UNIVERSITATEA ROMÂNO-GERMANĂ DIN SIBIU

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

REFERAT

DISCIPLINA: Drept Procesual Civil II

TEMA: Apelul în procesul civil

STUDENT: Mureşan Radu-Cătălin

SECȚIA: Drept
ANUL DE STUDIU: IV

1
 CUPRINS

1. Introducere.................................................................................................................................3
2. Definiţie.....................................................................................................................................4
3. Caracterele apelului...................................................................................................................5
4. Obiectul apelului........................................................................................................................6
5. Subiectele apelului.....................................................................................................................7
6. Sesizarea instanţei de apel....………....................................................................................….8
7. Judecarea apelului......................................................................................................................8
8. Administrarea probelor în apel................................................................................................10
9. Soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de apel.................................................................10

2
 1.Introducere

Apelul este una dintre căile de atac prevăzute de Codul de procedură civilă, ce dǎ
justițiabililor posibilitatea de a îndrepta greșelile săvârșite de instanțele de judecată, fiind deci
mijlocul procedural prin care se cere şi se obţine anularea sau reformarea parţială sau totală a
unei hotărâri judecătoreşti.

Conform dispozițiilor legiuitorului nu putem vorbi de cǎi de atac în lipsa unei hotărâri
judecătoreşti pe care legea să o declare susceptibilă de a fi atacată Astfel, potrivit art. 457 alin.
(1) C. proc. civ. „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege,
în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei”.
Exercitarea cǎilor de atac este un prerogativ acordat prin lege pǎrților care au participat la
judecatǎ, astfel cǎ instanţa competentă să soluţioneze eventuala cale de atac nu se poate sesiza
din oficiu, ci este necesar ca o parte să-şi manifeste expres voinţa printr-o cerere în acest sens,
conform normelor legale, altfel spus „calea de atac este consideratǎ drept o calitate imanentǎ a
hotǎrârii judecǎtorești” 1 .

Ȋn cazul identificǎrii unei sentințe pe care partea o considerǎ nelegalǎ, legea stabilește
care este ordinea dintre calea ordinarǎ de atac a apelului și cǎile extraordinare de atac. Astfel,
cǎile extraordinare de atac (ex. recursul, contestația în anulare și revizuirea) nu pot fi exercitate
atâta timp cât ste deschisǎ calea de atac a apelului, altfel spus „o hotǎrâre susceptibilǎ de apel nu
poate fi atacatǎ decât prin intermediul acestei cǎi de atac” 2 .

Legiuitorul mai stabilește cǎ o sentinţă atacată cu apel nu va mai putea fi apelată şi a

doua oară dacă legea prevede acelaşi termen de exercitare pentru toate motivele existente la data
declarării acelei căi de atac. Reiese de aici funcția apelului de a reprezenta expresia dublului grad
de jurisdicție în materie civilǎ 3 , constituind astfel „cea mai importantǎ garanție proceduralǎ
pentru asigurarea calitǎții justiției și pe cale de consecințǎ pentru stabilirea adevǎrului
judiciar”4.

1
Gabriel-Sandu Lefter, Considerații privind aplelul în noul Cod de procedurǎ civilǎ, în Revista Românǎ de Drept Privat nr. 4/2012, p. 67.
2
G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Ed. Hamangiu, București, 2015, p. 587
3
S. Spinei, Apelul (I). Fundamente ale apelului și caracterele sale în noul Cod de procedurǎ civilǎ, în Revista Românǎ de Drept Privat nr. 4/2012,
p.123.
4
A. Speriusi-Vlad, Apelul în procesul civil, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 13.

3
 2. Definiție

Codul de procedura civilǎ în vigoare nu ne oferǎ o definiție legalǎ a acestei instituții de

drept astfel cǎ doctrina definește apelul în funcție de diferitele elemente esențiale din conținutul
sǎu, cum ar fi de exemplu principiile ce guverneazǎ apelul, soluțiile ce le poate pronunța instanța
de apel sau caracterele apelului.

