Aci sosi pe vremuri

Ion Pillat

Poezia Aci sosi pe vremuri face parte din volumul Pe Arges in sus, volum cu care Ion
Pillat se inscrie in valorile traditionale: tema si motivele poetice, imaginarul poetic, costituit din
viziunea asupra spatiului autohton, rustic(casa amintirii, lanul de secara) si sensibilitatea
metafizica si religioasa(de moarte sau de nunta un clopot a sunat).
Poezia dezvolta tema meditatiei asupra curgerii ireversibile a timpului, particularizand-o
printr-o figura de constructie: paralelismul, care situeaza cele doua cupluri pe dimensiunea
iubirii si prin motive poetice specific universului patriarhal. Cuplurile care fac si refac lumea se
configureaza estetic prin formula lirismului obiectiv,(utilizarea mastilor lirice- bunicul si bunica
surprinsi in trairile lor) combinata cu lirismul subiectiv, care presupune confesiune si implicare
afectiva si este subliniat prin marcile gramaticale ale persoanei I.
Poezia contine o poveste ce se deruleaza prin interventia unui eu liric, ce se plaseaza
intr-un plan poetic profund care contempla trecerea timpului si presimte moartea: de nunta
sau de moarte, in turnul vechi din sat.
Viziunea despre lume a lui Ion Pillat se concretizeaza in reflectia trista asupra vremelniciei
umane care topeste trecutul in prezent si in care timpul se circularizeaza: ca ieri sosi bunicasi
vi acuma tu. Eul liric este asemenea unui Demiurg care poate vedea in timp si spatiu imagini
ale unei traditii paradisiace, recuperabile prin imaginatia poetica: la casa amintirii cu-obloane
si pridvor,/ paienjeni zabrelira si poarta, si zavor.
Structural, opera se dezvolta pe doua planuri, trecutul prin bunicul si bunica, si
prezentul(eul liric), unite prin amintire si prin meditatie asupra timpului. Structura de adancime
a textului se reflecta perfect in paralelismul situatiilor prin relatiile de opozitie( atunci, ieri,
acum, clipa asta) si relatii de simetrie( ca ieri sosi bunicasi vi acuma tu).
Din punct de vedere compozitiona,l poezia este structurata pe distihuri si un vers final cu
valoare concluziva, care devine laitmotivul poeziei.
Titlul poeziei are aspectul unui enunt propozitional si sustine tema poeziei, oferind o
cheie de lectura cititorului. Este format dintr-un adv. de loc, arhaic, aci si locutiunea
adverbiala, pe vremuri, structuri care evidentiaza doua experiente de viata unite intre ele prin
verbul la perfectul simplu, sosi.
Secventele lirice ale poeziei contin o succesiune de imagini poetice, vizuale si auditive.
Casa amintirii este proiectata in timpul stravechi si incremenita intr-un spatiu al uitarii si al
tacerii, al unei lumi apuse, cand luptara -n codru si poteri, si haiduc.
Paianjenul, prin actiunea lui se a tese panza fina, sugereaza curgerea, fragilitatea fiintei in
raport cu timpul. Structurile lingvistice, plopii imbatraniti, amurgul se opri sunt personificari
ale naturii si timpului.
Asteptarea nerabdatoare a bunicului, simetrica asteptarii eului liric, este o secventa lirica
ce asociaza sentimente si trairi, dupa modelul ritualului erotic din idilele eminesciene. In
ambele povesti de iubire sunt prezente simboluri livresti ce sugereaza importanta artei in
desavarsirea povestii de iubire: bunicul meu desigur i-a recitat Le lac sau Sburatorul de-un
tanar Eliad, Si-am spus balada lunei de Horia Furtuna/ si ti-am soptit poeme de bunul Francis
Jammes.
O alta secventa poetica se refera la sosirea iubitei pe aceleasi locuri:acelasi drum te-
aduse, prin lanuri de secara/Ca dansa tragi, in dreptul, pridvorului la scara. Desi cuplul este
altul, casa si drumul sunt aceleasi, sugestie reflexiva a transformarilor produse in sufletul
omului de succesiunea etapelor existentiale.
Imaginea clopotului are rolul de a unifica trecutul cu prezentul, fiind un simbol al
statorniciei, stabilind o relatie intre cer si pamant. Versul final:de nunta sau de moarte, in
turnul vechi din sat, accentueaza dramatismul vietii dar si ideea de un nou inceput, sau chiar
de extinctie, de disparitie.
Elementele de versificatie si de prozodie contribuie la realizarea muzicalitatii prin ritm
iambic si rima imperecheata.
Expresivitatea textului se realizeaza prin limbajul arhaic, chiar regional, prin elementele de
onomastica si titluri de opera precum si prin prezenta figurilor de stil: epitetul(berlina
leganata), personificarea(iar hornul nu mai trage alene din ciubuc), metafora(casa
amintirii),etc.
In concluzie, poezia ilustreaza directia traditionalista, formulata de ideologii ganduriste
prin meditatia lirica, folosirea unui limbaj popular si regional, termeni religiosi si prin cultivarea
formelor de prozodie traditionala.