UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

FACULTATEA DE FINANȚE – BĂNCI,

CONTABILITATE ȘI ADMINISTRAREA
AFACERILOR

Proiect Drept
Patrimoniul si drepturile patrimoniale

Prof.Coordonator
Lect. Dr. Voiculescu Madalina

Student
Geampalia (Ciornohac) Ionela Mihaela
An I-CIG-ID
Cuprins:
1. Notiunea de patrimoniu
1.1. Preliminarii
1.2. Definitia patrimoniului
1.3. Caracteristicile patrimoniului
1.4. Functiile patrimoniului
1.4.1. Gajul general al creditorilor
1.4.2. Subrogatia reala cu titlu universal
1.4.3. Transmisiunea universala si cu titlu universal

2. Drepturile patrimoniale
2.1. Notiune si clasificare
2.2. Comparatie drepturi reale si drepturile de creanta
2.3. Obligatiile reale

3. Sistemul drepturilor reale in Romania

3.1.Clasificare

2
PATRIMONIUL SI DREPTURILE PATRIMONIALE. SISTEMUL DREPTURILOR
REALE.

1. Notiunea de patrimoniu

1.1. Preliminarii. Din punct de vedere structural raportul juridic civil este alcatuit, de
regula, din trei elemente: subiecte, continut si obiect. Subiectele raportului juridic pot fi
persoanele fizice sau juridice. Prin continutul raportului juridic intelegem drepturile si
obligatiile corelative care se nasc in favoarea si respectiv in sarcina subiectelor sau partilor
sale. Obiectul raportului juridic consta in actiunea sau inactiunea (conduita / prestatia) la care
este indrituit subiectul activ si la care este indatorat subiectul pasiv.

Drepturile si obligatiile subiectelor raportului de drept civil sunt susceptibile de diverse

clasificari in functie de anumite criterii. Una dintre cele mai importante clasificari este in
drepturi si obligatii patrimoniale, respectiv drepturi si obligatii nepatrimoniale. Drepturile si
obligatiile patrimoniale sunt acelea care pot fi evaluate in bani, in timp ce drepturile si
obligatiile nepatrimoniale sunt lipsite de valoare economica si prin urmare nu pot fi evaluate
in bani.

Termenul de patrimoniu este circumscris exclusiv sferei drepturilor si obligatiilor

patrimoniale. Drepturile si obligatiile patrimoniale pot fi privite globalist, ca o totalitate
sau universalitate juridica apartinand unei persoane, facand abstractie de individualitatea
fiecarui drept si a fiecarei obligatii in parte. Acest mod de abordare a drepturilor si obligatiilor
ne conduce la notiunea de patrimoniu.

1.2. Definitia patrimoniului. In Codul Civil nu exista o definitie a patrimoniului, ci doar

referiri implicite la acesta, cum ar fi cea din art. 1718 C. Civ., care fara a utiliza explicit
termenul, precizeaza ca: „Oricine este obligat personal este tinut de a indeplini indatoririle
sale cu toate bunurile sale mobile si imobile, prezente si viitoare.”

In doctrina patrimoniul a fost definit ca o entitate juridica distincta, ce reprezinta totalitatea

sau universalitatea drepturilor patrimoniale si obligatiilor patrimoniale care apartin unei
persoane. Din aceasta definitie rezulta ca patrimoniul, ca suma de valori patrimoniale, este
format dintr-o latura activa si una pasiva.

Astfel, activul patrimonial este format din valoarea tuturor drepturilor patrimoniale,
iar pasivul patrimonial consta in valoarea tuturor obligatiilor patrimoniale ale unei persoane.
Drepturile (latura activa) a patrimoniului si obligatiile (latura pasiva ) se gasesc intr-o stransa
legatura, putand fi asemanate cu un cont curent al unei persoane, a carui valoare este supusa
unor fluctuatii succesive, prin nasterea de noi drepturi si obligatii, precum si prin modificarea
sau stingerea celor deja existente, fara ca aceste schimbari valorice sa afecteze in vreun fel
existenta si identitatea universalitatii.

