Lirica tradiționalistă

Aci sosi pe vremuri

de Ion Pillat

La casa amintirii cu-obloane și pridvor,

Păienjeni zăbreliră și poartă, și zăvor.

Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc

De când luptară-n codru și poteri, și haiduc.

În drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii.

Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.

Nerăbdător bunicul pândise de la scară

Berlina legănată prin lanuri de secară.

Pie-atunci nu erau trenuri ca azi, și din berlină

Sări, subțire,-o fată în largă crinolină.

Privind cu ea sub lună câmpia ca un lac,

Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac.

Iar când deasupra casei ca umbre berze cad,

Îi spuse Sburătorul de-un tânăr Eliad.

Ea-l asculta tăcută, cu ochi de peruzea...

Și totul ce romantic, ca-n basme, se urzea.

Și cum şedeau... departe, un clopot a sunat,

De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.

Dar ei, în clipa asta simțeau că-o să rămână...

De mult e mort bunicul, bunica e bătrână...

Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete

Te vezi aievea numai în ștersele portrete.

Te recunoști în ele, dar nu și-n fața ta,

Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poți uita...

Ca ieri sosi bunica... și vii acuma tu:

Pe urmele berlinei trăsura ta stătu.

Același drum te-aduse prin lanul de secară.

Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scară.
 Subțire, calci nisipul pe care ea sări.
Cu berzele într-ânsul amurgul se opri...

Și m-ai găsit, zâmbindu-mi, că prea naiv eram

Când ți-am șoptit poeme de bunul Francis Jammes.

Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub lună

Și-am spus Balada lunei de Horia Furtună,

M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist,

Și ți-am părut romantic și poate simbolist.

Și cum ședeam... departe, un clopot a sunat.

Același clopot poate , în turnul vechi din sat...

De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.

