Caracterizarea personajului principal: Popa Tanda din nuvela cu acelaşi nume a lui Ioan Slavici.

Nuvela Popa Tanda, scrisă de Ioan Slavici, are ca TEMĂ lupta unui om puternic (un preot) pentru ridicarea
economică şi culturală a satului, ţel în slujba căruia pune o voinţă şi o dârzenie excepţionale.
În firul epic al textului, apar mai multe personaje. Protagonistul este preotul Trandafir, personajele secundare sunt
Marcul Florii Cucului, Cozonac Clopotarul şi soţia preotului; fiica, ginerele şi nepoţii sunt personaje episodice, iar sătenii
reprezintă personajul colectiv. După cum reiese şi din titlu, preotul este personajul principal, idee confirmată ulterior de
implicarea lui în toate etapele acţiunii şi prin faptul că intră în relaţie cu toate celelalte personaje.
Textul începe cu prezentarea originii sale: este unul dintre cei doi copii ai dascălului Pintilie din Butucani, de la care a
moştenit unele calităţi şi darul preoţiei (ajunge şi el preot în satul natal). (REZUMATUL TEXTULUI-max. 10 rânduri)
Sub aspect exterior, este descris în mod direct spre sfârşitul textului, fiind surprinsă vârsta respectabilă la care a ajuns.
Lipsa altor detalii de ordin fizic demonstrează faptul că preotul Trandafir este şi un personaj simbolic: reprezintă chipul
preotului care se zbate pentru progresul colectivităţii.
Portretul moral al acestuia este realizat atât prin mijloace directe, cât şi prin mijloace indirecte. În mod direct, în
expoziţiune, printr-o enumeraţie, naratorul evidenţiază, câteva calităţi ale personajului - bunătatea, darul de a vorbi
frumos, hărnicia, cumpătarea. Sinceritatea manifestată în relaţia cu oamenii şi firea sa prea directă par a fi trăsături
nepotrivite pentru un preot: ,,Minunat om ar fi părintele Trandafir, dacă nu l-ar strica un lucru. Este… cam aspru la
judecată: prea de-a dreptul, prea verde-făţiş”.
Trăsăturile morale se desprind prin caracterizare indirectă, din fapte, vorbe, gesturi, relaţia cu celelalte personaje şi
nume. Observă starea jalnică a locurilor, dar dovedeşte maturitate şi simţ al realităţii. Știe că nu poate primi o altă parohie.
Având darul vorbirii, în prima duminică, este ascultat cu mare interes. Dar, după un timp, enoriaşii încep a ocoli biserica.
Perseverenţa lui este reliefată prin fapte şi prin vorbe. Îşi schimbă tactica: începe a colinda uliţele şi casele oamenilor,
ţinându-le predici, mai întâi cu vorbe blânde, apoi ironice şi batjocoritoare. Se alege doar cu porecla de Popa Tanda.
Când îşi dă seama că toate încercările sale de a-i schimba pe săteni au fost zadarnice, trăiește un profund conflict
interior. Face o schimbare de atitudine: dintr-un om al vorbei se transformă într-un om al faptelor. Îşi lipeşte casa, repară
acoperişul cu împletituri din nuiele şi din trestie. Face gard şi, împreună cu preoteasa, lucrează grădina. Cultivă tot
pământul. Împleteşte lese din nuiele din a căror vânzare câştigă bine.
Voinţa puternică şi caracterul hotărât al preotului sunt evidenţiate în în relaţia cu personajul colectiv - sătenii.
Drumul parcurs de acesta pentru a se impune în faţa oamenilor este lung şi dificil. La un moment dat, este privit ca un
străin în viaţa satului (,,omul dracului”), dar la sfârşit, este numit ,,omul lui Dumnezeu”.
Semnificative pentru caracterul complex al preotului sunt şi cele două nume. Trandafir, nume de floare, dezvăluie nu
numai frumuseţea sa morală, ci şi felul său de a vorbi prea direct (sugestie dată de spinii trandafirului). Porecla Tanda (care
provine din verbul a tăndăli) exprimă eşecul trăit în lupta cu indiferenţa poporenilor.
Conştientizând faptul că-şi împlinise misiunea, la bătrâneţe, trăieşte mulţumit alături de familie. Bucuria şi armonia
ilustrate la sfârşit reflectă mesajul textului: credinţa în Dumnezeu şi perseverenţa îţi pot aduce linişte, menţinându-ţi,
totodată, tinereţea sufletească. Preotul apare ca un simbol al oamenilor hotărâţi care obţin ce-şi propun, mai ales prin
exemplul personal.