Sunteți pe pagina 1din 2

Baltagul de Mihail Sadoveanu Caracterizarea personajului Gheorghita Lipan Gheorghita, unul dintre personajele secundare ale romanului, este

te fiul Vitoriei si a lui Nechifor Lipan, unul dintre cei sapte prunci cu care ii binecuvantase Dumnezeusi din care le ramasesera doar doi. El era mult indragit de mama sacare il ocrotea si il apara ori de cate ori in ochii lui Lipan erau nouri de vreme rea. El purta numele adevarat si tainic al lui Nechifor Lipan caruia-i mostenise nu numai numele dar si multe insusiri. La cei saptesprezece ani ai sai, era un flacau sprancenat si avea ochii caprui ai Vitoriei. Avea un zambet frumos de fata si abia incepea sa-i infireze mustacioara. Dupa datina oierilor de la munte, purta un chimir noi si o bondita inflrotia, pe care, vorbind, o desfacea ca sa-si cufunde palmele in chimir. Baiatul nu era prea vorbaret, dar explicit, stie sa-i dea lamuriri mamei sale asupra starii in care se adlau turmele ramase in baltile Jijiei, la Cristesti. Asadar, inca de la saptesprezece ani este este deja initiat i viata de pastor intrucat coborase cu ciobanii cu oile, cu asinii si cu dulaii la iernat. Ager la minte, stiutor de carte, baietul ii comunica mamei sale intarzierea lui Nechifor Lipan. Scrisoare lui evidentiaza totodata dorul, sensibilitatea, respectul filial si credinta in Dumnezeu: ar oile sunt bine sanatoase [..] si noi, din mila lui Dumnezeu asemenea, si vremea-i inca buna, mi-i dor de casa. Sarut mana, mama; sarut mana, tata. Ajuns la adolescenta si fiind o fire sensibila si meditativa, Gheorghita isi aminsteste nostalgic de copilaria lipsita de griji si petrecuta in mijlocul naturii, cu turmele si in tovarasia povestilor. El a fost stapanul naturii al carei glas l-a inteles Paraul cu bulboanele au fost ale lui. Potecile de zmeura si mai sus de agine. [..] povestile la stana [..]. Stia sa cheme in amurigt ieruncile si capriorii. Toate acestea i le aduce aminte mirosul de fan, in care pluteau vara si copilaria. Acum, pus in fata altor realitati, baiatul cugera dureros, trist si deznadajduit de trecea varstei fericite a copilariei: Cum se risipeste mireasma in ger, asa s-au dus toate. Acum a intrat la slujba grea si la necaz. Gheorghita trece de la starea de inocenta a copilariei la maturitate, alaturandu-se mamei sale in tentativa acesteia de a-l gasi si a-l pedepsi pe asasinul tatalui sau. Initial, nu-si da seaam, nu intelege intentiile ascunse de mama sa sub vorbe mestesugite: Nu te uita urat, Gheorghita ca pentru tine d-aici incepe a rasari soarelesi de aceea se intreaba: Ce o fi vrand sa spuie? constatand cu nemarginita stupoare si uimire ca Vitoria poate sa ghiceasca gandurile omului Mama asta trebuie sa fie fermecatoare, cunoaste gandurile omului. Cu aceeasi uimire dar si cu teama observa ca mama lui s-a schimbat: Se uita numai cu suparare si i-au crescut tepi de airicioaica. Crescut in spiritul traditiei si al respectului pentru parinti, nu indrazneste sa-si contrazica mama: M-oi duce, raspunse Gheorghita cu indoiala. Se poate sa i se fi intamplat ceva. Desi obisnuit in cele ale oieritului, fiind o alta generatie, baiatul este mai receptiv la nou, fara a ignora insa traditia. Astfel, el, spre deosebire de Vitoria, are incredere in autoritati, a caror menire este sa descopere ce s-a intamplat cu tatal sau, stie sa citeasca si calatoreste cu trenul. Cu toate acestea, personalitatea sa trece de la copilarie, de la adolescenta, la maturitate, la barbatie si trece prin scoala vietii sub indrumarea Vitoriei, alaturi de care parcurge un drum initiac, caci eroina isi da seama ca baiatul se maturizeaza treptat pe masura ce trece prin toate incercarile. Pregateste mai intaii singur sania si caii si se lupta cu troianul pe care il biruie, este supus, tacut si ascultator tot drumul si alunga strainul care-l acosteaza. In urma unora dintre aceste incercari, baiatul insusi ajunge la concluzia ca Femeile-s mai viclene [..] ele-s mai iscusite la vorba, iar barbatii is mai prosti, insa mai tari de virtute. Descoperirea cadavrului tatalui sau, priveghiul si pedepsirea ucigasului sunt imprejurarile care marcheaza trasnformarea definitiva a eroului. La inceput este cuprins de frica, este zapacit, plange, este cutremurat de groaza ca in final, sa apara energic, dinamic, plin de curaj si barbatie si sa indeplineasca actul justitiar.

Portretul lui Gheorghita prinde contur indirect, prin faptele pe care acesta le savarseste, din parerea celorlate personaje despre el si din relatiile cu acestea. Vitoria nu este numai cea care i-a dat viata, ci se cea care se zbate pentru implinirea lui ca om, avand amandoi acelasi scop descoperirea lui Nechifor Lipanale ale carui caracteristici la mostenise. Prin incadrarea in diferite medii cel pastoresc, cel familial, cel natural Sadoveanu ii evidentiaza o parte din insusiri tot in mod indirect. El apeleaza insa si la caracterizarea directa, realizata mai ales prin descriere, cand este vorba despre insusirile fizice si vestimentatie, sau prin dialog, atunci cvand celelalte personaje isi exprima direct parerea, dialogul si monologul interior fiind totodata si procedee de caracterizare indirecta. Relatia dintre cele trei personaje Vitoria, Nechifor si Gheorghita este relevanta, intrucat Nechifor Lipan este capul familiei, dar el nu apare, ca personaj, direct in actiune. Portretul sau fizic si moral este o proiectie afectiva in minte si sufletul Vitoriei, care retraieste retrospectiv intamplari din existenta si casnicia lor, exprimandu-si iubirea si devotamentul. Portretul se completeaza la modul obiectiv, din relatarile celorlalte personaje care l-au cunoscut pe Lipan. Imaginea oierului se oglindeste in chipul si faptele baiatului, ale lui Gheorghita, care-i mosteneste numele dar si unele insusiri, pentru caa, inca de la o varsta tanara dovedeste pricepere in ale oieritului. Munteanca este cea care realizeaza legatura dintre cei doi barbati. Mai intai, cu gandul la gasirea sotului si la razbunarea lui, Vitoria isi pregateste fiul cu multa iscusinta pentru viata ridicandu-l spre constiinta de sine si spre responsabilitatea de barbat pe care Gheorghita si-o asuma treptat, fara nici un fel de impotrivire. Apoi, femeia i incredinteaza baiatului misiuni , urmarindu-l indeaproape. La randul ei, Vitoria este, prin modul de a se comporta si de a proceda, o pilda pentru copilul inca nelovit de greutatile vietii. In final, eroina reuseste sa stabileasca o armonie definitiva, caci isi gaseste sotul, dar il si initiaza pe Gheorghita in tainele vietii, acesta simtindu-se puternic si curajos, capabil sa razbune moarte tatalui sau.