Aci sosi pe vremuri

de Ion Pillat

I. Ca specie, poezia este o elegie (poezie ce transmite sentimente de tristețe) prin referirea
melancolică la trecut și prin evidențierea trecerii ireversibile a timpului peste ființa umană.

Apartine curentului tradiționalism prin: evocarea idilica a spațiului rural-poarta, plopi,

campie, lac, valorificarea trecutului prin procedeul evocării-evocarea a doua povesti de dragoste
ce parcurg acelasi ritual erotic in acelasi spatiu idilic, utilizarea arhaismelor care creeaza
parfumul unei epoci: peruzea, crinoline, obloane, pridvor, prezența religiei: clopotul din turnul
vechi din sat, folosirea temei timpului trecator-fugit irreparabile tempus- Ce straniu lucru:
vremea! Deodata pe perete /Te vezi aievea numai în stersele portrete./ Te recunosti în ele, dar
nu si-n fata ta,/ Caci trupul tau te uita, dar tu nu-l poti uita…, imaginea casei părintești ca un axis
mundi, legătura cu străbunii-casa amintirii, elemente rurale repetabile:campia, clopotul bisericii,
berzele, lanul., lacul.Peisajul este unul pitoresc, tabloul naturii este unul plin de armonie de care
sufletul poetului este îndrăgostit

II. Tema poeziei este pe de o parte iubirea, experiența de viață fermecătoare care se repetă
peste generații, dar și trecerea ireversibilă a timpului în secvența meditativă a textului.

Doua secvente in care se evidentiaza tema sunt-

La casa amintirii cu-obloane si pridvor,/ Paienjeni zabrelira si poarta, si zavor./ Iar hornul nu
mai trage alene din ciubuc/ De când luptara-n codru si poteri, si haiduc./ În drumul lor spre zare
îmbatrânira plopii.-

În incipit, eul liric obiectiv prezintă imaginea casei bunicilor, un centru al universului (axis
mundi) sufletului uman. Deși acum este părăsită, paianjenii fiind stăpânitorii locurilor, ea
reprezintă un spațiu aparte, de stabilitate pentru ființa poetului, emanând un mister ce parcă
așteaptă să fie descoperit
Si cum sedeau… departe, un clopot a sunat, /De nunta sau de moarte, în turnul vechi din sat./- ”
Si cum sedeam… departe, un clopot a sunat, /Acelasi clopot poate, în turnul vechi din sat…/ De
nunta sau de moarte, în turnul vechi din sat.

In aceasta secventa se remarcă prezența clopotului „din vechiul turn din sat”, un simbol
atemporal al echilibrului, al protecției divine asupra satului, asupra locuitorilor acestuia în
decursul generațiilor.
Viziunea despre lume este una tradiționalistă, specificul autentic românesc și spiritul
țăranului român sunt singurele realități generatoare de viață, de opere originale. În opoziție,
mediul urban înstrăinează omul, îl îndepărtează de adevărata sa natură.

III.Concepte

* Motive poetice-casa parinteasca(spatiu al stabilitatii si echilibrului), turnul( simbol al satului

patriarhal), clopotul( protectia divina raportata la trecerea timpului), berzele( fertilitate), satul,
haiducii( trecutul exemplar).

* Compoziție– 19 distihuri și 1 monostih.

*Structura-planul trecutului:pridvor, plopi, haiduci, crinolina, planul prezentului- trasura,

simbolist.

*Elemente de simetrie- cele doua povesti de dragoste-ale bunicilor si ale poetului-urmeaza

acelasi ritual erotic in acelasi cadru pastoral. De asemenea, motivul clopotului vechi al satului si
motivul berzelor se afla in incipit si final.

*Elemente de opozitie-ieri/azi, trecut/prezent, moarte /viata.

*Tipul de lirism-

• obiectiv în prima secvență a poeziei, în descrierea poveștii de dragoste a bunicilor

• subiectiv în a doua parte unde prezintă propria poveste: „m-ai găsit”, „ți-am șoptit”

*Imaginarul poetic
 Secvența 1 – Prima secvență ilustrează iubirea bunicilor. În incipit, eul liric obiectiv prezintă
imaginea casei bunicilor, un centru al universului (axis mundi) sufletului uman.