Ȋntr-un prim exemplu, putem deduce definiția apelului din conținutul normelor
referitoare la aceastǎ cale de atac. Art. 476 din Codul de procedurǎ civilǎ (intitulat Efectul
devolutiv al apelului) prevede, spre exemplu, cǎ „apelul exercitat în termen provoacǎ o nouǎ
judecatǎ asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt cât și în drept [alin. (1)] și cǎ prin
apel este posibil sǎ nu se solicite judecata în fond sau rejudecarea, ci anularea hotǎrârii de primǎ
instanțǎ și respingerea ori anularea cererii de chemare în judecatǎ ca urmare a invocǎrii unei
excepții sau trimiterea dosarului la instanța competentǎ [alin.(3)]”.

De asemenea, doctrina nu a gǎsit un numitor comun în ceea ce privește definirea

uniformǎ a acestei instituții de drept. Astfel, într-o primǎ definiție doctrinarǎ, „apelul este o cale
de atac prin care partea nemultumitǎ de hotǎrârea primei instanțe sau procurorul, în condițiile
prevǎzute de lege, solicitǎ instanței ierarhic superioare reformare hotǎrârii atacate”5. Având în
vedere alte considerente esențiale, putem defini apelul ca fiind „o cale de atac ordinarǎ, de
reformare, devolutivǎ și suspensivǎ de executare, prin care partea interesatǎ poate invoca orice
nemulțumiri fațǎ de hotǎrârea pronunțatǎ de cǎtre prima instanțǎ de judecatǎ” 6 . Referindu-se
la soluțiile ce le poate pronunța instanța de apel, o altǎ parte a doctrinei considerǎ cǎ putem defini
apelul „ca fiind calea de atac ordinarǎ prin care pǎrțile (sau Ministerul Public) pot solicita
instanței superioare reformarea sau anularea unei hotǎrâri pronunțate de prima instanțǎ” 7 .

Deși dreptul de a declara apel nu este consacrat expres, ca regulǎ, nici în Constituția
României, nici in legea de procedurǎ, recunoașterea acestui drept este de netǎgǎduit, fiind
susținutǎ prin soluțiile practicii judiciare și opiniile doctrinare. Astfel, într-o altǎ opinie „dreptul
de apel este garanția instituitǎ de lege în favoarea pǎrților litigiului, în scopul de a împiedica

5
G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 590.
6
A. Tabacu, Drept procesual civil, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 325.
7
S. Spinei, Reglementarea cǎilor de atac în dreptul procesual civil, Ed. Universul Juridic, București, 2013, p. 44.

4
trecerea în puterea lucrului judecat a unei hotǎrâri greșite sau susceptibile de a conține erori,
pronunțatǎ în primǎ instanțǎ” 8.

Consider cǎ poate cea mai completǎ definiție data acestei instituții de drept ar fi
urmǎtoarea: „apelul este calea de atac comunǎ, ordinarǎ, de reformare, devolutivǎ și suspensivǎ
de executare, fiind mijlocul procesual prin care pǎrțile, organele sau persoanele care au
legitimare procesualǎ și care justificǎ un interes în condițiile art. 458 Codul de procedurǎ civilǎ
formuleazǎ critici de nelegalitate și netemeinicie împotriva soluției apelate” 9.

3.Caracterele apelului

Fiind calea de atac ce permite controlul integral asupra modului în care a fost soluționatǎ
de prima instanțǎ - realizând astfel controlul judiciar în cadrul mecanismului dublului grad de
jurisdicție -, doctrina identificǎ o serie de caractere ale acestei instituții de drept și anume: cale de
atac ordinarǎ, comunǎ, ierarhicǎ, de reformare, devolutivǎ și suspensivǎ de executare, pe care le
voi descrie pe scurt în continuare. Ȋn ceea ce privește caracterul de cale de atac ordinarǎ acesta se
referǎ la faptul cǎ pǎrțile au libertate deplinǎ de exercitare a unei asemenea cǎi procesuale,
neexistând vreo condiție în ceea ce privește deschiderea apelului. Caracterul comun se referǎ la
faptul cǎ „apelul este deschis pǎrților în proces, iar nu unui subiect calificat, precum procurorul
general” 10 .

