Scurt istoric

"Cel mai iubit dintre pamânteni" este romanul unei “mari conştiinţe“ (Acad. Eugen Simion). Marin
Preda scrie fără să îşi judece personajul, nici măcar din punct de vedere al justiţiei, scrie despre
constiinţa unui personaj ce crede în existenţa dragostei şi în realizarea fericirii prin ea.
Romanul include aproape toate aspectele care l-au interesat pe autor: mediul muncitoresc si de activiști,
intelectual si de tineret, cel de periferie a Bucureștilor, meditația asupra politicii și a personalităților
politice, lumea scriitoricească. Acestora li se adauga teme noi: viata universitară în anii 1940 – 1950,
închisoarea, canalul.
Scris într-un context politic total nefavorabil și anume perioada comunistă, "Cel mai iubit dintre
pământeni" de Marin Preda este, parafrazându-l pe Eugen Simion, "romanul unui destin care-și asumă o
istorie, romanul unei istorii care trăiește printr-un destin".
Temele romanului
Romanul prezintă mai multe teme, cum ar fi cea politică, cuprinzând detalii despre “obsedantul
deceniu“, de dragoste, evidențiând relaţiile lui Victor Petrini, ce crede în dragoste, ca sentiment
fundamental; morală, fiind profesor universitar de filosofie și un adevărat moralist de clasă ; tema
moravurilor, prezentând societatea românească din acea perioadă.
Ideea romanului lui Marin Preda
Ideea romanului, este că o societate construită pe abuzminciună, asasinat politic, ateistă, care
promovează bestiile la conducerea societății, nu poate exista mult timp și se autodevorează.
Problematica
Înstrăinarea de părinți
Pierderea religiei
Familia
Bucuria scrisului
Ura ca drog
Violența relațiilor sociale
Sublimul
Oroarea în iubire
Tragedia fără tragic
Omul ca jucăria soartei
Nicolae Manolescu opinează că sub raportul acestor teme, "Cel mai iubit dintre pământeni" poate fi
considerat un roman complet: social, politic, sentimental, ideologic, psihologic, eseist, senzațional și
polițist, frescă a unei lumi și analiză a unui eșec în dragoste, cronică de familie și spovedanie a unui
învins".
Repere spațio-temporale
Evenimentele se petrec într-un oraș din Transilvania al cărui nume nu este precizat în roman, dar care,
după opinia criticii literare, ar putea fi recunoscut Clujul, în perioada de după cel de-al doilea război
mondial, mai precis, în anii '50-'60 ai comunismului.
Romanul începe cu o propoziţie despre moarte “Moartea e un fenomen simplu în natură, numai oamenii
îl fac înspăimântător“, iar Victor Petrini este prezentat într-o celulă, condamnat pe viaţă, scriindu-şi
memoriile. Apoi firul epic se întoarce în urmă cu mulţi ani, când el era doar un adolescent. Este un text
de tip memorialistic și cumva toți comentatorii au observat legătura strânsă dintre autorul romanului și
personajul acestuia. Cu alte cuvinte, Victor Petrini ar fi un alter-ego al lui Marin Preda.

Petrini și toată povestea lui ar fi în roman două elemente fictive și chiar dacă corespondența dintre autor
și personaj este una strînsă, totuși personajul creat este cumva imaginar, ca și toate evenimentele prin
care trece. Victor Petrini, deși se consideră un bărbat urât, are totuși cîteva relații de dragoste: fete și,
ulterior, femei care se îndrăgostesc de el.

Cert este că fiecare poveste de iubire era trăită intens de către el, deși la un moment dat, este rănit și
suferă.

Victor Petrini
- protagonistul și, în același timp, personajul-narator al romanului;
- reprezintă tipul intelectului lucid;
- asistent universitar, profesor de filosofie, astfel el își analizează cu luciditate și își problematizează
existența;
- conform lui Nicolae Manolescu, Petrini are ceva din idealismul și din cavalerismul etic al eroilor lui
Cămil Petrescu, decât care este totuși mai complex;
- dorința lui cea mai mare este de a înțelege totul și este complet pătruns de credința că se poate obține
fericire prin iubire;
- viața, însă, nu i-a împlinit dorințele și acesta eșuează acolo unde ținea cel mai mult să reușească, în
dragoste;
Personajul principal pornește prin labirintul social primește iubirea ca pe un fir al Ariadnei, alcătuit din
patru secvențe simbolice:
Nineta
Prima lui iubire este o simplă fată, Nineta Romulus, pe care o întâlnește în cârciuma "Mama Răniților".
Acesta reprezintă dragostea adolescenței. Capriciul rupe cuplul, fiindcă Nineta îi impune voința, adică
să-și părăsească destinul propriu ca să-l urmeze pe al ei.
Caprioara
Cea dea doua iubită îl admiră, fiidcă, devenit asistent la universitate, crede căpoate domina realitatea.
Căprioara fiind sedusă de un medicinist, a rămas însărcinată. Astfel Victor Petrini, orgolios, nu acceptă
compromisul și o impune pe iubita lui să facă avort. Încercând să scape de sarcină, aceasta moare într-o
formă misterioasă, cadavrul fiind de negăsit.
Matilda
Matilda reprezintă a treia etapă a drumului prin labirint, când el crede, ca filosof, că poate lua în posesie
realitatea prin cunoaștere și vrea să elaboreze o nouă gnoză. Eugen Simion afirmă despre ea: ".. este o
ființă abisală, imprevizibilă, jucăria unei forțe obscure. [...] Femeie instruită(este arhitectă), Matilda cade
peridic sub puterea unui rău incontrolabil și atunci femeia tandră și atrăgătoare devine de
nerecunoscut".
Suzy
Al patrulea tronson al labirintului este parcurs pe firul Suzy. După cum Eugen Simion spune: "
Feminitatea ei se bazează pe o continuă fugă de identitate. Nu e trufașă și n-are crize de demnitate,
existența ei lunecă la suprafața evenimentelor, fără mari traume. Suzy ascunde însă adevărul ei statut
conjugal și lipsa ei de curaj, explibilă altfel, provoacă un deznodământ grav".

