Baltagul

Mihail Sadoveanu

Specia literară:
Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu o
acţiune complexă desfăşurată pe mai multe planuri narative, conflicte
puternice şi un număr mare de personaje.
Opera "Baltagul" este un roman interbelic, traditional, realist, cu
structură baladească si un caracter mitic si simbolic, deoarece este tratat mitul
baladei "Miorita".

Apariţia:
Romanul "Baltagulu a apărut în anul 1930, fiind scris în doar 17 zile.
Pentru acest roman, autorul a avut ca surse de inspiraţie 3 balade: "Solga",
"Dolga" şi "Mioriţa".

Tema:
Tema romanului "Baltagul" este dorinţa de aflare a adevărului, într-o
lume a satului românesc, lumea muntenească din Moldova, unde este întâlnit
tăranul moldovean, păstrător al tradiţiilor şi al specificului naţional, care are
propriul mod de a se manifesta în faţa problemelor vieţii, mod prin care apără
principiile de viaţă fundamentale.

Titlul:
Titlul este simbolic si desemnează arma crimei. În mitologie, baltagul
reprezintă o armă magică destinată îndeplinirii dreptăţii, care atunci când este
folosită în acest scop, nu se pătează de sânge.
Baltagul reprezintă şi un labirint atât interior al trăirilor Vitoriei, cât s, i
exterior al drumului parcurs pentru găsirea soţului.
Viziunea despre lume:
Viziunea despre lume a autorului exprimată în acest roman se identifică
cu perspectiva exprimată în toată creaţia sa. Ordinea cosmică si cea umană
sunt dirijate de aceeaşi lege universală. Uitarea ordinii lumii este unul dintre
cele mai mari pericole ale vârstei moderne a umanităţii, astfel scriitorul o
evocă pentru a o salva.
Omul arhaic, desprins din mijlocul naturii autohtone, se confruntă cu
lumea modernă şi ezită nesigur între a rămâne legat de izvorul care l-a creat
sau a se rupe de el.

Perspectiva narativă:
Naraţiunea se face la persoana a III-a.
Naratorul este omniprezent, omniscient şi reconstituie în mod obiectiv,
prin tehnica detaliului si observatiei, lumea satului de munteni si actiunile
Vitoriei.
Naratorul omniscient este unic, rolul acestuia este preluat de către
Vitoria Lipan, în scena în care este prezentat parastasul soţului.
Ea este inteligentă şi calculată ca "un Hamlet feminin", ea reconstituie
crima pe baza propriilor deducţii şi o povesteşte veridic celor prezenţi, ceea ce
îi determina pe criminali să-si recunoască vina in fata satului si a autoritătilor.

Conflictul:
În acest roman au loc atât conflicte de natură interioară, cât si de natură
exterioară, iar protagonista ambelor conflicte este Vitoria Lipan.
Conflictul exterior este între Vitoria Lipan, Ilie Cuţui şi Calistrat Bogza.
Acest conflict este referitor la pedepsirea ucigaşilor.
Conflictul interior este purtat de către Vitoria, care rămasă văduvă,
încearcă să depăşească greutăţile şi să rămână puternică în faţa destinului
tragic.

Relaţii spaţiale şi temporale:

Romanul "Baltagul" este construit prin îmbinarea planului real cu cel
simbolic. Acesta cuprinde acţiuni care se petrec la Măgura Tarcăului, Vatra
Dornei, Piatra-Neamţ, Călugăreni, Borca, Facşa şi Neagra, din toamnă până în
primăvară, între două sărbători creştine importante, Sâmedru sau Sfântul
Dumitru, de pe 26 octombrie şi Sângiorz sau Sfântul Gheorghe, de pe 23
aprilie.

Simboluri:
"ln acest roman apar simboluri reprezentate prin 3 evenimente cruciale
din existenţa individului: nasterea, nunta si moartea.
Naşterea apare când Vitoria participă la încreştinarea unui copil din
Sorea, fiind o dovadă a manifestării cultului religios.
Nunta apare la Cruci, unde Vitoria, în ciuda durerii, are aceeasi atitudine
potrivită evenimentului.
Moartea este reprezentată în mai multe scene, precum supravegherea
rămăşiţelor lui Nechifor, slujba bisericească si înmormântarea acestuia, dar şi
parastasele. De asemenea, şi de data aceasta atitudinea Vitoriei este una
potrivită, unde aceasta păstrează toate obiceiurile menite acestui eveniment
trist.

