Particularitățile de constructive ale unui text
Aci sosi pe vremuri –Ion Pillat
INTRODUCERE
- Context
1.
- evidențierea a două
trăsături care fac posibilă
încadrarea textului studiat
într-o perioadă, într-un
curent cultural/literar sau
într-o orientare tematică
- ce perioadă?, ce current
literar? definiți, prezentați
două trăsături,
evidențierea celor două
trăsături, prin valorificarea
și comentarea unor citate
ilustrative din textul
studiat
Aflată la confluentul mai multor curente literare care coexistă prin prelungirile
lor în spațiul literaturii interbelice operele poetice ale lui ion pillat își găsesc
echilibrul tematic și expresiv în ceea ce istoria a numit tradiționalismul clasic.Ion
Pillat este un poet tradiţionalist a cărui activitate literară poate fi încadrată în
perioada interbelică. Opera să se află la confuenţa curentelor literare, înglobând
elemente romantice, parnasiene, simboliste clasice, dar şimotive autohtone.
Poemul "Aci sosi pe vremuri face parte din volumul "Pe Argeş în sus" publicat
în anul 1923 la București,considerat de critic literară reprezentativ pentru creaţia
artistică a lui Ion Pillat.Criticul George Călinescu a afirmat că această poezie
constituie capodoperă lirică a lui Pillat, creaţie "graţioasă, mişcătoare şi
indivizibilăparalelă între două veacuri, înscenare care încântă ochii şi,în acelaşi
timp,simbolizare a uniformităţii în devenire”.
În perioada interbelică,expresia cea mai importantă a tradiționalismului în plan
ideologic și cultural se coagulează în jurul revistei Gândirea care din 1926 îl are că
director și critic de direcție pe nichifor crainic. Că și nicolae iorga, acesta consideră
că izolarea elitei culturale de popor de lumea țărănească se datora opțiunii făcute
d e intelectuali pentru modelele străine părăsind cultură populară că sursă de
inspirație. Urmarea o ilustra cultură contemporană românească lipsită de
spiritualitate de fermentul gândirii religioase. Gândirismul este curentul literar
care impune și în perioada interbelică aspecte conservatoare fiind împotriva
occidentalizarii și a denaturării fondului spiritual al culturii autohtone. Nichifor
crainic consideră că există o opoziție între civilizație și cultură în sensul că
civilizația uniformizează și nivelează popoarele în timp ce cultură cu specific
național salvează identitatea unui neam. Tradiționalismul este curentul literar
apărut la începutul secolului al XX-lea și dezvoltat de-a lungul perioadei
interbelice, remarcându-se prin prețuirea profundă a valorilor spiritualității
românești. Principalele trăsături ale ideologiei acestei orientări literare sunt:
valorificarea specificului național (istoria, natură și folclorul), refuzul citadinului,
prețuirea mediului rural că vatră a spiritualității, idealizarea țăranului român și
refuzul influențelor străine.
Valorificarea trecutului se realizează folosind procedeul evocării în
prezentarea iubirii bunicilor, iar utilizareaarhaismelor creează parfumul unei
epoci: „peruzea”, „crinolină”, „obloane”, „pridvor”. De asemenea, clopotul
evidențiază prezența religiosului iar casa părintească păstrează legătura cu
străbunii. Peisajul este unul pitoresc, tabloul naturii este unul plin de armonie de
care sufletul poetului este îndrăgostit.Apartenenta poeziei la traditionalism este
motivata de nostalgia care domina evocarea trecutului, de plasarea ,,situatiei
lirice” in lumea rurala, de valorificarea discreta a fondului istoric si social
romanesc, de dimensiunea epica a lirismului, precum si de limbajul poetic
armonios ssi antabil, cu note populare si regionale.
