TEMA 5.

FUNCȚIILE PARLAMENTULUI

1. Definirea funcțiilor și atribuțiilor Parlamentului Republicii Moldova.

2. Funcțiile Parlamentului.
3. Procedura legislativă.
4. Actele Parlamentului.

1. Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29 iulie 1994

2. Lege Nr.100 din 22-12-2017 cu privire la actele normative
3. Lege Nr. 797 din 02-04-1996 pentru adoptarea Regulamentului Parlamentului
4. Hotărîrea Guvernului nr. 442 din 17.07.2015 pentru aprobarea Regulamentului
privind mecanismul de încheiere, aplicare şi încetare a tratatelor internaţionale, în
Monitorul Oficial Nr. 190-196 din 24-07-2015

1. Definirea funcțiilor și atribuțiilor Parlamentului Republicii Moldova

Cât priveste organele reprezentative, Motesquieu sublinia că este necesar ca poporul,
detinătorul puterii supreme, să execute el însusi tot ceea ce poate îndeplini mai bine, iar ceea ce
nu poate îndeplini mai bine, trebuie să facă prin împuterniciti. Acestea din urmă nu pot exista, ca
atare, decât dacă poporul, el însusi îi desemnează.
Funcţiile parlamentului constituie o problemă mult discutată în literatura de specialitate,
pornindu-se de la celebra teorie a separării puterilor în stat, care fixează puterea legislativă, ca
funcţie inerentă a statului de a emite legi sau, altfel spus, de a stabili comportamentul indivizilor
în societate.
Conceptul de funcţii ale parlamentului prezintă o însemnătate cu totul aparte, deoarece
identifică marile direcţii de acţiune, obiectivele primordiale pe care trebuie să le urmărească
întreaga activitate a forumurilor reprezentative.
Acest concept reprezintă, de altfel, o creaţie doctrinară, deoarece, de exemplu în
Constituția Republicii Moldova, anume termenul de „funcţii” ale Parlamentului nu se regăsește,
acesta referindu-se la "atribuţiile" Parlamentului. Astfel, art.66 stipulează că Parlamentul are
următoarele atribuţii de bază...”
Din punct de vedere terminologic, înţelesul noţiunilor de „funcţie” şi de “atribuţie” este
diferit. Potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, prin funcţie se înţelege "o sarcină, un
rol sau o destinaţie", în timp ce prin "atribuţie" se înţelege "o sferă de autoritate, de competenţă,
de activitate a cuiva” .
Definirea şi determinarea funcţiilor parlamentului este necesară pentru a delimita
obiectivele şi direcţiile de acţiune ale parlamentului în raport cu alţi factori de conducere ai
statului. Prin urmare, stabilirea funcţiilor parlamentului nu reprezintă numai o construcţie
teoretică, ci şi o delimitare practică a unor obiective pe care trebuie să le îndeplinească organele
de stat în cadrul competenţelor care le revin.
În ceea ce priveşte identificarea propriu-zisă a funcţiilor parlamentului, în literatura de
specialitate s-au emis foarte multe puncte de vedere şi clasificări. Astfel, profesorul Pierre Pactet
identifică: funcţia de reprezentare a parlamentelor, funcţia deliberantă, o funcţie selectivă a
personalului politic şi guvernamental, precum şi funcţia de control asupra guvernelor.
În literatura de specialitate română, drept funcţii ale Parlamentului se identifică: a)
funcţia legislativă, constătînd în adoptarea legilor; b) stabilirea direcţiilor principale ale activităţii
social-economice; c) alegerea, formarea, avizarea formării, numirea sau revocarea autorităţilor
statale; d) controlul parlamentar; e) conducerea în politica externă; f) organizarea şi funcţionarea
proprie.
 Autorii Ioan Muraru şi Elena Simina Tănăsescu critică definirea parlamentului ca
"putere legislativă", estimînd că acesta, datorită specificului activităţii pe care o desfăşoară, ar
trebui să fie considerat mai curând putere "deliberantă".
Prof. univ. Genoveva Vrabie diferenţiază şi ea funcţia de legiferare (căreia îi acordă
spaţiul corespunzător) de funcţia de control a parlamentului şi de funcţia guvernamentală.
Referindu-se la literatura de specialitate, îndeosebi la cea franceză, autoarea mai menţionează şi
alte funcţii care ar putea fi luate în discuţie, precum funcţia de reprezentare, funcția financiară.
Prof. Ion Deleanu identifică patru funcţii:
a) de reprezentare;
b) de recrutare a personalului guvernamental;
c) de control asupra executivului;
d) deliberativă.
În sfîrşit, un alt autor, Cristian Ionescu, distinge funcțiile:
a) legislativă;
b) de informare;
c) de control asupra Executivului;
d) de desemnare prin învestire, alegere sau numire a unor autorităţi publice.
Cele trei clasificări, deşi sunt diferite din punctul de vedere al formulării, menţionează
autorul, acoperă în întregime activitatea complexă, legislativă şi politică a Parlamentului
României.
Oricum, activitatea Parlamentului, fiind unitară, nu se poate separa componenta
legislativă de cea politică, funcţia de legiferare de funcţia de control ş.a.m.d. Este de remarcat
că ”toate funcţiile Parlamentului, indiferent de numărul şi conţinutul conferit fiecăreia, se
întrepătrund şi exprimă în modalităţi distincte rolul său de organ reprezentativ suprem al
poporului român şi de unică autoritate legiuitoare a ţării

