Cursul 7 Atributiile domnului In calitatea sa de sef al statului feudal, domnul exercita atributiuni de ordin politicoadminsitrativ, militar, judiciar si legislativ.

Atributiuni care erau ingradite pe de o parte de regulile consacrate de LT, iar pe de alta parte de cenzura exercitata de marii boieri, care vom vedea aveau un rol deosebit de important in conducerea statului feudal. In ceea ce priveste atributiunile de ordin politico-adminstr, ele priveau impartirea teritorial-administrativa a tarii, stabilirea si incasarea darilor si a celorlalte prestatii catre domnie, numirea si revocarea dregatorilor, emiterea de moneda, exercitarea tutelei asupra bisericii cu dreptul de a-I confirma pe mitropoliti, episcopi si egumeni staretii manastirii, de asemenea incheierea tratatelor de alianta si comerciale cu alte state si declararea starii de razboi sau de pace. Pe plan militar, am vazut ca domnul era conducatorul suprem al armatei, la inceput insa rolul sau se limita la coordonarea in lupta a steagurilor marilor boieri. Pe plan judiciar, domnul era judecatorul suprem, putand pronunta pedeapsa cu moartea si confiscarea averii, putand totodata sa delege dreptul de judecata dregatorilor sau il putea conferi boierilor si manastirilor pentru populatia de pe domeniile acestora prin acordarea de imunitati feudale. Hotararile judecatoresti ale domnului se bucurau insa de autoritate de lucru judecat, doar pe timpul domniei acestora. Domnii urmatori putand sa rejudece procesele si sa modifice hotararile pronuntate de domnii anteriori, de regula domnul nu judeca singur, ci impreuna cu Sfatul Domnesc. In ceea ce priveste atributiunile legislative, vointa domnului era considerata lege, iar activitatea sa de legiferare se concretiza in asa numitele Hrisoave Legislative, aceastea cuprindeau norme cu caracter general, insa Hrisoavele Legislative apar relativ tarziu, mai exact la sfarsitul secolului al XVI-lea. Din examinarea atributiilor domnului, se constata ca institutia domniei, asa cum vom vedea ca si alte institutii feudale se caracterizeaza prin confuziunea de atributii. In ceea ce priveste sistemul succesiunii la tron, este si el un original, nemaintalnit in alte state europene, este vorba despre un sistem mixt numit sistemul electivo-ereditar. Latura electiva are o straveche traditie la nivelul obstilor satesti sau teritoriale, unde asa cum am vazut, alesii obstii erau desemnati de Adunarea Generala. Traditia a continuat pe planul superior, la nivelul formatiunilor statale de tip feudal, unde voievodul era desemnat prin alegere de Adunarea Cnejilor. Dar si latura ereditara are o straveche traditie, in sensul ca inca de la nivelul obstilor satesti sau teritoriale se constata tendinta unora dintre alesii obstei de a-si permanentiza functia si de a o transmite cu titlu ereditar, tendinta care a continuat la nivelul formatiunilor prestatale de tip feudal prin caracterul ereditar al institutiei cnezatului. Potrivit sistemului electivo-ereditar, putea fi ales domn cel care intrunea cumulativ 3 conditii> 1. Ne zice Grigore Ureche ,,sa fie din os domnesc sa fie ruda legitima sau nelegitima pe linie directa sau pe line colaterala pana la orice grad cu oricare dintre domnii anteriori. 2. Sa fie roman crestin-ortodox 3. Sa nu fie insemnat fiziceste Prin alegere se hotara care dintre pretendentii la tron devenea efectiv domnul tarii. LT spune ca domnul este ales de tara, dar prin tara noi intelegem boierii si inaltul Cler, precum si conducatorii militari, poporul multumindu-se sa ia act prin aclamatii de alegerea facuta. Situatie identitica cu cea de la Roma. Sistemul electivo-ereditar era considerat sistem legiuit, pentru ca era reglementat de LT, ca atare domnii care erau alesi potrivit acestui sistem erau considerati domni din mila lui Dumnezeu. Dimpotriva, cei care accedeau la tron incalcand sistemul prevazut de LT, erau considerati uzurpatori si denumiti in mod peiorativ domnisori.

