Aci sosi pe vremuri

Ion Pilat
Curentul literar:
Traditionalismul este un curent literar apărut în Franţa, dar care s-a
manifestat şi pe restul teritoriului european în perioada interbelică. Acest
curent cantine 3 nuclee traditionaliste: sămănătorismul, poporanismul şi
gândirismul, prezente în literatura rom"ana..,.
Traditionalismul are ca trăsături: respingerea tuturor tendinţelor
moderne, temele rurale, prezenţa religiei şi a credintei, idealizarea tăranului
român, surse de inspiraţie precum folclorul şi istoria, dar si valorificarea
trecutului ca modalitate artistică.
Poezia "Aci sosi pe vremuri", aparţine traditionalismului datorită
valorificării trecutului, a prezenţei religiei şi credinţei, dar si datorită narării din
amintiri, a două poveşti de iubire, folosindu-se un ton melancolic.

Apariţia şi Încadrarea În specia literară:

''Aci sosi pe vremuri" a apărut în anul 1923, în volumul "Pe Argeş în
sus",care este alcătuit din 3 cicluri:"Florica", "Trecutul viu" si "Bătrânii".Poezia
este încadrată în cel de-al doilea ciclu.
Poemele acestui volum se încadrează în specia "elegie", datorită melancoliei.

Tema:
Tema poeziei este trecerea timpului, însă o subtemă a poeziei este
iubirea. Cele două teme se completează prin intermediul amintirilor, deoarece
timpul trecut nu se mai poate recupera, dar amintirile pot readuce momentele,
locurile sau chiar persoanele dragi.

Titlul:
Titlul poeziei ne indică atât spaţiul, cât şi timpul. Este format dintr-o
sintagmă prin forma regională a adverbului de loc "aci", verbul la timpul
perfect simplu "sosi" şi adverbul de timp "pe vremuri".
 "Aci" reprezintă "casa amintirii", un loc ce poate fi accesat doar prin
intermediul memoriei
"Sosi", datorită timpului perfect simplu, reprezintă o acţiune recent
încheiată.
''Pe vremuri", în ciuda verbului la perfect simplu, care reprezintă o
acţiune recent încheiată, sugerează o perioadă încheiată cu mult timp în urmă,
accesibilă tot prin intermediul amintirii.
"lntreaga sintagmă care ne descrie trecerea timpului, reprezintă
nostalgia şi bucuria de reîntoarcere în acea perioadă.

Compoziţia exterioară:
Poezia este alcătuită din19 distihuri (o alăturare de două versuri) şi un
vers liber, care concluzionează.
Măsura poeziei este de13-14 silabe, cu un ritm iambic, o rimă
împerecheată şi un lirism obiectiv.

Structura de adâncime:
Poezia este structurată în 4 secvente lirice.

Prima secventă:
Prima secvenţă cuprinde primele 3 distihuri şi descrie spaţiul metaforei
"casa amintirii". Spaţiul ţărănesc al casei este descris cu ajutorul elementelor:
"pridvorul", "obloanele" şi "hornul".
Trecerea timpului, dar şi părăsirea locului copilăriei sunt sugerate prin
versurile "Păienjeni zăbreliră şi poartă şi zăvor", respectiv "hornul nu mai trage
alene din ciubuc".
Vremea "amintirii" ne este conturată în ultimele 3 versuri ale secventei:
"De când luptară-n codru şi poteri, şi haiduci/ În drumul lor spre zare
îmbătrâniră plopii/ Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.".