2. Funcțiile parlamentului
În lucrarea Dreptul parlamentar, Victor Popa afirmă că în practica parlamentară
europeană funcţiile parlamentului în linii mari corespund clasificării făcute de constituţionaliştii
francezi Marcel Prelot şi Jean Boulouis şi de elveţianul Jean-François Aubert, care prezintă patru
compartimente: de reprezentare, de deliberare, de control, de legiferare.
Prof. Victor Popa clasifică funcţiile în:
1. Funcţie cu titlu principal
- funcţia legislativă.
2. Funcţii secundare.
2.1. Funcţia guvernamentală realizată prin art.66 din Constituţie: - aprobarea direcţiilor
principale ale politicii interne şi externe a statului; - aprobarea doctrinelor militare; - aprobarea
bugetului statului; - exercitarea controlului asupra acordării împrumutului de stat, asupra
ajutorului economic şi de altă natură acordat unor state străine, asupra încheierii acordurilor
privind împrumuturile şi creditele de stat din surse străine; - suspendă activitatea organelor
administraţiei publice locale; - ratifică, suspendă şi anulează acţiunea tratatelor internaţionale
încheiate de Republica Moldova; - alege şi numeşte persoane oficiale de stat; - declară
mobilizarea parţială sau generală.
2.2. Funcţia de control realizată:
- de parlament în întregime examinînd informaţii ale Guvernului (art. 104); - audiind
mesaje, informaţii, rapoarte ale şefului statului (art. 84);
- controlul efectuat de comisiile permanente, fracţiunile parlamentului sau de deputaţi
prin intermediul întrebărilor şi interpelărilor (art. 105);
- controlul efectuat prin dreptul deputaţilor de a cere Guvernului prezentarea diferitelor
documente, informaţii (art. 104). Controlul indirect poate fi efectuat prin: - controlul efectuat de
Curtea de Conturi (art. 133);
 - controlul efectuat de Avocatul Poporului (Ombudsmanul);
- controlul efectuat prin însărcinări speciale acordate unor autorităţi [167, 109].
Cît priveşte funcţia ”guvernamentală”, trebuie remarcat că o asemene funcţie se exercită
în mod special de Guvern. Parlamentul apare ca exponent al unui mecanism guvernamental
numai în anumite situaţii. De regula, funcţia guvernamentală este exercitată de către Executiv,
care asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită "conducerea generală" a
administraţiei publice. Pe de altă parte, trebuie să observăm că pe parcursul istoriei unele funcţii
ale parlamentului s-au diminuat, în timp ce altele au evoluat şi au crescut în pondere.
De pildă, o nouă funcţie a parlamentelor - cel puţin pentru ţările care fac parte din
Uniunea Europeană sau care tind spre integrare, ca Republica Moldova - este aceea de a
impulsiona activitatea guvernamentală în scopul aplicării legilor-cadru şi a altor acte normative
emise la nivelul Uniunii Europene.
În concepţia noastră, în actualul moment al dezvoltării Republicii Moldova, cinci
funcţii ar exprima cel mai bine activitatea şi orientarea parlamentară:
1.Funcţia de reprezentare
Temeiul acestei funcţii se găseşte în art. 60 din Constituţie, care dispune
că ”Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica
autoritate legislativă a statului”. Această funcţie de reprezentare se manifestă în special în
raporturile statului cu Uniunea Europeană şi în orientarea întregii activităţi externe în raport cu
toate statele lumii, pe baza principiilor dreptului international. Funcţia de reprezentare a
Parlamentului prezintă o însemnătate dintre cele mai mari şi în ceea ce priveşte relaţiile dintre
Parlament şi alte organe ale statului, Parlamentul beneficiind de o legitimitate originară, ca
exponent al intereselor întregii naţiuni.
2.Funcţia legislativă
Această funcţie reprezintă de fapt nucleul întregii activităţi parlamentare, autorii de
specialitate fiind unanimi în a aprecia că elaborarea legilor trebuie să constituie activitatea
primordială a parlamentelor. Funcţia legislativă a Parlamentului este fundamentată în prevederile
Constituţiei şi în Regulamentele parlamentare.
Constituţia R.M. în art. 60 alin. (1) prevede că Parlamentul este „unica autoritate
legislativă a statului”. În acest caz, se subliniază faptul că numai Parlamentul are menirea să
reglementeze primar şi originar relaţiile sociale fundamentale şi să asigure unitatea
reglementărilor legislative pe întreg teritoriul ţârii. Legea privind actele legislative, în prevederile
art. 4 include principiile de bază ale legiferării de care legiuitorul trebuie să se îndrumeze la
