CEL MAI IUBIT DINTRE PĂMÂNTENI

MARIN PREDA

Publicat în 1980, cu puţin timp înainte de moartea autorului, “ Cel mai iubit dintre pământeni”
este considerat de Eugen Simion “ un roman total”, subiectiv, având narator homodiegetic, reunind mai
multe tipuri ale aceleaşi specii iar Nicolae Manolescu apreciază opera ca fiind “ roman complet, social,
politic, sentimental, ideologic, psihologic, eseistic, senzaţional, frescă a unei lumi şi analiză a unui
eşec în dragoste, cronică de familie şi spovedanie a unui învins”.

Romanul a apărut în perioada comunistă, când se permitea deja publicarea unor cărţi care să
devăluie erorile şi ororile din anii de după al doilea Război Mondial şi din deceniul 6, în care la
conducerea ţării fusese Gheorghe Gheorghiu Dej. În cele peste 1200 de pagini autorul dezvoltă tema
raportului dintre fiinţa umană şi istorie, a soartei în puterea căreia omul devine o marionetă. Opera a fost
nuanţată de E. Simion “romanul unui destin care-şi asumă o istorie, romanul unei istorii care trăieşte
printr-un destin”. Sunt cuprinse însă şi tema familiei, tema erotică, senzaţionalul.

Titlul romanului poate fi înţeles abia la sfărşit, şi constituie o ironie amară: cel mai iubit dintre
pământeni n-are parte de iubirea semenilor, mai mult decât atât, soarta îi joacă o festă amară hărăzidu-i
înfrângeri şi umiliţe şi făcând din el un ucigaş fără voie, fiind de fapt „ cel mai lovit dintre pământeni”
(E. Negrici).

Amplul roman este strucurat în zece părţi şi reprezintă o confesiune lucidă şi amară scrisă la
persoana I de personajul narator Victor Petrini, cu accentul pe anii 50 (obsedantul deceniu).

Tehnica narativă este cea a retrospectivei, protagonistul închis pentru crimă povestindu-şi întraga
viaţă, excepţie făcând 30 de pagini din ultimul volum. Victor Petrini, profesor de filizofie, îşi analizează
cu luciditate existenţa. Aflat pentru a doua oară în închisoare, în aşteptarea judecării procesului, eroul îşi
rememoreză viaţa în scris şi încearcă să-i înteleagă erorile. Relatarea întămplărilor din perspectiva unui
individ aflat într-o situaţie limită, este o convenţie romanescă utilizată frecvent şi care conferă o notă de
autenticitatee. Începutul este reprezentat de o meditaţie pe tema morţii.(Moartea este un fenomen simplu
în natură, numai oamenii îl fac înspăimântător” iar volumul III se încheie prin fraza conclusivă „dacă
dragoste nu e nimic nu e”.

În acest mod Eros şi Thanatos se arcuiesc peste întraga acţiune. Fraza finală are sursă biblică în
Epistola lui Pavel către Corintieni din Noul Testament.

Începutul şi finalul stabilesc simetrie prin antiteză. Conţinutul nu urmează ordonarea specifică
derulării unui subiect literar, dar în mare măsură cronologia evenimentelor este respectată. Ca şi în
romanul lui Camil Petrescu „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” se porneşte de la un
prezent matur pentru a se trece ulterior prin flash-back şi retrospecţie la rememorarea întregii vieţi.
 Victor Petrini înfăptuieşze fără voie o crimă, se simte ameninţat de pedeapsa cu închisoarea pe
viaţă sau chiar pedeapsa capitală, se gândeşte şi la sinucidere, iar la sugestia avocatului începe să
consemneze cât mai detaliat evenimentele. Ceea ce ar fi trebuit să fie o mărturisire în legătură cu un caz
concret devine un act de spovedanie, o refacere a parcursului unei vieţi , un jurnal. Evenimetele se petrec
într-un oraş din Transivania, al cărui nume nu este precizat în roman, dar în care ar putea fi recunoscut
Clujul, în perioada de după al doilea Război Mondial, mai precis în anii ’50-’60. Intelectual, profesor de
filozofie, asistent universitar, cu strălucite perspective profesionale, aspirând să compună „ o nouă
gnoză” şi scriind un eseu despre Era ticăloşilor, personajul narator ajunge să fie încarcerat de două ori.
Mai întâi dintr-un abuz, din cauza excesului de zel al susţinătorilor regimului comunist, o frază absolut
nevinovată , dintr-o scrisoare primită de la un fost prieten, plecat în străinătate şi fost membru al
organizaţiei legionare „ Sumanele negre” este interpretat greşit, fiind acuzat de complot politic, iar a
doua oară fiind în legitimă apărare, îl omoară pe agresivul soţ al femeii iubite, Suzy Culala. Traiectoria
existenţială a lui Petrini cuprinde în mare 4 etape, fiecare este legată de o iubire, de un anumit stadiu al
evoluţiei intelectuale, de o realitate socială.

Prima etapă, cea de adolescenţă, este marcată prin iubirea pentru Nineta Romulus, se constituie
într-un bildungsroman, urmărindu-se formarea tânărului Victor Petrini. Începând cu vârsta de 18 ani se
transformă într-un alt „Mare Siguratic”, înstrăinat, orgolios şi revoltat împotriva lui Dumnezeu, ca
Lucifer. Asemeni acestuia, căderea în infern începe în adolescenţă şi tot ce va urma, istoria absurdă,
detenţia, iubirea convertită în ură, crimele, constituie treptele căderii în subterană. Apogeul este atins
odată cu munca la deratizare, la uciderea şobolanilor.

