Baltagul – Sadoveanu

I. Prin romanul „Baltagul”, aparut in 1930, Sadoveanu realizeaza o noua interpretare a

mitului mioritic, versul-motto indicand sursa de inspiratie: “Stapane stapane,/ Mai
cheama s-un cane”.
Tema acestui text este conditia taranului de la munte, reliefata prin prezentarea procesului de
transhumanta, a traditiilor şi obiceiurilor, a claselor şi a categoriilor sociale din satele Moldovei de la
sfarstul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea. O secventa narativa semnificativa pentru
evidentierea acestei teme o constituie povestea cosmogonica de la inceputul romanului in care sunt
prezentate conditiile grele de viata ale muntenilor: „Umblăm domol; suim poteci şi
coborâm prăpăstii. Aşa ostenim zi şi noapte [...] Iar aşezările
nevestelor şi pruncilor ne sunt la locuri strâmte între stânci de piatră. Asupra noastră fulgeră,
trăsneşte şi bat puhoaiele”. Creatorul nu le poate oferi altceva decat „o inima usoara ca sa va
bucurati cu al vostru. Sa va para toate bune: sa vie la voi cel cu cetera; si cel cu bautura, si s-aveti
muieri frumoase si iubete”. Acest incipit are, in primul rand, un rol revelator, deoarece prezinta
statutul social şi personajelor. In acelasi timp, incipitul are un rol prefigurator pentru ca anunta
destinul personajelor care nu renunta la normele consacrate ale traditiei. O alta secventa relevanta o
constituie finalul care consta intr-un discurs al Vitoriei prin care trece in responsabilitatea lui
Gheorghita, care isi incheie procesul de maturizare prin confruntarea cu Calistrat Bogza, toate
atributiile unui cap de familie, cum e firesc intr-o lume arhaica, a barbatilor. Un singur aspect ramane
in ei, respectiv responsabilizarea Minodorei care trebuie sa se supuna traditiei: „Iar pe soră-ta să ştii
că nici c-un chip nu mă pot învoi ca s-o dau după feciorul acela nalt şi cu nasul mare al dăscăliţei lui
Topor.”
Titlul reprezintă conținutul de idei al textului şi este constituit din substantivul comun
„Baltagul” care denumește o arma folosita in mediul păstoresc inca din Antichitate, un topor cu doua
taisuri. Se considera ca daca aceasta arma a fost folosita in scopuri necurate ea va ramane patata de
sange. Astfel, titlul anunta tema operei, respectiv transhumata şi prefigureaza arma crimei şi arma
dreptatii, cu ajutorul unui baltag, fiul lui Nechifor Lipan razbunand moartea acestuia.
II. 1. Romanul este o specie literara narativa de mari dimensiuni care prezinta o actiune
ampla, complexa, derulata pe mai multe fire epice la care participa un numar mare de
personaje.
2. Opera literara „Baltagul” apartine genului epic deoarece modul de expunere predominant
este naratiunea imbinata cu dialogul şi cu descrierea. Se remarca prezenta naratorului omniscient si
omniprezent care nareaza faptele la persoana a III-a dintr-o perspectiva narativa nonfocalizata, fiind
vorba despre o naratiune heterodiegetica.
3. Acțiunea este cronologica şi se desfasoara pe momente ale subiectului. In expozitiune este
prezentata Vitoria Lipan, care isi asteapta sotul plecat sa cumpere oi de la Dorna. Intarzierea sa este
din ce in ce mai mare, iar munteanca se ingrijoreaza. Îl viseaza trecand calare o apa neagra şi intelege
ca a murit. Cere sfatul preotului Danila, babei Maranda şi autoritatilor, dar acestia o linistesc şi o
asigura de intoarcerea lui Nechifor.
Intriga consta in hotărârea femeii de a pleca in cautarea sotului. Vinde produse, isi cumpara
pistol, comanda şi sfinteste un baltag pentru Gheorghiţă, tine post douasprezece vineri, o duce pe
Minodora la manastire şi lasa gospodaria in grija argatului.
