Aci sosi pe vremuri

De Ion Pillat

Traditionalismul este o miscare literara, manifestata in perioada interbelica, a carei ideoloagie se

cristalizeaza in jurul revistei “Gandirea”. Atitudinea traditionalista este mai veche in cultura noastra, iar
ideologia cristalizata in perioada inerbelica preia elemente din orientarile antebelice (samanatorismul si
poporanismul) . Traditionalismul interbelic se constituie in opozitie cu modernismul lovinescian.

“Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat este o poezie de factura traditionalista, inclusa in ciclul “Trecutul
viu”, care face parte impreuna cu ciclul “Florica” din volumul “Pe Arges in sus” , aparut in 1923. Volumul
este reprezentativ pentru traditionalism poetului deoarece poeziile incluse realizeaza imaginea
spatiului natal patriarhal (mosia Florica), casa parinteasca, interiorul cu poezia obiectelor, universul rural
si imprejurimile casei, natura campeneasca insufletita de amintirile copilariei. Mediul rural este un spatiu
al evolutiei al intoarcerii

Poezia este o meditatie nostalgica pe tema trecerii ireversibile a timpului, asociata cu repetabilitatea
destinului uman/ ciclicitatea vietii. Motivele literare ce sustin tema sunt: casa parinteasca, clopotul si
mandria fata de stramosi.

Titlul fixeaza cadrul spatio-temporal al iubirii ce va fi evocata (timp si spatiu mitic, nedefinit),
prin indicia de spatiu (adverbul de loc, cu forma regionala : “aci”), de timp (locutiune adverbial de timp:
“pe vremuri”) si forma verbal, de perfect simplu: “sosi”. “Aci” este elemental semantic definitor in
raport cu eul liric vazut din perspectiva timpului “ieri” – “acum”.

Compozitional, poezia este alcatuita din distihuri si un vers final, liber, avand rolul de leitmotiv al
poeziei. Distihurile sunt organizate in mai multe secvente poetice: incipitul, evocarea iubirii de “ieri” a
bunicilor, meditatia asupra efemeritatii conditiei umane, iubirea de “acum”, epilogul poemului. Cele
doua planuri ale poeziei, trecutul (distihurile III – IX) si prezentul (distihurile XII – XIX ), sunt redate
succesiv, ceea ce accentueaza ideea de ciclicitate a vietii si a iubirii. Se utilizeaza elemente de simetrie si
opozitie a planurilor construite pe relatia “atunci” – “acum”. Elemente de recurenta sunt, de exemplu,
motivul poetic ambivalent al clopotului (insotind doua momente esentiale ale existentei umane – nunta
si moartea), simbol al trecerii si laitmotivul reprezentat de versul final.

Primele doua distihuri reprezinta incipitul poeziei si fixeaza, prin intermediul unei metafore –
“casa amintirii” -,spatiul rememorarii nostalgice a trecutului. Metafora dobandeste semnificatia unui
spatiu mitic, fie locuinta a stramosilor, fie “loc al sacrei perechi, unde dintotdeauna, de pe vremuri, ca si
acum, sosec cuplurile de indragostiti pentru a da curs recunoscutei initieri de misterul nuntii”
(V.Fanache, G. Bacovia. “Ruptura de utopia romantica”).

Elemente asociate casei: “obloane”, “pridvor”, “paienjeni”, sugereaza trecerea timpului,

degradarea, starea de parasire a locuintei stramosilor, dar si ideea de spatiu privilegiat, izolat, accesibil
numai urmasului, care poate reinvia trecutul in amintire.
 Trecutul capata o aura legendara, devine un timp mitic, al luptei haiducilor pentru dreptate: “Iar
hornul nu mai trage alene din ciubuc/ De cand luptara-n codru si poteri si haiduc.”

Al treilea distih deschide planul trecutului, al evocarii iubirii bunicilor. Daca in poezia romantic,
existenta naturii era eternal, in opozitie cu efemeritatea existentei umane, in poezia lui Ion Pillat, natura
devine solitara cu omul, fiind marcata de semnele senectutii, ca si fiinta umana: “In drumul lor spre zare
imbatranira plopii.” In versul “Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi” este reluat titlu poeziei si este
evocata imaginea din tinerete a bunicii cu nume mitologic: Calyopi – Caliope (Kalliope), muza poeziei
epice si a elocintei in mitologia greaca.

In distihul al treisprezecelea, prin intermediul unei comparatii, se realizeaza o paralela trecut –

prezent si se produce trecerea la planul prezent : “Ca ieri sosi bunica… si vii acuma tu:/ Pe urmele
berlinei trasuta ta statu.” Ca intr-un ritual, nepotii repeat gesturile bunicilor peste timp. Diferentele tin
de moda vremii: iubita coboara din “trasura”, iar indragostitul ii recita poeme simboliste, “Balada lunei”
de Horia Furtuna si poeme de Francis Jammes. Din portretul fizic al iubitei se retine doar detaliul
spiritualizat, imaginea ochilor, ieri “ochi de peruzea”, acum “ochi de ametist”.

Versul final, laitmotiv al poeziei, accentueaza trecerea iremediabila a timpului: “De nunta sau de
moarte, in turnul vechi din sat.” dar si perisabilitatea finite umane si perimitatea iubirii avand aceleasi
radacini. Acest tablou final este ca un refren ce accentueaza imaginea clopotului a turnului vechi din sat.

Din punct de vedere stylistic remarca bogatia de imagine vizuala in evocarea celor doua iubiri.

Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat apartine liricii traditionaliste prin idilizarea trecutului, a cadrului
rural, dar si prin tema timpului trecator “fugit irreparabile tempus”.

Comunicarea poetica se realizeaza in doua registre: lirismul obiectiv, cu elemente de narativitate

simbolica si meditatie cu caracter general-uman, lirismul subiectiv, cu prezenta eului liric si comunicarea
directa a trairilor si a sentimentelor, la persoana I