Aci sosi pe vremuri

Tradiționalismul este curentul literar apărut la începutul secolului al XX-

lea și dezvoltat de-a lungul perioadei interbelice. Acesta s-a remarcat
prin prețuirea profundă a valorilor tradiționale românești. De-a lungul
acestui curent, apar trei nuclee, trei etape importante: sămănătorismul
poporanismul și gândirismul, toate promovând tradiția.
Trăsăturile fundamentale prin care s-a remarcat acest curent sunt: val-
orificarea spațiului rural, explorarea surselor precum folclorul și istoria și
refuzul mediului urban. Este preferat spațiul rural, privit ca vatră a
spiritualității, în centru aflându-se chiar țăranul român.
Ion Pillat este un poet reprezentativ tradiționalist ce aparține perioadei
interbelice a literaturii.

Opera “Aci sosi pe vremuri“ aparține volumulului “Pe Argeș în sus“,

apărut în anul 1923. Tema acestuia este reprezentată de rememorarea
timpului trecut, regăsită, de altfel, în întreg volumul său. Alte teme pre-
dicte liricii sale sunt iubirea și natura.
O trăsătură tradiționalistă regăsite în opera este reprezentata de prezen-
tarea spațiului rural, prezent prin casa părintească, dar și prin simbolul
clopotului vechi din sat.
O alta trăsătură a curentului regăsită în opera este idealizarea universului
rural și a țăranului roman, căci acesta este prezentat în centrul acțiunii.
Elementele de structură și compoziție sunt reprezentative pentru
această operă.
Titlul se regăsește într-o armonie desăvârșită cu întreaga operă, antici-
pându-i finalul. El este alcătuit din adverbul regional “aci“, care invocă
satul natal, iar verbul la timpul perfect simplu “sosi“ face referire la o
secvență de viață trecută. Reperul temporal “pe vremuri“ trimite la
trecutul îndepărtat, locul plin de nostalgie.
Lirismul evoluează de la unul obiectiv la unul subiectiv. Se remarcă subi-
ectivitatea în ultima secvență lirică, prin folosirea verbelor la persoana
I(“m-“, “eram naiv“, “am spus“). Se regăsește și lirica măștilor, deoarece
sunt alternate atât persoanele întâi, cât și a doua și a treia(“ea-l asculta“,
“vii“ , “am șoptit“).

Poezia este alcătuită din nouăsprezece distihuri și un vers liber cu rol de

concluzie. Aceasta poate fi structurată în patru secvențe lirice: prezen-
tarea cadrului natural, ilustrarea poveștii de dragoste dintre bunic și
bunica, meditația asupra trecerii timpului și povestea actuală de
dragoste, dintre nepot și iubită.

În prima secvență lirică, este prezentată “casa amintirii“, cu ajutorul tu-

turor elementelor familiare(“obloanele“, “pridvorul“, “hornul“). Este de-
scrisă vremea copilăriei, dar totuși semnele părăsirii sunt lesne de
înțeles(“hornul nu mai trage alene din ciubuc“).

În cea de-a doua secvență lirică, este reliefată întâlnirea dintre bunici.
Calyopi sosește cu “berlina“ prin “lanuri de secară“, în timp ce bunicul o
așteaptă “nerăbdător“. El îi recită acesteia poezii romantice de Alphonse
de Lamartine (“Le lac“) și de Ion Heliade-Rădulescu(“Sburătorul“).
Atmosfera este una rară, de o frumusețe unică.
Cu toate acestea, trecerea timpului este implacabilă și este redată prin
metafora “departe, un clopot a sunat“. Astfel, clopotul marchează un
eveniment important (“de nuntă sau de moarte“). Deși cei doi
îndrăgostiți se bucură de momentul unic petrecut împreună, viitorul nu
poate sta în loc și produce schimbarea: “De mult e mort bunicul, bunica
e bătrână“.
Cea de-a treia secvență este o meditație ce privește trecerea implacabilă
a timpului(“ce straniu lucru: vremea“). Omul este condiționat și nevoit să
se schimbe și se mai poate bucura de momente, doar prin intermediul
amintirilor: “Te vezi aievea numai în ștersele portrete./ Te recunoști în
ele, dar nu și-n fața ta“).

Ultima secvență prezintă repetarea momentului de dragoste, care se

păstrează din generație în generație. Astfel, povestea de dragoste dintre
bunica și bunicul se repetă în oglindă, dar într-o ipostază diferită. Iubita
este prezentată printr-o analogie cu bunica(“Ca ieri sosi bunica…și vii
acuma tu“). Iubitul încearcă să folosească aceeași metodă precum bu-
nicul său, deoarece îi recită versuri ale poeziilor lui Francis Jammes și
Horia Furtună, alternând romantismul cu simbolismul, noul curent. Iu-
bita îl ascultă atentă, dorindu-și parcă să prelungească la nesfârșit acea
clipa(“M-ai ascultat pe gânduri“).

Sunetul clopotului răsună din nou și marchează un nou eveniment im-

portant, perisabilitatea trupului și înălțarea spirituală. Versul-concluzie
prezintă, de asemenea, că trecerea timpului este implacabilă și că acesta
aduce mereu schimbarea( “De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din
sat“).
Din punct de vedere prozodic, se remarcă o măsură de 13 silabe în disti-
huri și de 14 silabe în versul-concluzie. De asemenea, rima este
împerecheată.

În concluzie, poezia “Aci sosi pe vremuri“ se încadrează tradiționalismului

și subliniază importanța trecutului în cadrul satului patriarhal. Ion Pillat
este un adept al acestui curent, al tradiției “vii“, profundă, care domnește
în fiecare persoană și care este “adâncă, originală, autohtonă“.