Desfășurarea acțiunii este constituita din etapele drumului pe care-l parcurge impreuna cu
Gheorghița. Participa la un botez şi la o nunta, intelegand ca urmează înmormântarea lui Nechifor.
In fiecare sat aduna informatii despre trecerea sotului, afla ca era insotit de alti doi pastori.
La Dorna afla ca Nechifor cumparase trei sute de oi şi o suta le-a vandut celor doi insotitori. Pastorii şi
turmele lor au pornit spre Valea Jijiei. La Sabasa gaseste cainele lui Nechifor, Lupu şi afla ca nu
ajunsesera decat doi pastori: Bogza şi Cutui.
Descoperă ramasitele lui Nechifor şi ale calului intr-o rapa intre Suha şi Sabasa. Cheama
autoritatile care constata savarsirea unei crime şi organizeaza înmormântarea lui Lipan.
Punctul culminant consta in izbucnirea lui Calistrat Bogza la parastas, in urma provocarilor Vitoriei.
Neavând dovezi impotriva criminalilor, Vitoria povestește împrejurările in care s-a comis crima şi
insinueaza inclusiv cine sunt ucigasii. Calistrat Bogza îl agreseaza pe Gheorghița încercând sa-şi
recupereze baltagul, iar aceasta se apăra rănindu-l pe criminal. Lupu sare la gatul acestuia, care apoi
cu ultimele puteri cere Vitoriei iertare.
Deznodământul consta in moartea lui Bogza, arestarea lui Ilie Cuțui şi in programarea
intoarcerii la mormantul lui Nechifor pentru parastasul de 40 de zile.
4. Aceasta actiune este şi complexa, ea derulandu-se pe mai multe fire narative ce se
constituie in planuri ale naratiunii.
Primul plan este cel exterior constituit din drumul parcurs de Vitoria şi Gheorghita. Acesta se
constituie intr-un labirint initiatic pentru fiul muntencei, dar in acelasi timp intr-un labirint al mortii
parcurs anterior de Nechifor Lipan, mai ales ca acest traseu are forma unei cruci.
Al doilea plan se deruleaza in paralel cu acesta şi este cu acesta şi este un plan interior
constituit din amintirile Vitoriei legate de casnicia ei cu Nechifor. E adevarat ca intre cei doi au existat
şi tensiuni, dar Vitoria le accepta ca pe un firesc al vietii de familie. Evocarea vorbelor, mangaielrilor,
impacarilor celor doi evidentiaza iubirea pe care femeia i-o poarta sotului, dar şi nevoie ca, prin
acestea, sa-şi ia rămas bun de la el.
Fiind un roman realist, cronotopul este clar definit prin indici spatiali si temporali concreti:
Magura Tarcaului, Cruci, Brosteni, Dorna, Suha, Sabasa.
Din punct de vedere al structurilor narative si al continutului, opera literara „Baltagul”se
incadreaza in estetica realismului, in primul rand, datorita tematicii de natura sociala. De asemena,
in text sunt redate intamplari verosimile, desfasurate in limite de spatiu şi timp clar definite: Pripas,
din vara până-n primavara. O alta trasatura a realismului o reprezinta ideea conform careia omul este
rezultatul mediului social in care traieste. In acest context personajele intruchipeaza tipuri umane
surprinse in imprejurari tipice. Astfel, Vitoria intruchipeaza tipul femeii de la munte, ce nu se poate
linisti decat daca razbuna moartea sotului, restabilind echilibrul.
Viziunea obiectiva a naratorului se manifesta prin faptul ca acesta nu se implica in text, nu
judeca personajele si faptele lor, nu isi exprima opinii proprii, lasand cititorului libertatea absoluta de
receptare si inerpretare.
Un alt aspect al realismului îl reprezinta finalul moralizator, personajele fiind rasplatite sau
pedepsite in functie de faptele lor.

5. Personajele sunt numeroase, cele mai multe fiind personaje episodice: preotul Danila,
Baba Maranda, Domnu Vasiliu, subprefectul, jandarmii, Minodora. Sunt prezente si personaje
secundare: Calistrat Bogza, Ilie Cutui.
