Baltagul

Seminificația titlului: Titlul este esential in

intelegerea mesajului transmis de autor.
Urmand traditia basmului popular, baltagul
este unealta magica si simbolica insusita de
personajul negativ si recucerita de erou, ca un
simbol al înfăptuirii dreptații.
Tema textului: Tema romanului este
tema vieţii şi a morţii, a iubirii, a datoriei şi a
iniţierii, care permite totodată realizarea
monografiei satului moldovenesc de munte.
Tema se evidenţiază prin tipul ţăranului
păstrător al lumii vechi, arhaice şi
patriarhale.“Baltagul” prezintă şi tema
familiei, dintr-o perspectivă aproape mitică,
situând relaţiile dintre membrii familiei sub
un clopot cosmic. Rânduiala, viaţa şi moartea
fac obiectul unei iniţieri a fiului ajuns în
situaţia de a-şi asuma rolul tatălui şi de a
prelua responsabilitatea familiei, după cum se
cuvine într-o societate tradiţională,
patriarhală. Iniţierea în tainele existenţei este
realizată de mamă, singura capabilă – prin
dragoste, dăruire şi înţelepciune – să
transforme fiul într-un matur demn.
Acțiunea și conflictul:
Actiunea este prezentata pe parcursul a
saisprezece capitole. Este liniara, insa se
desfasoara pe doua coordonate temporale:
una retrospectiva, trecuta, in care Vitoria
rememoreaza intamplari din viata de familie,
si una care prezinta faptele in desfasurarea
lor, de la pregatirile pentru drum si pana la
pedepsirea asasinilor sotului ei.
Exista doua tipuri de conflict, ambele cu
efecte puternice asupra personajelor. Un
prim conflict, cel interior, se prefigureza la
inceputul romanului si este marcat de
nelinistea Vitoriei, care nu intelege absenta
prelungita a lui Nechifor Lipan si nu stie ce
solutie sa adopte. Al doilea tip de conflict este
cel exterior si se manifesta intre Vitoria si
asasinii sotului ei, Calistrat Bogza si Ion Cutui.
Ca un veritabil detectiv, aceasta reface pas cu
pas scenariul uciderii lui Lipan si ii identifica
pe cei doi raufacatori. In absenta oricarei
dovezi concrete care sa-i confirme intuitiile,
ea creeaza o stare de tensiune crescanda
asupra celor banuiti. Pune intrebari incomode
si da replici pline de subintelesuri, care ii
surprind si ii debusoleaza pe cei doi. Punctul
de maxima intensitate al acestui conflict il
constituie scena demascarii lor, cand asasinii
cedeaza presiunii la care fusesera supusi,
marturisind singuri crima comisa.
PERSPECTIVA NARATIVA - este obiectiva,
auctoriala, deoarece naratiunea se deruleaya
la prs. III-a din punctul de vedere a unui
narator omniscient si omnipresent.
Caracterizarea personajelor:
Vitoria Lipan - personaj
principal şi figură  reprezentativă de erou
popular, întruneşte calităţile fundamentale
ale omului  simplu de la ţară, în care se
înscriu cultul pentru adevăr şi
dreptate,  respectarea legilor strămoşeşti şi a
datinilor "ea nu e o individualitate, ci un
exponent al speţei" (George Călinescu). Ea
este, aşadar, un personaj mitic şi un personaj-
simbol pentru ţăranul român.
Gheorghiţă: - fiul Iui Nechifor şi al Vitoriei
Lipan, aflat la începutul romanului la vârsta
adolescenţei, parcurge, alături de mama
lui, un drum al iniţierii către formarea lui ca
bărbat, "de-acu trebuie să te arăţi bărbat. Eu
n-am alt sprijin şi am nevoie de braţul tău".
Portretul fizic sugerează trăsăturile morale ale
tânărului. "Gheorghiţă era un flăcău
sprâncenat", cu ochi adânci ca ai Vitoriei şi
nu prea vorbăreţ, dar când "întorcea un
zâmbet frumos ca de fată", cu mustăcioara
abia mijită,
emana timiditate şi un farmec deosebit care
stârnea admiraţia mamei.
