ISTORIA DREPTULUI ROMÂNESC

REFORMELE LUI CONSTANTIN MAVROCORDAT

STUDENT : ȘOGOR ELENA – LIVIA

ANUL IV / DREPT

1
 CUPRINS :

 Introducere…………………………………………...……….pag. 3
 Reforma fiscală………………………………….….…………pag. 4
 Reforma socială……………………………………….………pag. 4
 Reforma judecatoreasca……………………………………....pag. 5
 Reforma bisericii……………………………………..……….pag. 5
 Reforma juridica a țăranilor serbi…………………….…...….pag. 5
 Concluzii……………………………………………….....…...pag. 6
 Bibliografie……………………………………………………pag. 7

2
 1) Introducere

Dintre domnii fanarioţi, promotori ai politicii Porţii în principatele române, iese

din comun figura lui Constantin Mavorocordat, care a lăsat o amprentă pozitivă în evoluţia
societăţii din Moldova şi Ţara Românească. Acest domn era nepotul lui Alexandru
Mavrocordat Exaporitul, mare dragoman al Porţii şi om de cultură şi fiul lui Nicolae
Mavrocordat – primul domn fanariot, promotor al unei politici de reforme şi susţinător al
învăţământului în principate, care întocmise pentru fiul său Constantin un adevărat
program, îndemnîndu-l spre o guvernare luminată.
Mavrocordat a fost de şase ori domn în Ţara Românească (1730; 1731-1733; 1735-1741;
1744-1748; 1756-1758; 1761-1763) şi de patru ori domn în Moldova (1733-1735; 1741-
1743; 1748-1749; 1769). A fost şi el un remarcabil om de cultură – cunoştea
limbile:italiană,franceză,turcă,persona,greaca.
Prima sa domnie оn Muntenia în 1730 este de scurtă durată. Fiind ales în scaun de boieri,
este în curînd destituit din domnie de către noul sultan Mahmud I. După o a doua domnie
în Muntenia în ani 1731-1733, C. Mavrocordat este strămutat în Moldova (1733-1735), iar
domnul Moldovei, Grigore II Ghica – în Muntenia. Dorind să-şi recapete tronul
muntenesc, C. Mavrocordat stoarce cât mai mulţi bani de la contribuabili pentru a-i corupe
pe înalţii demnitari de la Poartă: “Şi să nu-i hi fost gândul cu pizmă să scoată pi văru-său
Grigore Vodă din Ţara Muntenească, n-ar hi fost atâta jac în ţara” – relata cronicarul Ion
Neculce .
Constantin Mavrocordat nu se mărgineşte la sporirea dărilor. El caută mecanisme de
reforme ale structurilor sociale în scopul de a le acomoda mai mult la interesele domniei.
Prin Aşezământul din 1734 toţi boierii care ocupau în aparatul de stat dregătorii, începând
cu marele logofăt, erau scutiţi de impozitul pe cap de locuitor. În cazul în care îşi pierdeau
dregătoria, boierii nu mai erau impuşi să achite “darea de mazil”, de la această dare fiind
scutiţi şi copiii lor. Noţiunea “mazil” se referea nu la toţi boierii, care-şi pierduseră
dregătoriile, ci numai la acei “care nici ei, nici rudele lor n-au avut dregătorii mai sus de
logofătul al treilea”. Aşezământul stipula că de acum încolo persoanele de origine
neboierească nu mai puteau fi referite la boierime, ele urmau să fie scoase şi din
componenţa mazililor.
Politica de reforme a domnului este continuată şi ridicată pe o nouă treaptă în a treia lui
domnie din Ţara Românească. La 7 februarie 1741 C. Mavrocordat emite un hrisov
domnesc, care prevedea un vast program de reforme în domeniile fiscal, agrar,
administrativ şi juridic.
Domnul a acordat o mare importanţă acestui act, cunoscut străinătăţii sub titlul de
“Constituţie”, fiind publicat în revista franceză “Mercure de France”. Scopul urmărit era
de a-l prezenta pe domn оn plan internaţional în calitate de promotor de reforme, adică de
3
prinţ luminat. Dar după promulgarea hrisovului în 7 februarie 1741, domnul nu s-a folosit
de răgazul care a intervenit pentru a-l aplica în practică.
În septembrie 1741, C. Mavrocordat este transferat de Poartă în Ţara Moldovei. Aici
încearcă să pună în aplicare prevederile “Constituţiei” sale.

