Baltagul-M.

Sadoveanu
Relația dintre două personaje - Vitoria și Gheorghiță
Lipan
Romanul Baltagul este un text literar memorabil si prin faptul ca propune personaje
remarcabile, unice, cum este Vitoria Lipan, eroina cărții, care polarizează in jurul ei celelalte
personaje. Portretul Vitoriei este redat prin caracterizare directa, naratorială. Aflata la vârsta
maturității, la aproape patruzeci de ani, Vitoria isi păstrează farmecul si frumusețea: „ochii ei
căprui aprigi si inca tineri răsfrângeau lumina castanie a parului.”
Vitoria este neliniștita pentru ca nu mai are de mult vesti de la soțul ei, Nechifor, plecat
la iernat cu oile. Femeia se simte „plina de gânduri, de patima si de durere”. Semnele rău-
prevestitoare ii aduc bănuiala „ca un vierme neadormit” ca soțului ei i s-a întâmplat ceva grav.
Ea recunoaște ca își iubește soțul, „dragostea ei se păstrase ca-n tinerețe” si se decide sa plece
in căutarea lui, dar însoțita de fiul ei, Gheorghiță, pe care vrea sa-l pregătească pentru
responsabilitățile vieții de adult. In relația cu Gheorghiță, Vitoria se dovedește toleranta,
pentru ca vrea sa-l transforme într-un bărbat curajos, educat in spiritul tradiției. In dialogul cu
fiul sau, Vitoria își reprima neliniștile si se dovedește stăpâna pe sine.
Deși inițial, se gândise sa-l trimită pe băiat singur in aceasta călătorie dificila, se
hotărăște sa-l însoțească pentru ca tânărul avea nevoie de sprijinul si de experiența ei de viață.
Reușește sa-l convingă pe Gheorghiță de necesitatea acestui drum, folosind argumentele
potrivite: „De-acu trebuie sa te arați bărbat. Eu n-am alt sprijin si am nevoie de brațul tău.”.
Acțiunile pe care le întreprinde de-a lungul romanului ii pun in lumina numeroasele calități.
Astfel, Vitoria da dovada de spirit practic, pentru ca pune la punct, meticulos, detaliile
călătoriei. Vinde produsele pe care le mai avea, pentru a avea bani la drum, dar duce câștigul
la preot, ca sa nu fie prădată, manifestând, astfel, spirit de prevedere. Conștientă de pericolele
călătoriei, ii comanda un baltag lui Gheorghiță, pe care-l sfințește la preot.
Fire credincioasă, Vitoria respecta un ritual religios înainte de plecare: se sfătuiește cu
preotul, merge la mânăstirea Bistrița, unde se roagă la icoana Sfintei Ana, tine post
douăsprezece vineri, se spovedește si se împărtășește, face daruri bisericii. Spiritul religios nu
o împiedica sa fie si superstițioasa si sa creadă in vise si in semne rele, simboluri care ii
transmit convingerea ca Nechifor nu se mai întoarce. Inteligenta nativa o ajuta in
împrejurările dificile ale drumului ei, in timp ce logica ii servește pentru dezlegarea misterului
crimei. Este înzestrata cu o inteligenta ieșită din comun, prezentata indirect, in diverse
împrejurări. Uneori, cuvintele ei au caracter sentențios: „Eu te citesc pe tine, măcar ca nu știu
carte.”, „Cine nu cearcă nu izbutește.”, „Toate pe lumea asta arata ceva.”, „Cel care spune
multe știe puține.” Alteori, detașarea pe care o presupune inteligenta se manifesta prin umor si
ironie, cea din urma țintita spre copiii ei sau spre Argatul Mitrea. Vitoria este abila in felul de
a-i chestiona pe oameni, al căror suflet il intuiește. Folosește mijloace diferite pentru a afla
informația care o interesează. In demersul ei interogativ, eroina „trece de la agresivitate la
dulceața, e văicăreața din ipocrizie, intriganta din calcul, stăpâna pe nervii ei si neobosita.”
(N. Manolescu).
Pe parcursul drumului Vitoria se confrunta cu greutăți, pe care le învinge dând dovada de
prezenta trăsăturilor mai degrabă masculine, precum tenacitatea si dârzenia. Vitoria, prenume
care este o sugestie pentru victoria împotriva răului, pune in slujba scopului sau o voința
puternica, inegalabila. După ce-si atinge scopul, de a-i pedepsi pe ucigași, Vitoria revine la
vechile îndeletniciri, caci viața își urmează cursul normal. Vitalitatea si pofta de viață a
eroinei sunt reverberate de imaginea naturii, care revine la viața, după trecerea iernii. Ea simte
ca „trupul ar fi vrut sa cânte si sa înmugurească”. Minodora, care refuza gândul unui soț
nepotrivit „bătrân si urat” manifesta aceeași pofta de viață si de iubire. Vitoria are un simt
special al naturii pentru ca este capabila sa descifreze semnele acesteia, care o îndruma pe
calea cea buna. Însușirile ei ii uimesc pe cei din jur, care ii evidențiază, prin caracterizarea
directa, calitățile. Gheorghiță considera ca mama lui are însușiri supranaturale: „mama asta
trebuie sa fie fermecătoare, cunoaște gândul omului”, in timp ce Calistrat Bogza este uluit de
exactitatea cu care Vitoria „a reconstituit momentul crimei”.
Personajul are abilitatea de a-si pune calitățile in realizarea scopului pe care si-l asuma.
Exegeza literara subliniază complexitatea caracteriala a acestui personaj feminin. George
Călinescu este de părere ca Vitoria este un „Hamlet feminin”, in timp ce Perpessicius ii
acorda o serie de atribute măgulitoare, vorbind despre „un suflet tenace si aspru de
munteanca”, „un aspru caracter, de o voința. Aproape sălbatica, aproape neomenoasa”.
Personajul secundar, Gheorghiță, devine subiectul romanului de inițiere. Inzestrat cu
arma alba pura, nepătata de sânge, „baltagul”, Gheorghiță are misiunea de a răzbună moartea
tatălui sau prin folosirea armei crimei, aflata asupra ucigașului. Cel mai dur test inițiatic la
care este supus flăcăul este acela al coborârii in prăpastie pentru a păzi rămășitele părintelui
sau. Băiatul intra in aceasta proba ca un neofit, un neinițiat, si o traversează cu bine, devenind
un om format, capabil sa preia responsabilitățile pe care le presupune conducerea unei
gospodarii și a unei familii.
Vitoria ii este aproape fiului ei, in acest proces dificil al maturizării, prin îndrumare si prin
sfaturi. Nu întâmplător ultimele ei decizii sunt formulate la persoana I plural, pentru a-i arata
tânărului ca este participant la viața familiei si ca poate hotărî in privința problemelor viitoare:
„Facem cu domnul Toma toate socotelile si-i plătim cinstit, mulțămindu-i frumos. Plătim
preoților, oamenilor care s-au ostenit. Pe urma, stăm si ne hodinim trei zile, după care facem
parastasul tatălui tău.” Pe parcursul acțiunii, Gheorghiță parcurge mai multe etape ale inițierii.
El se desprinde de vârsta copilăriei fericite si fără griji, parcurge un drum epuizant, participa
la evenimente existențiale importante, veghează mortul ca proba suprema de bărbăție,
împlinește răzbunarea, preia responsabilitățile capului familiei. Personajele, deși sunt
numeroase, capătă valori simbolice prin complexitatea si consistenta lor.
Cele două personaje ale romanului sadovenian ilustrează un mod de viața arhaic și o
spiritualitate nealterată de intruziunea modernității.