Nechifor Lipan era oier din Măgura Tarcăului
şi îşi câştiga existenţa ca toţi muntenii, "cu
toporul ori cu caţa", el fiind dintre "cei
mai vrednici", pentru că-şi întemeiase o stână
de oi la munte. Naratorul nu face în mod
direct un portret fizic, ci îl alcătuieşte
din memoria afectivă a Vitoriei, care-şi
aminteşte că avea "mustaţa groasă, adusă a
oală", sprâncenele lăsate şi statura "îndesată
şi spătoasă".
Trăsăturile morale ale lui Nechifor se
conturează şi din relatările celor care-l
cunoscuseră ca pe un om generos, "nu se uita
la parale, numai să aibă toate după gustul
lui", prietenos şi sociabil.
Caracterizarea personajului principal:
itoria Lipan, o sotie iubitoare, porneste in
cautarea barbatului sau: “era dragostea ei de
douazeci si mai bine de ani. Asa-i fusese drag
si acuma, cand aveau copii mari cat dansii.”
Ea e descrisa ca fiind o femeie frumoasa cu
ochi caprui “aprigi si inca tineri”, “care erau
dusi departe”.
Datorita lipsei sotilor de acasa, nevestele de
la sat aveau in grija gospodariile, copii si
animalele cat timp acestia erau la munte cu
turmele de oi “Veni iar catra el, cu pita
proaspata si cu un harzob de pastravi
afumati. Trimisese pe Mitrea la domnu Iordan
crasmaru, s-aduca o leaca de rachiu de cel
bun”, “goispodina facu paturile devreme”.
Astfel, Vitoria are o mare responsaibilitate pe
umerii sai, dar fiind o femeie hotarata,
puternica, abila nu era nicio sarcina pe care
aceasta sa nu o duca la indeplinire.
Două scene reprezentative:
O primă scenă semnificativă cuprinde
pregătirea spirituală a eroinei pentru
călătorie: postul, rugăciunile, discuțiile cu
vrăjitoarea, interpretarea viselor,  povețele
morale date copiilor pentru a asigura
gândirea patriarhală a lumii de sus. Deși este
speriată de gândul plecării din mijlocul
universului patriarhal, unde se obișnuise, dar
se adaptează curând noilor condiții, fiind
conștientă de  necesitatea plecării.
O altă scenă semnificativă prin intermediul
căreia se reflectă tema este reprezentată în
finalul operei. Vitoria reconstituie cu fidelitate
scena crimei, uimindu-i pe Calistrat Bogza și
Ilie Cuțui. Gestul de înfăptuire a dreptății
realizat de către Ghoerghiță cu baltagul lui
Nechifor readuce echilibrul. Bogza îți
recunoaște vina, iar Vitoria se reîntoarce
acasa cu Gheorghiță, reluându-și cursul firesc
al vieții.
Citat sugestiv:
Viaţa muntenilor e grea; mai ales viaţa
femeilor. Uneori stau văduve înainte de
vreme, ca dânsa.
Munteanului i-i dat să-şi câştige pânea cea de
toate zilele cu toporul ori cu caţa. Cei cu
toporul dau jos brazii din pădure şi-i duc la
apa Bistriţei; după aceea îi fac punte pe care
le mână până la Galaţi, la marginea lumii. Cei
mai vrednici întemeiază stâni în munte. Acolo
stau cu Dumnezeu şi cu singurătăţile, până ce
se împuţinează ziua. Asupra iernii coboară la
locuri largi şi-şi pun turmele la iernat în bălţi.
Acolo-i mai uşoară viaţa, ş-acolo ar fi dorit ea
să trăiască,  numai nu se poate din pricină că
vara-i prea cald, ş-afară de asta, munteanul
are rădăcini la locul lui, ca şi bradul".
Opinia critică:
"Baltagul  este, prin repeziciune si desavârsit
echilibru al expresiei, una din cele mai bune
scrieri ale lui M. Sadoveanu. Multi pretuiesc
aceasta scurta naratiune ca roman, vorbind
de creatia scriitorului, de posibilitatea
psihologica a eroilor.’’