Conceptia rationalista asupra fericirii

Pare absoult normal sa spui ca cel mai mare bine pentru om este s obtin fericirea. Problema pus este urmtoarea: n ce const fericirea unui om? Gnditorii consider c ea const n experienta plcerii. Pentru a identifica binele suprem pentru om trebuie s stabilim ce anume defineste omul. Pentru asta ne punem intrebarea: n ce const esena omului? Rspunsul ar ncepe prin a arta c el are capacitatea de a se dezvolta si reproduce, la fel ca toate celelalte vietuitoare, plante sau animale. Are capacitatea experienei senzoriale (vz, auz, simt tactil, gust, miros) si pe aceea de a se deplasa. Ceea ce constituie unicitatea omului nu se afl n aceste sfere. Omul difer de toate celelalte specii de vietuitoare prin ratiunea sa. Numai omul este n stare s caute si s cunoasc adevrul si fericirea, desi trebuie s recunoastem c adesea cutnd adevrul el comite si greseli. Dar dac e asa, atunci capacitatea de exercitare a ratiunii, de a cuta ntelegerea, cunoasterea, stiina, constituie nzestrarea definitorie a omului. ns n acest caz cel mai mare bine pentru om const n exercitarea celei mai nalte facultti pe care el o are. Putem fi siguri c el se bucur si de bunuri mrunte: hran, prietenia altor oameni, senzatii plcute si altele asemenea. Dar cel mai mare bine pentru el este exercitarea corect a faculttii lui de a rationa. Alturi de cutarea adevrului si fericirii, ratiunea omului mai are si functia de a-l instrui asupra a ceea ce este bine si drept: omul si exercit facultatea rational nu numai cnd caut sau contempl adevrul si fericirea, dar si atunci cnd el actioneaz conform cu ceea ce ratiunea i spune c este bun si drept. n consecint, cel mai mare bine pentru om const n activitatea cluzit de ratiune, fie n cutarea adevrului si fericirii, fie n activitatea practic guvernat de preceptele morale ale ratiunii. Desigur, acest tel suprem de a actiona ntotdeauna n accord cu ratiunea este foarte rar atins de om, deoarece el are sentimente, dorinte, instincte care nu se supun ratiunii. Dar omul progreseaz n atingerea binelui su suprem luptndu-se din greu, uneori eroic, pentru a-si aduce feluritele sale porniri si pofte sub controlul unei ratiuni disciplinate. O astfel de cale poate s nu fie ntotdeauna foarte plcut, pentru c fr ndoial simtim plcere cnd urmm o dorint aprins si amrciune cnd o refulm, dar acesta este drumul suprem spre fericire. Ratiunea reprezint binele suprem pentru om si nu s epoate nega ca placerea nu inseamna fericire si bine. Din contr, plcerea este un bine de rang foarte nalt si c merit s fie dorit atta timp ct nu ne distrage de la urmrirea binelui si fericirii supereme. Noi ar trebui s tindem s fim fiinte rationale, realiznd practic scopul activittii n acord cu ratiunea; de aici reiese c, odat acest drum urmat n viat, va fi firesc s cunoastem asemenea plceri.