Nuvela

Caracterizarea parintelui Trandafir

Ioan Slavici este unul dintre marii clasici ai literaturii romane fiind prozator, dramaturg si
publicist. Opera sa cuprinde:
-creatii epice:- basme:” Zana Zorilor”, “Florita din codru”
- nuvele:”Moara cu noroc”, “Budulea Taichii”, “Padureanca”, “Comoara”
- romane:”Mara”
-creatii dramatice:”Fata de birau” , “Gaspar Graziani”
-a editat ziare si reviste
Partea cea mai valoroasa a creatiei sale o reprezinta nuvelele publicate in volumul “Novele din
popor” din 1881, in care abordeaza teme din lumea satului transilvanean.Nuvela Popa Tanda a fost
publicata in revista “Convorbiri literare” in anul 1875.
Parintele Trandafir este personajul principal al nuvelei deoarece participa la toate momentele
subiectului, in jurul sau se incheaga intreaga actiune a operei, fiind prezentat in evolutia lui.
Importanta acestui personaj se releva si din titlul nuvelei care reprezinta porecla data de sateni
preotului din Saraceni. Personaj pozitiv idealizat de catre autor, deoarece in portretul parintelui
Trandafir predomina trasaturile pozitive de caracter, calitatile acestuia. Prin intermediul lui, Slavici
ilustreaza ideea morala ca omul sfinteste locul. Popa Tanda este simbolul omului intreprinzator care
vrea sa schimbe o lume ruinata.
In conturarea personajului sunt utilizate mai multe procedee:
- caracterizarea directa facuta de autor: Trandafir, fiul dascalului Pintilie din Butucani
ajunge dupa ani de invatatura si munca, preot in satul natal.Autorul prezinta o scurta retrospectiva
asupra tineretii personajului, a “ostenelii” depuse in anii de munca si a privatiunilor materiale prin care
acesta trecuse. Inca din al doilea paragraf al operei, Slavici face o caracterizare-sinteza a celui pe care
il va infatisa de-a lungul intregii nuvele:”este un om bun”, “a invatat multa carte “, “canta mai frumos
decat chiar si raposatul, tatal sau (…) si totdeauna vorbeste drept si cumpanit ca si cand ar citi din
carte. Aduna din multe si face din nimica ceva. Strange, drege si culege ca sa aiba pentru sine si pentru
altii”.
Portretul de tinerete al preotului este contradictoriu. Ajunge popa in satul natal care are
oameni cu stare, dar nu ramane acolo decat doi ani din cauza severitatii sale morale. Calitatile lui:
bunatatea, vorba dreapta si bine cumpanita, harnicia si daruirea profesionala ar fi trebuit sa-l ajute sa
ramana intr-un sat bogat, daca destinul n-ar fi hotarat altfel. Din scurta retrospectiva asupra tineretii
personajului se contureaza si alte trasaturi: perseverenta in atingerea scopului propus, taria si puterea
de a depasi greutatile si de a se multumi cu putin. Din pacate, o anume sinceritate dusa pana la duritate
si o anume asprime in relatiile cu semenii sai a determinat transferarea la Saraceni: “greu la vorba” ,
“cam aspru la judecata, prea de-a dreptul, prea verde-fatis”
- caracterizarea indirecta rezulta din fapte, atitudine, limbaj, relatia cu
celelalte personaje precum si plasarea intr-un anumit mediu social
Preotul incearca sa-i scoata din inertie, mai intai prin predici, apoi prin sfaturi si, in final , prin
zeflemisire. Toate aceste strategii sunt insa zadarnice, satenii sfarsind prin a-l ocoli pe incomodul preot
si ramanand neschimbati.
Parintele Trandafir parcurge un drum dificil: la inceput are statutul unei persoane din afara
comunitatii, nefiind acceptat de aceasta. Portretul de maturitate al preotului este rezultatul unei
influente crescande pe care o are in comunitatea rurala. Aceasta autoritate asupra satenilor vine insa
dupa esecuri repetate de adaptare a lumii la el si a lui la lume.Analizeaza cu luciditate situatia, percepe
conflictul exterior cu satenii si conflictul interior declansat de dorinta de a schimba mentalitatea
enoriasilor si inutilitatea demersurilor sale. Cu energie si tenacitate adopta modul de influenta din
aproape in aproape, determinandu-i sa devina receptivi la exemplul personal.Saracenenii, care initial
raspunsesera cu ostilitatesi si il poreclisera popa Tanda, isi modifica atitudinea atunci cand vad ca
preotul se concentreaza asupra universului casnic si transforma, prin eforturi inzecite, gospodaria
darapanata intr-un spatiu al prosperitatii. Exemplul devine molipsitor in comunitatea rurala. Primii
care accepta influenta binefacatoare a muncii sunt : clopotarul Cozonac, Marcu Florii Cucului, Mitru
Catanas. Satenii isi dau sema ca preotul nu e “omul dracului” ci “omul lui Dumnezeu” . Atitudinea
saracenenilor oscileaza de la toleranta la ostilitate si apoi la acceptare si admiratie: “dar tina-l
Dumnezeu.Tot om bun ramane parintele Trandafir.” Cu o gandire practica , stapan pe sine desi
cunoaste momente de indoiala, personajul atinge in final stadiul deplinei multumiri. Este prezentat in
postura de bunic, inconjurat de familie, stie sa se bucure de fericirea caminului asa cum se bucurase
copilareste de fiecare reusita gospodareasca.
Asadar, urmarind destinul unui personaj, popa Tanda, din tinerete pana in anii senectutii, trecand
prin diverse situatii, uneori dramatice, accentul se pune pe profilul moral al celui ce a gustat amarul
infrangerilor dar si bucuria biruintei, indeplinind menirea sa de preot.