elaborarea unei legi (act legislativ) şi anume:
(1)… să corespundă prevederilor tratatelor internaţionale la care RM este parte,
principiilor şi normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional
(2)… să corespundă dispoziţiilor constituţionale şi să fie în concordanţă cu cadrul
juridic existent, cu sistemul de codificare şi unificare a legislaţiei
(3) La elaborarea, adoptarea şi aplicarea actului legislativ se respectă principiile:
– oportunităţii, coerenţei, consecutivităţii şi echilibrului între reglementările
concurente;
– consecutivităţii, stabilităţii şi predicabilităţii normelor juridice;
– transparenţei, publicităţii şi accesibilităţii.
3.Funcţia de informare
Această funcţie se realizează prin argumentarea deciziilor politice, dar şi a legilor, pe o
temeinică evaluare a unor consideraţiuni economice, sociale şi politice. Prin dreptul de
petiţionare, parlamentarii cunosc doleanţele cetăţenilor, iar Regulamentele parlamentare prevăd
modalităţi practice prin care parlamentarii pot solicita anumite informări din partea organelor de
stat.
Într-o democraţie pluralistă legislativul şi executivul trebuie să se informeze mutual
pentru folosul reciproc. Parlamentul nu-şi poate îndeplini cu eficienţă funcţia sa deliberativa
decât dacă acţionează în cunoştinţa de cauza. Informarea este o condiţie esenţială şi pentru
îndeplinirea cu eficacitate a funcţiei de control parlamentar.
Procedeele de informare pot fi grupate în mijloace aflate la dispoziţia cetăţenilor,
mijloace aflate la dispoziţia parlamentarilor şi mijloace rezervate iniţiativei Guvernului.[1]
a) Informarea la iniţiativa cetăţenilor – petiţiile
Dreptul de petiţionare este reglementat ca drept fundamental (art. 52 din Constituţia
Republici Moldova). În acest sens cetăţeni au dreptul sa se adreseze autorităţilor publice –
inclusiv Parlamentului – prin petiţii, iar autorităţile publice au obligaţia sa răspundă la petiţii în
termenele şi în condiţiile stabilite de lege.
Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în
numele semnatarilor. Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în
numele colectivelor pe care le reprezintă.
b) Informarea la iniţiativa parlamentarilor
Constituţia Republicii Moldova consacră următoarele procedee de informare: solicitarea
de informaţii, întrebările şi interpelările.
Întrebările sunt un mijloc tradiţional de informare şi reprezintă procedeul prin care un
membru al adunării solicită informaţii sau explicaţii asupra unui fapt determinat din partea unui
membru al Guvernului sau din partea altor conducători ai administraţiei publice. Guvernul este
responsabil în faţa Parlamentului şi prezintă informaţiile şi documentele cerute de acesta, de
comisiile lui şi de deputaţi. Guvernul şi fiecare dintre membrii săi sânt obligaţi să răspundă la
întrebările sau la interpelările formulate de deputaţi.[2]
c) Informarea Parlamentului la iniţiativa Guvernului
Declaraţiile guvernamentale pot fi făcute şi la iniţiativa Guvernului daca acesta
consideră necesar, iar Parlamentul, consimte. Membrii guvernului au acces la lucrările
Parlamentului. iar daca li se solicita prezenţa, participarea lor este obligatorie (art.104, alin.2).
Guvernul este unul dintre subiectele dreptului de iniţiativă legislativă (art. 73). Prin
exercitarea acestui drept, sub forma expunerii de motive precum şi prin anexele documentare la
proiectele de legi, el informează, Parlamentul asupra temeiurilor obiective si subiective care au
condus la promovarea proiectului.
4.Funcţia de control.
Această funcţie parlamentară se manifestă printr-o serie întreagă de activităţi de maximă
importanţă, cum ar fi: acordarea şi retragerea încrederii Guvernului, întrebările şi interpelările,
anchetele parlamentare etc. Funcţia de control poate ajunge pînă la suspendarea din funcţie a
Preşedintelui Republicii Moldova. În viziunea noastră, din punct de vedere legislativ, de jure
sunt toate pîrghiile nesesare de aplicare a acestui control parlamentar, dar de facto este necesar
de identificat un mecanism mai eficient.
Funcţia de control şi sancţiunile controlului
Pentru exercitarea şi finalizarea controlului parlamentar, Constituţia indica diverse
proceduri, majoritatea dintre ele pot fi finalizate prin sancţiuni constituţionale
a) Proceduri şi mijloace de control cărora nu li se asociază sancţiuni.
1. În caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele Republicii