1.3. Caracteristicile patrimoniului.

A) Patrimoniul este o universalitate juridica. El se prezinta ca o entitate juridica independenta

si distincta de elementele sale componente. Drepturile si obligatiile patrimoniale, privite in

3
individualitatea lor, pot suferi modificari (nastere, transformare, transmisiune, stingere).
Aceste modificari au ca efect cresterea sau micsorarea activului si pasivului patrimonial, dar
nu afecteaza existenta patrimoniului, ca entitate juridica de sine statatoare.

Patrimoniul, ca universalitate juridica, este diferit de o universalitate de fapt. O universalitate

de fapt este un ansamblu sau o grupare de bunuri a caror unitate se intemeiaza pe o simpla
legatura de fapt, neprevazuta de vreun act normativ, fiind rezultatul vointei persoanei careia ii
apartin bunurile respective (ex. o turma de animale, o colectie de timbre, de tablouri etc.,
cartile dintr-o biblioteca, plantele dintr-o sera). O universalitate de fapt nu are o existenta
independenta si un pasiv propriu, iar prin instrainarea sau pieirea bunurilor care o compun ea
dispare.

B) Orice persoana are patrimoniu. Atat persoanele fizice, cat si cele juridice, fiind subiecte
de drept, au in mod necesar aptitudinea permanenta de a dobandi drepturi si de a-si asuma
obligatii, existenta lor neputand fi conceputa fara un patrimoniu. Patrimoniul este caracterizat
prin potentialitate, astfel incat el exista chiar si atunci cand o persoana nu are nici o avere, prin
simplul fapt ca atat timp cat exista persoana poate (are vocatia) de a dobandi drepturi si
obligatii. Pe de alta parte, existenta patrimoniului nu poate fi conceputa fara un titular, intrucat
patrimoniul este alcatuit din drepturi si obligatii care au sens doar apartinand unei persoane.

C) Patrimoniul este inalienabil. Patrimoniul este strans legat de persoana careia ii apartine,
atata timp cat aceasta exista ca subiect de drept.

Persoanele fizice pot instraina drepturi sau chiar obligatii (in anumite cazuri) ut singuli, dar nu
pot transmite prin acte inter vivos, intreg patrimoniul lor. Acesta va putea fi transmis numai
prin succesiune, in momentul incetarii din viata a titularului lui.

Pentru persoanele juridice, pe parcursul existentei lor, este posibila atat intrainarea de drepturi
si obligatii ut singuli, cat si transmisiunea unei cote-parti din patrimoniu in cazul divizarii lor,
urmate de fuziunea respectivei parti din patrimoniu cu o alta persoana juridica sau de
infiintarea pe aceasta cale a unei persoane juridice noi. Transmisiunea intregului patrimoniu al
persoanei juridice are loc in cazul desfiintarii ei sau a divizarii totale, cand partile desprinse
din patrimoniul initial se transmit unor alte persoane juridice existente sau formeaza
patrimoniul unor persoane juridice care se infiinteaza.

D) Patrimoniul este unic si divizibil. O persoana are un singur patrimoniu. Patrimoniul, desi
unic, poate fi impartit in mai multe grupe de drepturi sau obligatii, fiecare cu o destinatie sau
afectatiune distincta si determinata si un regim juridic propriu.

In dreptul civil roman divizibilitatea patrimoniului este prevazuta de lege in cazul sotilor, art.
30 din Codul familiei reglementand comunitatea matrimoniala. Astfel, patrimoniul unei
persoane casatorite este divizat in masa drepturilor si obligatiilor comune si cea a drepturilor
si obligatiilor proprii, fiecare cu un regim juridic distinct. Creditorii personali ai unuia dintre
soti pot urmari numai bunrile proprii ale acestuia, iar in cazul in care acestea nu sunt
indestulatoare pentru realizarea drepturilor lor, pot cere impartirea bunurilor comune ale
sotilor si sa continuie urmarirea cu privire la acele bunuri care au devenit bunuri proprii ale
debitorului lor in urma partajului. Creditorii comuni ai sotilor pot urmari bunurile sau
drepturile lor comune si doar daca acestea nu sunt suficiente pentru realizarea drepturilor lor
de creanta, vor putea urmari si bunurile proprii ale sotilor (art. 34 din Codul familiei).

