UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

DEPARTAMENT DREPT PRIVAT

Barbacaru Dan

NOȚIUNEA ȘI COMPONENȚA PATRIMONIULUI P.J.

CU SCOP LUCRATIV

LUCRU INDIVIDUAL

Autor:
student gr.DR1601,
învăţământ cu frecvenţă la zi,
BARBACARU Dan
______________________
(semnătura)
Conducător ştiinţific:
Magistru în dr,lector univ.
HÎNCU Victoria
_____________________
(semnătura)
Chișinău,2019
 CUPRINS:

 INTRODUCERE;

 Noțiunea patrimoniului;

 Conținutul patrimoniului persoanei juridice cu scop lucrativ;

 Concluzie;

 Bibliografie.
 INTRODUCERE

Importanța patrimoniului persoanei juridice rezindă în faptul că orice persoană are în mod
necesar un patrimoniu. Este un adevăr de necontestat că o persoană juridică are un patrimoniu.
Existenţa unei persoane este de neconceput fără patrimoniu, pentru că persoana având calitatea
de subiect de drept, această calitate presupune în mod necesar existenţa unor drepturi şi obligaţii.

Persoana juridică răspunde pentru obligațiile sale cu toate drepturile (bunurile) pe care le
deține. Patrimoniul persoanci juridice este suportul material care-i oferă posibilitatea realizării
scopului pentru care a fost înființată, permițându-i să participe în nume propriu la raporturi
juridice și să-și asume drepturile și obligațiile pe care această participare le presupune.

Toate bunurile persoanei juridice fac parte componentă din patrimoniul ei. Inițial, acesta
se conștituie din bunurile transmise cu titlu de aport la capitalul social, suplimentându-se cu
bunurile dobândite de societate în procesul activității.

A. Autonomia patrimoniului persoanei juridice față de patrimoniul fiecărui asociat

(membru) determină anumite consecințe juridice:
B. Bunurile aduse de membru cu titlu de aport la formarea sau majorarea capitalului ies din
patrimoniul acestuia și intră în cel al persoanei juridice;
C. Bunurile aduse de membru ca aport, cotizație, conribuție, cuprinse în activul social,
formează gajul general al creditorilor persoanei juridice; - în cazul dat creditori urmăresc
bunul din patrimoniul persoanei juridice pentru a le asigura creanţa pe care o au
împotriva debitorului.
D. Obligațiile persoanei juridice față de terți nu se pot compesa cu obligațiile terților față de
membri;
E. Aplicarea procedurii insolvabilității față de persoana juridică privește numai patrimoniul
acesteia.

Trebuie de menționat și faptul că legea nu permite ca acelaşi subiect de drept să fie titularul
mai multor patrimonii. O persoană juridică cu scop lucrativ, indiferent de pluralitatea drepturilor
şi obligaţiilor, are un singur patrimoniu. Unicitatea patrimoniului derivă din unitatea subiectului
care este titular al patrimoniului, noţiunea de patrimoniu fiind legată de ideia de personalitate.
Unicitatea patrimoniului subzistă chear şi atunci cînd o persoană fizică înfiinţează o societate
unipersonală – S.R.L. cu asociat unic.
 1. Noțiunea patrimoniului

Persoana juridică cu scop lucrativ poate di definită ca acea organizație constituită și

înzestrată cu bunuri de către fondatori care prin actul de constituire convin să desfășoare
activitatea de întreprinzător, să obțină în rezultatul acestei activități profit pe care îl vor repartiza
cu titlu de dividend între fondatori (membri, asociați).

De la bun început pentru a purcede nemijlocit la identificarea definiției de patrimoniu trebuie

de precizat ce reprezintă însu-și persoana juridică. Codul Civil al Republicii Moldova prevede la
art. 171 alin. (1) noțiunea de persoană juridică, prin urmare Persoana juridică este subiectul de
drept constituit în codițiile legii, avînd o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu și
distinct, afectat realizării unui anumit scop conform cu legea, ordinea publică și bunele
moravuri1.