Moldova ia măsuri pentru respingerea agresiunii, declară stare de război şi le aduce, neîntârziat,
la cunoştinţă Parlamentului. Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în
24 de ore de la declanşarea agresiunii.[4]
Consultarea prealabila a Parlamentului este prevăzută în doua situaţii:
–atunci când Preşedintele Republicii Moldova decide sa dizolve Parlamentul deoarece
acesta nu a acordat votul de încredere Guvernului în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi
după respingerea a cel puţin doua solicitări de învestitură (art.85 alin.2);
–când Preşedintele Republicii Moldova solicită poporului exprimarea voinţei lui prin
referendum cu privire la probleme de interes naţional (art. 88).
Aprobarea este forma de încuviinţare a unei acţiuni sau a unui act din partea
Parlamentului validându-se acea acţiune sau acel act. Aprobarea poate fi:
 –prealabilă: Preşedintele Republicii Moldova poate declara cu aprobarea prealabilă a
Parlamentului mobilizarea parţiala sau generala a forţelor armate (art. 87 alin.2).
– ulterioară: dacă în cazuri excepţionale Preşedintele a adoptat deja măsura mobilizării,
aprobarea Parlamentului trebuie să intervină în cel mult 5 zile de la adoptarea măsurii.
Există situaţii în care aprobarea trebuie să intervină atât anterior cât şi posterior emiterii
actului: Parlamentul poate abilita Guvernul să emită ordonanţe care apoi, potrivit cererii de
abilitare, se supun aprobării Parlamentului (art.106/2).
b) Proceduri şi mijloace de control cărora le i se asociază sancţiuni politice sau
penale
1. Acceptarea programului de guvernare şi acordarea votului de încredere este
procedura constituţionala de control parlamentar care poate avea ca finalitate investirea sau
legitimarea Guvernului. Audierea şi dezbaterea programului de guvernare constituie atât
modalităţi de informare a Parlamentului cât şi de control asupra Guvernului. Acestea sânt
urmate, în mod necesar, fie de vot de neîncredere (refuzul Parlamentului de a investi Guvernul),
fie de votul de încredere, adică de investire a Guvernului.
Deci, numirea membrilor Guvernului de Preşedinte, nu este o învestitură ci confirmarea
şi nominalizarea învestiturii făcute de Parlament. Parlamentul nu aproba programul Guvernului
ci doar îl acceptă în principiu ca argument al investirii.
2. Interpelarea este o veritabilă presiune adresată Guvernului sau unuia din membrii
acestuia pentru a da explicaţii asupra politicii trecute sau asupra atitudinii pe care o adoptă în
legătură cu o problemă dată. Formal interpelarea este tot o întrebare, dar ea se formulează numai
în scris, se transmite preşedintelui Parlamentului şi poate provoca o dezbatere asupra politicii
Guvernului. Potrivit art.105, alin.2 din Constituţie „Parlamentul poate adopta o moţiune prin
care sa-si exprime poziţia faţă de obiectul interpelării „.
Moţiunea de cenzura este procedura prin care Parlamentul, în şedinţă pun în discuţie
răspunderea politică a Guvernului. Efectul admiterii moţiunii îl constituie încetarea forţata a
mandatului Guvernului. Preşedintele Republicii Moldova deschide procedura pentru investirea
altui Guvern.
3. Angajarea răspunderii Guvernului la iniţiativa sa este procedura constituţionala prin
care Guvernul pune Parlamentul în situaţia limită de a opta între acceptarea opiniei lui sau
demitere. Potrivit art. 106 alin.1 din Constituţie, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa
Parlamentului asupra unui program, a unei declaraţii de politica generală sau a unui proiect de
lege. Guvernul este demis daca o moţiune de cenzură depusă în trei zile de la prezentarea
programului, declaraţiei de politica generală sau proiectului de lege a fost votată. Dacă Guvernul
nu a fost demis, proiectul de lege se consideră adoptat, iar programul sau declaraţia de politică
generală devine obligatorie pentru Guvern.
4. Procedura suspendării din funcţie a Preşedintelui Republicii Moldova nu este o
procedura sancţionatoare, ci o procedura de control parlamentar (art.89). În cazul săvârşirii unor
fapte prin care încalcă prevederile Constituitei, Preşedintele Republicii Moldova poate fi demis
de către Parlament cu votul a doua treimi din numărul deputaţilor aleşi. Propunerea de demitere
poate fi iniţiată de cel puţin o treime din deputaţi şi se aduce neîntârziat la
cunoştinţa Preşedintelui Republicii Moldova. Preşedintele poate da Parlamentului şi Curţii
Constituţionale explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