4
In materia succesiunilor exista situatii in care aceeasi persoana se regaseste titulara a doua
mase patrimoniale. In principiu, la decesul unei persoane, patrimonial defunctului se „topeste”
automat in patrimoniul succesorului, care este tinut astfel de datoriile lui de cujus chiar daca
depasesc activul succesiunii. Aceasta situatie poate fi dezastruoasa pentru erede, legea
acordandu-i dreptul de a accepta succesiunea sub beneficiu de inventar. In urma acceptarii
succesiunii sub beneficiu de inventar, cu toate ca succesorul este proprietarul bunurilor
devoluate, rezulta in acelasi timp o separatie intre bunurile sale si cele ale lui de cujus,
patrimoniul eredelui fiind divizat. Prin urmare, mostenitorul va fi tinut de plata datoriile
defunctului in limita activului succesoral. Fuziunea bunurilor defunctului cu cele ale
succesorului poate fi de asemenea dezastruoasa pentru creditorii succesiunii, deoarece ei risca
sa fie concurati in satisfacerea creantelor lor de creditorii unui succesor insolvabil. Pentru a
evita aceasta situatie, legea acorda creditorilor defunctului dreptul de a cere separatia de
patrimonii intre cel al defunctului si cel al mostenitorului ceea ce le confera un drept de
preferinta; in speta, ei vor fi platiti cu prioritate din bunurile defunctului inaintea creditorilor
personali ai eredelui.

1.4 Functiile patrimoniului. Patrimoniul ca entitate juridica distincta, indeplineste trei

functii cu o deosebita importanta practica:

- patrimoniul constituie gajul general al creditorilor,

- patrimoniul explica si face posibila subrogatia reala cu titlu universal,

- patrimoniul posibila transmisiunea universala si cu titlu universal a drepturilor si obligatiilor.

1.4.1.Gajul general al creditorilor

Patrimoniul constituie singura garantie generala a tuturor creditorilor titularului sau. Debitorul
raspunde fata de creditorii sai pentru indeplinirea obligatiilor sale, cu intregul sau patrimoniu
(potrivit art.1718 C. Civ.: „Oricine este obligat personal este tinut de a indeplini indatoririle
sale cu toate bunurile sale mobile si imobile, prezente si viitoare”). Astfel creditorii vor putea
urmari patrimoniul debitorului, care are functia de garantie comuna si proportionala pentru
realizarea drepturilor lor. Intrucat obiectul gajului general nu il reprezinta bunurile individual
determinate, debitorul poate sa incheie acte de dispozitie juridica asupra acestora, opozabile
creditorilor. Debitorul pastreaza posesia bunurilor sale, precum si dreptul de a le instraina si
de a dobandi alte bunuri. Schimbarile care intervin in continutul patrimoniului nu afecteaza
existenta gajului general, intrucat acesta poarta asupra patrimoniului ca universalitate si nu
asupra continutului sau. Pe cale de consecinta, in momentul executarii silite, creditorul va
putea urmari doar bunurile existente in patrimoniul debitorului precum si bunurile ce vor
intra, intre timp, in acelasi patrimoniu, pana la realizarea integrala a dreptului de creanta.

Cand patrimoniul unei persoane este divizat, creditorii pot urmari numai acele bunuri care fac
parte din grupa patrimoniala in legatura cu care s-au nascut creantele lor. Si in aceasta situatie
gajul ramane general, intrucat poarta asupra unei intregi grupe patrimoniale, dar este in acelasi
timp specializat, limitandu-se doar la activul patrimonial din grupa respectiva.