Personajele principale sunt Vitoria, Gheorgita si Nechifor, desi acesta are un statut special,
fiind un personaj absent.
Vitoria este munteanca din zona Dornelor, mai exact Magura Tarcaului, nevasta de pastor.
Vitoria e o femeie trecuta de prima tinerete, trecuta prin multe, mai ales ca femeilor de la munte le
era foarte greu deoarece barbatii fiind plecati mai mereu cu oile, ele trebuiau sa aiba grija atat de
copii, cat si de gospodarie si de prepararea produselor provenite de la oi: “viata muntenilor e grea,
mai ales viata femeilor. Uneori stau vaduve inainte de vreme, ca dansa”.
In conturarea acestui personaj, este folosita caracterizarea directa cat si cea indirecta.
Caracterizarea directa este realizata de narator care chiar de la începutul romanului îi trasează
câteva elemente ale portretului fizic: „ ochii căprii in care se răsfrânge lumina castanie a parului”.
Personajul este caracterizat direct si de către celelalte personaje, Gheorghița își manifesta
nedumerirea fata de tăcerea femeii din timpul calatoriei, care nu explica nimic şi care pune întrebări
ciudate sătenilor: „s-a făcut aricioaica”. Calistrat Bogza este impresionat de vigoarea femeii:
„strașnica muiere”.
Cele mai multe trasaturi se evidențiază in mod indirect. Din faptele Vitoriei rezulta
tenacitatea şi curajul ei. Femeia pornește la drum, deși știe ca exista numeroase pericole, dar dorința
de a afla adevărul si de a-şi îngropa creștinește șotul este mai puternica decât teama.
 Atitudinea ei fata de copii este diferita. Fiind înțeleapta, ea știe ca trebuie sa fie aspra cu
Minodora deoarece ea va purta grija gospodăriei, a creșterii copiilor şi a educației lor. Mai mult, o
face responsabila in fata istoriei daca nu respecta tradiția. O obliga sa păstreze portul „de la
Boerebista încoace’ şi transmis din generație in generație pe linie materna.
Faţa de Gheorghița, atitudinea Vitoriei este schimbătoare. Când acesta se întoarce de la
stana, îi pregătește mancarurile lui preferate, îl alinta cu apelativul „ dragul mamei”. In timpul
calatoriei însa devine tăcuta şi aspra, oblingandu-l pe acesta sa inteleaga singur sensul întrebărilor ei
şi demersurile pe care le face. Ar putea fi acuzata de cruzime pentru faptul ca îl lasă pe băiat in râpa
cu osemintele tatălui sau pe timpul nopții. Ea nu incerca insa decat sa grabeasca maturizarea fiului,
necesara pentru a deveni cap al familiei in locul tatalui.
Superstițioasa, ea crede in semne, cum ar fi cantatul cocosului in prag, crede in vise şi
apeleaza la baba Maranda care-i ghiceste in bobi. In acelasi timp ea este şi credincioasa: cere sfatul
parintelui Danila, se închina la icoana sfintei Ana, posteste.
Principala sa trasatura este Inteligenta care se manifesta in toate secventele narative ale
drumului pe care il parcurge in cautarea lui Nechifor. Ea reusete sa adune informatii, sa stabileasca o
cronologie a acestora. Este discreta , participa la botez si la nunta, face urari mesenilor, dar nu uita
scopul ei si se foloseste si de aceste ocazii pentru a afla detalii ale trecerii sotului prin satele
respective. Mai mult, cu ajutorul acestor informatii reuseste sa reconstituie crima, sa identifice si
motivul si arma si oportunitatea acesteia. Inteligenta sa este evidentiata si in episodul parastasului
cand, neavand dovezi , Vitoria pune in scena, impreuna cu Gheorghita, un plan menit sa-i oblige pe
criminali sa se autodemaște, iar din acest punct de vedere ea este considerata un Hamlet feminin.

