Baltagul

Mihail Sadoveanu
Opera “Baltagul” de Mihail Sadoveanu, publicata in 1930, este un roman interbelic de
tip obiectiv, realist-mitic, traditional si bildungsroman.
este specie a genului epic, in proza, de mari dimensiuni, cu o actiune desfasurata pe mai
multe planuri narative, cu personaje numeroase si o intriga complicata.
Romanul este realizat pe doua coordinate fundamentale: ASPECTUL
REALIST( monografia lumii pastorale, reperele spatiale, tipologia personajelor, terhnica
deytaliului semnificativ) si ASPECTUL MITIC( gesturile ritual ale Vitoriei, traditii pastorale,
motivul comuniunii om-natura si mitul marii treceri).
TEMA RURALA a romanului traditional este dublata de TEMA CALATORIEI
INITIATICE SI JUSTITIONARE. Romanul “Baltagul” prezinta monografia satului
moldovenesc de la munte, lumea arhaica a pastorilor si are in prim-plan cautarea si pedepsirea
ucigasilor lui Nechifor Lipan. Insotita de Gheorghita, Vitoria reconstituie drumul parcurs de
barbatul sau, pentru descoperirea adevaruilui si infaptuirea dreptatii.
TITLUL este alcatuit dintr-un substantive, “baltag” insemnand topor cu doua taisuri, un
obiect simbolic ambivalent: arma a crimei si instrument al dreptatii. Se observa ca in roman
acelasi baltag al ucigasului indeplineste cele doua functii.
Personajul principal este Vitoria Lipan. DIN PUNCT DE VEDERE SOCIAL, Vitoria
este femeia voluntara, munteanca, sotie de cioban si mama autoritara.
DIN PUNCT DE VEDERE MORAL SI PSIHOLOGIC, ea este femeia puternica,
hotarata, curajoasa care porneste cu hotarare sa-si gaseasca sotul, sa-i faca dreptate si sa-l
inmormanteze crestineste. Femeie conservatoare, ea respecta obiceiurile, traditiile satului
patriarhal si respinge noutatile aduse de copii.
Personajul secundar al operei este Gheorghita. DIN PUNCT DE VEDERE SOCIAL,
el este fiul Vitoriei si al lui Nechifor Lipan. Reprezinta generatia tanara cu preocuparile varstei si
deschiderea spre noutatile civilizatiei ( ii propune mamei sa ia trenul pana la Dorna ). El trebuie
sa ia in familie locul tatalui disparut. La inceput, Gheorghita este prezentat ca un adolescent
interesat in special de intalnirile cu cei de varsta lui, dar Nechifor are incredere in el si il trimite
cu oile la iernat, la apa Jijiei, unde ar fi trebuit sa se intalneasca inainte de sarbatori.
DIN PUNCT DE VEDERE PSIHOLOGIC ȘI MORAL, Gheorghiță parcurge un drum
al inițierii, învățând să cunoască oamenii și să găsescă puterea de a acționa conform dreptății.
Îndoiala și teama fac loc treptat hotărârii. Dacă la început este dependent de voința mamei și se
simte inferior acesteia, în final acționează independent, săvârșind actul justițiar.
Caracterul de bildungsroman este dat de drumul spre maturizare strabatut de
Gheorghita, al carui initiator este Vitoria. Disparitia tatalui il obliga pe tanar sa se maturizeze, iar
pe Vitoria sa-l insoteasca in calatorie, pentru a suplini lipsa de experienta a baiatului si pentru a
asigura izbanda in gasirea lui Nechifor.
In raport cu Gheorghita, tanar imatur la inceputul calatoriei, Vitoria este initiatoarea.
Mama il obliga pe flacau sa-si asume responsabilitatile unui barbat si sa o insoteasca in cautarea
lui Nechifor: “Intelege ca jucariile au stat. De acum trebuie sa te arati barbat. Eu n-am alt sprijin
si am nevoie de bratul tau.” Desi fiul este copilul preferat si poarta numele secret al tatalui,
amintindu-i de dragostea pe care i-a purtat-o sotul in tinerete, pe drum mama devine aspra cu el,
iar acesta constata ca mamei “ i-au crescut tepi de aricioaica”.