Poezia Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat este o poezie tradiționalistă, inclusă în volumul Pe Argeș în sus, apărut
în 1923.
Tradiționalismul este o mișcare literară, manifestată în perioada interbelică, a cărui ideologie se cristalizează
în jurul revistei Gândirea, apărută în 1921, la Cluj. Printre membrii fondatori ai revistei se numără Cezar Petrescu,
Adrian Maniu, Lucian Blaga și Gib Mihăescu. Principalele trăsături ale acestei orientări literare sunt: valorificarea
specificului național (istoria și folclorul), componenta spirituală a sufletului țărănesc, conștiința religioasă
ortodoxă. Tradiționalismul gândirist surprinde particularitățile sufletului național prin valorificarea miturilor
autohtone, a credințelor străvechi și revalorizarea filonului existenței rurale.
Manifestat simultan cu modernismul, tradiționalismul nu trebuie văzut ca un curent retrograd. Poetul
tradiționalist doar privește către trecut, dar o face conștient că aparține prezentului. El dezvoltă astfel o poetică a
melancoliei și nostalgiei, dar evită idealizarea excesivă și anacronică a trecutului sau a universului rural.
Poezia Aci sosi pe vremuri aparține tradiționalismului prin temă, prin modul de construcție a textului, dar și
prin registrul stilistic utilizat.
Tematica rurală își subsumează tema timpului și tema iubirii, care sunt surprinse într-o construcție simetrică,
de factură clasică.
Ceea ce particularizează discursul liric tradiționalist în poezia Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat, este refuzul
idealizării. Universul rural, care constituie decorul poveștii de iubire, este privit cu nostalgie, cu o vagă urmă de
melancolie. Aici, a iubi înseamnă a retrăi ceva ce s-a trăit deja. Iubirea din prezent repetă iubirea din trecut, ambele
fiind oglindiri ale iubirilor din cărți.
Există în poezia Aci sosi pe vremuri două tipuri de lirism: un lirism obiectiv, în prezentarea celor două
povești de dragoste, și un lirism subiectiv (manifestat formal prin comunicarea directă a trăirilor și sentimentelor,
la persoana I singular), evocat prin personalizarea iubirii, devenită obiectivă prin repetabilitate.
Tema poeziei: Tematica rurală, preferată de tradiționaliști, își subsumează în poezia lui Pillat două teme de
circulație universală: iubirea și timpul. Universul rural este spațiul unde se concretizează iubirea, care se
manifestă pe două planuri temporale: primul, recuperat prin amintire, iar cel de-al doilea, al iubirii prezente, repetă
experiența dintâi.
Universul rural este particularizat prin utilizarea unor motive specifice: „casa cu pridvor”, „pânza de
paianjen” (ce sugerează motivul trecerii timpului și al uitării), satul, clopotul, turnul vechi, noaptea, luna (motive
romantice revalorizate în manieră tradiționalistă). Toate acestea au semnificații care vizează melancolia,
așteptarea.
Titlul poeziei, reluat în prima secvență a textului, este centrat asupra problematicii timpului, sugerând
trecutul (locuțiunea adverbială „pe vremuri”) și prezentul deopotrivă (adverbul „aci”). Cheia interpretării textului,
care face legătura între trecut și prezent, este verbul la perfect simplu „sosi”. Iubirea de odinioară este retrăită în
prezent.
Poezia Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat are o structură clasică, fiind alcătuită din distihuri și un vers final
liber, având rolul de laitmotiv al poeziei. Textul are, de asemenea, trei părți organizate simetric.
Prima parte a poeziei este cea mai amplă. Alcătuită din două secvențe poetice, această primă parte
înfățișează mai întâi cadrul, iar apoi, desfășurarea idilei erotice din trecut.
Secvența inițială este de factură descriptivă. Motivul central îl constituie casa amintirii, epitetul având
valoare anticipativă, sugerând că, peste timp, amintirea va reactualiza experiența trecutului. Detaliile descrierii
fixează imaginea unei case tradiționale, cu obloane, pridvor, poartă cu zăvor. Aflată în părăsire, casa pare a nu
mai fi un spațiu locuibil, fapt sugerat de pânza de păianjen și de hornul lipsit de funcționalitate. Senzația de
nemișcare este accentuată de imaginea șirului de plopi, a căror pierdere în zare este asociată cu sentimentul
îmbătrânirii: „În drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii.”
A doua secvență aduce în prim-plan micul scenariu al iubirii trecute. Spațiul prinde viață prin prezența
cuplului de îndrăgostiți, surprinși conform ritualurilor vremii: berlina oprește la scară, iar din ea coboară,
sprintenă, tânăra fată îmbrăcată în crinolină: „Pe atunci nu erau trenuri ca azi, și din berlină/ Sări, subțire, o fată
în largă crinolină”. Perechea de îndrăgostiți se află într-un decor romantic nocturn, luminat de lună. Finalul
secvenței se centrează pe imaginea auditivă a bătăilor clopotului, care anunță, în fapt, trecerea implacabilă a
timpului: prin moarte sau prin iubire, viața universală înaintează netulburată: „Și cum ședeau...departe, un clopot
a sunat, / De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat”. Chiar dacă își imaginează că prin iubire vor primi
dreptul la nemurire („Dar ei în clipa asta simțeau că-o să rămână...”), îndrăgostiții devin ei înșiși victime ale
trecerii implacabile a timpului: „De mult e mort bunicul, bătrâna e bătrână...”
Partea a doua, care are rolul de a face legătura între trecut și prezent, este o meditație pe tema trecerii
timpului. Exclamația inițială: „Ce straniu lucru: vremea!”, are rolul de a schimba registrul și de a introduce tema
timpului și ideea uniformizării destinelor umane: „Deodată pe perete/ Te vezi aievea numai în ștersele portrete”.
Partea a treia reiterează simetric experiența trecutului, propunând cititorilor un scenariu al poveștii de
dragoste din prezent: „Ca ieri sosi bunica...și vii acuma tu”. Aceleași gesturi, aceleași mișcări, aceleași elemente
ale spațiului, aceeași delicatețe a feminității se regăsesc, peste ani, într-o poveste de iubire trăită de alți
protagoniști. Diferența o face modificarea gustului estetic (bunicul recita Le lac, iar nepotul, întins sub lună,
șoptește poeme de Francis Jammes sau Horia Furtună). Dacă bunicul a fost romantic, nepotul poate părea și
simbolist, semn că experiența culturală se acumulează, nu se schimbă. În final, se reia imaginea simbolică din
prima parte, în care trecutul și cloptul reflectă ciclicitatea existenței.
Nivelurile textului susțin caracterul tradiționalist al poeziei.
La nivelul fonetic și prozodic, se observă rima împerecheată, ritmul iambic și măsura versurilor de 13-
14 silabe. Versul liber din final respectă construcția clasică. Vocalele au rol definitoriu în realizarea imaginilor
auditive, mai ales în versul cu valoare de laitmotiv: „De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat”.
La nivel morfo-sintactic, timpurile verbale au rolul de a sugera planul trecutului și al prezentului.
Verbele la prezent însoțesc meditația pe tema trecerii timpului („te vezi”, „te recunoști”)
La nivel stilistic, este utilizată cu precădere metafora („casa amintirii”, „ochi de peruzea”, „ochi de
ametist”). Ca figuri de construcție se utilizează paralelismul (trecut-prezent), simetria, antiteza.
Având în vedere toate cele prezentate, se poate afirma că poezia Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat aparține
orientării literare a tradiționalismului.