5.Funcţia de desemnare prin învestire, alegere sau numire a unor autorităţi

publice
Aici locul cel mai important îl are acordarea votului de învestitură a Guvernului,
conform art.98 din Constituţie, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.
După modificările art. 78 din iulie 2000, Parlamentul, la primul examen politic de
alegere a Preşedintelui statului, a eşuat şi a fost dizolvat. După alegerile anticipate din februarie
2001, şeful statului a fost ales la 4 aprilie cu 71 de mandate , cu 75 de voturi în aprilie 2005,
ulterior au eşuat alegerile din 2009 şi 2010 .
 Preşedintele, Nicolae Timofti, a fost ales la 16 martie 2012, cu toate cele 62 de voturi
disponibile. Partidul Comunist a refuzat să participe la vot.
Este de remarcat că, potrivit Constituţiei, Parlamentul mai exercită şi alte activităţi
legate de desemnarea sau învestirea unor autorităţi publice, numirea Procurorului General
conform art. 125 alin.(1), numirea unor membri ai Consiliului Superior al Procurorilor în baza
art.81 alin.(4) şi art.86 alin.(1) din Legea nr.294-XVI din 25 decembrie 2008 cu privire la
Procuratură, numirea unor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, numirea în funcţie a
preşedintelui, vicepreşedinţilor, judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie conform art.116 alin. (4)
şi în baza legii, numirea unor membri ai Curţii de Conturi, numirea directorului Serviciului de
Informaţii şi Securitate, numirea Avocatului Poporului (Ombudsmanul, desemnarea în mod
separat a celor doi din cei şase judecători ai Curţii Constituţionale conform art. 136 alin. (2) etc.
Evaluarea comparativă a ponderii pe care aceste cinci funcţii le au în activitatea
Parlamentului permite constatarea că, exceptînd funcţia de reprezentare care în mod constant şi
permanent se situează în fruntea preocupării Parlamentului, în legătură cu celelalte funcţii se
poate spune că unele sau alte funcţii au prevalat în anumite momente, în funcție de complexitatea
problemelor cu care Parlamentul era confruntat.
Nu credem că s-ar putea vorbi de ierarhizarea funcţiilor parlamentare, deoarece toate
prezintă o însemnătate primordială în exercitarea rolului pe care Parlamentul trebuie să-l ocupe
în viaţa politică şi în sistemul organelor de stat.