Caracterul ierarhic are în vedere faptul cǎ apelul, potrivit legiuitorului, este soluționat de
cǎtre o instanțǎ superioarǎ celei care a pronunțat hotǎrârea atacatǎ. Ȋn virtutea caracterului de cale
de atac de reformare instanța superioarǎ are posibilitatea de a modifica hotǎrârea atacatǎ, ceea ce
semnificǎ reexaminarea fondului.

Caracterul devolutiv presupune „transmiterea integralǎ a cauzei cǎtre judecǎtorul

superior, cu întregul complex de chestiuni de fapt și de drept care-i aparțin” 11 . Caracterul
suspensiv de executare se referǎ la faptul cǎ „va avea putere executorie decât hotǎrârea

8
A. Ciucǎ, Apelul, Ed. Universul Juridic, București, 2008, p. 112.
9
G. Boroi, O. Spineanu-Matei, A. Constanda, C. Negrilǎ, V. Dǎnǎilǎ, D. N. Theohari, G. Rǎducan, D. M. Gavriș, F. G. Pǎncescu, M. Eftimie,
Noul Cod de procedura civila, comentariu pe articole, Vol. I, Ed. Hamangiu, București, 2013, p.867.
10
idem, p. 48.
11
Ioan Leș, Tratat, 2008, p. 656.

5
judecǎtoreascǎ pronunțatǎ sau menținutǎ dupǎ ce cauza a fost reexaminatǎ în fond de o a doua
instanțǎ” 12.

4.Obiectul apelului

Din perspectiva Codului de procedurǎ civilǎ, referitor la obiectul apelului, art. 466 alin.
(1), stabilește regula conform cǎreia pot fi atacate cu apel hotǎrârile pronunțate în primǎ instanțǎ,
dacǎ legea nu prevede în mod expres altfel13. Se menține astfel principiul dublului grad de
jurisdicție, apelul ramânând o cale în mod obișnuit deschisǎ hotǎrârilor de primǎ instanțǎ
indiferent de soluția pronunțatǎ și oricare ar fi natura litigiului: cereri având ca obiect drepturi
reale sau personale, patrimoniale sau nepatrimoniale, cereri principale, accesorii sau incidentale,
cereri în realizare, în constatare sau în constituire etc.. Sunt necesare câteva mențiuni aici. Pentru
suprimarea acestei cǎi de atac ordinare - în cadrul cǎreia are loc devoluțiunea fondului - este
necesar sǎ existe un text de lege expres în acest sens. Demn de menționat este și faptul cǎ nu
intereseazǎ eventuala mențiune greșitǎ a magistratului judecǎtor în sensul cǎ o hotǎrâre ar fi
supusǎ apelului, dacǎ legea o excepteazǎ de la aceastǎ cale de atac, „deoarece dreptul de a
formula apel împotriva unei hotǎrâri poate fi conferit doar de lege, iar nu de judecǎtor”14. Mai
mult, la art. 457 alin. (2) din Codul de procedurǎ civilǎ se prevede cǎ „mențiunea inexactǎ din
cuprinsul hotǎrârii cu privire la calea de atac deschisǎ contra acesteia nu are niciun efect asupra
dreptului de a exercita calea de atac prevǎzutǎ de lege”. Art. 466 din Codul de procedurǎ civilǎ în
urmǎtoarele douǎ alineate mai face douǎ precizǎri ce exprimǎ principiul legalitǎții cǎilor de atac,
respectiv teza potrivit cǎreia instanța nu poate nici crea, nici suprima o cale de atac. Se aratǎ,
astfel, cǎ „sunt supuse apelului și hotǎrârile date în ultimǎ instanțǎ dacǎ, potrivit legii, instanța nu
putea sǎ judece decât în primǎ instanțǎ” [alin. (2)], și cǎ „hotǎrârile date în ultimǎ instanțǎ
rǎmân neapelabile, chiar dacǎ în hotǎrâre s-a arǎtat cǎ au fost pronunțate în primǎ inatanțǎ”
[alin. (3)].

