Aci sosi pe vremuri

Ion Pillat
• 1923, în volumul Pe Argeș în sus, din ciclul Florica, poezie tradiționalistă.
• Poezia aparţine tradiţionalismului prin idilizarea trecutului, prin cadrul rural, dar şi prin tema timpului trecător: fugit
irreparabile tempus.
• Meditaţie nostalgică pe tema trecerii ireversibile a timpului, asociată cu repetabilitatea destinului uman/ciclicitatea vieţii.
• 2 registre:
o lirismul obiectiv, cu elemente de narativitate simbolică şi meditaţie cu caracter general-uman.
o lirismul subiectiv, cu prezenţa eului liric şi comunicarea directă a trăirilor şi a sentimentelor, la persoana I singular.
!!! Iubirea evocată, deşi aparţine planului trăirii subiective, este ridicată la grad de generalitate, obiectivându-se, prin repetabilitate.
• Titlul fixează cadrul spaţio-temporal al iubirii ce va fi evocată (timp şi spaţiu mitic, nedefinit), prin indicii de spaţiu
(adverbul de loc, cu formă regională: „aci), de timp (locuţiune adverbială de timp: „pe vremuri) şi forma verbală, de perfect
simplu: „sosi.
• Compoziţional, poezia este alcătuită din distihuri şi un vers final, liber, având rolul de laitmotiv al poeziei. Distihurile sunt
organizate în mai multe secvenţe poetice:
1. Incipitul (primele 2 distihuri)
2. evocarea iubirii de „ieri a bunicilor (distihul 3...)
3. meditaţia asupra efemerităţii condiţiei umane
4. iubirea de „acum", epilogul poemului.
• 2 planuri: trecut și prezent. Se utilizează elemente de simetrie şi opoziţie a planurilor, construite pe relaţia „atunci - „acum".
Elemente de recurenţă sunt, de exemplu, motivul poetic ambivalent al clopotului (însoţind două momente esenţiale ale
existenţei umane - nunta şi moartea), simbol al trecerii şi laitmotivul reprezentat de versul final.
• Incipitul: casa amintirii. Elementele asociate casei: obloane, pridvor, păienjeni, poartă, zăvor şi versul Păienjeni zăbreliră
şi poartă şi zăvor sugerează trecerea timpului, degradarea, starea de părăsire a locuinţei strămoşilor, dar şi ideea de spaţiu
privilegiat, izolat, accesibil numai urmaşului, care poate reînvia trecutul în amintire.
• Trecutul: în poezia lui Ion Pillat, natura devine solidară cu omul, fiind marcată de semnele senectuţii, ca şi fiinţa umană: în
drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii. Bunicul aşteaptă sosirea berlinei, din care coboară o tânără îmbrăcată după moda
timpului. Motivul bibliotecii. Astfel bunicul îi recită iubitei capodopere ale literaturii romantice - Le Lac. Sunetul
clopotului, laitmotiv al poeziei, însoţeşte protector cuplul de îndrăgostiţi: Şi cum şedeau... departe, un clopot a sunat,/ De
nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.
• Efemeritatea condiției umane: revenirea brutală la realitatea timpului care trece ireversibil: De mult e mort bunicul, bunica
e bătrână..., Ce straniu lucru: vremea! - Deodată pe perete / Te vezi aievea numai în ştersele portrete.
• Iubirea din prezent: paralelă dintre trecut și prezent: Ca ieri sosi bunica... şi vii acuma tu: / Pe urmele berlinei trăsura ta
stătu. Nepoții reproduc gesturile bunicilor, cu puține diferențe care țin de moda vremii: iubita coboară din trăsură, iar
îndrăgostitul îi recită Balada Lunei. Portretul fizic al iubitei se reţine doar detaliul spiritualizat, ieri ochi de e peruzea, acum
ochi de ametist. Un alt element comun celor două secvenţe poetice, prezent - trecut, este simbolul berzei, simbol al fidelităţii,
al devoţiunii. Sunetul clopotului însoţeşte din nou momentul întâlnirii îndrăgostiţilor şi sugerează repetabilitatea existenţei
umane. Versul final, laitmotiv al poeziei, accentuează trecerea iremediabilă a timpului: De nuntă sau de moarte, în turnul
vechi din sat.
• Nivelul fonetic şi prozodic rima împerecheată, ritmul iambic, măsura de 13-14 silabe; (vezi și celelalte 3: morfosintactic,
lexico-sematic, stilistic)
• Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat aparţine liricii tradiţionaliste prin idilizarea trecutului şi prin complexitatea sentimentelor
transmise, în care nostalgia faţă de vremurile de altădată se împleteşte cu retrăirea unor frumoase poveşti de iubire, universal
valabile.