Caracterizare de personaj

-Popa Tanda-

Nuvela Popa Tanda, de Ioan Slavici, a fost scrisǎ în anul 1873 şi publicatǎ în
anul 1875, în revista Convorbiri literare. Actiunea nuvelei surprinde evoluţia
pǎrintelui Trandafir de-a lungul existenţei luni în satul Sǎrǎceni.
Popa Tanda este personajul principal al fragmentului, deoarece participǎ
activ la toate momentele acţiunii, celelalte personaje gravitând în jurul sǎu.
Preotul Trandafir este un personaj real, individual şi pozitiv, reprezantând
imaginea preotului perfect, care, cu multǎ dârjenie, reuşeste sǎ transforme un sat
de la zero.
Personajul este caracterizat, în mod direct, de cǎtre narator în secvenţele:
pe pǎrintele Trandafir sǎ-l ţinǎ Dumnezeu! Este om bun, a învǎţat multǎ carte şi
cântǎ mai frumos şi decât rǎposatul sǎu tata… şi totdeauna vorbeşte drept şi
cumpǎnit ca şi când ar citi din carte… şi harnic şi grijitor este pǎrintele Trandafir,
adunǎ … şi face din nimica ceva, strânge, drege ca sǎ aibǎ pentru sine şi pentru
alţii… de aici reiese faptul cǎ pǎrintele este harnic, învǎţat, bun interpret,
persevernt şi darnic.
De asemenea, preotul este caracterizat direct şi de sǎteni, aceştia
spunându-i: Popa e omul dracului, de unde reise din nou perseverenţa lui şi faptul
cǎ nu se dǎ niciodatǎ bǎtut.
Caracterizarea indirectǎ, prin limbaj, prin comportament şi prin locul din
care provine îl suprinde pe pǎrinte de-a lungul existenţei lui în satul Sǎrǎceni.
Astfel cǎ, din limbaj reiese sentimentul de îngrijorare: câtǎ vreme sǎrǎcenii vor fi
leneşi, ei vor rǎmâne sǎraci şi eu flǎmând…, din comportament din nou reiese
insistenţa pǎrintelui: popa la mort, popa la bisericǎ, popa la nuntǎ, popa la veicini,
trebuie sǎ fugi din sat dacǎ vrei sǎ scapi de popǎ…, iar din mediul din care provine
reiese sǎrǎcia: o casǎ numai hârb… prin ferestre trecea neaua, cuptorul afuma şi
acoperişul era tovarǎş cu vânturile.
Pǎrintele Trandafir a fost poreclit de cǎtre sǎteni Popa Tanda, deoarece ei
credau cǎ el pierde vremea, venind din poartǎ în poartǎ, şi vorbind întruna. În
final, pǎrintele s-a dovedit a fi un exemplu bun de urmat. Dupǎ ce acesta şi-a
reparat casa şi s-a pus pe arat, sǎtenii i-au urmat comportamentul şi de-a lungul
anilor au transformat satul sǎrac, pe care mereu îl luau apele, într-unul prosper,
de care se minuneazǎ fiecare om care îi trece ulitele.
Îl consider un personaj muncitor, care nu se lasǎ cu una cu douǎ şi care
încearcǎ sǎ-şi îmbunǎtǎţeascǎ condiţia de trai atât lui, cât şi a sǎtenilor lui.