Caracterizarea personajului principal-părintele Trandafir

Textul literar Popa Tanda, de Ioan Slavici, aduce în prim-

plan puterea exemplului personal, care îi determină pe cei din
jur să adopte o atitudine pozitivă. Astfel, părintele Trandafir
reuşeşte să schimbe mentalitatea sătenilor, ajutându-i să
descopere adevăratele valori.
Preotul Trandafir este personajul principal şi eponim,
reprezentativ pentru tipologia eroului civilizator, care îşi
propune, de la bun început, să facă din Sărăceni, satul în care
fusese mutat, o localitate prosperă.
Protagonistul este amplu caracterizat, atât în mod direct
(de către narator şi de celelalte personaje), cât şi în manieră
indirectă (prin fapte, limbaj, mediul în care trăieşte, relaţia cu
celelalte personaje, nume şi poreclă).
 Încă din incipitul textului, e caracterizat de narator, care îi
precizează statutul social şi originea. Preot în satul natal,
Butucani, e unul dintre cei doi copii ai dascălului Pintilie. Tot aici
sunt precizate o serie de trăsături pozitive ale preotului
Trandafir, un model de virtute. E priceput, calculat, vorbeşte
drept şi cumpănit. Nu în ultimul rând, e un om pregătit, datorită
faptului că a învăţat multă carte. Din nefericire, fiind greu la
vorbă şi aspru la judecată, declanşează nemulţumirea ţăranilor
din Butucani, care îi solicită protopopului să fie transferat într-
un alt sat. În urma demersurilor acestora, ajunge în Sărăceni, o
localitate cu oameni leneşi. Dacă la început oamenii din
Sărăceni nu-l apreciază pe preot şi ajung chiar să îl numească
omul dracului, în finalul textului unul dintre ţărani surprinde
schimbarea de mentalitate, printr-o replică memorabilă: Ţine-l,
Doamne, la mulţi ani, că este omul lui Dumnezeu!.
Deznodământul operei dezvăluie şi câteva elemente de portret
fizic ale părintelui Trandafir, descris în mijlocul familiei, în
ipostaza de bunic: Dacă părul cărunt şi barba căruntă nu ar
vesti vremea lui, am crede că copilaşii cu care se joacă înspre
seară sunt copilaşii lui.
Calităţile preotului sunt evidenţiate treptat, prin mijloace
specifice caracterizării indirecte, şi completează armonios
portretul său moral. Faptele şi vorbele părintelui, menţionate în
intrigă şi în desfăşurarea acţiunii, sunt sugestive în acest sens.
Preotul Trandafir îşi manifestă încă de la început intenţia de a
schimba cu totul înfăţişarea satului, de a-i civiliza pe săteni,
transformându-i din oameni leneşi, în ţărani harnici, cu o
situaţie materială bună. Mai întâi, în prima duminică, el ţine o
predică în faţa mulţimii care vine în număr mare să îl vadă pe
noul preot. Chiar din a doua duminică însă, sătenii ocolesc
biserica. Părintele Trandafir nu este omul care să renunţe la
primul eşec. Perseverent, preotul merge el la săteni şi îi
sfătuieşte. Mai apoi, apelează la ironie şi la batjocură, fără a
reuşi să-i schimbe, din păcate. În acest context, oamenii îl
poreclesc popa Tanda, considerând că umblă mult şi fără rost.
Adevărata influenţă asupra sătenilor o are părintele Trandafir
atunci când aplică metoda exemplului personal. Se dovedeşte
un fin cunoscător al psihologiei umane şi intuieşte că numai aşa
va putea să-şi influenţeze enoriaşii. Preotul harnic îşi repară
casa, îşi cultivă grădina şi pământurile de la marginea satului,
confecţionează împletituri din nuiele şi le vinde apoi în târg. Îi
atrage în aceste acţiuni şi pe săteni, şi în curând roadele
bunăstării sunt evidente: are cai, trăsură şi cumpără straie noi
familiei. Descrierea satului din finalul textului evidenţiază faptul
că sătenii i-au urmat exemplul. Preotul devenit bunic îşi trăieşte
la bătrâneţe satisfacţia de a fi reuşit să îi schimbe în bine pe
enoriaşii săi. Numele părintelui are o semnificaţie simbolică.
Frumuseţea trandafirului trimite cu gândul la puritatea
sufletească a personajului, în timp ce spinii florii pot fi asociaţi
cu defectele preotului, evidenţiate în prima parte a textului.
Textul literar Popa Tanda ilustrează un personaj
emblematic al satului transilvănean, purtătorul unui mesaj etic,
care îl atrage pe cititor.