In cadrul functionarii sistemului electivo-ereditar, s-au conturat si anumite mijloace juridice de influentare fie a laturii ereditare, de pilda asocierea la tron, fie a laturii elective, de pilda recomandarea facuta de domnul in functie si adresata starilor sociale feudale. LT reglementeaza si institutia regentei, exercitata pe timpul minoratului domnului de catre mama sa si de unul dintre marii boieri. Sistemul electivo-ereditar a aratat de-a lungul functionarii sale ca prezinta atat avantaje, cat si dezavantaje, prezinta avantajul ca permite urcarea pe tron a unor persoane cu un grad mai indepartat de rudenie, dar cu reale calitati de conducator in dauna unor rude mai apropiate, care insa erau fie nevarstnice, fie incapabile de a conduce. Sistemul electivo-ereditar prezinta insa si dezavantajul de a crea o anumita concurenta intre cei indreptatiti sa aspire la tron, fiecare pretendent fiind sprijinit de o fractiune boiereasca si ceea ce este mai grav, unii dintre ei cerand si sprijinul unor puteri straine pentru a accede la tron. Aceste lupte interne pentru tron, au slabit tarile romane si au permis instaurarea dominatiei otomane. Dupa acest moment, al instaurarii dominatiei otomane, puterea marilor boieri a crescut semnificativ si in contextul stingerii vechilor familii domnitoare, acestia au impus pe tron Domni care erau conditionati in alegere de asumarea unor angajamente scrise privind respectarea privilegiilor boieresti. Ceea ce Miron Costin denumea ,,legatura sau ,,tocmeala. Treptat, alegerea a devenit formala, pe primul plan trecand investitura acordata de sultan, aceasta in ciuda faptului ca prin capitulatiile incheiate intre Imperiul Otoman si Tarile Romane se prevedea in mod expres ca domnul urma a fi ales potrivit sistemului traditional prevazut de LT si doar confirmat de sultan. Mai mult, s-a ajuns uneori ca aceasta confirmare acordata de Sultan sa acopere viciul alegerii unei persoane care nu indeplinea cumulativ cele 3 conditii prevazute de LT. Spre pilda nu era din os domnesc sau nu era roman, sau era insemnat fiziceste. Toate aceste precedente au deschis calea numirii directe a domnilor de catre sultan, in timpul regimului turco-fanariot. Sfatul domnesc In continutul raportului juridic de vasalitate, intra printre alte obligatii ale vasalului fata de suveranul sau si obligatia de ,,concilium, adica obligatia de a da sfat, de a-l sfatui pe suzeran, atunci cand acesta solicita un asemenea lucru. Expresia institutionala la nivelul organizarii statului a obligatiei de ,,concilium este Sfatul Domnesc. Sfatul Domnesc este un organ central functionand pe langa Domn si prin intermediul caruia se realiza participarea boierilor la conducerea statului. In Sfatul Domnesc intrau reprezentantii Marilor Boieri si a Inaltului Clerului, numarul membrilor Sfatului Domnesc variind intre 12 si 25. El era convocat la datele si locurile fixate de Domn si era prezidat de catre acesta. Principalele atributiuni ale Sfatului Domnesc 1. intarirea alaturi de Domn a tuturor actelor de transfer a proprietatii feudale dand garantia respectarii tuturor drepturilor si obligatiilor continute in acel act 2. Asistarea Domnului la judecarea pricinilor civile si penale, dandu-si parerea asupra fondului pricinii, precum si acordul cu solutia pronuntata de Domn. 3. Sfatul Domnesc garanta impreuna cu Domnul respectarea tuturor actelor externe si in special a Tratatelor de Vasalitate. 4. Totodata, Sfatul Domnesc il sfatuia pe Domn in orice alta problema in care era consultat. Din examinarea atributiilor Sfatului Domnesc, pare ca acesta era un organ de stat cu rol consultativ, insa aceasta e o concluzie superficiala, pentru ca in realitate, rolul si componenta Sfatului Domnesc, au cunoscut o anumita evolutie. Astfel, pana la jumatatea secolului al XV-lea, membrii Sfatului Domnesc erau boierii de tara, marii stapani de domenii feudale, avand slujitori

si armate proprii si pe care Hrisoavele vremii ii desemneaza cu termenul de jupani in Tara Romaneasca si pani in Moldova. In aceasta prima faza de evolutie istorica, puterea Sfatului Domnesc era atat de mare, incat acesta practic cenzura activitatea Domnului, astfel incat hotararile erau luate de Domn, impreuna cu Sfatul Domnesc, prin urmare Sfatul Domnesc era un veritabil organ decizional. Hrisoavele din acea epoca mentioneaza numele boierilor din sfat, alaturi de numele domnului in hrisov, chiar in formula introductiva a hrisovului. Mai mult, Sfatul Domnesc avea rolul de a garanta respectarea de catre Domn a hotararilor luate prin hrisovul respectiv. Garantie care se extindea si asupra Domnilor urmatori. Garantia boierilor era asigurata de