3. Funcția legislative

Constituţia R.M. în art. 60 alin. (1) prevede că Parlamentul este „unica autoritate
legislativă a statului". în acest caz, se subliniază faptul că numai Parlamentul are menirea să
reglementeze primar şi originar relaţiile sociale fundamentale şi să asigure unitatea
reglementărilor legislative pe întreg teritoriul ţârii.
În temeiul art.73 din Constituţie, dreptul de iniţiativă legislativă aparţine deputaţilor,
Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului şi Adunării Populare a unităţii teritoriale
autonome Găgăuzia, care sînt consideraţi autori ai proiectelor de acte legislative sau ai
propunerilor legislative.
În exerciţiul dreptului de iniţiativă legislativă, deputaţii şi Preşedintele Republicii Moldova
prezintă Parlamentului proiecte de acte legislative şi propuneri legislative, iar Guvernul şi
Adunarea Populară a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia - proiecte de legi şi de hotărîri.
Proiectele de legi înaintate de Preşedintele Republicii Moldova sau de Guvern se prezintă în
plenul Parlamentului de unul dintre membrii Guvernului ori de reprezentantul împuternicit al
Preşedintelui Republicii Moldova sau al Guvernului, iar cele înaintate de Adunarea Populară a
unităţii teritoriale autonome Găgăuzia - de Preşedintele Adunării Populare.
Deputatul exercită dreptul la iniţiativă legislativă personal sau în comun cu alţi deputaţi.
La elaborarea unui act normativ se respectă următoarele principii: (art. 3 L..act norm.)
a) constituționalitatea;
b) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale;
c) legalitatea și echilibrul între reglementările concurente;
d) oportunitatea, coerența, consecutivitatea, stabilitatea şi predictibilitatea normelor
juridice;
e) asigurarea transparenţei, publicității şi accesibilității;
f) respectarea ierarhiei actelor normative.

Articolul 20. Etapele principale ale legiferării

(1) Principale etape ale legiferării sînt:
 a) publicarea anunţului privind iniţiativa de elaborare a actului normativ şi publicarea
studiului de cercetare;
b) elaborarea proiectului actului normativ;
c) emiterea, aprobarea sau adoptarea actului normativ;
d) promulgarea, în cazul în care actul normativ este o lege;
e) publicarea actului normativ.
Pentru asigurarea transparenţei activității de legiferare este utilizat Sistemul informaţional
e-Legislaţie (în continuare – Sistem informaţional), ale cărui funcţionare şi mod de utilizare sînt
stabilite de către Guvern.
(2) Autoritatea publică sau subiectul cu drept de iniţiativă legislativă care elaborează
proiectul actului normativ, cu excepţia Președintelui Republicii Moldova și a deputaţilor în
Parlament, publică în Sistemul informaţional toate versiunile proiectului la diferite etape ale
elaborării acestuia, precum și materialele suplimentare corespunzătoare etapei respective de
elaborare.
(3) Prin intermediul Sistemului informaţional se fac publice:
a) iniţiativa legislativă;
b) numele, prenumele şi datele de contact ale persoanei responsabile de elaborarea
proiectului de act normativ sau, după caz, informaţia despre grupurile de lucru create şi
componenţa acestora;
c) studiul de cercetare, după caz;
d) conceptul proiectului, după caz;
e) proiectul actului normativ;
f) dosarul de însoţire al proiectului, conform art. 40;
g) informaţia referitoare la consultarea publică a proiectului;
h) alte documente care au tangenţă cu procesul de elaborare a proiectului.