Conform art. 453 alin. (1) Cod Civil al Republicii Moldova prin patrimoniu se înțelege
totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale (care pot fi evaluate în bani), privite ca o sumă
de valori active şi pasive legate între ele, aparţinînd unor persoane fizice şi juridice determinate.

Definiția dată poate fi înțeleasă în două sensuri cel juridic și cel economic.

În sens juridic se înțelege o totalitate de drepturi și obligații cu caracter economic pe care

persoana juridică le are în mod distinct și independent de cele ale altor subiecte de drept, precum
și de cele ale persoanelor care o alcătuiesc. Acest sens cuprinde o latură activă (drepturile) și o
latură pasivă (obligațiile).

Pe cînd la rîndul său sensul economic al noțiunii de patrimoniu include numai o latură activă,
adică o totalitate de drepturi (bunuri corporale și incorpotale) deținute de socictate.

În manualul DREPTUL AFACERRILOR elaborat de către autorii Roșca Nicolae și Baieș

Sergiu au abordat confuzia comisă de către însă-și legiuitorul în definiția prevăzută la art. 171
alin. (1) Cod Civil al Republicii Moldova. Autorii argumentează că imprecizia constă în dubla
utilizare a termenului patrimoniu în diferite sensuri. Reieşind din noțiunea de patrimoniu ca
totalitate de drepturi și obligații cu caracter economic, afirmația că persoana juridică ar
„răspunde pentru obligațiile sale cu acest patrimoniu" este incorectă. Prin urmare nu se poate ca
un subiect de drept să răspundă cu „totalitatea de drepturi și obligații” pentru „obligațiile” sale.
Persoana răspunde cu toate drepturile (totalitatea de bunuri corporale și incorporale) pe care le
deține pentru a-şi onora obligațiile.2

Sunt deacord cu argumentele invocate de autorii sus citați deoarece este absurd și imposibil
ca o persoana juridică să răspundă pentru obligațiile sale asumate tot cu obligațiile pe care le
deține persoana juridică, prin urmare persoana juridică răspunde pentru obligațiile sale asumate
cu toate drepturile pe care le deține.

1
Codul Civil al RM , republicat la 01.03.2019.
2
DREPTUL AFACERRILOR, Roșca Nicolae și Baieș Sergiu, Chișinău-2011.
 2. Conținutul patrimoniului persoanei juridice
cu scop lucrativ

Reieșind din prevederile art. 453 alin. (1) Cod Civil al Republicii Moldova care
stipulează că prin patrimoniu se înțelege totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale (care
pot fi evaluate în bani), privite ca o sumă de valori active şi pasive legate între ele, aparţinînd
unor persoane fizice şi juridice determinate.

Fig. 1.1

Conținutul
pratrimoniului

În sens În sens
juridic material

Reieșind din cele expuse în figura 1.1 conținutul patrimoniului persoanei juridice cu scop
lucrativ poate fi analizat din două sensuri: sens juridic și sens material.

Începând cu sensul juridic putem spune că conținutul patrimoniului este alcătuit din
totalitatea drepturilor și obligațiile patrimoniale a persoanelor juridice cu scop lucrativ. Din
cunoștințele dobândite anterior cunoaștem că drepturile patrimoniale sunt acele drepturi
subiective care au o valoare econimica. Pot fi enumerate următoarele drepturi:

Drepturile reale sânt drepturi subiective patrimoniale care conferă titularului lor anumite
prerogative, recunoscute de lege asupra unui bun, pe care le poate exercita în mod direct şi
nemijlocit, fără a fi necesară, în acest scop, intervenţia oricărei altei persoane3. Prin drepturile
reale se înțelege acele raporturi juridice ce se stabilesc între persoane cu privire la un bun şi nu
între persoane şi bun. Dacă titularii unor drepturi reale asupra unui bun pot să-şi exercite aceste

3
LECT. UNIV. DR. ION BÎTCĂ, Drept Civil DREPTUL DE PROPRIETATE ŞI DEZMEMBRĂMINTELE
SALE, Chișinău-2013.
drepturi în mod direct şi nemijlocit toate celelalte persoane sânt obligate să nu facă nimic de
natură să împedice exerciţiul liber şi deplin al acestor drepturi.