5.Subiectele apelului
12
S. Spinei, op. cit., p. 65.
13
A se vedea prevederile art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
14
A. Speriusi-Vlad, op. cit., p. 73.

6
 Subiectele apelului sunt reglementate de art. 458 C. proc. civ. ce stabilește regula
conform cǎreia, pentru toate cǎile de atac – ordinare sau extraordinare -, deci inclusiv pentru
apelul principal, pot fi exercitate numai de cǎtre pǎrțile aflate în proces, care justificǎ un interes
sau alte persoane ori organizații care, potrivit legii, au acest drept.

Astfel, o primǎ condiție este aceea de a avea calitatea de parte în proces. Dacǎ este sǎ
pornim de la definiția acțiunii civile reflectatǎ de art. 29 C. proc. civ., putem conchide cǎ „pǎrți
ale procesului civil sunt acele persoane fizice sau juridice care au un litigiu cu privire la un
drept subiectiv civil sau la o situație juridicǎ pentru a cǎrei realizare este obligatorie calea
judecǎții și asupra cǎrora se vor rǎsfrânge efectele hotǎrârii judecǎtorești” 15 .

Rezultǎ așadar cǎ numai pǎrțile de la judecata în primǎ instanțǎ, și anume „pǎrțile inițiale
și succesorii lor în drepturi, dar și terții care vin voluntar în proces sau dacǎ au fost introduși
forțat în proces” 16, au dreptul de a exercita calea de atac a apelului, în mǎsura în care sunt
nemulțumite de hotǎrârea pronunțatǎ, urmǎrind reformarea sau anularea acesteia, dacǎ nu au
renunțat la dreptul de apel, în mod expres sau tacit conform art. 467 alin. (2) C. proc. civ.

Ȋn ceea ce privește intervenientul accesoriu este nevoie sǎ menționez aici prevederile art.
67 alin. (4) C. proc. civ. ce dispune cǎ, calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se
socoteşte neavenită, dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunţat la
calea de atac exercitată ori aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond.

Trebuie sǎ menționez aici cǎ „prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în
fața primei instanțe” și cǎ „în apel nu se poate schimba calitatea pǎrților” conform art. 478 alin.
(1) și (3) C. proc. civ., apelantul fiind constrâns sǎ formuleze apel contra unui intimat ce a fost
parte în procesul pe fond, iar instanța nefiind autorizatǎ sǎ lǎrgeascǎ din proprie inițiativǎ cadrul
procesual.

Este necesar ca, în conformitate cu prevederile art. 32 alin. (1) C. proc.civ, cerința
calitǎții procesuale sǎ existe pe tot parcursul procesului, precum și în cǎile de atac nu doar la
începutul introducerii cererii de chemare în judecatǎ sau a formulǎrii apelului, deoarece pentru a
fi „formulatǎ și susținutǎ” este necesar ca cererea sǎ îndeplineascǎ și condițiile în ceea ce

15
Gabriel-Sandu Lefter, Considerații privind aplelul în noul Cod de procedurǎ civilǎ, în Revista Românǎ de Drept Privat nr. 4/2012, p. 79.
16
V. M. Ciobanu, T. C. Briciu, C. C. Dinu, op. cit., p. 370.

7
privește capacitatea procesualǎ, formularea unei pretenții și justificarea unui interes17. Apelul
unei persoane care nu a figurat ca parte în procesul în primǎ instanțǎ va fi respins ca
inadmisibil18.