Proiectele actelor normative înaintate de Președintele Republicii Moldova, de deputații

în Parlament și de Adunarea Populară a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia se remit spre
avizare Guvernului. Proiectele actelor normative elaborate de către deputaţii în Parlament se
transmit spre avizare Guvernului în modul prevăzut de Regulamentul Parlamentului.
Proiectele actelor normative elaborate de către Preşedintele Republicii Moldova,
deputaţii în Parlament şi Adunarea Populară a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia,
care au scopul de a armoniza legislaţia naţională cu legislaţia Uniunii Europene, se
transmit spre avizare Guvernului, fiind însoţite de tabelul de concordanţă.
Actul normativ este format din următoarele elemente constitutive:
a) denumire;
b) preambul;
c) clauza de adoptare, iar pentru proiectele cu sigla „UE” – şi clauza de armonizare;
d) dispoziţii generale;
e) dispoziţii de conţinut;
f) dispoziţii finale;
g) dispoziţii tranzitorii;
h) anexe;
i) formula de atestare a autenticității actului.
Proiectele de acte legislative şi propunerile legislative se înregistrează la Direcţia
documentare parlamentară a Secretariatului Parlamentului în ordinea prezentării.
Comisia permanentă sesizată în fond asigură consultarea publică a proiectelor de
acte legislative şi a propunerilor legislative.
 Comisia permanentă sesizată în fond va dezbate proiectul actului legislativ şi
propunerea legislativă, asigurînd consultarea publică a acestora, în decurs de cel mult 60
de zile lucrătoare, dacă Biroul permanent nu va stabili un alt termen.
Raportul comisiei permanente sesizate în fond însoţit de avizele celorlalte comisii
care au dezbătut proiectul de act legislativ sau propunerea legislativă, rezultatele
consultării publice, precum şi avizul Direcţiei juridice a Secretariatului Parlamentului se
transmit de către Direcţia documentare parlamentară a Secretariatului Parlamentului
deputaţilor şi autorilor proiectului de act legislativ sau propunerii legislative .
Proiectele de acte legislative şi propunerile legislative înaintate de Preşedintele
Republicii Moldova, de deputaţi sau de Adunarea Populară a unităţii teritoriale autonome
Găgăuzia se remit Guvernului spre avizare.

Proiectele de legi, înscrise pe ordinea de zi a şedinţei Parlamentului, se dezbat, de regulă, în

două lecturi.
Proiectele de legi ordinare, la decizia Parlamentului, pot fi adoptate într-o singură lectură.
Proiectele de legi organice se adoptă numai după dezbaterea lor în a două lectură.
Proiectele de legi constituţionale, proiectele de legi organice în problemele bugetului,
finanţelor, economiei care necesită considerabile cheltuieli financiare, proiectele de legi
complexe, precum şi proiectele de legi în alte probleme importante, la decizia Parlamentului, pot
fi supuse dezbaterii şi în a treia lectură.
Legile şi hotărîrile adoptate de Parlament se semnează de Preşedintele
Parlamentului.
Legea se trimite de către Preşedintele sau de către unul dintre vicepreşedinţii Parlamentului
spre promulgare Preşedintelui Republicii Moldova cel tîrziu în ziua de lucru următoare zilei
semnării acesteia.
Înainte de promulgare Preşedintele Republicii Moldova este în drept, în cazul în care are
obiecţii asupra unei legi, să o trimită Parlamentului spre reexaminare în termen de cel mult 2
săptămîni de la primirea ei.
Preşedintele Republicii Moldova poate cere Parlamentului, doar o singură dată,
reexaminarea legii pentru orice motive ce fac legea în ansamblu sau o parte a ei inacceptabilă.