prezenta in cuprinsul hrisovului a sigiliilor marilor boieri, alaturi de sigiliul domnesc. Aceasta situatie este fireasca in primele decenii de dupa intemeiere, intrucat in amintirea boierilor era proaspat faptul ca statul feudal se constituise in realitate prin unirea feudelor lor. Iar prin prezenta in Sfat, boierii incercau sa-si apere vechile pozitii economice si politice consacrate dupa intemeiere prin sistemul imunitatilor feudale. Ulterior, in Sfatul Domnesc incep sa patrunda boierii de slujbe, adica dregatorii, numiti si revocati de Domn si aflati sub controlul acestuia. In acest context, pe fondul centralizarii statului feudal si intaririi puterii domnesti, pe fondul restrangerii sistemului imunitatilor feudale si rolul Sfatului se schimba, iar boierii din factori de decizie devin simpli martori chemati sa ia act de vointa Domnului. La sfarsitul secolului al XV-lea, in componenta Sfatului Domnesc intrau numai dregatorii, adica numai boierii de slujbe. Dupa instaurarea dominatiei otomane, boierii au profitat de slabirea puterii domnesti si au acreditat ideea ca Domnul trebuie sa asculte de Sfat, conditionand alegerea Domnului de angajamentul respectarii de catre acesta a privilegiilor boieresti si instaurand astfel un autentic regim nobiliar. Sistemul dregatoriilor Dregatorii sunt inalti demnitari ai statului feudal numiti si revocati de catre domn si care exercitau atributiuni administrative, judiciare si militare in cadrul aparatului de stat. La origine, dregatorii erau persoane, slujbasi ai curtii domnesti care indeplineau anumite atributiuni legate de persoana domnului, asa cum arata si denumirile lor. Treptat insa, in paralel cu centralizarea statului feudal, intarirea puterii domnesti si restrangerea sistemului imunitatilor feudale, dregatorii au patruns treptat in Sfatul Domnesc si au preluat in numele domnului conducerea efectiva a vietii de stat. Sistemul dregatoriilor s-a cristalizat in Tara Romaneasca in timpul lui Mircea cel Batran, in Moldova, in timpul lui Alexandru cel Bun, in linii generale el este asemanator in cele 2 tari romane, datorita unitatii poporului roman, dar si modelului comun avut in vedere si anume sistemul dregatoriilor bizantine. La intrarea in functie, dregatorii depuneau un juramant de credinta catre domn, ei nu erau remunerati pentru activitatea pe care o desfasurau, ceea ce inseamna o apropiere fata de sistemul magistraturii romane, insa primeau danii domnesti pentru dreapta si credincioasa slujba, li se concedau veniturile unor tinuturi si puteau primi daruri de la subalterni. Dregatorii erau de 2 categorii: 1. Marii dregatori membri ai Sfatului Domnesc 2. Micii Dregatori aceia care nu faceau parte din Sfat In Tara Romaneasca, primul in ierarhia dregatorilor era Banul, initial Ban de Severin,apoi Ban al Craoivei. In competenta sa se aflau armata, administratia si Jurisdictia Oltenia. Ca si domnul, banul putea pronunta pedeapsa cu moartea. Logofatul. seful cancelariei domnesti, pastratorul sigiliului cu care erau intarite actele domnesti. Totodata el judeca si procesele avand ca obiect domeniile boieresti ereditare.

Vornicul conducatorul slujbasilor curtii domnesti si cel care asigura paza granitelor. In Tara Romaneasca, competenta vornicului se limita la zona din stanga Oltului, intrucat in dreapta Oltului, atributiile sale erau exercitate de catre Ban. In Moldova, existau 2 vornici, Vornicul Tarii de Sus si Marele Vornic al Tarii de Jos. Acesta din urma asemantor banului din Tara Romaneasca, era primul dregator in ierarhia dregatoriilor din Moldova. In Moldova, vornicii erau si conducatorii ostilor din zonele respective. Un alt mare dregator postelnicul sfatuitorul de taina si traducatorul domnului, cel care avea in grija relatiile externe ale tarii. Spatarul purtatorul spadei domnesti si comandantul cavaleriei, iar uneori in timp de razboi, comandantul intregii armate. In Moldova, domnul Eremia Movila a creat dupa model polonez o noua dregatorie hatmanul, care a preluat atributiile militare ale vornicilor. Vistiernicul care se ocupa cu strangerea veniturilor tarii si cu asigurarea mijloacelor financiare necesare pentru intretinerea curtii domnesti, pentru intretinerea armatei, iar dupa instaurarea dominatiei otomane pentru plata tributului si a celorlalte obligatii financiare catre Poarta. Alti mari dregatori membri ai Sfatului erau paharnicul, stolnicul si comisul. Dintre dregatorii care nu faceau parte din Sfat mentionam armasul executorul sentintelor penale pronuntate de domn, setrarul ingrijitorul corturilor domnesti pe timp de razboi, jitarul si aga. Acesta din urma fiind comandantul garzii personale a domnului. Din examinarea