6.Sesizarea instanţei de apel

Instanța competentǎ cu soluționarea cererii de apel

Conform dispozițiilor C. proc. civ. instanța competentǎ sǎ soluționeze apelul este instanța
ierarhic superioarǎ celei care a pronunțat hotǎrârea în primǎ instanțǎ. Astfel, potrivit art. 95 pct. 2
C. proc. civ. tribunalul judecǎ apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii
în primă instanţă, iar conform art. 96 pct. 2 C. proc. civ. curtea de apel va fi competentǎ sǎ
judece hotǎrârile pronunțate de tribunal în primǎ instanțǎ. Potrivit dipozițiilor legale, Ȋnalta Curte
de Casație și Justiție nu are competența materialǎ ca instanțǎ de apel. Nerespectarea normelor de
procedurǎ privind competența de soluționare a cererii de apel este sancționatǎ cu nulitatea,
conform dispozițiilor art. 176 pct. 3 C. proc. civ.126 și va putea fi invocatǎ pe calea excepției
procesuale de necompetențǎ, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.127 .

7.Judecarea apelului

Compunerea instanței de apel

Prin normele de organizare judecǎtoreascǎ legiuitorul a dispus cǎ „apelurile se formeazǎ

în complet format din doi judecǎtori [...] cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel” 19.
Aceastǎ alcǎtuire a completului de judecatǎ „reprezintǎ o garanție a unei judecǎți în fond fǎcutǎ
la un standard mai ridicat fațǎ de judecata în primǎ instanțǎ” 20, pǎrțile trebuind sǎ convingǎ doi
judecǎtori, nu unul, chiar și atunci când se procedeazǎ la judecata apelului în complet de
divergențǎ [art. 399 C. proc. civ]. Mai mult, judecǎtorul a cǎrui hotǎrâre este contestatǎ în apel
nu poate lua partea la judecata apelului, el aflându-se într-o situație de incompatibilitate absolutǎ
[art. 41 alin. (1) C. proc. civ.]. Ȋn ceea ce privește participarea procurorului și posibilitatea
acestuia de a pune concluzii în apel, art. 92 alin. (2) C. proc. civ. prevede aceastǎ obligație, însǎ
numai în cazurile prevǎzute expres de lege. Excepția compunerii greșite a completului de
17
A. Speriusi-Vlad, op. cit., p. 124.
18
A. Ciucǎ, op. cit., p. 141.
19
art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.
20
A. Speriusi-Vlad, op. cit., p. 253.

8
judecatǎ este o excepție de procedurǎ, „dilatorie, considerând efectul amânǎrii judecǎții pe care
îl poate declanșa, absolutǎ – putând fi invocatǎ prima datǎ în fața instanței de apel -, ce se
soluționeazǎ printr-o încheiere interlocutorie, susceptibilǎ de a fi atacatǎ numai odatǎ cu
hotǎrârea datǎ asupra fondului”21.

Judecata apelului

Codul nu dispune în mod separat în ceea ce privește procedura de judecatǎ în fața

instanței de apel, deoarece, conform art. 482 C. proc. civ.217, regulile de la judecata în primǎ
instanțǎ se aplicǎ și în aceastǎ materie, în mǎsura în care nu sunt în conflict cu reglementǎrile
exprese privind apelul.

Adaug aici și prevederile art. 240 alin. (2) C. proc. civ. ce dispune cǎ cercetarea
procesului se face în sedințǎ publicǎ, în căile de atac, deci inclusiv în apel. De asemenea, la
primul termen de judecatǎ, instanța va trece la judecare doar dacǎ procedura de citare este
îndeplinitǎ cu toate pǎrțile implicate în proces. Ȋn caz contrar, instanța de judecatǎ va dispune
refacerea procedurilor privind citarea având în vedere și acele pǎrți care nu au fost legal citate,
iar judecata se va amâna. Menționez aici cǎ dacǎ la primul termen pǎrțile au fost legal citate,
niciuna dintre pǎrți nu a rǎspuns la strigare și niciuna dintre pǎrți nu a cerut judecarea în lipsǎ,
„judecata apelului se suspendǎ , iar în cazul în care nu se va cere redeschiderea judecǎții timp
de șase luni de la data suspendǎrii, apelul se perimǎ” 22.