Cel mai important drept real al persoanei juridice este dreptul de proprietate asupra
bunirilor ce-i aparțin persoanei juridice. Codul civil al Republicii Moldova instituie o prezumție,
potrivit căreia bunurile transmise ca aport la capitalul social au titlu de proprietate dacă actul de
constituire nu prevede altfel. Prin urmare bunurile transmise în calitate de aport la capitalul
social al persoanei juridice, în acest caz dreptul de proprietate asupra bunului iese din
patrimoniul fondatorului și intră în patrimoniul persoanei juridice.

Proba asupra dreptului de proprietate asupra lucrurilor se face în dependență de natura lui
juridică. Cele care se înscriu în registrele de stat (bunuri imobile, mijloace de transport) pot fi
demonstrate atât prin actul eliberat de organul competent care deține registrul, cât și prin actele
contabile care demonstrează că sunt luate la evidență și incluse în bilanț. Dreptul asupra
bunurilor care nu se înregistrează se demonstrează, până la proba contrarie, prin faptul
posesiunii, precum și prin actele de contabilitate care indică procurarea sau fabricarea bunurilor.

Dreptul de creanță preprezintă acel drept subiectiv în temeiul căruia subiectul activ, în
cazul dat persoana juridică numită creditor, poate să ceară, sau are posibilitatea de a pretinde
subiectului pasiv, numit debitor, să dea, să facă sau să nu facă ceva, sub sancţiunea forţei de
constrângere a statului. Deci, în temeiul acestui drept, persoana juridică, poate pretinde o
anumită conduită subiectului pasiv.

Drepturile întelectuale reprezîntă acea categorie de drepturi ale unei persoane juridice,
care apare, ca urmare a creării unei opere literare, artistice sau ştiînţifice, constînd în poşibilitatea
de a exercîta anumite prerogative cu privire la existenţa şi valorificarea acestei creaţii. Ea
cuprinde drepturile legale ce rezultă din activitatea întelectuală în domeniile îndustrial, ştiînţific,
literar sau artisti.

Dreptul de proprietate îndustriale reprezîntă acel sistem juridic care înglobează normele
privînd protecţia anumitor interese comerciale prin brevete de învenţie privînd mărcile de fabrică
sau comerţ, denumirilor comerciale, a desenelor şi modelelor îndustriale, precum şi a îndicaţiilor
geografice.

Dreptul asupra mărcilor de fabrică sau comerţ sînt însemnele pe care le cuprinde un bun
sau serviciu prestat sau comercializat de persoana juridică, pentru a le individualiza de alte
bunuri şi servicii cu aceleşi caracteristici prestate sau comercializate de o altă persoană juridică,
existente pe piaţă la un moment dat. Instituirea mărcilor de fabrică sau comerţ s-a impus în
considerarea funcţiilor pe care acestea le servesc. Astfel, ele au rolul de a influenţa decizia
cumpărătorului de a procura bunul sau serviciul oferit de către persoana juridică.4

Denumirile comerciale reprezintă numele, termenul sau desemnarea ce servesc la

identificarea sau deosebirea unei persoane juridice şi a activităţii sale de comerţ de alte
întreprinderi. Denumirile comerciale se deosebesc de mărcile de fabrică şi comerţ prin faptul că
prin ea se identifică activitatea unei socîtăţi fără să facă referire la bunurile şi serviciile pe care
aceasta le pune pe piaţă, şimbolizînd renumele, reputaţia activităţii întreprinderii.