Deși acum este părăsită, paianjenii fiind stăpânitorii locurilor, ea reprezintă un spațiu
aparte, de stabilitate pentru ființa poetului, emanând un mister ce parcă așteaptă să fie descoperit.

Proiecția poveștii de iubire este într-un timp mitic: „de când luptară-n codru și poteri și haiduc”.

Idila bunicilor se desfășoară după un ritual: sosirea bunicii care călătorește prin lanul de secară
într-o berlină, cu o talie subțire, îmbrăcată în crinolină, cu ochii de peruzea. Bunicul este
romantic și îi recită poezii din lirica romantică (Lamartine, Heliade- Rădulescu), atmosfera e
paradisiacă, de un pitoresc accentuat prin imaginile vizuale („umbrele”, „luna”) sau prin cadrul
rural ce conturează o geografie imaginară, un topos tradițional cu „lanuri”, „plopi”, „berze”.
Peste toate se remarcă prezența clopotului „din vechiul turn din sat”, un simbol atemporal al
echilibrului, al protecției divine asupra satului, asupra locuitorilor acestuia în decursul
generațiilor.

Secvența 2

Distihurile 11-12 din poezie constituie a doua secvență a poeziei, ea funcționând ca o meditație
pe tema trecerii timpului și ca un liant între povestea trecutului și prezent.

Secvența începe cu o exclamație retorică: „Ce straniu lucru: vremea!”, o expresie a reflecției
eului liric asupra trecerii timpului. Percepția faptului că suntem victime ale îmbătrânirii se
realizează brusc: „deodată pe perete/ Te vezi aievea numai în ștersele portrete”, singurele obiecte
care consemnează imaginea ființei peste vremuri rămânând portretele. Această secvență
accentuează caracterul elegiac al poeziei.

Secvența 3– Ultima secvență este o confesiune a eului liric, o evocare a iubirii prezente.
Scenariul primei părți se repetă construindu-se pe alocuri pe niște relații de opoziție: trecut/
prezent, bunica vine în berlină/ iubita în trăsură, bunicul recită din poeți romantici/ nepotul din
simboliști, ochi de peruzea/ ametist. Rămân acceași casă, același drum, același lan de secară și
imaginea frumuseții femeii.
Atmosfera e din nou romantică, natura e blândă și paradisiacă. Sunetul clopotului ce veghează
momentele importante din viață este prezent și aici. Prin reluarea imaginilor din prima secvență
se accentuează ideea tradiționalistă a legăturilor profunde între generații și a principiului
ancorării în realitățile trecutului.

La nivel stilistic-Figuri de stil:epitete: „turnul vechi”, „ștersele portrete”,metafore: „casa

amintirii cu obloane și pridvor”, „păienjeni zăbreliră și poartă și zăvor”,comparații: „Ca ieri sosi
bunica… și vii acuma tu”, „câmpia ca un lac”,personificare: „îmbătrâniră plopii”

Prozodia-rima imperecheata, ritmul iambic, masura de 13-14 silabe

Lexical- sunt prezentate elemente cu tentă arhaică și regionalisme („poetri”, „haiduc”, „aci”,
„berlina”, „crinolină”, „aievea”).

Titlul-„aci”- formă populară a unui adverb de loc, „pe vremuri”- un adverb ce exprimă nuanța
trecutului, „sosi”- un verb ce face legătura între trecut și prezent. Titlul poemului este unul inedit
deoarece este alcătuit dintr-o propoziție prin care poetul comunică ideea centrală a întregului
poem și anume apropierea până la identificare a trecutului cu prezentul, două valori ale existenței
umane plasate într-un spațiu și timp neidentificate. Adverbul în formă
populară „aci”, verbul „sosi” (la perfect simplu) și locuțiunea adverbială de timp „pe vremuri”
sugerează ideea că existența umană se bazează pe experiențe repetabile, retrăite și reluate de
fiecare generație în parte, generație care simte și trăiește viața asemenea predecesorilor.