Construcţia operei:
Romanul "Baltagul" este împărţit în 16 capitole numerotate cu cifre
romane şi fără titluri.
"Baltagul" poate fi împărţit în trei părţi, a căror acţiune se desfăşoară în
jurul lui Nechifor Lipan: aşteptarea sa de către soţie, căutările Vitoriei Lipan şi
fiului acestora pentru găsirea lui Nechifor şi priveghiul, înmormântarea şi
pomana lui Nechifor, dar si aflarea adevărului si recuperarea oilor.
Compoziţia operei este asemeni unui labirint străbătut de către Vitoria si
fiul său. Drumul labirintului sugerează întâmplările vieţii, deoarece în viaţă
individul întâlneste si străbate drumuri necunoscute, care în final duc în acelasi
loc, respectiv la trecerea în nefiinţă.
Opera are caracter rezumativ, deoarece naratorul sintetizează
evenimentele precum face Vitoria la începutul romanului, atunci când rezumă
spusele soţului său de la petreceri.
Relaţia dintre incipit şi final:

Incipitul:
Romanul se deschide pe un ton sacru, cu o dezvăluire despre crearea
lumii "Domnul Dumnezeul, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială şi semn
fiecărui neam", făcând referire la Biblie. Este sugerată existenţa unei misiuni de
a dezvălui întâmplările care au urmat după crearea lumii. Cuvintele "rânduiala"
si "semnul" indică modul în care se petrece acţiunea, respectiv într-o anumită
ordine, organizat, având o menire. Atât colectivitatea, cât şi individul sunt
supuşi unui destin dat de către Dumnezeu, fiecare având o misiune de
îndeplinit.
Deoarece moldovenii au întârziat la întâlnirea cu Dumnezeu, le-a fost
oferită o viaţă lipsită de daruri, dar plină de iubire: „Nu vă mai pot da într-
adaos decât o inimă usoară să vă bucurati cu al vostru. Să vă pară toate bune;
să vie la voi cel cu cetera; si cel cu băutura; si s-aveti muieri frumoase si
iubărete".

Finalul:
Între incipit şi final există o legătură de simetrie, creată prin destinul
oamenilor. În final, familia este condusă de Gheorghiţă, mezinul familiei Lipan,
după moartea tatălui său. Găsirea lui Nechifor Lipan şi încheierea misiunii
Vitoriei de a-l găsi, dar şi formarea tânărului reprezintă misiuni pe care aceştia
trebuie să le îndeplinească, acesta fiind destinul lor, iar odată cu finalizarea
acestor misiuni, lucrurile pot reveni la normal, fiind reluată "rânduiala".

Caracterizări:
Vitoria Lipan
Vitoria Lipan este personajul principal al operei. Munteancă de la Tarcău,
preocupată de respectarea tradiţilor, soţie de oier şi mamă a doi copii, femeia
se remarcă prin curajul şi inteligenţa sa.
Deşi George Călinescu o numeşte „exponentă a speţei", aceasta oferă
spectaculozitate operei.
 Vitoria este o femeie frumoasă, deoarece „la patruzeci de ani ai săi, ochii
ei căprui răsfrângeau lumina castanie a parului, insa privirea ei era dusa
departe, semn al gândurilor în care era adâncită şi o copleşeau". Acest aspect
fizic reprezintă îngrijorarea sa pentru soţul său, nelinişte interioară pe care o
are până la găsirea şi pedepsirea vinovaţilor pentru moartea lui Nechifor Lipan.
Ea „nu mai era tânără, dar avea o frumuseţe neobişnuită în privire. Ochii
ei luceau într-o usoară ceată în dosul genelor lungi şi răsfrânte în cârligaşe".
Femeia este ordonată, lucidă şi stăpână pe ea, deoarece înainte de
plecare organizează totul, astfel încât fiecare amănunt este pus la punct. Deşi
femeia dorea să-l trimită doar pe Gheorghită în căutarea tatălui său, ea îsi dă
seama ca acesta nu are o experienţă de viaţă atât de vastă, astfel că alege să
plece cu el.
Desi este o femeie credincioasă, care respectă obiceiurile, aceasta este şi
superstiţioasă. Aceste trăsături fiind regăsite în comportamentulsău atunci
când vorbeşte cu preotul înainte de plecare, dar se consultă şi cu baba
Maranda, pentru a afla despre soţul său, acela fiind momentul când află că
Nechifor nu se va mai întoarce.
Vitoria este o bună cunoscătoare a oamenilor, reuşind să-l convingă şi pe
Gheorghiţă să pornească la drum, spunându-i „jucăriile au stat. De-acu trebuie
să te arăti bărbat. Eu n-am alt sprijin şi am nevoie de braţul tău", dar şi să afle
informat,iile necesare de la cei din jur.
Nicolae Manolescu o numeşte pe Vitoria Lipan eroina care „trece de la
agresivitate la dulceaţă, e văicăreaţă din ipocrizie, intrigantă din calcul, stăpână
pe nervii ei si neobosită", toate acestea fiind în favoarea sa, deoarece cu acest
comportament şi intuiţia sa reuşeşte să-şi îndeplinească misiunea
Este o femeie inteligentă care nu acceptă explicaţii fără dovezi,
ambiţioasă, care la vederea cadavrului soţului îşi păstrează calmul şi care „avea
în ea o putere nouă, care-i răzbea în toate miscările si în
priviri".

