Ioan Slavici este unul dintre cei mai mari clasici ai
literaturii romane.el a scris basme, nuvele si romane. Nuvelele sale abordeaza teme din viata satului ardelean si au caracter moralizator. Naratiunea “Popa Tanda” ilustreaza idea morala ca “omul sfinteste locul”. Titlul arata ca personajul principal, popa Tanda ii tandalea pe sateni pentru a-I face sa munceasca. In aceasta opera literara autorul isi exprima indirect ideile si sentimentele prin intermediul naratorului, personajelor si actiunii. Actiunea, povestita la persoana a III-a, este mai complicate, mai ampla, constituita din mai multe episoade si se desfasoara gradat, ascendant, pe momentele subiectului, intr-un cadru de viata mai intins decat in schita. Personajele sunt in numar mai mare, sunt complexe si traiesc puternice conflicte interioare si exterioare in mediul lor de viata. Accentual cade pe caracterizarea complexa a personajului si nu pe actiune. Stilul se caracterizeaza prin oralitate, prin multimea cuvintelor si expresiilor populare si regionale, prin dialogul viu care da autenticitate. Naratiunea “Popa Tanda” are o actiune povestita de catre narrator, la persoana a III-a; ea este mai ampla si mai complicata decat in schita si se desfasoara in timp si spatiu pe momente ale subiectului, gradat, ascendant pe un singur plan. In expozitiune este descrisa imaginea dezolanta a satului Saraceni si este prezentat preotul Trandafir, personaj principal: “pe Valea Seaca este un sat pe care oamenii il numesc Saraceni”; “o casa ici…, colo o casa…, gardurile sunt de prisos, satul intreg e-o ulita…biserica e aplecata spre radbatorul pamant”, iar saracenii “sunt cei mai lenesi oameni”. Aici este mutat parintele Trandafir: “un om bun”, care a “invatat multa carte”, “e harnic si grijitor”, “face din nimic ceva”, “dar e cam aspru la judecata”, “spune drept in fata”. Din intriga aflam ca preotul nu se poate obisnui cu saracia lucie a satului si a oamenilor si traieste un puternic conflict, din dorinta de a schimba situatia. Hotaraste sa ramana acolo unde nimeni inaintea lui nu statuse prea mult sui sa-I faca pe saraceni harnici. Hotararea lui declanseaza desfasurarea actiunii; parintele isi incepe munca cu enoriasii prin predici, dar se trezeste cu biserica aproape goala; nici sfaturile, nici judecata, nici ocara nu-I schimba pe saracenii trandavi. Acestia se simt jigniti de popa Tanda si cer la episcopie schimbarea lui, dar episcopul nu le da dreptate. gandindu-se mult, avand si clipe de deznadejde, preotul gaseste calea de a-I schimba pe cei cu care era in conflict prin puterea exemplului personal. El si familia trec la actiune: repara casa, fac gard, cultiva legume si porumb, chiar si flori, isi cumpara car si doi cai cu care lucreaza pamantul, face lese si vinde la targ, bucurandu-se cu sotia si copiii de orice realizare si ramanand credincios crezului sau. Punctul culminant este declansat din conflictul interior intre dorinta de a schimba si nereusita pentru scurt timp ca si din conflictul exterior pe care-l are cu satenii, preotul iese intarit in credinta sa si saracenii devin locuitotii unui sat transformat intr-o gradina, care sunt siliti sa recunoasa fatis ca “preotu-i omul lui Dumnezeu”. Deznodamantul aduce in prim plan pe preotul Trandafir in postura de bunic fericit, inconjurat de nepoti, jucausi, in satul care parea altul: “gradini indesate de pomi”, “case mari cu garduri, muruite”, “biserica cu pereti albi si turn sclipitor’, “cu scoala si primarie”. Acum localnicii nu mai spun ca popa “e omul dracului”, ci ca “e omul lui Dumnezeu”. In text apare un conflict concentrate, atat exteriror, cat si interior; cel interiror izvoraste din dorinta preotului de a-i schimba pe saraceni si neputinta inceputului. Zbuciumul