Caracterizarea lui Popa Tanda

Popa Tanda, una din nuvelele realist-psihologice ale lui Slavici, are ca tema
capacitatea oamenilor de a se schimba sub impulsul unui model. Titlul face referire la
personajul principal, constituind porecla data preotului de catre saraceneni, acesta fiind
un derivat regresiv al verbului “a tandali”, cu sensul de a nu pierde vremea.
Personajul principal, preotul Trandafir, este surprins in evolutie pe o perioada mai
lunga de timp. Acesta este caracterizat direct in expozitiune de catre narrator prin
intermediul enumeratiei si al epitetului. Multiplele calitati ale preotului (bunatate, stiinta
de carte, vocea frumoasa ) sunt dublate de un defect estential: o sinceritate bruta,
nepotrivita meseriei sale.
Caracterizarea este, de asemenea, facuta de catre alte personaje. Inca de dupa
prima slujba, preotul este admirat de catre sateni, unul dintre ei spunand: “ Asa popa n-a
mai fost in Saraceni!” . Cand preotul devine prea insistent, oamenii il numesc “omul
dracului”, considerandu-l diferit de ei.
In conturarea portretului lui Popa Tanda, rolul preponderent ii va reveni
caracterizarii indirecte.
Numele personajului se modifica de-a lungul operei pentru a exprima evolutia
relatiei cu satenii. Primul nume este “Preotul Trandafir” care sugereaza frumusetea sa
morala dar si o oarecare asprime. Porecla data de sateni, “Popa Tanda”, ia in ras obiceiul
preotului de a da sfaturi oamenilor; “Tanda” se leaga de verbul “a tandali” cu sensul de a
pierde vremea. Din aceasta porecla rezulta si antipatia oamenilor.
Actiunile personajului demonstreaza ca Perintele Trandafir e un preot autentic
care da dovada de hotarare, de vointa in misiunea ce i-a fost incredintata. Actiunea sa de
a civiliza satul dureaza ani buni iar preotul incearca diferite metode fara sa capituleze.
Relatia cu alte personaje demonstreaza incapatanarea preotului, uneori lipsa de
tact, dar si puterea de a se impune ca model. Relatia cu oamenii e sugerata si de doua
replica ale colectivitatii care mai intai il numesc “omul dracului” iar apoi “omul lui
dumnezeu”.
Preotul este, de asemenea, caracterizat indirect prin intermediul gesturilor, a
atitudinii si a limbajului. Atitudinea preotului trece de la intelegere fata de sateni la ironie
si batjocura: “incepea a-l face de ras si a-si bate joc de el”, iar limbajul este deseori
ironic: “istet om mai esti tu”.
Preotul Trandafit este un personaj memorabil prin actiunile sale, prin felul de a
vorbi si prin hotararea neclintita de a-i schimba pe cei din jur. Povestea pare a ilustra
proverbul romanesc “Omul sfinetste locul”.