 O trăsătură tradiționalistă este lipsa ambiguității specifice modernismului,
textele fiind ușor de înțeles. Figurile de stil sunt simple, predominând epitetul și
comparația. Versificația este simplă, existând întotdeauna rimă, ritm și nefiind
utilizat ingambamentul. Prozodia susține caracterul operei această fiind
organizată în versuri cu rimă împerecheată, cu măsură de 12 silabe în distih și 14
silabe în monostihul conlcusiv. Muzicalitatea este asigurată de ritmul iambic și
duios care susține tonalitatea confesivă. Comparațiile „ deasupra casei berze cad
umbre” și „ câmpia că un lac ” imprimă o notă de autenticitate cadrului iar
paralelismul syntactic amintind de baladele populare subliniază idea destinului
repetabil finite.
2. Poezia dezvoltă două teme importante în opera lui Ion Pillat: timpul și
– prezentarea temei (ca dragostea. Amintirea, regretul trecerii timpului, bucuria iubirii trecute și a unei
idee generală) iubiri a prezentului se amestecă într-un monolog liric nostalgic, specific poeziei
-comentarea a două tradiționale. Secvențele poetice sunt delimitate riguros de alternanța acestor
scene relevante pentru două teme mari. De asemenea, universul rural este particularizat
tema operei literare prin motive specifice: casă, hornul, trecerea timpului, uitarea, satul, precum
studiate (în alineate și motive de circulație universală: luna, noaptea, revalorizate în manieră
separate) tradițională. Poezia dezvoltă două teme importante în opera lui Ion Pillat: timpul
și dragostea. Amintirea, regretul trecerii timpului, bucuria iubirii trecute și a unei
iubiri a prezentului se amestecă într-un monolog liric nostalgic, specific poeziei
tradiționale. Secvențele poetice sunt delimitate riguros de alternanța acestor
două teme mari. De asemenea, universul rural este particularizat
prin motive specifice: casă, hornul, trecerea timpului, uitarea, satul, precum
și motive de circulație universală: luna, noaptea, revalorizate în manieră
tradițională.
În prima parte amplă a textului,se reconstituie scenariul erotic de
altădată,povestea de iubire a bunicilor , tinerii de altădată. Totodată, are loc
evocarea iubirii trecute a bunicului și a bunicii, construită cu ajutorul descrierii.
Tânăra de altă dată („bunica-mi Calyopi”) sosește la casă cu pridvor într-o
trăsură, traversând lanul de secară. Decorul e compus cu ajutorul unor motive
care ar putea aminti de poezia romantică a secolului al XIX-lea: câmpia, plopii,
lacul, amurgul, luna sau noaptea. De altfel, epoca este aceea pașoptistă: bunicul
îi recită femeii iubite la lumina lunii poezia „Sburătorul” a lui Heliade Rădulescu
și „Lacul” de Lamartine, un celebru poet francez. Povestea de iubire a bunicilor
este întreruptă însă de clopotul care sună „în turnul vechi din sat”, un sunet ce
avertizează asupra caracterului efemer al existenței ființei umane , amintind că
acolo unde este nuntă este și moarte.

În a două parte amplă a textului, care este dedicată unei iubiri a prezentului:
nepotul își așteaptă iubita, că și bunicul, la scară casei cu pridvor, unde se oprește
trăsura, iar seară îi recită poezie simbolistă (poezia epocii lor). Cadrul rămâne în
linii mari același: casă, trăsura, lanul cu secară, plopii, câmpia, lacul, amurgul, luna
și, evident, îndrăgostițîi. Această secvență adduce în prim plan o altă poveste de
iubire, cea a nepoților. Secvență este introdusă printr-o comparative, punându-
se astfel în evidență caracterul ritualic. ciclic al existenței uman: „că ieri sosi
bunica…și vii acuma tu:/Pe urmele berlinei trăsura statu”. Legătură dintre

3.
- analiza oricăror două
componente de structură
și de limbaj, semnificative
pentru textul studiat: titlu,
incipit-final, acțiune,
tehnici narrative etc.
generațîi se realizează cu ajutorul unui detaliu semnificativ reprezentat de
simbolul ochiului. Diferențele dintre cupluri țin de modă vremii: berlină este
înlocuită cu trăsura, iar îndrăgostitul îi recită iubitei poeme simboliste. Sunetul
clopotului avertizează din nou asupra trecerii ireversibile a timpuluii, asupra
realității morții.