sau se amplifica gradat, darn u renunta. Conflictul exteriror este intre preotul nou dintre saracenii trandavi si orgoliosi care nu inteleg atitudinea preotului si ajung chiar sa-l reclame. Personajele sunt prezentate in mediul lor de viata, adica intr-un sat de munte, din Transilvania, un loc tipic: “un sat pe-o vale seaca”, “un loc inchis intre munti”, “cu un parau sec aproape intregul an”; “graul creste cat palma si popusoiul cat cotul”. Prin munca parintelui Trandafir satul si imprejurimile au devenit gradina, caci “omul sfinteste locul” : “numai printer crengi ori peste pomi vedem cate-o bucata din peretii si acoperisurile rosii ale caselor”. In acest mediu este descris personajul principal- preotul Trandafir, devenit Popa Tanda fiindca-i tandalea pe saraceni, sunt descries personajele secundare ( satenii, preoteasa, clopotarul Cozonac, Marcu Florii Cucului) sau episodice ( Mariuca, Ileana, Trandafirica, Costel). Accentual cade asupra caracterizarii complexe a personajului principal. Preotul este prezentat in evolutia sa in mod direct ( de catre autor si alte persoanje) si mai ales indirect ( din gandire, vorbire, atitudini, fapte, relatii cu cei din jur, mediul de viata). Naratiunea se imbina cu descrierea si dialogul prin care se dezvaluie framantarile sufletesti si frumusetea morala a personajului. Limbajul artistic este presarat cu enumeratii si inversiuni, cu enunturi interrogative si exclamative care scot in relief trasaturile personajului: “este cam greu la vorba, cam aspru la judecata”, spune totul “prea de-a dreptul, prea verde-fatis”; a ramas precum a fost: “verde, vesel si harnic”. Regionalismele, cuvintele si expresiile populare dau oraliatate stilului si autenticitate personajului: “tapi batuti in pamant”, “o gramada de grosi”, “muruiala”, “sezand pup”. In mod direct, de catre autor sunt evidentiate urmatoarele calitati: “om bun, a-nvatat multa carte”, “canta mai frumos ca taica-sau”; “vorbeste drept, cumpatat, ca sic and ar citi din carte”. “Aduna din multe si facea din multe ceva”, “harnic si grijuliu pentru el si pentru altii”, va ramane toata viata neschimbat. Aspru cu judecata fiindca nu suporta lenea “spune totul de-a dreptul: el nu mai suceste vorba, ci spune drept in fata daca i s-a pus ceva pe inima”. Aceste calitati se completeaza pe parcurs, din caracterizare indirecta. Mutat preotul in Saraceni, el analizeaza lucid situatia jalnica a satului si constata ca”trebuie sa faca din poporenii sai oameni harnici”, “deoarece cata vreme vor fi lenesi, ei vor ramane saraci si eu flamand”(monolog interior) Tenace, perseverant, neobosit predica, judeca, ironizeaza pe cei lenesi din jurul sau si se aleg numai cu numele de Popa Tanda, om care-I tandalea pierzandu-si vremea. Vazandu-se reclamat isi pierde pentru o clipa credinta in reusita, se zbuciuma, dar gaseste singura cale de a face schimbarea prin exemplul personal. Spirit practice, cu energie si vointa de neinfrant, munceste pentru sine, cu sotia si copiii si bucuria reusitei ii da putere. Cativa sateni il ajuta si-l urmeaza si asa s-au pornit satenii sa-l imite pe preot, vazand ca munca nu e zadarnica. Cand viata lor se va schimba, preotul Trandafir nu va mai fi pentru ei “omul dracului” ci “omul lui Dumnezeu” pe care-l respecta fiindca a sfintit locul. Autorul a realizat prin Popa Tanda un personaj complex, care sufera si se bucura, are momente de indoiala, dar le depaseste devenind “una din marile energii ale literaturii”. (Pompiliu Mircea) Deoarece textul literar “ Popa Tanda” este o creatie epica cu o actiune mai complicata decat schita, cu mai multe personaje care traiesc conflicte puternice si care sunt dschise in mediul lor de viata devenind tipuri representative este o NUVELA.