BALTAGUL

de Mihail Sadoveanu

Romanul ,,Baltagul” scris de Mihail Sadoveanu a fost publicat în 1930, deci este un roman interbelic (a apărut
între cele două războaie mondiale).
,,Baltagul” încadrează în genul epic, iar ca specie literară este un roman, astfel un roman obiectiv,
tradițional și realist. Este o scriere epică în proză, cu acțiune complexă, accentul cade pe actțiunea, nu pe
caracterizarea personajelor. Este roman obiectiv având un narator obiectiv, omniscient, neimplicat în acțiune, este
estompat, narându-se la persoana a treia. Este roman tradițional, pentru că se constituie ca o expresie a vieții satului
românesc, este un roman rural. Deasemenea romanul valorifică tradiții românești: oierit, tors, ritualuri de sărbători,
nuntă, înmormântare, botez etc. Limbajul folosit nu este urban, ci popular, apar moldovenisme și arhaisme. Este
roman realist, având motive verosimile, călătoria pe care o face Vitoria Lipan pentru soțul lui mort, pentru a afla
adevărul și frământările Vitoriei în așteptarea soțului reprezintă viața dificilă unei persoane reale. Putem identifica
toponime existente în realitate: Bitrița, Vatra Dornei, Suha, Sabasa. Apar personaje tipice în situații tipice, astfel
Vitoria este o femeie comună, o munteaică, o văduvă cu copii care reprezintă toate muntenile, ea fiind un personaj
colectiv. Toate argumente de mai sus confirmă aparținerea operei la tradiționalismul și la realismul.
Titlul romanului este simbolic. Baltagul, toporul cu două tăișuri, este un obiect simbolic, are două semnificări
(dublă simbolitică): armă a crimei și are rol justițial. La final rămâne nepătat de sânge (curat, imaculat).
Tema romanului o constituie pe drumul parcurs de Vitoria Lipan pentru aflarea adevărului despre moartea
soțului ei, urmată de săvârșirea drepții prin pedepsirea vinovaților. Afară de căutarea adevărului, avem tema
maturizării în cazul lui Gheorghiță și inițierea Vitoriei. Aceste teme sunt puternic reflectate de episoadele care conțin
acțiunile menționate. O primă episod caracteristic este scena demascării ucigașilor când Vitoria reconstituie scena
crimei, surprinzându-i pe ucigașii Ilie Cuțui și Calistrat Bogza. Primul își recunoaște vina, insă al doilea devine
agresiv. Este lovit de Gheorghiță cu baltagul lui Nechifor și mușcat de câinele Lupu, făcându-se astfel dreptate.
Vitoria află adevărul și răzbună faptul ucigașilor cu succes. Un alt episod reprezentativ este când Gheorghiță ajunge
acasă. Mama lui îl cere pe el să meargă la drum cu ea să-l caută pe soțul dispărut. Gheorghiță se supără că trebuie să
plece, fiindcă el și-ar fi dorit să meargă la hora, unde venau și fetele care îl plăceau. Vitoria îl spune: „ ... pentru tine
de-aci înainte incepe să răsară soarele. [...] De-acu trebuie să te arăți bărbat. Eu n-am alt sprijin și am nevoie de brațul
tău. ” Fiul n-are ce să facă, acceptă faptul că, maica sa are nevoie de ajutor și după 2 zile înțelege ce își dorește Vitoria
de la el, simțind în el o putere nouă. Această putere arată începutul maturizării a lui Gheorghiță care se dezvoltă pe
parcursul drumului.
Timpul evenimentelor începe la începutul secolului al XX-lea, de toamna până primăvara. Apar repere
temporale: ziua Sf. Gheroghe, Sf. Andrei și Sf. Dimitru (zilele sfinților), 10 martie. (Spațiul) Acțiunea se desfășoară
în Moldova, astfel la Măgura Tarcăului, Vatra Dornei, Bistrița, Jija, etc.
Perspectiva narativă identificată în text este de tip obiectiv, narându-se la persoana a treia realizată de un
narator omniscient și omniprezent, auctorială, prin tehnica detaliului semnificativ se reconstituie lumea satului de
munteni și acțiunile Vitoriei.
Acțiunea este simplă, subiectul având un singur fir principal care urmărește drumul parcurs de Vitoria și fiul
ei în căutarea soțului dispărut.
În expozițiunea este prezentat satul Măgura Tarcăului și Vitoria.
Incipitul este constituit de un citat din Mioriță, este introdusă o legendă privind rănduielile pe care
Dumnezeu le-a stabilit pentru toate neamurile omenești, după facerea lumii. Nechifor Lipan o spunea legenda ,,la
cumătrii și nunți” și această poveste vine în minte nevestei lui, Vitoria. Sunt prezentați locuitorii din ,,munții de sus”,
viața lor dură. Intriga cuprinde frământările Vitoriei, lipsa mare a soțului de acasă și hotărârea ei de a pleca în
căutarea lui Nechifor. Desfășurarea acțiunii cuprinde pregătirile pentru drum, călătoria la Piatra pentru a anunța
dispariția soțului, călătoria la Mănăstirea Bistrița închinarea (meghajlás) și spovedania (gyónás), călătoria explorativă
cu un traseu labirintic: Bicaz – Călugăreni – Fărcașa – Borca și Cruci – Vatra Dornei și Broșteni – Borca – Sabasa –
Suha. Între ultimele sate cadavrul este găsit, oamenii pregătesc la înmormântare. Puncul culminant cuprinde
demascarea ucigașului (era deja discutat la primul episod caracteristic). Deznodământul îl prezintă Bogză
recunoscându-și vina și cerându-i iertare Vitoriei. Aceasta îi răspunde foarte rece: ,,Dumnezeu să te ierte.”, apoi pune
la cale drumul de întoarcere spre casă împreună cu fiul ei și cu oile pe care le cumpărase Nechifor înainte să fie ucis.