O PRIMA SECVENTA SEMNIFICATIVA care evidentiaza autoritatea Vitoriei este
scena coborarii in rapa. Ajutati de cainele Lupu, mama si fiul gasesc locul unde fusese pravalit
Nechifor de ucigas, intre Suha si Sabasa, la ordinul repetat al mamei “Coboara-te in rapa, iti spun
!”, Gheorghita gaseste ramasitele tatalui. Vitoria pleaca sa anunte autoritatile si sa pregateasca
toate cele necesare inmormantarii si il lasa pe flacau sa vegheze cu o lumanare aprinsa trupul
neinsufletit al lui Nechifor. Initierea presupune o proba a curajului barbatesc, iar coborarea in
rapa aminteste de mitul coborarii in Infern. Dar Gheorghita nu s-a maturizat pe deplin, si de
aceea cauta sa se indeparteze de locul incremenit, unde se aflau ramasitele pamantesti ale tatalui
sau.
A DOUA SECVENTA SEMNIFICATIVA pentru taria de caracter si loialitatea fata de
sot a Vitoriei este parastasul lui Lipan, cand Vitoria reconstituie scena sotului ei si o povesteste
in fata satenilor. Ii cere baltagul lui Calistrat Bogza si il acuza indirect: “Gheorghita, mi se pare
ca pe baltag e scris sange si acesta e omul care l-a lovit pe tatal tau” . Bogza isi pierde cumpatul,
se repede la flacau ca sa-si recupereze arma, Gheorghita riposteaza si il omoara cu baltagul.
Astfel, tanarul razbuna moartea tatalui sau si restabileste dreptatea. Initierea flacaului este
desavarsita. El este acum pregatit sa-si asume rolul de cap al familiei in locul tatalui.
PRINCIPALUL CONFLICT al romanului este cel dintre Vitoria Lipan si cei doi
ucigasi ai sotului ei, Calistrat Bogza si Ilie Cutui. Este ajutata de Gheorghita, pe care calatoria il
maturizeaza. Vitoria traieste la inceputul romanului un puternic conflict interior, cauzat de
disparitia sotului, “dragostea ei de douazeci si mai bine de ani”.
Este prezent, de asemenea, un CONFLICT intre traditie si involutie, intre lumea arhaica
pastorala si modernitatea, care incepe sa patrunda in satul muntenilor. Vitoria este un spirit
conservator, in timp ce tinerii receptivi la noutatile civilizatiei, Minodora si Gheorghita, sunt
readusi de mama autoritara la rolurile impuse prin traditie.
MODALITATILE DE CARACTERIZARE SUNT ATAT DIRECTE CAT SI
INDIRECTE. Portretul fizic al Vitoriei este realizat in mod direct de catre narator inca din
incipitul romanului. Desi nu mai era tanara, femeia isi pastrase frumusetea de odinioara: “ochii
ei caprui, in care parca se rasfrange lumina castanie a parului, erau dusi departe”. Vitoria este
caracterizata in mod direct si de Gheorghita, care crede ca “mama asta trebuie sa fie
fermecatoare, cunoaste gandul omului”. Naratorul il caracterizeaza in mod direct si pe
Gheorghita, evidentiindu-i fizionomia, vestimentatia, dar si asemanarea cu Vitoria: “Gheorghita
era un flacau sprancenat si avea ochii ei”.
 Trasaturile morale se desprind din caracterizarea indirecta prin fapte. Astfel, Vitoria
este prezentata drept o femeie chibzuita, fiindca, inainte de a pleca la drum spre Dorna, lasa
gospodaria in grija argatului Mitrea, vinde o parte din agoniseala ca sa faca rost de bani pentru
calatorie, trimite pe Minodora la Manastirea Varatec si hotaraste sa-l ia pe Gheorghita cu ea.
Credincioasa, dar superstitioasa, femeia cere sfatul preotului din sat, apoi vrajitoarei, in privinta
disparitiei lui Nechifor. Visele premonitorii o determina sa creada ca i s-a intamplat ceva rau
sotului si sa plece in cautarea lui. Pentru a izbandi, tine post negru douasprezece (12) saptamani
si se roaga la icoana sfintei Ana de la Manastirea Bistrita.
IN CONCLUZIE, raportul initiator-initiat este infatisat in acest roman al familiei prin
relatia mama-fiu, cu prilejul calatoriei in cautarea osemintelui tatalui disparut. Inteligenta
Vitoriei si curajul lui Gheorghita asigura restabilirea adevarului si pedepsirea ucigasilor.