4
DREPTUL AFACERRILOR, Roșca Nicolae și Baieș Sergiu, Chișinău-2011.
 Dreptul de autor reprezintă acel drept subiectiv care-i conferă titularului său, care este
titularul creaţiei intelectuale, de a autoriza şi interzice exploatarea operei sale în modurile şi
condiţiile determinate de el în limitele legii, precum şi dreptul de protecţie a drepturilor conexe.

Conținutul patrimoniului persoanei juridice cu scop lucrativ privit din sensul juridic este
format doar din drepturi nu și din obligații. Confuzia comisă de către însă-și legiuitorul în
definiția prevăzută la art. 171 alin. (1) Cod Civil al Republicii Moldova a fost abordată anterior.
Autorii manualului Dreptul Afacerilor argumentează că imprecizia constă în dubla utilizare a
termenului patrimoniu în diferite sensuri. Reieşind din noțiunea de patrimoniu ca totalitate de
drepturi și obligații cu caracter economic, afirmația că persoana juridică ar „răspunde pentru
obligațiile sale cu acest patrimoniu" este incorectă. Prin urmare nu se poate ca un subiect de
drept să răspundă cu „totalitatea de drepturi și obligații” pentru „obligațiile” sale. Persoana
răspunde cu toate drepturile (totalitatea de bunuri corporale și incorporale) pe care le deține
pentru a-şi onora obligațiile.

Conținutul patrimoniului persoanei juridice cu scop lucrativ în sens material pot fi

evidențiate următoarele bunuri:

Bunuri corporale – reprezinta acele bunuri care au o existență materială, fiind

perceptibile simțurilor noastre5.

Spre exemplu: mobilierul, o casă, un autoturism, un animal de tracțiune etc.).

Bunurile imobile – reprezintă acele bunuri care au o așezare fixă și nu pot fi mutate din
loc în loc fără a-și pierde valoarea lor economică. Sunt imobile terenurile, porțiunile de subsol,
obiectivele acvatice separate, plantațile prinse de sol prin rădăcini, clădirile, construcțiile.

Bunuri mobile - sunt acele lucruri apropriabile care nu au o asezare fixa, putand fi mutate
dintr-un loc in altul, fara a se aduce atingere substanței lor.

Exista mai multe categorii de bunuri mobile:

- bunuri mobile prin natura lor (care se pot transporta de la un loc la altul);

- bunuri mobile prin determinarea legii (obligațiile și acțiunile care au ca obiect sume
exigibile sau efecte mobiliare, adica bunuri mobile, acțiunile sau interesele in companii de
finanțe, de comerț sau de industrie, chiar și când capitalul acestor companii constă în imobile);

- bunuri mobile prin anticipație (acele bunuri care prin natura lor sunt bunuri imobile, dar
parțile actului juridic le privesc ca fiind mobile, în considerarea a ceea ce vor deveni in viitor;
spre exemplu, fructele si recoltele, vândute înainte de culegerea lor).

Din activul patrimoniului societății comerciale poate face parte și întreprinderea ca un

complex patrimonial unic. Noțiunca de întreprindere are două sensuri: unul jutidic – ca subiect
de drėpt, și altul economic- ca un complex patrimonial unic.

Prin întreprindere-obiect de drept trebuie înțeles un bun complex ce cuprinde un

ansamblu de bunuri corporale și incorporale, mobile și imobile. Acest ansamblu de bunuri
asigură întreprinzătorului, inclusiv societății comerciale, unirea factorilor de producție
5
Dictionarul juridic Rubinian.
(mijloacele de producție, capitalul și forța de muncă) astfel încât, în urma interacțiunii lor, să
apară mărfuri, lucrări și servicii. Exemplu de întreprindere complex patrimonial unic pot servi
fabricile (de conserve, de vin, de tricotaje, de ciment etc.), uzinele (de mașini-unelte, de
tractoare), atelierele de reparații, restaurantele, hotelurile etc. În acest sens, întreprinderea apare
ca un bun material deosebit cu însușiri specifice:

a) este destinat activității de intreprinzitor siapartine, de regalt, întreprinzătorului;

b) este distinct de alte bunuri ce aparțin aceleiasi persoane;

c) este un complex patrimonial unic, care nu reprezintă un ansamblu de lucruri separate,

ci un bun complex neconsumptibil, destinat să asigure unei activităţi un proces unic.

