Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
In lucrarile lui Iustinian se face pentru prima data o distinctie clara in lucruri si moduri de
dobandire a proprietatii asupra lucrurilor fara a se renunta la conceptia clasica privind
dreptul de proprietate ca bun corporal.
1) acele moduri care asigura proprietatea asupra unui bun ce nu se gasea la momentul de
referinta in patrimoniul altei persoane (OCUPATIO, ACCESIO, SPECIFICATIO, FRUCTI
PERCEPTIO)
2) acele moduri care asigura dobandirea proprietatii asupra unui bun aflat deja in patrimoniul
unei persoane; transferul dreptului de proprietate se facea voluntar sau involuntar (necesar) se
distine intre moduri derivate voluntare (mancipatio, in iure Cesio, traditio) si moduri derivate
involuntar (usucapio, prescriptia de lunga si foarte lunga durata).
a) OCCUPATIO - dobandirea dreptului de proprietate privata asupra unui bun care la momentul
de referinta nu se gaseste in patrimoniul altei persoane (RES NULLUS).
Ex: bun abandonat (RES DERELICTAE); vanatul predominant marii (peste, scoici, fructe de
mare), (RES HOSTILES) lucruri luate de la inamic, dobandite indirect de cetatenii romani in
incursiuni militare, daca erau dobandite in urma razboiului nu intrau in patrimoniul privat ci
public, al statului, (TEZAURI INVENTIO) comoara gasita, la inceputul epoci clasice a dreptului
roman se considera ca tezaurul apartine mereu propietarului terenului fiind accesoriu de fond.
Prin tezaur se inteleg bunurile de valoare ascunse de o persoana necunoscuta intr-un loc greu
accesibil si intr-o perioada nedeterminata.
- daca tezaurul era gasit intamplator de o persoana pe terenul alteia, se impartea egal intre
descoperitor si propietar.
- daca tezaurul era descoperit ca urmare a unei actiuni organizate, acesta ramanea in totalitate
proprietarului terenului (art. 649 C. Civ.)
b) ACCESIO - incorporarea unui bun accesoriu intr-un bun principal, proprietarul bunului
principal devine si proprietarul bunului accesoriu. Se disting 2 tipuri:
Asupra dreptului la proprietate asupra bunului rezultat au existat mai multe opinii:
Sabinienii considerau ca materia e mai importanta si recunosteau dreptul de proprietate
asupra nova species proprietarului materiei.
Iustinian a stabilit o solutie unitara, facand distinctie intre specificatiunea perfecta si cea
imperfecta.
In ambele situatii in baza echitatii este despagubit specificatorul pentru munca depusa si
proprietarul materiei pentru valoarea ei.
Principiul este ca proprietarul fructelor este si proprietarul bunului frugifer. Sunt asimilati
proprietarul si cei ce exercita o posesie indelungata sub numele de propietar: posesor de
buna credinta si arendas.
In afara de ei culeg fructele si: arendasul, uzufructuarul, uzuarul. Diferenta: cei din prima
categorie culeg fructele prin separare in virtutea calitatii lor, fara niciun titlu suplimentar
si cu titlu permanent. Pot revendica toate fructele furate indiferent de momentul
producerii furtului. Ceilalti culeg fructele prin perceptie in virtutea unui titlu temporar.
- dobanditorul bunului afirma in mod solemn in fata martorilor ca bunul mancipi este al
sau conform proprietatii quiritare si ca ofera instrainatorului o anumita cantitate de
arama.
1)ACTIO AUCTORITATIS
- forma de proces fictiv in cadrul careia dobanditorul bunului declara expres ca este proprietarul
bunului ce apartinea instrainatorului.
- la intrebarea pretorului daca afirmatia este reala, instrainatorul nu raspundea, astfel pretorul
spune: ADICO (sa fie cum spuneti voi)
g) UZUCAPIUNEA
Era un mod de dobandire a proprietatii asupra bunurilor mancipi prin indelungata folosinta. Ea
presupunea indeplinirea anumitor conditii: posesiunea lucrului, termenul, justa cauza, buna-
credinta si un lcuru susceptibil de a fi uzucapat.
La origine simpla posesiune nu era suficienta, fiind necesara folosirea efectiva a lucrului potrivit
destinatiei sale economice. Termenul era de un an pentru lucrurile mobile si de 2 ani pentru cele
imobile. Termenul de un an si cel de doi ani erau cunoscute inca din epoca Legii celor 12 table,
desi nu cunostea uzucapiunea caselor, care a aparut mai tarziu. Nu toate lucrurile erau
susceptibile de a fi uzucapate. Astfel, nu puteau fi uzucapate res furtive (lucururile furate), res
subrepte (lucrurile furate si ascunse), res vi possessae (lucrurile posedate cu violenta) si res
religiosae.
Justa cauza este actul sau faptul juridic prin care se justifica luarea in posesiune a lucrului. Buna-
credinta este convingerea uzucapantului ca a dobandit lucrul de la propietar sau ca a intrat in
stapanirea unui lucru parasit.
Rolul initial al uzucapiunii era sa asigure exploatarea lucrurilor mancipi, conform destinatiei lor
economice. Acest rol este continuat si de sensul cuvantului usucapio, care inseamna luare in
folosinta.
O alta functie a uzucapiunii este legata de dovada dreptului de proprietate. In dreptul roman,
reclamantul trebuia sa faca dovada dreptului de proprietate al tuturor autorilor sai. O asemenea
proba era deosebit de dificila deoarece pentru ca reclamantul sa dovedeasca dreptul sau de
proprietate, trebuia sa faca dovada ca toti cei care l-au stapanit anterior au fost, la randul lor,
propietari. Odata cu aparitia uzucapiunii situatia s-a schimbat radical, in sensul ca cel care se afla
intr-un proces in revendicare nu mai trebuia sa faca dovada dreptului de proprietate al autorilor
sai, ci numai ca indeplineste conditiille necesare uzucapiunii. Iata de ce Cicero afirma ca
uzucapiunea este sfarsitul nelinistii si fricii de procese.