Concluzii
Victor Petrini caută un mod de supraviețuire a omului superior într-o lume absurdă, într-o societate atât
de degradată de lipsa de principiile morale, ca urmare a cultivării ateismului satanic, încât capătă
aspectul unui coșmar. Titlul romanului sugerează această ieșire prin cuvintele: "dacă dragoste nu e,
nimic nu e...", cuvinte așezate în finalul romanului ca o concluzie, care generează și mesajul romanului.
Ele sunt o parafrază la definiția dragostei dată de Sfântul Apostol Pavel(1,Cor.). Cel ce nu a înțeles și nu
face Legea Iubirii își irosește viața, cade din rău în mai mare rău și se osândește.
Relaţia dintre două personaje: Victor Petrini – Matilda

Victor Petrini o cunoaşte pe Matilda, o femeie voluntară şi dificilă, soţia unui prieten,Petrică
Nicolau, a căror căsătorie era un infern. Eroul se implică în viaţa cuplului, încurajând
sentimentele Matildei. Aceasta, ca personaj, nu are nimic din pshologia actanţilor lui Marin
Preda, deoarece lumina de pe chipul lor nu se regăseşte niciodată pe faţa acestei finite
imprevzibile şi abisale. Firul de sânge răsăritean (după tată se numea Dimitrievna) poate fi o
explicaţie a complicaţiilor sufletului, alcătuit dintr-o suită de căderi şi înălţări, hărţuit de
”duşmani bizari, care-I chinuiau puternica ei forţă vitală”. Faţă de V. Petrini manifestă un
sentiment de iubire puternic şi promiţător: “ Soneria zbârâi. In prag era Matilda, îmbrăcată de
vară, cum n-o văzusem şi cum nu mi-o puteam închipui. Nici acum n-o pot descrie. Pot spune
doar că semăna cu un fluture mare: aducea cu ea pajiştea, grădina, câmpul plin de iarbă,
soarele de primăvară. Matilda strălucea ca o floare şi nici urmă de dramă pe chipul ei şi simţii
de îndată că această strălucire care iradia din întreaga ei fiinţă era în legătură cu mine.”
Căsătorit cu aceasta, Petrini trece printr-o gamă întreagă de sentimente. Pentru el, soţia era
punctul de sprijin al lumii, dar evoluţia căsniciei lor îl conduce spre dezastru. La puţin timp după
căsătorie descoperă că femeia are dorinţa necontenită “de a-şi doborî bărbbatul”. Aceasta îl
paralizează, în preajma ei se simte imobilizat, îndrăgostit nebuneşte, bărbatul îşi închipuise
altfel viaţa de familie şi conchide “Căsătoria e o temniţă în acre oamenii, cu vini diferite, se
închid şi se urăsc reciproc crezând că au fost pedepsiţi să ispăşească pe nedrept pedeapsa
celuilalt.” Iubirea lui e totală şi tragică, pentru că îşi dă seama de eşec. “Primejdia în care se află
un bărbat care iubeşte total o femeie seamănă cu aceea a unui om care a atins un fir de înaltă
tensiune şi care, dacă nu se zbate, dacă instinctul nu l-a ajutat să se smulgă în chiar clipa când a
fost zgâlţâit, moare agăţat acolo fără scăpare.” Intre el şi Matilda prăpastia devine imensă.
Barbatul o priveşte şi o analizează,accentul deplasându-se pe mişcarea vieţii interioare a
cuplului. Petrini se închide în sine treptat, mai întâi încuie sertarele biroului, ceea ce provoacă
nemulţumire totală femeii, care le sparge şi-i citeşte manuscrisele. In furia care-l cuprinde,
văzându-şi foile împrăştiate, bărbatul o loveşte. Iubirea pentru ea coboară în zonele obscure
ale existenţei, planând încetul cu încetul în vulgar. Permanent, eroul va proiecta spre
comparaţie viaţa sa familială pe coordonatele spirituale ale altor cupluri: Ion Micu-Ivona, Ion
Micu-Clara, Ciceo-Lavinia etc. Traiectoria iubirii pentru ea pornise de la fascinaţia resimţită,
văzând-o pe trecătoarea care “avea pe chip un surâs parcă de beatitudine şi în ochi o sclipire
enigmatică. Cei doi ani de aşteptare a judecării procesului de divorţ îi aduseseră clipe de neuitat
Matilda, care păreacă vine “de departe, din ceaţa vremurilor”, i se dăruise într-o iubire mută şi
totală. Dezamăgirea s-a instalat însă, în câteva zile după căsătoria cu ea, când a constatat
că”obiectiv vorbind, ideile mele nu o atingeau nici cât un fulg”. Barbatul nu o mai
recunoaşte,vrea să descopere în ea femeia primei clipe, cea care-l fascinase. Intors de la o
manifestaţie,după ce fusese martor al agresiunii absurde a unui prieten, coleg de catedră,
copleşit, Petrini caută un sprijin moral în iubirea Matildei. Reacţia de nepăsare şi apostrofarea
ei neaşteptată îl rănesc şi porneşte însingurat pe străzi.