Un subiect de drept, întreprinzător persoană fizică ori persoană juridică, poate avea în
proprietate una sau mai multe întreprinderi-complexe patrimoniale. O persoană juridică poate
deține în proprietate o fabrică de vin, o moară şi un atelier de reparație a automobileloră, o
fabrică de încălțăminte și o fabrică de mobilă se pot afla concomitent și în proprietatea unui
întreprinzător persoană fizică, și în proprictatea unei persoane juridice.

Proprietarul unei întreprinderi-complex patrimonial poate să-și realizeze dreptul de

dispoziție asupra ei înstrăinând-o prin act de vânzare-cumpărare. De altfel, fiind un bun,
întreprinderea poate fi înstrăinată sau dată în posesiune și prin alte acte juridice: schimb, act de
societate, arendă, ipotecă etc. Întreprinderea poate fi transmisă şi prin succesiune.

Concluzie
 Patrimoniul persoane juridice este important prin faptul că ea răspunde pentru obligațiile
sale cu toate drepturile (bunurile) pe care le deține.

Deci patrimoniul persoanci juridice este suportul material care-i oferă posibilitatea
realizării scopului pentru care a fost înființată, permițându-i să participe în nume propriu la
raporturi juridice și să-și asume drepturile și obligațiile pe care această participare le presupune.

În cadrul analizei conținutului patrimoniului persoanei juridice am identificat că toate

bunurile persoanei juridice fac parte componentă din patrimoniul ei. Inițial, acesta se conștituie
din bunurile transmise cu titlu de aport la capitalul social, suplimentându-se cu bunurile
dobândite de societate în procesul activității.

La fel reieșind din prevederile art. 453 alin. (1) Cod Civil al Republicii Moldova care
stipulează că prin patrimoniu se înțelege totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale (care
pot fi evaluate în bani), privite ca o sumă de valori active şi pasive legate între ele, aparţinînd
unor persoane fizice şi juridice determinate. Am identificat că conținutul patrimoniului persoanei
juridice cu scop lucrativ poate fi analizat din două sensuri și anume: sens juridic și suns material.

Am analizat confuzia comisă de către însă-și legiuitorul în definiția prevăzută la art. 171
alin. (1) Cod Civil al Republicii Moldova. Unde am indicat că nu se poate ca un subiect de drept
să răspundă cu „totalitatea de drepturi și obligații” pentru „obligațiile” sale. Persoana răspunde
cu toate drepturile (totalitatea de bunuri corporale și incorporale) pe care le deține pentru a-şi
onora obligațiile.

Importanța patrimoniului persoanei juridice rezindă în faptul că orice persoană are în mod
necesar un patrimoniu. Este un adevăr de necontestat că o persoană juridică are un patrimoniu.
Existenţa unei persoane este de neconceput fără patrimoniu, pentru că persoana având calitatea
de subiect de drept, această calitate presupune în mod necesar existenţa unor drepturi şi obligaţii.

Bibliografie:
 1). Codul Civil al RM , republicat la 01.03.2019;

2.) DREPTUL AFACERRILOR, Roșca Nicolae și Baieș Sergiu, Chișinău-

2011;

3). LECT. UNIV. DR. ION BÎTCĂ, Drept Civil DREPTUL DE

PROPRIETATE ŞI DEZMEMBRĂMINTELE SALE, Chișinău-2013;

4). Dictionarul juridic Rubinian;