2) Cuprins
a) Reforma fiscală
Prima reformă înfăptuită de el a fost cea fiscală , care prevedea desfiinţarea
impozitului pe vite mari cornute – a văcăritului şi a cuniţei (impozit pe cai), fixarea plăţii
birului în patru sferturi pe an. Suma birului, care revenea unei familii, era de 105 parale (5
parale alcătuia “răsura” – plata pentru persoanele care strîngeau impozitul). Holteii plăteau
55 de parale. În cadrul fiecărei localităţi suma totală era, însă, împărţită la plată conform
averii fiecărei familii. Cei care dispuneau de avere mai mare plăteau mai mult. Zlotaşilor
(strângătorilor de impozite) li se interzicea “a lua banii dăjdiei de la un om pentru altul” .
Aceasta punea capăt solidarităţii fiscale în cadrul satului. S-a introdus un impozit special
pentru mazili (dajdea mazilească), care se plătea de 4 ori pe an; dările se plăteau la locul
unde contribuabilul era înscris în recensământul fiscal; a fost unit venitul domnului
(cămara) cu cel al statului (vistieria), fiind înfiinţată Casa Răsurilor, de unde se luau bani
pentru plata sâmbriei funcţionărilor domneşti.
Prin reforma sa fiscală C. Mavrocordat revenea la sistemul ruptei în patru sferturi,
practicată anterior de Antioh Cantemir (în 1700), N. Mavrocordat (în 1710), Mihai
Racoviţă (în 1723) şi Grigore II Ghica (în 1726-1733)7. Spre deosebire de predecesorii
săi, C. Mavrocordat a lichidat sistemul ruptei plătite pe gospodării separate (rupta
vistieriei) şi a introdus un sistem unic pentru toţi contribuabilii.
Dar din cauza unei creşteri noi a cerinţelor în dări din partea Porţii, domnul a fost nevoit să
încalce prevederile reformei – numărul de “sferturi” este mărit până la 6, apoi până la 8.
Însuşi “sfertul” devine un impozit separat. 1
b) Reforma socială
Mai reuşite au fost reformele care prevedeau reorganizarea structurilor sociale. În anul
1741 C. Mavrocordat i-a repartizat pe boierii dregători după trei ranguri – mare, mijlociu
şi mic. Fiecare boier, conform rangului, primea leafă din vistieria statului. Leafa
reprezenta o anumită cotă-parte din suma impozitelor de stat acumulate.
Încă până la domnia lui C. Mavrocordat o parte de ţărani se “închinau” boierilor cu
slujbe. În schimbul unui număr de zile de muncă sporit, aceşti ţărani erau scutiţi de a
presta dări către stat. În anul 1742 domnul C. Mavrocordat a legiferat printr-un aşezământ
special această categorie de ţărani, limitându-le totodată numărul. El a stabilit pentru
fiecare reprezentant al ierarhiei boiereşti, precum şi pentru clerul înalt un număr fix de
ţărani – “scutelnici”, eliberaţi de la plata impozitelor pentru stat (câte 80, 60, 50, 20, 16, 10
şi 5 oameni), care, în schimbul dărilor către stat, erau obligaţi să îndeplinească prestaţii în
favoarea acestor persoane .
Obligaţiile ţăranilor-scutelnici faţă de boieri şi înaltul cler se fixau în bază de contract şi
pe un termen limitat. Munca scutelnicilor era folosită în acele domenii ale gospodăriei
1
• Ţara Românească, Ed. Academiei RSR, 1968,vol I, documentul 300 - aici se scoat în evidență
modificările ce au fost aduse prevedilor reformei.
4
senioriale în care se cerea o anumită specializare: în viticultură, creşterea animalelor, în
transporturi etc.
În 1741 au fost reorganizate şi stările militare – slujitorii, călăraşii, dărăbanii ş.a.,
majoritatea acestora fiind incluşi în categoria populaţiei impozabile, ei sporind numărul
ţăranilor birnici. Partea rămasă a slujitorilor a fost pusă la dispoziţia dregătorilor, în
schimbul unor înlesniri fiscale, şi exercita funcţii poliţieneşti.
Concomitent cu reorganizarea structurii interne a categoriilor sociale, domnul a întreprins
şi o serie de măsuri în vederea consolidării aparatul de stat central, ceea ce corespundea
necesităţilor acomodării lui ulterioare la schimbările, care aveau loc în viaţa socială a ţării.
În primul rând, a fost unificată şi subordonată şi mai mult puterii centrale administraţia
ţinuturilor. În fruntea fiecărui ţinut erau numiţi câte doi ispravnici, cărora le reveneau
funcţii administrative, fiscale şi judiciare . Aceştia, asemenea boierilor dregători, aveau
dreptul să intre în orice moşie şi să judece ţăranii dependenţi. La dispoziţia ispravnicilor se
afla un grup de slujitori sub comanda unui căpitan.
c) Reforma judecatorească
Unele schimbări s-au produs şi în organizarea judiciară din principat. Au fost
desemnaţi judecători speciali din numărul marilor boieri, care nu aveau dregătorii. Printre
