neo-modernista a literaturii romane
postbelice, incercand sa dezvolte, sub pretextul unei povesti personale (a lui Petrini), marea poveste
a conditiei umane intr-un moment anume din istoria societatii;

c) roman citadin: actiunea se petrece intr-un oras de provincie;

d) roman erotic, prin interesul pentru istoriile de dragoste ale lui Victor Petrini si pentru incercarile
repetate ale acestuia de a-si gasi implinirea alaturi de femeile pe care Ie-a iubit si care s-au
indragostit, la randul lor, de el: Nineta Romulus, „Caprioara", Matilda, Suzy Culala;

e) roman politic: fundalul socio-istoric al romanului este reprezentat de lumea romaneasca a anilor
'50, atunci cand se instalase dictatura comunista; se regasesc, intr-o formula critica, si nu doar in
limbaj aluziv, esopic, abuzurile sistemului totalitar exercitate in mai multe domenii ale vietii sociale si
culturale; Victor Petrini este arestat si condamnat, prima data fara vina, din cauza unei culpe
ipotetice, asa cum se intampla des in anii '50-'60 in Romania comunista, si este tratat in afara
normelor drepturilor omului si intr-un sistem judiciar aberant; cititorul din anii '80, care nu avea
libertate de expresie, putea gasi in roman imagini, situatii (precum statul la cozi, discriminarea,
absenta libertatii, saracia, suspiciunea generalizata, confiscarea abuziva a averilor) pe care ei insisi le
traisera sau inca le mai traiau, dar despre care nu puteau vorbi - din contra, realitatea era, in presa si
in literatura oficiala, prezentata trunchiat, intr-o lumina fortat pozitiva, in concordanta cu doctrina
politica a vremii; Petrini scrie un eseu filozofic intitulat sugestiv „Era ticalosilor";

f) roman eseu: foarte multe pagini ale cartii sunt constituite din fragmente in care accentul cade pe
meditatia asupra unor chestiuni teoretice, filozofice, literare. Discutiile lui Victor Petrini cu Petrica
Nicolau sau cu Ion Micu, pornind de la istoria veche sau recenta, de la caracterul oamenilor, de la
situatii sociale sau reflectiile lui Petrini asupra mortii (cu care se deschide romanul), asupra iubirii,
asupra libertatii individului etc. constituie substanta eseistica a romanului. De retinut ca
protagonistul are el insusi o formatie de filozof, este profesor si viseaza sa scrie o carte care sa
revolutioneze perspectiva in filozofia contemporana;

g) total: asa cum reiese numai din enumerarea celorlalte tipuri in care poate fi incadrat, are o
problematica foarte vasta, incercand sa cuprinda atat destinul uman, cu istoriile de iubire si cu
intamplarile dramatice ale existentei, cat si evolutia unei lumi, cu tarele ei cu tot, dar si o atitudine
explicit exprimata asupra vietii, conditiei umane si istoriei.

Tema centrală a romanului este iluzia fericirii atinsă prin iubire, precum și imposibilitatea evadării
individului din contextul istoric în care se află. Pe parcursul acestuia, Marin Preda dezvoltă tema
raportului dintre ființa umană şi istorie, a destinului în mâinile căruia omul devine o jucărie.

Cu toate acestea, „Cel mai iubit dintre pământeni” abordează multe alte teme secundare:
înstrăinarea de părinți sub forma dezrădăcinării, căreia i se adaugă pierderea religiei, violența
relațiilor sociale, precum și sublimul alăturat terorii în iubire.

Romanul se constituie ca un jurnal, pe care detinutul Victor Petrini il scrie in timpul ultimei sale
condamnari si in care isi regandeste intreaga viata.

Prima parte a acestei retrospective cronologice evoca tineretea lui Victor Petrini, petrecuta inaintea
si in vremea celui de-al doilea razboi mondial, cand "timpul nu mai avea rabdare" (ca si in
"Morometii").

Crescut intr-un oras transilvanean, in casa unui muncitor de la fabrica de avioane, Victor Petrini
devine " un adolescent dur si turbulent", ocolit de fete (carora le era frica de el) si urat de colegi
pentru gandirea sa transanta.

Incetul cu incetul, tanarul se transforma intr-un alt Mare Singuratic, intr-un instrainat orgolios si
revoltat impotriva lui Dumnezeu (ca Lucifer*).

Poate nu neaparat din aceste pricini, dar, in orice caz, existenta lui Petrini s-ar putea asemana cu
destinul luciferic:

"caderea" in Infern incepe in adolescenta si tot ceea ce va urma (istoria absurda, detentia, iubirea
convertita in ura, cele doua crime) constituie "treptele" coborarii in "subterana".
Expresia simbolica a "subteranei" o constituie "munca" la ucis de sobolani in care va fi aruncat
profesorul universitar Victor Petrini. Deocamdata, persoana asupra careia isi revarsa liceanul
necazurile instrainarii sale este Mama. Cu aceasta, fiul poarta discutii contradictorii pe teme
religioase, ba chiar, intr-o seara, o loveste peste bratul care facea asupra lui semnul crucii.