Persoana asupra căreia liceanul îşi revarsă necazurile înstrăinării este mama. Tinereţea stă sub
semnul erosului, după dragostea pentru Nineta, urmează relaţia cu Căprioara care sfârşeşte în mod
tragic. Eroul se îndrăgosteşte de Matilda, soţia colegului său, Petrică Nicolau. Căsnicia celor doi, aflată
într-un punct critic, se încheie printr-un divorţ, după care Petrini se căsătoreşte cu Matilda. Odată
căsătorită Matilda se transformă, se dovedeşte a fi o fire voluntară şi dificilă, o fiinţă abisală,
imprevizibilă, iar Victor presimte că va avea aceeaşi soartă cu a lui Petrică. Iubirea ei oscilează între
patimă şi ură cunoscând şi momente de violenţă. Îşi tratează cu multă răceală soţul, îi caută prin sertare,
iar invitat fiind la nişte rude de-ale Matidei, este aproape total ignorat de soţie. Extrem de bănuitoare
încearcă să-l domine, este imprevizibilă, dispare de acasă fără să-l anunţe. Perioada Matilda este
relevantă şi pe plan social, ne aflăm în obsedantul deceniu, când principala modalitate de reformare a
instituţiilor constă în înlăturarea intelectualilor şi în instaurarea dictaturii proletare. În paralel cu
existenţa cuplului Petrini se conturează pagini din romanul politic şi social. Istoria este absurdă, au loc o
serie de schimbări şocante, conorme cu realitatea anilor ’50, ca într-un pat procustian, sun înlăturaţi toţi
cei care nu se încadrează în cerinţele noului sistem politic: un mare poet, se presupune că ar fi vorba de
Lucian Blaga, este îndepărtat şi înlocuit cu un ins total nepregătit, noul decan al Facultăţii de Filozofie
devine un dentist, multe discipline sunt scoase din planul de învăţământ. Cel mai puternic om din
facultate este caloriferistul devenit secretar de partid.
 Din ordinul lui Stalin începe amenajarea canalului Dunăre- Marea Neagră, pe şantierele căruia
este distrusă intelectualitatea românească.

Victor Petrini şi Matida au împreună o fiică, pe Silvia. La botezul copilului, după ce părinţii
hotărâseră să se despartă, Victor Petrini este arestat în mod abuziv, ajunge la închisoare, la canal, apoi
într-o mină de plumb, unde cunoaşte treptele cele mai de jos ale abjecţiei umane. La ieşirea din
închisoare este părăsit de Matilda care se recăsătoreşte cu Mircea, un activist devenit înalt demnitar.

Pentru a-şi câştiga existenţa, Petrini lucrează pentru o vreme la serviciul de deratizare publică, şi
în cele din urmă se angajează strungar, apoi la întreprinderea Oraca, contabil. Aici o întâlneşte pe Suyz
Culala, opusul Matidei, o femeie tandră, afectuoasă, al cărei caracter nu s-a înăsprit deşi trecuse prin
numeroase încercări. Fiica patronului Culala ce deţinea o fabrică de produse de papetărie , îşi văzuse
părinţii întemniţaţi, fusese exmatriculată din facultate şi muncise ca zidăriţă pe un şantier. Deşi îl iubeşte
pe Petrini, îi ascune acestuia statul ei conjugal. În timpul unei excursii la munte soţul îl atacă pe
protagonist în cabina unui teleferic, iar acesta din urmă, îl înpinge involuntar într-o prăpastie.

Întemniţat pentru a doua oară, Petrini, în aşteptarea procesului scrie „romanul vieţii lui”. „Înfrânt
în viaţa socială, înfrânt de mai multe ori în iubire, filozoful află în scriitură o bucurie recuperatoare.”
(E.Simion).

Datorită comportamentului exemplar pedeapsa este redusă la doi ani de detenţie. Eroul se
desparte şi de Suzy care pleacă în Italia iar Petrini primeşte un post de profesor de francrză într-o
comună şi hotărăşte să-şi dedice viaţa fiicei lui, Silvia.

Personajul central al romanului este ca în cazul tuturor romanelor subiective, analitice, un

intelectual, un filozof, înclinat spre studierea adâncimilor conştiinţei şi spre problematizarea existenţei.
Principalele modalităţi de prezentare este autocaracterizarea realizată rareori în mod direct deoarece
romanul eseu conturează eroul în raport cu lumea, cu societatea, cu semenii săi, realizându-se o cronică
personală despre evenimentele unei epoci. Victor Petrini ilustrează condiţia inadaptatului social. Finalul
evidenţiază energia inepuizabilă pe care omul o conservă şi o afirmă atunci când idealul la care se
raportează proclamă superioritatea umanităţii. Personajul tragic este mereu angajat într.un conflict cu o
forţă care-l depăşeşte. Invariabil pierde lupta, dar triumfă valorile în numele cărora a luptat. Astfel că
existenţa sa este marcată de sacrificiu, iar Petrini care nu pare a fi cel mai iubit dintre pământeni este
consecvent cu sine şi îşi afirmă încrederea în iubirea universală „Mitul acesta al fercirii prin iubire dacă
dragoste nu e nimic nu e”.