DELICTE SI PEDEPSE

IN ROMA ANTICA

Mihailescu Diana Lucia

X-C

Poena est malum passionis quod

infligitur propter malum actionis
Hugo Grotius

n orice etap a evoluiei sociale sa considerat c

omul nu va contientiza n mod real gravitatea i efectele
duntoare ale faptelor sale dac nu va resimi personal
efectele mai mult sau mai puin aspre ale pedepsei
aplicate. Pentru a exemplifica acestea, citatul lui Hugo
Grotius poate fi mentiomat c Pedeapsa este rul
suferinei ce intervine pentru rul faptei

Noiunea de rspundere este legat de aceea de pedeaps aplicat ca

urmare a nclcrii unor norme sociale. Chiar dac ea a cptat un contur
mai clar abia n cadrul civilizaiei romane, nc din cele mai ndeprtate
epoci sa aplicat principiul nulla poena sine lege, cu toate c normele de
drept au luat fiin n sensul lor clasic n snul unor societi dezvoltate,
care au influenat sub aspectul culturii i educaiei ntreaga lume antic
Grecia i, n mod deosebit, Roma Antic. Astfel, chiar dac nu existau
norme scrise pe baza crora s se aplice sanciuni pentru faptele antisociale
comise de membrii comunitii, celui vinovat i se aplicau pedepse stabilite
de membrii acesteia. Primele msuri relativ primitive de a pedepsi
persoanele certate cu legea, aplicate de ctre societate, constau n
alungarea acestora din sat sau lovirea lor cu pietre, fr a fi vorba ns de
norme de drept. Atunci cnd aplicarea pedepsei a devenit un obicei, ea s a
transformat pentru comunitate n regul de drept, aplicabil obligatoriu.

Cetaenii acuzai care fceau apel n van la adunare i care

refuzau exilul erau pasibili de execuie prin sabie. Dar i aceste
pedepse fceau deliciul publicului...Perspectiva de a-l vedea pe
cel pedepsit isprvind sentina final, de a-i urmri drumul ctre
lumea de dincolo, era la rndul su atractiv. Criminalii erau
adesea executai ntr-un mod umililor i chinuitor: crucificarea,
arderea de vii, sfierea de animale slabatice, regizarea unor
btlii din trecut. Unele dintre aceste execuii se petreceau n
amfiteatre i arene, dar multe aveau drept cadru chiar centrul
oraului, forul roman, acolo unde toti cetenii le pot urmri.
Sngeroasele scene aveau loc n public pentru a legitima puterea
statului i a-i dezndjdui pe potenialii rebeli.

Alte Pedepse
Aruncarea in prapastii, era o metoda practicata din vremuri de mult trecute,
folosita insa nu doar impotriva condamnatilor. In Sardinia pre-romana de pilda,
batranii neputiniciosi, care nu mai erau capabili sa-si poarte singuri de grija, erau
ucisi printr-un ritual, astfel. Ei erau mai intai drogati cu o planta numita iarba
sardonica si apoi aruncati de pe o stanca inalta. In Roma antica, acuzatii de tradare
erau aruncati de pe stanca Tarpeiana.
Bestiarii. Ca mijloc de pedeapsa capitala, uciderea de catre fiarele salbatice, in
Roma antica, era practicata in cazul dusmanilor statului. Acestia erau trimisi in
arena complet goi si chiar daca reuseau sa ucida un animal, asupra lor erau asmutite
tot mai multe fiare, pana cand bestiarii erau ucisi. Sursele antice spun ca rareori
insa era nevoie de mai mult de doua animale pentru a ucide un om. Dimpotriva, o
salbaticiune putea sfasia frecvent mai multi condamnati Cicero mentioneaza
faptul ca un singur leu a ucis 200 de oameni.

 Tot romanii, cu bogata lor imaginatie in materie de pedepse, au inventat

ingroparea de viu, ca mijloc de a le pedepsi pe Vestalele Virgine care-si incalcau
juramantul de celibat. Acestea erau inchise intr-o grota, avand alaturi putina paine
si apa si se credea ca doar zeita Vesta le mai putea salva, daca erau nevinovate
ceea ce nu se intampla.
Decimarea era folosita pentru a pedepsi o unitate militara acuzata de lasitate,
executand pe fiecare al zecelea soldat
Romanii foloseau crucificarea/rastignirea ca pedeapsa pentru sclavi si talhari, dar
niciodata pentru cetatenii romani. Mai inainte de a fi pironit pe cruce, cel
condamnat spre a fi rastignit era intotdeauna trecut prin mai multe chinuri
(flagelari). Crucificarea era precedata de o biciuire crunta, cu ustensile de tortura
special confectionate, extrem de dure. Nu multi condamnati rezistau acestei etape,
spre a ajunge mai apoi sa fie si crucificati. Legea mozaica, ceva mai umanitara
decat legile popoarelor pagane, interzicea a se aplica cuiva mai mult de patruzeci
de lovituri, ca sa nu se depaseasca cumva acest numar, se dadeau, in practica,
numai treizeci si noua. La Romani, numarul loviturilor depindea de cruzimea si
bunul plac al calailor. Condamnatii care rezistau biciuirii erau fortati sa isi duca
singuri crucea, spre locul de osanda. De obicei, cei sortiti unei astfel de morti carau
doar partea scurta a crucii, si nu intreaga cruce, care era mult prea grea pentru a
putea fi ridicata de un singur om.

Cu alte cuvinte, n Roma antic spectacolul sngelui, violenei i morii nsuma

o serie ntreg de funcii, reprezentnd un element fr de care sociatea romana
nu poate fi imaginat. Indiferent dac este vorba despre un sport sngeros,
despre o execuie public sau despre dorina de dominare politic, la aceste
manifestri se ntrevede i o dimensiune metaforic. Avem de a face ntr-un fel
cu ncercarea disperata de a confrunta limitele existentei umane, limitele
mortalitatii i ale fatalitii ntr-un context n care moralitatea, legile i ordinea
social devin brusc mai sensibile. Cetenii din aren sunt prin participarea la
festinul brutalitii egali, pentru c spectrul morii i unete pe toi. Dat fiind
natura acestor expuneri ale sngelui, nu este de mirare c imaginea Romei a
rmas pn n ziua de azi asociat cu arena, gladiatorii, pasiunea pentru
morbid.