Prima parte a volumului I ar putea fi privita si ca roman al formarii unui tanar.

Din aceasta formare face parte si initierea erotica (episodul legaturii cu Nineta Romulus), sfarsita
curand prin plecarea fetei. Dupa ce termina liceul, Victor Petrini se inscrie la Facul負atea de Litere si
Filozofie din acelasi oras, devenind un student stralucit.

Acum traieste o noua iubire (pentru o frumoasa colega numita de el Caprioara), dar nunta proiectata
nu are loc: dorind sa scape de o sarcina ("amintire" de la un medicinist), Caprioara moare, se pare, in
timpul interventiei.

Cautarea fetei de catre autoritati si ancheta la care este supus Petrini constituie un mic roman
senzational a carui enigma ramane pecetluita.

Incepand cu partea a doua a cartii, viata personajului central curge dictata de aceeasi Soarta, in
interiorul careia notiunile de: fericire, iubire, prietenie, dreptate isi modifica sensurile.

Pregatindu-se pentru o cariera in invatamantul superior, Petrini preda la o scoala unde-l are drept
coleg pe un anume Petrica Nicolau (ins anxios si autor al unui volum de versuri) care ii devine
prieten.

Invitat intr-o zi la masa, Victor ramane impresionat de frumusetea iradianta a Matildei (sotia noului
sau amic), de care se indragosteste.

La randul ei, femeia raspunde cu caldura acestei iubiri, vizitandu-l pe Victor Petrini si trimitandu-i
scrisori, cu atat mai mult, cu cat sotul ei (dominat de un tata autoritar) devenise si mai dificil.

Dupa doi ani, divortul dintre sotii Nicolau pronuntandu-se, Petrini se casatoreste cu Matilda si se
muta in somptuoasa ei casa.

Abia acum incepe iadul pentru proaspatul sot, caci iubirea stihiala a femeii oscileaza intre patima si
ura, cunoscand chiar momente de violenta, cand dragostea coboara "in subterana".

Intelectuala si ea (era arhitecta), dar avand o cultura diferita de cea filozofica, Matilda nu poate crea
o comunicare spirituala cu sotul ei (care devenise asistent universitar si scria o lucrare despre o noua
gnoza). in plus, femeia are destule momente in care isi arata adancurile (urate) ale sufletului sau
abisal, devenind parca un alt om.

Intr-o zi, ducandu-si sotul in vizita la o ruda, Matilda il trateaza ca pe un necunoscut, ranindu-i
mandria in fata numeroasei ei familii; banuitoare fara temei, il actfza mereu pe Victor de simpatii
fata de alte femei, ba chiar, intr-o zi, sparge sertarele in care acesta isi pastra manuscrisul viitoarei lui
carti; nu de putine ori, ea incearca sa-si impuna dominatia, ba chiar sa-l invite sa plece.

Aceasta ar fi o parte din romanul de dragoste continut in cartea de fata. Imaginea care sintetizeaza
transformarea iubirii dintre cei doi soti este chipul Matildei, care capata trasaturi masculinizate, ca
intr-un mit intors al Androginului: "imi arata un chip devastat, cu ochii pe jumatate inchisi, acest chip
care nu era frumos decat printr-un misterios suflu interior, era parasit acum de armonia lui si mi se
arata ochilor cu oribilele trasaturi ale unui barbat".

In paralel cu existenta cuplului Petrini, sunt infatisate aspecte din viata politica si universitara a anilor
1950. Acestea constituie o noua "treapta" a coborarii in Infern, cand Istoria devine absurda,
mutilandu-i pe cei care nu se incadreaza in "patul" ei procustian. Astfel, noul decan al Facultatii de
Filozofie (unde preda si Petrini) este un anume Vaintrub, medic stomatolog devenit, peste noapte,
profesor de marxism. Tot acum, un mare filozof (probabil L. Blaga) este inlaturat si inlocuit cu un ins
total nepregatit, iar unele discipline sunt scoase din planul de invatamant; cel mai puternic om din
facultate este caloriferistul (devenit secretar de partid); din ordinul lui Stalin, incepe amenajarea
Canalului Dunare-Marea Neagra, pe santierele caruia este distrusa intelectualitatea romaneasca; un
coleg al lui Petrini (un anume Cubles) este arestat, in timpul demonstratiei de 7 Noiembrie, din
pricina ca strigase ca Ardealul este pamant romanesc.

Tabloul vietii universitare din acei ani este completat, in volumul al III-lea, prin amintirile lui Suzy
Culala (iubita lui Petrini). Aceasta evoca sedintele in care, in fata amfiteatrelor pline de studenti, erau
"infierati" tinerii care proveneau din familii instarite; in urma unei asemenea "demascari", o fata se
spanzurase.