Spre deosebire de dreptul de gaj, care este un drept real accesoriu unui drept de creanta, cu rol
de garantie speciala a creditorilor asupra unor bunuri mobile determinate, gajul general al
creditorilor, ca functie a patrimoniului, nu confera creditorilor atributul de urmarire
(posibilitatea de a urmari un anumit bun in mana oricarei terte persoane) si nici atributul de

5
preferinta (recuperarea creantei cu prioritate inaintea creditorilor gajisti ulteriori sau a
creditorilor chirografari).

1.4.2. Subrogatia reala cu titlu universal.

In dreptul civil, subrogatia este de doua feluri: reala si personala. Subrogatia personala este
inlocuirea unuia dintre subiectele raportului de drept civil cu o alta persoana, iar subrogatia
reala semnifica inlocuirea unei valori cu o alta valoare, si poate fi subrogatie reala cu titlu
universal sau subrogatie reala cu titlu particular.

Subrogatia reala cu titlu universal inseamna schimbarea automata in cadrul unui patrimoniu
a unei valori (privite din punct de vedere juridic), cu o alta valoare. In cadrul subrogatiei reale
cu titlu universal se face abstractie de individualitatea lucrului care iese si a celui care intra in
patrimoniu in locul lui. Valoarea de inlocuire nou intrata in patrimoniu va avea regimul juridic
al valorii inlocuite. Subrogatia reala cu titlu universal este subordonata divizibilitatii
patrimoniului.

Avand in vedere ca debitorul poate instraina bunurile din patrimoniul sau, acestea nefiind
indisponibilizate de creditorii sai chirografari, subrogatia reala cu titlu universal asigura
continutul gajului general, valoarea primita in schimb inlocuind din punct de vedere juridic
valoarea instrainata. Aceasta nu inseamna ca din punctul de vedere al valorii intrinsece
patrimoniul ramane in permanenta neschimbat.

Subrogatia reala cu titlu particular este o exceptie, aplicandu-se numai in cazurile expres
prevazute de lege si nu reprezinta o functie a patriomoniului. Ea consta in inlocuirea unui bun
individual determinat cu un alt bun individual determinat, privite izolat.

1.4.3. Transmisiunea universala si cu titlu universal.

Transmisiunea universala intervine atunci cand se transmite intregul patrimoniu, nefractionat

de la o persoana la alta persoana. Acest tip de transmisiune apare in cazul persoanelor fizice
doar in ipoteza decesului, cand intregul patrimoniu este cules in totalitate de un singur
mostenitor care are vocatie universala legala sau testamentara. In cazul persoanelor juridice,
apare in situatia reorganizarii acestora prin absorbtie sau fuziune. Transmisiunea cu titlu
universal consta in transmiterea fractionata a intregului patrimoniu al unei persoane la doua
sau mai multe persoane sau in desprinderea unei parti dintr-un patrimoniu pentru a reveni altei
persoane.

Prin transmisiunea universala se dobandeste totalitatea valorilor active si pasive care

alcatuiesc intregul patrimoniu, iar prin transmisiunea cu titlu universal se dobandeste doar o
fractiune, o cota-parte matematica din totalitatea acestor valori.

2. Drepturile patrimoniale

2.1. Notiune si clasificare

Drepturile patrimoniale (adica acelea care au continut economic, fiind evaluabile in bani) se
impart in doua mari categorii: drepturi reale si drepturi de creanta.

6
Drepturile reale au fost definite ca: drepturi subiective patrimoniale care confera titularului
lor anumite prerogative, recunoscute de lege, asupra unui bun, pe care el le poate exercita in
mod direct si nemijlocit, fara a fi necesara, in acest scop, interventia oricarei alte
persoane. Din contra, toti ceilalti au obligatia de a nu intreprinde nimic de natura a impiedica
exercitiul netulburat al acestor drepturi de catre titularii lor.