aceştia se număra şi cronicarul Ion Neculce . Ei erau obligaţi să se prezinte la curtea
domnească şi să examineze diferite litigii, fiind salarizaţi din vistierie.
Funcţionarii, numiţi de domn şi plătiţi din bugetul statului, erau obligaţi să informeze
regulat domnia despre activitatea lor. Informaţia trebuia alcătuită numai în limba română.
Astfel, când marele căpitan de Soroca trimisese domnului o adresare în limba greacă,
acesta i-a reproşat: “Să-ţ cauţi logofătul să ne scrii rumâneşte. Să nu ne mai scrii
greceşte”.2
d) Reforma bisericii
În cadrul reformelor a fost acordată o anumită atenţie şi bisericii. Printr-o dispoziţie
domnească se interzicea de a ridica la rang bisericesc persoane neştiutoare de carte,
aceleaşi dispoziţii interziceau protoiereilor, care se aflau în fruntea conducerii ecleziastice
de ţinut, să aibă propriile lor închisori, deoarece, după cum se stabilise, ei luau bani de la
cei întemniţaţi. C. Mavrocordat a cerut, de asemenea, de la egumenii mănăstirilor de ţară
să prezinte dări de seamă anuale referitoare la activitatea lor gospodărească . Ţinând cont
de nemulţumirea călugărilor faţă de activitatea egumenilor numiţi de mitropolie din rândul
grecilor fanarioţi, domnul a emis o dispoziţie privind alegerea pe viaţă a egumenilor numai
din rândurile călugărilor autohtoni.
e) Reforma juridica a țăranilor serbi
Reformele din perioada domniei lui C. Mavrocordat din anii 1741-1743 n-au vizat
problema situaţiei juridice a ţăranilor şerbi. Dar, după ce este numit de Poartă domn al
Munteniei (1744-1748), domnul s-a preocupat şi de ea. Hrisovul de eliberare din şerbie
(rumânie) din 1746 dădu posibilitate ţăranilor să iasă din starea de dependenţă personală
faţă de stăpânii de moşii, răscumpărându-se cu suma de 10 taleri pe cap13. Reforma
ţărănească a fost promulgată de domn şi оn Moldova, în timpul aflării sale la domnie în
anii 1748-1749.
2
• Istoria României, Ed. Academiei RPR, vol 3, Bucuresti, 1964, prin schimbările care eu fost produse, s-a
urmărit o dezvoltare din punctul de vedere al educării oamenilor.
5
 La 9 aprilie 1749, la mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi, C. Mavrocordat a convocat Marea
Adunare a ţării. Despre desfăşurarea Adunării aflăm din Aşezământul de dezrobire şi din
relatările cronicarului Pseudo-Enache Kogălniceanu. Conform Aşezământului se stabilea
statutul vecinilor în comparaţie cu ţăranii slobozi aşezaţi pe moşii boiereşti şi mănăstireşti.
Boierii au fost nevoiţi să recunoască abuzul care s-a făcut prin asimilarea vecinilor cu robii
ţigani, promiţând că pe viitor vecinii vor fi consideraţi “săteni megieşi fără moşie”. S-a
mai convenit “ca tunci când se va vinde moşie oamenii să nu se vânză”. Boierii au
convenit să nu le mai spună “vecini” acestor ţărani, “ci ca nişte săteni ai satelor în sat să
rămână”. Afirmaţia privitoare la rămânerea în sat nu se referea la moşia stăpânului, ci era
o obligaţie fiscală a tuturor categoriilor de ţărani, introdusă încă în octombrie 1741 de a nu
3
părăsi satele fără încuviinţarea domniei. Boierii
au refuzat să accepte răscumpărarea vecinilor cu 10 lei ca în Muntenia, socotind această
sumă foarte mică, dar au reuşit să capete încuviinţarea domnului ca foştii vecini să
presteze 24 de zile de boieresc pe an .Legislaţia agrară a avut drept scop asigurarea
solvabilităţii ţăranilor la prestarea dărilor către stat. Scopul primordial al statului a fost
mobilizarea resurselor ţării în vederea îndeplinirii cerinţelor Porţii. Aceasta a constituit
cauza principală de ce Poarta a susţinut aceste reforme .Politica internă promovată de C.
Mavrocordat a fost realizată prin metode caracteristice absolutismului luminat şi a avut un
efect modernizator, cu consecinţe pozitive în perioada care a urmat.
C. Mavrocordat s-a dovedit a fi nu numai un bun om politic, ci şi un recunoscut om de
cultură. El a continuat activitatea de dezvoltare a învăţământului. Pentru a spori sursele de
venit ale Academiei Domneşti din Iaşi, a trecut întreţinerea ei pe seama vistieriei.
Cronicarul Ion Neculce scria că acest domn “Mai socotit-au… pentru şcoli de învăţătură…
şi au dat ştire tuturor mazililor în toată ţara ca să-şi aducă copiii la învăţătură la şcoală, ca
să-şi înveţe orice limbă le-ar fi voia, pentru ca să se afle oameni învăţaţi în pământul
nostru al Moldovei, precum sânt şi prin alte ţări”.
3. Concluzii