Petrini resimte, in curand absurditatea timpului pe care-l traia; chiar in seara botezului fiicei sale,
Silvia, acesta este arestat. Aici se incheie primul volum al romanului.

Volumul al II-lea prezinta, la inceput, interogatoriile absurde la care este supus Victor (acuzat ca ar
fi facut parte din miscarea "Sumanele negre", de esenta antimaghiara). Dupa trei luni, cu toate ca nu
recunoscuse ceea ce nici nu era adevarat, Petrini este condamnat si ajunge in minele de plumb de la
Baia Sprie.

Este o noua "treapta" a coborarii in Infern, concretizata in imaginea dantesca a galeriilor intunecate,
dar si in rautatea gardienilor analfabeti, dar stapaniti de mandria puterii. Unul dintre acestia
ravneste sa-l ucida pe Victor Petrini, tinandu-l nopti intregi descult si numai in camasa, in ghereta din
scanduri a carcerei, in luna februarie. Scena in care acest gardian mimeaza zdrobirea tamplei
detinutului este edificatoare pentru Istoria stupida care agresa fiinta umana, distrugandu-i
inteligenta.

Asa se face ca, intr-o zi, Victor Petrini il ucide pe gardianul primejdios, impingandu-l in abisul
intunecat al minei si salvan-du-si astfel viata. Considerata drept un accident datorat neatentiei,
aceasta moarte trece neobservata.

Eliberat dupa trei ani si trei luni, personajul se intoarce in orasul sau, dar nu mai poate fi vorba de a fi
reintegrat in invatamant; el este obligat sa intre in echipa de deratizare a orasului, uciderea
sobolanilor fiind, poate, ultima "treapta" a coborarii in Infern.

Toate aceste aspecte (viata universitara, atitudinea autorita tilor, existenta puscariasilor politici,
trimiterea la "munca de jos" a intelectualilor) alcatuiesc romanul politic si social.

La putin timp dupa intoarcerea sotului sau, Matilda (deranjata de noua pozitie sociala a acestuia)
divorteaza si se casatoreste cu un anume Mircea - activist de partid de rang superior.
Victor Petrini devine strungar, apoi contabil la o intreprindere (ORACA), incercand sa ramana om
intr-o lume ilogica: "intr-o lume absurda, de «rinoceri» trebuie sa ramai om, chiar cu riscul de a
deveni tu insuti absurd ca nu esti rinocer." (Andreea Vladescu)

Volumul al II-lea se incheie cu paginile de mare vibratie evocand moartea Mamei, care se desparte
de viata indurerata si plina de amar.

Volumul al IlI-lea prezinta intoarcerea lui Victor Petrini la mitul iubirii.

Nascuta din nevoia de a umple golul lasat de moartea Mamei, aceasta dragoste se va dovedi o iluzie:
Suzy Culala (iubita lui Petrini) isi ascunde nu doar infatisarea (sub pletele castanii ca un alt val al
Mayei), ci si statutul social. Casatorita cu un inginer dipsoman, Pencea, ea "uita" acest "amanunt",
fapt care va avea urmari grave: in timp ce se aflau la munte, Suzy si Victor sunt urmariti, pana in
cabina telefericului, de catre Pencea (hotarat sa-i ucida). Pentru a se apara, Petrini il impinge in
prapastie pe dipsoman, savarsind a doua crima.

Marturisindu-si fapta, Victor este inchis din nou, timpul detentiei fiind si cel in care isi scrie jurnalul.

Finalul il evoca pe acest om batut de soarta in perioada urmatoare eliberarii; acum scapa de iubirea-
iluzie (prin plecarea din tara a lui Suzy) si se pregateste sa-si publice cartile. La numai treizeci si cinci
de ani, personajul intelege ca mitul fericirii prin iubire va dainui etern.

Povestirea lui Petrini e o “povestire exemplara” (in sensul pe care il acorda Mircea Eliade acestei
sintagme pentru a defini mitul), de aceea, dupa ce o incheie, nu o distruge. Ultimele randuri ar putea
defini substanta cea mai pura a cartii in care “mitul fericirii prin iubire” e vazut ca dimensiune
definitorie a existentei umane.

Impotriva titlului, Victor Petrini se dovedeste a fi cel mai putin iubit dintre pamanteni si totusi
convingerea personajului exprimata la sfarsitul romanului este, ‘’ daca dragoste nu e, nimic nu e’’.
Infrant in viata sociala, dominat de indivizi inferiori, agresivi, primitivi, Petrini isi gaseste revansa in
scris. Scrisul reprezinta pentru el o eliberare, o regenerare sufleteasca, o realizare in spirit, unica
sansa de a depasi infernul conditiei umane.