Astfel, finalul restabilește echilibrul: Nechifor Lipan a fost răzbunat și a fost înmormântat. Vitoria face planuri
împreună cu Gheorghiță și încheie cu faptul, că nu are de gând s-o lase pe Minodora să se mărite cu băiatul al
dăscăliței Topor.
Romanul este structurat pe șaisprezece capitole numerotate cu cifre romane și fără titluri.
Conflictele în operă apar în două feluri: interior și exterior. Un prim conflict este cel interior care se
prefigurează la începutul romanului de neliniștea Vitoriei din cauza lipsei lui Nechifor de acasă (gândurile,
frământările interioare ale Vitoriei Lipan). Al doilea conflict este cel exterior care se manifestă (megnyílvánul) între
Vitoria și asasinii soțului ei.
Personajele romanului nu sunt foarte numeroase. Vitoria Lipan, personajul principal, protagonistul, este
unul dintre cele mai complexe personaje feminine din literatura română. Chinurile, temerile și fricile Vitoriei sunt
surprinse în mod direct de către narator cu ajutorul monologului interior al Vitoriei. Calitățile Vitoriei sunt puse în
valoare și de caracterizarea directă făcută de alte personaje. Gheorghiță zice de exemplu: ,,Mama trebuie să fie
fermecătoare; cunoaște gândul omului” - Băiatul e surprins de inteligența vie a mamei lui. Un moment plin de
semnificație e cel în care descoperă cadavrul lui Nechifor. Caracterizarea indirectă se manifestă prin modul în care
își caută Vitoria bărbatul, ne sugerează diplomația și șiretenia de care e capabilă. Felul în care se comportă cu copiii
ei, mai ales cu Gheorghiță, demonstrează că e o mamă grijulie (cu grijă). În creșterea copiilor se bazează pe tradiție,
respectă valorile morale și legile nescrise ale satului. Vitoria e aspru când fata ei se îndepărtează de tradiție, iar cu
Gheorghiță e o mamă răbdătoare care îl ajută să se maturizeze. Pe parcursul drumului mai aflăm că Vitoria e
inteligentă și folosește discreție pentru a scoate cât mai multe informații de la cei pe care îi interoghează. Are o
logică impecabilă: la Sabasa, Nechifor și ciobanii au avut 3, însă la Suha au ajuns numai doi. Prin deducție genială
Vitoria Lipan trage concluzia că Nechifor e undeva între Suha și Sabasa. Când îl găsește pe câinele lupu, primește
încredere că își va găsi și bărbatul, și din momentul în care dă peste râpa cu oasele lui, se concentrează pe aflarea
vinovaților. La masă demascează criminalii reconstruind crima.
Din perspectiva statutului social Vitoria este o țărancă, o munteancă din satul Măgura Tarcăului, soția lui
Nechifor Lipan, mamă grijulie, gospodar harnic și oier. Psihologic și moral, este hotărâtă, credincioasă,
superstițioasă, la un anumit punct chiar ea se miră că a putut să fie atât de puternică. Dovedește în diferitele
circumstanțe prin care trece luciditate, inteligență, spirit practic, stăpânire de sine. În relația cu ceilalți, este mamă
puternică, soție iubitoare, respectă regulile comunității. Vitoria nu încearcă să-și schimbe statutul social și moral,
rămâne de la început, până la sfârșit o munteancă de la Tarcău. Ea pleacă ingrijorată și îndârjită și ajunge
răzbunată și cu planuri de viitor.
Din punct de vedere social, Gheorghiță este fiu de cioban, copilul preferat al mamei. Nici el nu-și schimbă
statutul lui social și moral, chiar dacă moare tatăl său și e forțat să maturizeze, dar indiferent ce s-ar fi întâmplat, el
tot același parcurs ar fi avut. Mai devreme sau mai târziu, Gheorghiță l-ar fi înlocuit oricum pe tatăl său. Evenimentele
romanului îl forțează pe băiat să se dezvolte înainte de vreme și maică sa îl ajută să facă asta. Gheorghiță pornește la
drum inocent și copil și ajunge bărbat și cap de familie.
În relația lor Vitoria preia rolul de inițiator. O etapă semnificativă este găsirea cadavrul lui Nechifor. O altă
etapă semnificativă a relației Vitoria-Gheorghiță poate fi găsită la final. Vitoria devine justițiar și-l îndeamnă pe
Gheorghiță să pedepsească ucigașul lui Nechifor. Răzbunarea soțului are o semnificație dublă: restabilește echilibrul
– se face dreptate și odată cu ea viața își poate relua curgerea obișnuită, și se maturizează Gheorghiță, adică
Gheorghiță devine noul cap al familiei și un bărbat în toate firea. Cei doi se ajută și se influențează unul pe celălalt
în toate transformările.