Sunteți pe pagina 1din 1

Romanul modern subiectiv interbelic:

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi


de Camil Petrescu
Intreaga poetica a romanului camilpetresciana exprima renuntarea curajoasa la iluzia cunoasterii absolute a omului. (Nicolae Manolescu) Scriitorul a fost mereu preocupat de teoretizarea actului creator. Conceptul sau cu privire la literatura a fost formulata in studiul Noua structura si opera lui Marcel Proust inclus in volumul Teze si antiteze. Camil Petrescu vizeaza o estetica moderna a romanului romanesc, considerand proza traditionala depasita. La fel ca Eugen Lovinescu, Camil Petrescu vedea modernizarea literaturii prin sincronizarea cu filozofia si psihologia epocii. Din filozofie, autorul preia intuitionismul bergsonian prin accentul pe timp ca durata interioara, si nu ca timp cronologic. Timpul este subiectiv, se dilata si se contracta in functie de trairile personajului. Romanul modern este caracterizat de subiectivitate, de naratiunea la persoana I. Astfel romanul inseamna experienta interioara: Nu putem cunoaste nimic absolut decat rasfrangandu-ne in noi insine, deci intorcand privirea asupra propriului continut sufletesc. Autorul marturisea: Sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc..Eu nu pot vorbi onest decat la persoana I. O alta trasatura moderna a romanului este autenticitatea, sugerata prin paginile de jurnal, scrisorile si naratiunea la persoana I. Anticalofinizmul reprezinta o alta trasatura a romanului modern. Presupune lipsa figurilor de stil a povesti net ca intr-un proces verbal. Geneza romanului se leaga de intentia autorului de a scrie despre razboi. El chiar publicase cateva titluri de astfel de opere in revistele vremii. Romanul este dezvoltarea nuvelei Fata cu obraz verde. La vulcan inclusa in partea a II.-a a romanului. Romanul apare in anul 1930 in 2 volume din necesitati editoriale, cele 2 parti fiind unificate de prezenta aceleiasi constiinte, Stefan Ghiorghidiu. Romanul prezinta dubla drama a lui Stefan Ghiorghidiu: drama erotica provocata de o iubire nereusita si drama sociala provocata de neadaptarea la mediul social si de razboi. Romanul incepe cu destainuirea personajului narator: Eram insurat de 2 ani si jumatate cu o colega de la universitate si banuiam ca ma insala. Gheorghidiu e gelos din orgoliu, sufera ca Luceafarul eminescian pentru ca femeia iubita nu se identifica cu idealul sau de iubire. Am putea spune ca Ela, ca si fata de imparat din poem, doreste sa patrunda in sfera preocuparilor inalte ale sotului ei asistand chiar si la cursurile de matematica, desi nu o interesau. Odata cu bruma de avere ce ii revine cuplului Stefan Ela, cei doi se indeparteaza de fostii prieteni si devin prizonierii atentiei familiei si relatiilor acesteia. Puterea banilor, afacerile marii burghezii, normele snobismului, toate se reliefeaza in sanul clanului familial. Drama personala, cea a geloziei, se desfasoara in climatul de minciuna a acestei lumi, condusa de forta banului. Drama geloziei este provocata si de schimbarea categoriei sociale. Atata vreme cat ramane ignorata de rudele bogate ale sotului ei, Ela emana numai iubire, devotament si sinceritate. Adaptarea la noul mediu in care o impinge mostenirea, ii transforma personalitatea. Stefan crede pentru o scurta vreme ca siguranta materiala ii va oferi posibilitatea de a se ocupa de lucrarile sale filozofice si sa-i asigure nevestei sale un trai fara griji, fara a se implica insa intr-un nou univers social. O asemenea convingere se va dovedi insa gresita. Ela il pune in situatii ambigue fara iesire si relatia celor 2 va fi distrusa in finalul romanului. Intelectual prin formatie, Stefan Ghiorghidiu e pasionat de lumea ideilor pe care o prefera lumii reale. El se autodefineste in scena de la popota. Atunci el descrie iubirea ca pe o experienta totala in care partenerii au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt. Se raporteaza la camarazii lui a caror parere despre iubire o considera lipsita de finete, vulgara, inferioara. El defineste iubirea ca un monoideism pana la sentiment patologic: O iubire mare e mai curand un proces de autosugestie. Trebuie timp si complicitate pentru formarea ei. El traieste la inceput iluzia ca a gasit idealul feminin: Simteam ca femeia aceasta era a mea, in exemplar unic, asa ca eul meu, ca mama mea. In final are revelatia ca fiinta iubita este defapt un suflet comun inferior. Drama personajului masculin rezulta din diferenta care exista intre real si ideal, intre ceea ce crede ca este Ela, si ceea ce este ea cu adevarat. Incertitudinea si gelozia devin o tortura continua: Imi petreceam timpul spionandu-i prieteniile, urmarind-oera o suferinta de neinchipuit care se hranea din propria ei substanta. Excursia la Odobesti devine apogeul suferintei: In cele 3 zile am fost ca si bolnavMa simteam imbecil, ridicol si naiv. Razboiul ofera solutia dilemei eroului. In razboi el constata ca drama lui individuala este infima, raportata la drama celor multi. Paginile de razboi capata autenticitate deoarece contin secvente din jurnalul de front al autorului.