Titlul este alcătuit dintr-o propoziție prin care poetul comunică ideea centrală
a poemului, și anume apropierea până la identificare a trecutului cu prezentul,
două valori ale existenței umane. Titlul se găsește într-o armonie desăvârșită cu
textul propriu zis, prin faptul că îi anticipează semnificațiile inserând tema trecerii
timpului și motivul vremelniciei tuturor acțiunilor omenești cu rezonanțe ce
conduc spre motivele clasice. Reprezentând un decupaj din text, titlul își dezvoltă
semnificațiile pe baza regionalismului fonetic„ aci”, corelat cu perfectul simplu „
sosi”, ambele trimițând către o scenă de viață trecută, o „poveste” de familie
devenită mit personal pentru eul liric, care o și reiterează în prezent, locuțiunea
adverbială de timp „pe vremuri” sugerează ideea că existența umană se bazează
pe experiențe repetabile, reluate și retrăite de fiecare generație în parte, care
simte și trăiește viața asemenea predecesorilor.
Simetria este susținută de cele două povești de dragoste, cea a bunicilor și cea
a nepotului. Cele două transpuneri asemănătoare dar din vremuri diferite
argumentează continuitatea în timp. Relația de opoziție se instituie între două
planuri, între „atunci” și „acum”, legătura dintre ele fiind asigurată de aceeași
identitate a spațiului – „aci”. Această opoziție se reflectă prin amestecul
arhaismelor „crinolină”, „ciubuc”, „berlină” și cuvintelor cu o conotație populară
„pridvor”, „zăbrea” cu neologisme precum „ametist” , „simbolist”, „romantic”.
Prima secvență poetică are în centru eul lyric- ipostaziat în ființă poetului-care
se întoarce în casaparinteasca devenită metaphoric „casă amintirii”. Pretext
pentru reverie și confesiune , casă I se dezvăluie că o taină ce se cere
redescoperită pentru că dincolo de aparență înstrăinare și uitare sugerate prin
imaginea „paienjenilor” și a hornului rece există o mitologie a locului în care
autorul se regăsește ritualic. Jocul pronominal el-ea-ei reduce la esență povestea
de dragoste, plasând-o în atemporalitate. Numele bunicii, calyopi, este un subtil
omagiu adus de autor artei clasice deoarece în spațiul mitologiei grecești, calliope
era muza poeziei epice și a elocinentei, mama lui Orfeu și a sirenelor,muza
filosofiei. Punctele de suspensie ddin distihul al nouălea accentuează moța
meditative-nostalgică a poeziei și introduce imaginea auditivă a clopotului care
contopește, într-un ciclu paradoxal viață și moartea, fericirea și durerea.
A două secvență lirică repeat în oglindă, că într-un ritual, prima poveste de
dragoste,protagoniștii fiind de această dată eul lyric și iubita căreia I se adresează.
Drumul de la „ieri” la „azi” are că element de legătură stilistică tot punctele de
suspensie a căror prezența marchează intrarea în aceeași buclă a constituirii
cuplului „că ieri sosi bunica…și vii acuma tu”. Trecrea anilor de observă în unele
elemente de detaliu- berlină este înlocuită de trăsura- însă atmosfera este aceeași
că și cum clipă ar fi încremenit. Același clopot însoțește devenirea umană și
potențează tristețea asociată efemerității vieții: și cum ședeam…,un clopot a
sunat-/Același clopot poate-în turnul vechi din sat..”.
Concluzie În concluzie, „Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat aparține literaturii
tradiționaliste prin compoziția de factură clasică și prin abordarea unei tematici
specifice acestei direcții literare: universul rural, cadrul natural, nostalgia
trecutului, trecerea implacabilă a timpului . Poezia rămâne o creație
reprezentativă atât pentru viziunea despre lume a autorului cât și pentru
diversitatea tematică stilistică și de viziune ce caracterizează literature noastră
din perioada interbelică.