4. Actele parlamentului
Actul normativ trebuie să corespundă prevederilor Constituţiei Republicii Moldova,
tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, principiilor şi normelor unanim
recunoscute ale dreptului internaţional, precum și legislației Uniunii Europene.
L… act normat:
Articolul 8. Legea
(1) Legea este un act normativ adoptat de Parlament în temeiul normelor constituţionale,
conform procedurii stabilite de Constituţia Republicii Moldova, de Regulamentul Parlamentului,
aprobat prin Legea nr. 797/1996, precum şi de prezenta lege.
(2) Legile sînt de trei categorii – constituţionale, organice şi ordinare. În clauza de adoptare
a legii se menţionează categoria acesteia.
Articolul 9. Constituţia Republicii Moldova şi legea constituţională
(1) Constituţia Republicii Moldova este Legea Supremă a statului și a societății. Niciun act
normativ care contravine prevederilor acesteia nu are forță juridică.
(2) Constituţia poate fi modificată prin lege constituțională.
 Articolul 10. Legea organică
(1) Legea organică este actul normativ care reprezintă o dezvoltare a normelor
constituţionale şi poate interveni în domeniile expres prevăzute de Constituţie.
(2) Domeniile reglementate prin lege organică sînt stabilite la art. 72 alin. (3) lit. a)–o) din
Constituţie.
(3) În conformitate cu prevederile art. 72 alin. (3) lit. p) din Constituţie, prin lege organică:
a) este reglementată stabilirea frontierei de stat a Republicii Moldova;
b) este stabilit Imnul de Stat;
c) sînt reglementate condiţiile dobîndirii, păstrării şi pierderii cetăţeniei;
d) este reglementat statutul capitalei Republicii Moldova, oraşul Chişinău;
e) sînt reglementate formele şi condiţiile speciale de autonomie ale unor localităţi din
stînga Nistrului şi ale unităţii teritoriale autonome Găgăuzia;
f) este prelungit mandatul Parlamentului, în caz de război sau de catastrofă;
g) sînt stabilite incompatibilităţile calităţii de deputat în Parlament, altele decît cele
prevăzute expres de Constituţie;
h) este reglementată procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova;
i) este prelungit mandatul Preşedintelui Republicii Moldova, în caz de război sau de
catastrofă;
j) este stabilită structura Guvernului;
k) sînt stabilite incompatibilităţile funcţiei de membru al Guvernului, altele decît cele
prevăzute expres de Constituţie;
l) sînt stabilite funcţiile publice ai căror titulari nu pot face parte din partide politice;
m) este stabilită structura sistemului naţional de apărare;
n) sînt reglementate structura sistemului naţional de ocrotire a sănătăţii şi mijloacele de
protecţie a sănătăţii fizice şi mintale a persoanei;
o) sînt stabilite limitele împuternicirilor Guvernului şi/sau ale autorităţilor administraţiei
publice privind reglementarea activităţii de întreprinzător;
p) este reglementat modul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al
Magistraturii;
q) sînt reglementate organizarea instanţelor judecătoreşti, competenţa acestora, procedura
de judecată, precum şi statutul judecătorilor;
r) sînt reglementate procedura penală, organizarea, competenţa şi modul de desfăşurarea a
activităţii Procuraturii, precum şi statutul procurorilor;
s) sînt reglementate atribuţiile, modul de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi;
t) este reglementată contractarea împrumuturilor de stat externe;
u) este stabilit modul de funcţionare a limbilor;
v) sînt reglementate alte domenii pentru care Parlamentul consideră necesară adoptarea de
legi organice, conform art. 72 alin. (3) lit. r) din Constituţie.
Articolul 11. Legea ordinară
Legea ordinară este un act normativ adoptat de către Parlament, care intervine în orice
domeniu al relaţiilor sociale, cu excepţia domeniilor supuse reglementării prin Constituţie şi lege
organică.
Articolul 12. Hotărîrea Parlamentului
Hotărîrea Parlamentului cu caracter normativ este un act adoptat de către Parlament pentru:
a) organizarea activităţii interne a Parlamentului şi a structurilor ce intră în componența
acestuia;
b) aprobarea sau modificarea structurii organelor și instituţiilor create de către Parlament,
precum și pentru organizarea activităţii acestora;
c) reglementarea altor domenii care nu necesită adoptare de legi.