6. Relatia cu Gheorghita este definitorie in caracterizarea personajului pricipal. La inceput

cele doua personaje au relatie stransa, fiind dominata de dragostea mamei, care isi rasfata copilul,
gatindu-i mancarea preferata si alintandu-l cu apelativul „Dragul mamei”. Totul se schimba cand cei
doi pornesc la drum. Vitoria intuiește importanța calatoriei în maturizarea lui  Gheorghiță: „Înțelege
că jucăriile au stat. De acu trebuie să te arăți bărbat”. Gheorghiță își dă seama de starea interioară a
mamei sale și observă schimbarea ei: „Se uită numai cu supărare și i-au crescut țepi de aricioaică”.
Maturizarea acestuia devine evidentă atunci când este pus de către mama sa să privegheze
rămășițele tatălui său în râpa de sub Crucea Talienilor, iar inițierea sa se desăvârșește atunci când
acesta răzbună moartea tatălui său, infruntandu-l pe Calistrat Bogza. Priveghiul are un dublu sens:
primul constă în respectarea unor legi nescrise care-l vor ajuta pe Nechifor să se integreze în noua
stare, iar al doilea sens este legat de inițierea lui Gheorghiță care se va familiariza cu un aspect
fundamental al existenței umane – moartea.
Vitoria îl călăuzește cu răbdare, dar și cu asprime, obligându-l să-și stăpânească foamea,
oboseala, nesiguranța, frica și învățându-l să descifreze adevărul din spusele oamenilor și din
semnele naturii, să fie ferm și hotărât în acțiunile sale. Antiteza dintre ei nu are la baza caracterul
personajelor, Gheorghiță avand toate datele pentru a ajunge, cu vremea, un muntean autentic, ci
experienta: „Îl văzu sfios și nesigur, pe când ea era plină de gânduri, de patimă și durere”.
În drumul lor, Vitoria și Gheorghiță asistă la câteva evenimente cu valoare simbolică –
naștere, nuntă, înmormântare – trecând prin toate momentele principale ale vieții. La Vatra Dornei,
Vitoria află de la un slujbaș din târgul de animale de vinderea unei turme de 300  de oi în prima
duminică din noiembrie. În finalul romanului, Gheorghiță este suficient de matur pentru a prelua
rolul tatălui său și a deveni un sprijin pentru mama sa.
Portretele celor doi, scot în evidență asemănarea dintre mamă și fiu: „Gheorghiță era un
flăcău sprâncenat și avea ochii ei”. Însă asemănarea dintre cei doi nu se rezumă doar la aspectul fizic:
„Nu era prea vorbăreț, dar știa să spuie destul de bine despre cele ce lăsase și ce văzuse”.  
Astfel, cuplul mamă-fiu, angrenat în căutarea adevărului si in procesul de pedepsirea a
ucigasilor pentru a restabili ordinea firească tulburată de crimă, surprinde prin coeziunea sa. Cei doi
acționează împreună într-o coordonare permanenta și par să se completeze unul pe celălalt.
III. In concluzie, romanul transpune viziunea despre lume a autorului, care este
fascinat de reperele traditionale ale unui univers arhaic si patriarhal, repere ce reliefeaza
tema. Toate aceste coordonate morale, sociale, psihologice sunt evidentiate prin Vitoria
Lipan ce reprezintă tipul femeii de la munte care isi asuma intreaga responsabilitate
pentru echilibrul familiei. Desi este conștienta ca cele mai multe griji sunt atribuite in
societate femeii, recunoaște întâietatea bărbatului. Ea infatiseaza chiar „femeile
frumoase şi iubețe” despre care Nechifor spunea ca Dumnezeu le-a randuit muntenilor
pentru a-i ajuta sa indure viata aspra. Mihail Sadoveanu reuseste sa reconstituie
universul rustic, arhaic cu traditii şi obiceiuri, caractere, clase şi categorii sociale prin
intermediul personajului pricipal feminin, Vitoria Lipan . Aceasta reprezinta, in acelasi
timp, si conditia femeii, definita prin perseverenta si rabdare, prin grija si sprijin fata de
toata familia.