Gheorghiţă Lipan
Gheorghiţă Lipan este un personaj secundar al acestui roman, rotund si
pozitiv, reprezentând tiparul omului tânăr.
 El avea 17 ani „Gheorhită era un flacau sprâncenat şi avea ochii ei."
Gheorghiţă este asemănat de către narator, cu mama sa prin culoare ochilor
căprui.
Băiatul avea „un zambet frumos, ca de fata" şi i se putea observa
mustăcioara care uşor începea să „înfiereze".
Un detaliu important este remarcat în vestimentaţia sa la coborârea de
pe munte, un chimir, brâu lat de piele.
Gheorghiţă este un personaj modest, sensibil, inteligent, respectuos faţă
de mama sa, ale cărui decizii le ascultă, dar si temător de moarte si de
necunoscut.
În final, el devine dintr-un copil, un adevărat bărbat, un sprijin al familiei,
toate probele la care a fost supus ajutând la evolutia si maturizarea sa.

Relaţia dintre personaje:

Prima scenă:
Prima scenă semnificativă pentru relatia dintre cei doi este cea în care
Vitoria decide să pornească la drum în căutarea soţului împreună cu fiul său.
Aceasta, este constientă că sotul ei nu se va mai întoarce, iar acum
sarcina de a-l maturiza pe Gheorghiţă îi revine ei, iar această călătorie este cel
mai bun mod. Ea îi spune fiului său „Nu te mai uita urât Gheorghiţă, că pentru
tine de-acu înainte începe a răsări soarele.", ""lnţelege că jucăriile au stat. De-
acu trebuie să te arăţi bărbat. Eu n-am alt sprijin şi am nevoie de braţul tău",
ceea ce îl convinge pe băiat să pornească la drum.

A doua scenă:
A doua scenă semnificativă pentru relatia dintre cei doi este momentul
când aceştia găsesc cadavrul lui Nechifor Lipan.
În acea scenă, Gheorghiţă se pierde cu firea, însă mama lui rămâne
lucidă, stie ce are de făcut. Aceasta aprinde o lumânare pentru soţul ei şi îl
jeleşte, dar începe şi căutările pentru prinderea vinovaţilor.
A treia scenă:
A treia si ultima scenă semnificativă pentru relaţia dintre cei doi este
scena de la final, când Vitoria îl îndeamnă pe fiul său să pedepsească vinovatul
la parastasul tatălui său.
Răzbunarea uciderii lui Nechifor Lipan are rolul de a restabili echilibrul,
deoarece se face dreptate şi viaţa poate reveni la normal, dar are si rolul de a-l
maturiza pe Gheorghiţă, care devine noul cap al familiei, sprijinul acesteia.

"l'ncheiere:
Romanul „Baltagul'' este o operă care reuşeşte să surprindă o
multitudine de lucruri şi întâmplări normale, comune în vieţile noastre, dar
care ne arată importanţa respectării ordinii lumii.