A doua secventă:
A doua secvenţă cuprinde distihurile 4-10, unde bunicii, protagoniştii
primei poveşti de iubire, sunt portretizaţi.
Bunica Calyopi este descrisă în mod direct în versul "Sări, subtire-o fată
în largă crinolină", în timp ce bunicul este portretizat atât direct în versul
"Nerăbdător bunicul pândise de la scară", aşteptându-şi iubita care sosea cu
"Berlina legănată prin lanuri de secară", cât şi indirect, prin acţiunile sale cu o
conotatie romantică "Privind cu ea sub lună câmpia ca un lac/ Bunicul meu
desigur i-a recitat „Le Lac” Iar cand deasupra casei ca umbre berze cad,/ Îi
spuse "Sburătorul" de-un tânăr Eliad".
Povestea celor doi este "ca-n basme", unde el, îndrăgostit recită, în timp
ce iubita" ascultă tăcută, cu ochi de peruzea...". Epitetul "ochi de peruzea",
atribuit bunicii, reprezintă armonia spirituală, posibilitatea sufletului de a se
exprima mai mult, devenind un simbol al privirii protectoare a femeii, prin
caracteristicile pietrei de culoare turcoaz.
Întâlnirea celor doi îndrăgostiţi are loc într-un cadru romantic, noaptea
"sub lună", unde cei doi priveau "câmpia ca un lac". Deşi poezia nu aparţine
romantismului,sunt folosite elemente ale naturii precum luna("sub lună") şi
lacul("câmpia ca un lac"-comparaţie), ce creează cadrul de factură romantică
din poeziile pe tema iubirii.
Imaginea auditivă "departe, un clopot asunat", măreste incertitudinea,
deoarece poate anunţa atât fericire, cât şi tristeţe, fiind un eveniment "de
nuntă sau de moarte", care simbolizează trecerea timpului prin evenimentele
fireşti vieţii, precum împlinirea în dragoste prin nuntă cat si finalul inevitabil,
moartea.
Cei doi tineri, desi sunt constienti că nu sunt veşnici precum "turnul
vechi din sat", care a fost acolo în timpurile lor, dar va fi şi după, ceea ce
simbolizează continuitate, aleg să trăiască momentul, dorindu-si vesnicia,
atunci când, "în clipa asta simţeau c-o să rămână.". lnsă, neiertătorul timp ne
aduce în zilele în care "De multe mort bunicul, bunica e bătrână".

Secventa a treia:
A treia secvenţă cuprinde distihurile 11-18 şi debutează cu o mirare pe
tema trecerii timpului, care realizează legătura dintre timpul trecut şi cel
prezent: "Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete/Te vezi aievea numai în
ştersele portrete./Te recunosti în ele, dar nu si-n fata ta,/Căci trupul tău te
uită, dar tu nu-l poţi uita...".
Tot aici se face trecerea şi de la prima poveste de dragoste la cea de-a
doua. Este surprins momentul în care nepotul se desprinde de perioada
copilăriei şi ia rolul tânărului îndrăgostit.
 Datorită legăturii dintre generaţii se realizează comparaţii între cele
două cupluri de protagonişti, care deşi trăiesc perioade diferite, reuşesc să se
asemene între ei. În timp ce fata cu "ochi de ametist", soseşte precum bunica:
"Ca ieri sosi bunica...si acum tu:/Pe urmele berlinei trăsura ta stătu./Acelasi
drum te-aduse prin lanul de secară/
Ca dânsa, tragi în dreptul pridvorului, la scară./Subţire, calci nisipul pe
care ea sări.".Tânărul foloseste tehnicile bunicului pentru a adăuga o notă
romantică, prin recitarea versurilor din poeme ce aparţin curentului simbolism,
precum "Balada Iunei", de Horia Furtună şi poeme de Francis Jammes.
Cadrul rămâne si el acelasi, de factură romantică, prin prezenţa
elementelor de natură precum "luna", "noaptea" şi "lanuri de secară".

Secvenţa a patra:
Cuprinde distihul 19 si versul liber.
Acestea întăresc ideea trecerii timpului, prin reluarea imaginii auditive
creată de clopot "departe, un clopot a sunat/ Acelaşi clopot poate, în turnul
vechi din sat...". Sunt reamintite si cele două posibile evenimente prevestite:
"De nuntă sau de moarte", dar si locul, care spre deosebire de protagonişti,
este neschimbat "în turnul vechi din sat...".
Cele două evenimente îşi păstrează simbolistica, nunta însemnând
împlinirea iubirii, iar moartea, sfârsitul inevitabil, dar asumat.

Indici spaţiali şi temporali:

Acţiunea se petrece pe două planuri, cel al trecutului şi cel al
prezentului.
Relaţia de simetrie dintre indicii temporali "atunci" si "acum" are rolul de
a accentua ideea trecerii timpului şi aciclului normal al vietii.
Ca şi indici spaţiali avem "lanurile de secară" şi "casa amintirii", care
reprezintă casa copilăriei, dar şi "turnul vechi din sat".

"lncheiere:
Datorită termenilor specifici, ai cadrului ţărănesc, al limbajului de factură
populară, cât şi a idilizării trecutului, poezia 'f\ci sosi pe vremuri" de Ion Pillat,
se încadrează în estetica tradiţionalistă,poetul fiind cel care se declară unul
dintre cei care a păstrat tradiţia "vie", "adâncă, originală, autohtonă", cel care
"se confruntă cu însusi sufletul profund, sufletul etnic".