Reformele lui Constantin Mavrocordat au avut o importanţă deosebită, implicaţiile lor

manifestându-se pe mai multe planuri : restrângerea autorităţii boierilor şi reorganizarea
clasei acestora, acordându-se drepturi contribuabililor şi o oarecare reducere (aşezare)
fiscală ; a existat un progres însemnat şi încercări de modernizare a societăţii, pentru
optimizarea activităţilor desfăşurate de instituţiile existente şi crearea cadrului de
funcţionare pentru cele nou înfiinţate.
Multe din birurile şi dările reduse sau desfiinţate în timpul domniilor celui amintit mai
sus [ca de exemplu văcăritul şi pogonăritul (darea în vin), iertate de domn pentru
că ,,aduceau stricăciune ţarâi şi pagubă pământenilor”], au reapărut şi s-au înmulţit, din
păcate, după ce mai târziu, în scaunele Moldovei şi Ţării Româneşti au urcat alţi fanarioţi
cu vederi mai puţin progresiste, interesaţi mai mult de păstrarea postului şi de acţiuni care
să nu deranjeze Înalta Poartă (spectrul firmanului mazilirii şi al năframei negre de mătase,
fiind o ameninţare permanentă) .
Domnitorul se stinge din viaţă la 4 decembrie 1769, pe când domnea în Moldova,
rămânând însă una din figurile cele mai însemnate ale epocii fanariote, atrăgând asupra sa
atenţia cercurilor din apusul Europei4.
3
Mihordea,Relaţiile agrare din sec al XVIII
4

6
 În anii ce au urmat domniilor sale, boierimea moldo-munteană s-a alăturat curentului
de eliberare naţională ce străbătea sud-estul Europei încercând o nouă ieşire de sub
influenţa Porţii şi implicit, desfiinţarea regimului fanariot, căruia îi erau ostili.
Reorientarea către Rusia, a făcut ca avântul acestor revendicări să fie şi mai mare,
sperându-se ca principatele să intre în sfera de protectorat a acesteia.
În Muntenia, conducerea acţiunilor armate anti-otomane ulterioare, a fost încredinţată
lui Tudor Vladimirescu, a cărui revoluţie, coroborată cu presiunile Marilor Puteri asupra
imperiului otoman, a readus (printre altele) domniile pământene şi a înlăturat definitiv
regimul turco-fanariot.
O parte a istoricilor apreciază însă, că epoca fanariotă poate fi caracterizată, pe bună
dreptate şi ca fiind o perioadă a progresului, aşa-numitul secol al reformelor, în sprijinul
acestei afirmaţii venind, fireşte, aportul adus de o parte a domnitorilor fanarioţi care şi-au
pus amprenta în dezvoltarea societăţii (să mai spunem că abolirea şerbiei la 5 august
1746, a avut loc Moldova şi Muntenia cu patru decenii înainte de măsura similară a lui
Iosif al II-lea în Transilvania, la 22 august 1785 5) ; iar contribuţia lui Constantin
Mavrocordat, prin reformele sale şi modul cum a administrat cele două principate în
vremea mandatelor sale este, de asemenea, semnificativă în acest sens.

BIBLIOGRAFIE

 Istoria României, Ed. Academiei RPR, vol 3, Bucuresti, 1964

 Relatiile agrare din secXVIII in Tara Românească, Ed. Academiei RSR,

Bucureşti, 1968

 Ţara Românească, Ed. Academiei RSR, 1968,vol I, documentul 300

 P.P.Panaitescu, Obştea ţărănească în Ţara Românească şi Moldova, Ed.

Academiei RPR, Bucureşti, 1964

 Florin Constantiniu, Relaţiile agrare în Ţara Românească în sec XVIII,

Bucuresti, 1972 V.

 Mihordea,Relaţiile agrare din sec al XVIII lea în Moldova, Bucuresti, Ed

Academiei RSR, 1968