8.Administrarea probelor în apel

Regimul probelor din apel decurge din caracterul devolutiv al apelului, astfel cǎ se pot
valorifica probe administrate în prima instanțǎ și/sau se pot propune probe noi, fie de cǎtre pǎrți,
fie pot fi ordonate de cǎtre instanța de apel din oficiu. Referitor la probele administrate în prima
instanțǎ, conform art. 478 C. proc. civ. ce dispune cǎ „pǎrțile nu vor putea folosi [...] alte
dovezi”, instanța va cerceta deci cu prioritate probele administrate deja în fond. De asemenea,
potrivit art. 479 alin. (2) C. proc. civ., „instanţa de apel va putea dispune refacerea sau
completarea probelor administrate la prima instanţă, în cazul în care consideră că sunt
necesare pentru soluţionarea cauzei, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile

21
A. Ciucǎ, op. cit., p. 481
22
G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 623.

9
art. 478 alin. (2)”. Doctrina considerǎ cǎ „la refacerea probelor se poate recurge atunci când
administrarea probelor în fața instanței de fond este viciatǎ de nereguli procedurale”23 . Cu titlu
de exemplu, amintesc aici situația în care un martor este audiat în absența unei pǎrți nelegal
citate.

9.Soluțiile pe care le poate pronunța instanța de apel

Ȋn ce privește soluțiile pe care le poate pronunța instanța de apel, art. 480 C. proc. civ.
conține o reglementare amplǎ, care dǎ eficiențǎ caracterului devolutiv al apelului. Dupǎ cum am
arǎtat mai sus, apelul provoacǎ o nouǎ judecatǎ asupra fondului, intrucât instanța de apel
exercitǎ, în limitele cererii de apel, un control complet al legalitǎții și temeiniciei hotǎrârii
apelate, având posibilitatea de a reface sau completa probatoriul administrat de prima instanțǎ.

Ca atare, instanța se va pronunța asupra fondului cauzei, fie prin menținerea, fie prin
schimbarea soluției primei instanțe, ori, daca este cazul, prin evocarea fondului nejudecat de
prima instanțǎ. Ȋn acest sens, art. 480 alin. (1) C. proc. civ. dispune cǎ instanța de apel poate
pǎstra hotǎrârea atacatǎ, situație în care, dupǎ caz, va respinge, va anula apelul ori va constata
perimarea. Ca atare, instanța se va pronunța asupra fondului cauzei, fie prin menținerea, fie prin
schimbarea soluției primei instanțe, ori, daca este cazul, prin evocarea fondului nejudecat de
prima instant.

Bibliografie

23
S. Spinei, op. cit., p. 97.

10
1. Gabriel-Sandu Lefter, Considerații privind aplelul în noul Cod de procedurǎ civilǎ, în
Revista Românǎ de Drept Privat nr. 4/2012
2. A. Speriusi-Vlad, Apelul în procesul civil, Ed. Universul Juridic, București, 2015
3. S. Spinei, Apelul (I). Fundamente ale apelului și caracterele sale în noul Cod de
procedurǎ civilǎ, în Revista Românǎ de Drept Privat nr. 4/2012
4. Tabacu, Drept procesual civil, Ed. Universul Juridic, București, 2013
5. Ciucǎ, Apelul, Ed. Universul Juridic, București, 2008

6. Ioan Leș, Tratat, 2008, p. 656.

7. Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă.
8. V. M. Ciobanu, T. C. Briciu, C. C. Dinu, op. cit., p. 370.

11