Drepturile de creanta (personale) sunt acele drepturi subiective patrimoniale in virtutea

carora titularul lor sau subiectul activ, numit creditor, are posibilitatea juridica de a pretinde
subiectului pasiv, numit debitor, persoana determinata, sa dea (dare), sa faca (facere) sau sa
nu faca (non facere) ceva, sub sanctiunea constrangerii de stat.

2.2. Comparatie intre drepturile reale si drepturile de creanta

1. Din punct de vedere al subiectelor

dreptul real are un subiect activ determinat si un subiect pasiv nedeterminat;

dreptul de creanta are atat subiectul activ (creditor), cat subiectul pasiv (debitor)
determinate.

2. Din punct de vedere al continutului si naturii obligatiilor corelative drepturilor

dreptului real ii corespunde obligatia generala si negativa de a nu face nimic de natura a

aduce atingere exercitiului liber si deplin al dreptului respectiv;

dreptului de creanta ii corespunde obligatia subiectului pasiv determinat, care poate fi de a

da, de a face sau de a nu face.

3.Drepturile reale confera doua atribute specifice, spre deosebire de drepturile de creanta:
atributul de urmarire si atributul de preferinta.

Atributul de urmarire da posibilitatea titularului sau sa caute, sa identifice si sa pretinda

restituirea bunului care ii apartine sau care este grevat de un drept real constituit in favoarea
sa, din stapanirea oricui s-ar afla in mod nelegitim.

Atributul de preferinta consta in posibilitatea titularului de a-si realiza dreptul sau cu

prioritate la acelasi bun, in raport cu titularii altor drepturi. De exemplu, daca un drept de
creanta este insotit si garantat de un drept de gaj, titularul dreptului de gaj (creditorul gajist)
are posibilitatea de a obtine realizarea dreptului de creanta cu prioritate, din pretul bunului
gajat, fata de ceilalti creditori ai aceluiasi debitor.

4. Din punct de vedere al opozabilitatii lor

- dreptul real este opozabil erga omnes;

- dreptul de creanta este opozabil doar debitorului determinat.

5. Din punct de vedere al numarului lor

- drepturile reale sunt limitate ca numar, fiind expres reglementate de lege;

7
- drepturile de creanta sunt nelimitate ca numar, putand lua nastere din orice acte juridice
valabile, precum si din fapte juridice licite sau ilicite.

2.3 Obligatiile reale

Obligatiile reale reprezinta o categorie intermediara intre drepturile reale si drepturile de

creanta. Ele se impart in obligatii propter rem si scriptae in rem si se caracterizeaza printr-o
opozabilitate mai restransa decat cea a drepturilor reale si mai extinsa decat cea a raporturilor
de creanta.

Obligatiile propter rem sunt indatoriri pozitive (de a face) sau negative (de a nu face) care
decurg din stapanirea unui bun si obliga numai in legatura cu acele bun pe titularii drepturilor
reale asupra lui. Aceste obligatii se transmit oricaror detinatori ai bunului, odata cu acesta.
Obligatiile propter rem sunt de doua categorii: legale (cele prevazute de art. 74, art. 80 - 83
din L. 18/1994, art. 16 din L. 103 /1996, obligatia de granituire reglementata de art. 584
C.Civ, obligatia de a contribui la cheltuielile de intretinere si construire a zidului comun
prevazuta de art. 592 C. Civ., precum si obligatiile reglementate de Codul Civil ca fiind
servituti naturale sau legale: servitutea distantei plantatiilor, servitutea negativa de vedere,
servitutea izvorului, servitutea de scurgere a apelor naturale) si conventionale (care se nasc
prin acordul partilor, cum ar fi obligatia reglementata de art. 620 C. Civ. prin care proprietarul
unui fond aservit se obliga sa efectueze lucrarile necesare constituirii unei servituti de
trecere).

