P. 1
Caracterizarea lui Gheorghita Lipan [ Baltagul ]

Caracterizarea lui Gheorghita Lipan [ Baltagul ]

5.0

|Views: 10,372|Likes:
Published by Teodora Miscov
Caracterizarea personaului Gheorghita din romanul "Baltagul"
Caracterizarea personaului Gheorghita din romanul "Baltagul"

More info:

Categories:Types, School Work
Published by: Teodora Miscov on May 13, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/06/2015

pdf

text

original

Caracterizarea lui Gheorghita

Romanul este o specie a genului epic, in proza, de mare intindere, cu o actiune complexa, desfasurata pe mai multe planuri, cu un numar mare de personaje, antrenate in conflicte puternice. In romanul sadovenian Baltagul, personajul secundar este Gheorghita Lipan, tipul tanarului in formare. Personaj rotund, caruia I se surprind cu finite trasaturile morale, Gheorghita este introdus in actiunea romanului imediat ce mama sa ia hotararea de a-si cauta singura sotul. Drumul pe care il pargurge tanarul este unul initiatic, marcand simbolic despartirea de copilarie. Scriitor realist, Sadoveanu realizeaza portretul acestui personaj atat fizic, cat si moral. Prin caracterizare directa, realizata de catre narrator, se stabilesc trasaturile fizice ale personajului.: “flacau sprancenat (…) intorcea un zambet frumos ca de fatasi abia incepea sa-i infireze mustacioara”. Aceasta descriere succinta este facuta si din perspective mamei, care il admira din cealalta parte a masutei. Trasaturile morale reies in primul rand indirect, din faptele, gadurile sau modeul de a vorbi al personajului. La inceput temator ( “D-apoi om putea razbi, mamuca?” ), gandindu-se mai mult la horele din sat decat la linistea mamei ( “Raspunse el mahnit in sine; caci nu se mai putea bucura de hora de a doua zi” ), Gheorghita primeste sa plece in cautarea tatalui sau pentru ca asa i se cere ( “M-oi duce, daca spui” ). Femeia observa atitudinea retinuta a fiului ei, pe care il caracterizeaza drept sfios si nesigur si hotaraste sa plece in calatorie alaturi de el. Fara sa se fi desprins inca din lumea basmelor copilariei, baiatul ii judeca pe cei din jur ca fiind personaje ale unei lumi fabuloase. Vazand cum Vitoria ii intuieste gandurile, personajul remarca nedumerit: “Mama asta trebuie sa fie fermecatoare; cunoaste gandul omului”. Prima proba la care este supus Gheorghita este una de putere fizica: lupta cu troianul, insa acesta este un moment prielnic pentru a-i arata mamei ca se ridica la asteptarile sale: “Incepand batalia cu troianul, deodata simti in el putere si indarjire si nu se opri pan ace nu-l birui ca pe-o fiinta. Privi spre maica-sa; o vazu zambind si intelesese ca i-a dat raspunsul pe care nu-l putea gangavi in ajun.”. Perseverenta si forta bratului tanar sunt chiar trasaturile de care are nevoie Vitoria pentru a putea razbi. Exista momente in care Vitoria ii recunoaste fiului ei superioritatea- cand acesta vorbeste despre calatoria cu trenul sau cand, pentru ca sties a citeasca, ii spune unui carciumar pe nume: “Vad ca toti sunteti cu cap si cu invatatura. Numai eu is o proasta, remarca femeia, disimulandu-si admiratia”. Ca instrument magic, primeste de la mama sa baltagul sfintit, pe care il poarta permanent cu sine: “Gheorghita purta aninat in lat, in dosul coapsei drepte, baltagul.”. Drumul este lung si sinuos, asemenea unui labirint, iar traseul urmat este cel invers transhumantei. Mergand dinspre iarna spre primavara, dinspre intuneric spre lumina, Gheorghita invata sa se supuna mamei, sa cunoasca firea oamenilor si sa-si infranga propriile limite.

Orice traseu initiatic presupune, pe langa despartirea de spatial cunoscut, si trecerea unei probe grele, aceea a confruntarii cu moartea. Momentul semnificativ din roman in acest sens il reprezinta privegherea osemintelor lui Nechifor. Coborarea in rapa, echivalentul trecerea in lumea zmeilor din basme, este o asemenea incercare dificila, la care Gheorghita este supus de catre mama sa: “Bine, mamuca, suspina flacaul. Oi sta aici, dupa cum imi poruncesti”. Prin stil indirect liber, naratorul pune in evidenta teama baiatului ramas singur: “Dar de cand traia pe lume nu-i fusese data o asemenea cumplita vedere”. Apropierea mortii il face sa-i fie frica, dar incearca sa se imbarbateze singur: “Judecandu-se el singur pe sine, flacaul se incredinta ca nu se simte in el vreo sfiala; ar fi dorit numai sa aiba in preajma lui un suflet viu”. In mod simolic, in aceasta scena se realizeaza un transfer de energii intre tata si fiu: “Sangele si carnea lui Nechifor Lipan se intorceau asupra lui in pasi, in zboruri,in chemari”. Chiar daca frica il face san u respecte intru totul sfaturile Vitoriei si paraseste ramasitele tatalui sau, proba este trecuta si tanarul ii poate infrunta acum pe criminali. In scena praznicului de dupa inmormantare, prim-planul il are Vitoria. Cu inteligenta, femeia ii face pe vinovati sa-si marturiseasca faptele. Gheorghita este insa cel care infaptuieste dreptatea. Tanarul este prevazator, isi face un plan, reactioneaza altfel decat pana atunci: “Flacaul avea de mai-nainte hotarat cum sa faca”. Asa cum la inceputul romanului a biruit troianul, iata ca acum il rapune pe criminal: “Impuns de alt tipat al femeii, deciorul mortului simti in el crescand o putere mai mare si mai dreapta decat a ucigasului. Primi pe Bogza in umar. Il dadu indarat. Apoi il lovi scurt cu muchea baltagului, in frunte”. Miscarile sale sunt sigure si conduse de de constiinta ca restabileste draptatea. Pe langa faptele si gandurile sale, personajul este caracterizat si prin nume. Nu intamplator, el poarta numele pe care tatal sau l-a primit in biserica, Gheorghe, diminutivarea scotand in evidenta chiar imaturitatea sa. Dar, asa cum arata si numele sau, in ciuda tineretii, ca si mama sa, Gheorghita este un invingator. Pornit de la basmele si locurile pitoresti ale copilariei prin lumea noua a orasului, descoperind viata, bucuriile si tristetile ei, murind si renascand pe plan simbolic, trecand proba cea mai grea a confruntarii cu moartea, presonajul devine un demn urmas al victoriosului ( daca e san e referim la sensul numelui sau) Nechifor* Lipan.

* “Nechifor” inseamna in limba greaca “purtatorul de victorie”

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->