atributiilor dregatorilor, rezulta ca si aceste institutii ale statului feudal se caracterizeaza prin confuziunea de atributii. INSTITUTIILE DE DREPT PRIVAT DIN LEGEA TARII Institutia proprietatii Caracteristic evolui mediu este faptul ca proprietatea in general si proprietatea asupra pamantului in special au o structura divizata, ierarhizata si complexa caracterizata prin imbinarea stapanirii devalmase cu stapanirea personala si prin coexistenta mai multor forme de proprietate. Fiecare dintre acestea avand un regim juridic deosebit, distinct, in functie de pozitia sociala a titularului. Ca atare proprietatea in feudalism nu este absoluta ca in dreptul roman, ci este o proprietate divizata. LT consacrand in acest sens un domenium eminens care apartine domnului, al doilea palier un domenium utile, care apartine boierilor si celorlalti proprietari si cel de-al III-lea, un drept de folosinta al taranilor aserviti asupra loturilor pe care acestia le lucrau. Domenium eminens este dreptul de proprietate suprema a domnului asupra intregului teritoriu al tarii, drept pe care domnul il exercita ca varf al ierarhiei feudale si reprezentant al statului feudal. Altfel spus, domenium eminens este domeniul public al statului feudal si nu se confunda cu proprietatea domneasca, adica cu mosiile pe care domnul le stapaneste ca mare proprietar feudal, alaturi de ceilalti boieri. In virtutea lui domenium eminens, domnul exercita o serie de prerogative: 1. exercita un drept de supraveghere si control asupra intregului teritoriu al tarii 2. culege mostenirile vacante, in sensul ca pamantul si robii ramasi fara stapan, ca urmare a decesului proprietarului lipsit de mostenitori revin domnului. 3. domnul lua in stapanire asa numitele ,,res nulius, adica bunurile nimanui, fara stapan. Erau de 2 categorii terenurile pustii acele care nu au apartinut niciodata nimanui si terenurile pustiite cele care au apartinut unui proprietar, dar au fost abandonate de acesta (,,res derelicte)

4. domnul putea incuviinta feudalilor desprinderea unor terenuri din cele pustii sau pustiite si trecerea lor in stapanire personala prin intemeierea unor sate, localitati in sens generic denumite slobozii, datorita faptului ca ele erau scutite de dari. 5. domnul lua in stapanire mosiile confiscate de la boierii hicleni. 6. domnul acorda boierilor credinciosi mosii cultivate cu tarani dependenti sub forma de danii domnesti pentru dreapta si credincioasa slujba. 7. domnul acorda anumitor feudali imunitati feudale asupra feudelor lor. 8. domnul incuviinta toate actele juridice avand ca obiect transferul proprietatii asupra pamantului si robilor. Cu aceasta ocazie, partile actului respectiv faceau ceea ce se cheama darea calului sau darea cupei, adica dadeau domnului un cal bun sau o cupa din metal pretios. 9. domnul putea exercita dreptul de pradalica sau preadalica care inseamna dreptul de revoca donatiile facute. Domnul putea totodata sa renunte la dreptul de pradalica prin inserarea in formula actului de danie domneasca a sintagmei ,,pradalica sa nu fie. In schimb, partile faceau darea calului sau darea cupei. 10. domnul putea percepe in folosul domniei dijme, bir si munci, adica cele 3 forme ale rentei feudale. Dominium utile Apartinea boierilor si taranilor liberi proprietari de pamant. Marea proprietate feudala este o proprietate completa asupra pamantului si incompleta asupra taranilor aserviti. In sens juridic modul originar de dobandire a acestei forne de proprietate este mostenirea, la care dupa intemeiere s-au adaugat modurile derivate vanzarea, donatia, schimbul si infratirea pe mosii. In paralel cu aceste cai juridice, marea proprietatea feudala s-a extins si pe cai nejuridice, violent, adica prin ceea ce LT denumeste cotropire sau sila, aceasta insemnand acapararea terenurilor apartinand obstilor satesti sau teritoriale cu incalcarea stravechiului drept de proprietate al acestora. In functie de titularul sau, marea proprietate feudala imbraca 3 forme: 1.proprietatea domneasca 2.proprietatea boiereasca 3.proprietatea manastireasca Proprietatea domneasca cuprinde bunurile personale ale domnului, care ii apartineau ca oricarui membru al clasei feudale inca inainte de a accede la tron. Acestor bunuri li se adaugau acele bunuri pe care domnul le-a dobandit ulterior inceperii domniei pe diverse cai juridice, precum si imbunatatirile realizate din initiativa si pe cheltuiala proprie. Totodata, mai apartineau domnului sub titulatura de camara domneasca anumite venituri care i se cuveneau pe timpul exercitarii domniei, toate aceste bunuri ce formau obiectul proprietatii domnesti erau separate de vistieria statului