Obligatiile scriptae in rem corespund unor drepturi de creanta, dar sunt intrinsec legate de
stapanirea unor bunuri de catre o alta persoana decat proprietarul sau titularul unui drept real.
Potrivit art. 1441 C. Civ., cel care dobandeste proprietatea unui imobil inchiriat sau arendat
este obligat sa respecte contractul de locatiune sau de arendare incheiat de proprietarul
anterior pana la expirarea termenului pentru care a fost inchiriat/arendat, daca nu exista o
clauza contrara de incetare a contractului in momentul instrainarii. Proprietarul actual, tert
fata de contractul incheiat anterior, este obligat sa respecte drepturile si obligatiile izvorate din
acest contract in baza unei obligatii scriptae in rem.

3. Sistemul drepturilor reale in Romania

3.1. Clasificare

A. Din punct de vedere al naturii bunurilor asupra carora poarta, drepturile reale se impart in
doua categorii: drepturi reale mobiliare (purtand asupra bunurilor mobile corporale sau
incorporale ) si drepturi reale imobiliare (purtand asupra bunurilor imobile).

B. Principala clasificare a drepturilor reale este aceea in drepturi reale principale si drepturi
reale accesorii.

B.1 Drepturile reale principale sunt acele drepturi reale care au o existenta independenta,
de sine statatoare, in raport cu alte drepturi reale sau de creanta. La randul lor, ele se impart
in drepturi de proprietate (publica sau privata) si drepturi reale derivate din dreptul de
proprietate.

8
Drepturile reale derivate din dreptul de proprietate pot sa fie la randul lor desprinse din
dreptul de proprietate privata sau pot fi constituite asupra dreptului de proprietate publica.

B.1.1. Drepturile reale derivate din dreptul de proprietate publica, potrivit reglementarilor
actualmente in vigoare sunt:

a) Dreptul real de administrare al regiilor autonome si institutiilor publice asupra bunurilor

din

domeniul public.

b) Dreptul de concesiune asupra bunurilor din domeniul public.

c) Dreptul real de folosinta asupra unor bunuri imobile constituit in favoarea unor persoane

juridice fara scop lucrativ.

Aceste drepturi reale se constituie prin acte administrative, in cadrul unor raporturi juridice de
putere. De aceea, ele nu dezmembreaza proprietatea publica, fiind inopozabile proprietarului
pe cale administrativa, fiind insa opozabile pe cale civila erga omnes.

B.1.2. Drepturile reale derivate din dreptul de proprietate privata (denumite

si dezmembramintele dreptului de proprietate) sunt opozabile erga omnes, inclusiv
proprietarului. Dezmembramintelor preiau unele din atributele proprietatii, titularul lor putand
avea posesia, folosinta, dispozitia materiala sau (partial) juridica, in timp ce proprietarul va
avea intotdeauna dispozitia juridica asupra bunului. Dezmembramintele dreptului de
proprietate sunt:

a) Dreptul de uzufruct

b) Dreptul de uz

c) Dreptul de abitatie

d) Dreptul de servitute

e) Dreptul de superficie

B.2 Drepturile reale accesorii sunt acele drepturi reale care se constituie pentru a insoti si
garanta alte drepturi de creanta, fara a avea independenta sau existenta de sine statatoare.
Ele sunt: dreptul de gaj, dreptul de ipoteca, privilegiile speciale si dreptul de retentie. Ca o
regula, drepturile reale accesorii beneficiaza de atributele de urmarire si preferinta, aceasta
insemnand ca un creditor garantat prin gaj, ipoteca sau privilegiu special are dreptul de a
urmari bunul obiect al garantiei in mana oricui s-ar afla si de a fi platit cu prioritate din pretul
acelui bun, inaintea creditorilor chirografari sau ai altor creditori garantati ulteriori.

9
Bibliografie:
- Codul civil
- Drept, suportul de curs, invatamant la distanta
- www.juridice.com
- www.projurista.ro
- www.wordpress.com
- Biblioteca.regielive.ro

10