Curs 1 – drept civil – 03.10.

2023
Structura generală a noțiunii de patrimoniu

 Noţiunea de patrimoniu
 Elementele patrimoniului
 Caracterele patrimoniului
 Funcțiile patrimoniului

Noţiunea de patrimoniu
 Art, 31 alin. (1) NCC: , Orice persoană fizică sau persoană juridică este titulara unui patrimoniu"

Și alte dispoziţii ale NCC întrebuinţează noțiunea de patrimoniu; exemplificativ:

 art. 33 - patrimoniul profesional individual

 art. 214 - separarea patrimoniilor în cazul persoanelor juridice
 art. 317 - independenţa patrimonială a sotilor
 art. 500 - independenţa patrimonială în cadrul instituţiei autorităţii părinteşti

În accepţiune curentă, prin patrimoniu înţelegem averea sau avutia unei persoane. In sens mai larg, întâlnim
patrimoniul public (art. 1 alin. 2 din Legea apelor nr. 107/1996), cultural (opere de artă, monumente), geografic (solul),
biologic (flora și fauna) ori lingvistic.

Cuvântul patrimoniu provine din latinescul patrimonium, la rândul său derivat din pater familias, proprietarul
fntregii averi familiale.

Patrimoniul se referă exclusiv la sfera drepturilor şi obligațiilor patrimoniale.De multe ori, aceste drepturi și
obligaţii poartă asupra unor bunuri privite individual, ut singuli. Totuși, drepturile și obligaţiile pot purta inclusiv asupra
unor ansambluri de bunuri, denumite universalităţi.

Universalitatea poate fi de fapt sau de drept:

 universalitate de fapt este o grupare de bunuri reunite doar prin voința proprietarului.
 universalitate de drept (cum este patrimoniul) reunește toate drepturile și obligaţile patrimoniale
aparţinând unei persoane.

În concepţia noului Cod civil, bunurile nu intră în definiţia patrimoniului, ele fiind numai obiectul drepturilor
patrimoniale (art. 535 NCC).

Patrimoniul a fost definit ca find:

- totalitatea drepturilor și obligaților patrimoniale aparţinând unei persoane fizice sau juridice determinate, privite ca o
sumă de valori active și pasive, strâns legate între ele;
- totalitatea drepturilor și obligaţilor care au valoare economică, apartinand unei persoane.

Din cuprinsul definiților se desprind următoarele principii esenţiale:

 Patrimoniul este compus dintr-un activ şi un pasiv, însemnând că drepturile au același titular, iar bunurile reunite
același proprietar. Coeziunea acestui ansamblu este fungibilitatea elementului activ si elementului pasiv

 Drepturile care compun patrimoniul sunt patrimoniale, adică pecuniare, evaluabile în bani. Drepturile lipsite de
caracter pecuniar rămân în afara patrimoniului; de aceea sunt numite extrapatrimoniale / nepatrimoniale.

 Patrimoniul există indiferent de schimbările care se produc cu drepturile și obligațiile care-i alcătuiesc conținutul.
 Elementele patrimoniului

Regretatul profesor Ovidiu Ungureanu spunea că ,patrimoniu/ amalgamează si obligaţile cu conţinut economic".
Totuși, ca expresie contabilă distingem între activ și pasiv:

 Activul patrimonial e alcătuit din drepturile patrimoniale (drepturi cu conţinut exprimabil în bani): drepturile
reale, drepturile de creanță, precum și unele acţiuni în justiție (acţiunea în revendicare). Tot aici includem drepturi
asupra unor bunuri insesizabile sau strâns ataşate persoanei (dreptul de a cere revocarea donației pentru ingratitudine).
 Pasivul patrimonial e compus din datorile evaluabile în bani: obligații de a da, a face sau a nu face ceva la care
debitorul ar fi fost indrituit in lipsa angajamentului său juridic

Aceste componente (activ si pasiv) nu pot fi disociate. A dobandi un înseamnă a deveni atất titularul unor
drepturi, cất și debitor a unor datorii care grevează respectivul patrimoniu.

Ambele elemente sunt susceptibile de evaluare pecuniară:

- Dacă activul depășește valoric pasivul, atunci soldul (diferenţa obținută după scăderea pasivului din activ) este
pozitiv.
- Dacă pasivul depășește activul, patrimoniul continuă să existe (nici nu se ridică problema inexistenţei lui!), dar
soldul este negativ.

Activul patrimonial se întinde pe două planuri:

Capitalul este expresia valorică a bunurilor din patrimoniu; poate fi productiv (e.g., un imobil închiriat) sau
neproductiv (e.g., imobil neînchiriat)

Veniturile reprezintă valori direct legate de activitatea persoanelor (e.g.,salariul). Capacitatea de muncă NU
intră, totuși, în alcătuirea patrimoniului!

Caracterele patrimoniului

1. Patrimoniul este o universalitate juridică

Patrimoniul este totalitatea drepturilor și obligaţilor patrimoniale care aparţin unei persoane. Patrimoniul nu este
un ansamblu de bunuri reunite prin voinţa proprietarului lor (nu este o universalitate de fapt), ci cuprinde drepturi și
obligaţii care pot avea ca obiect bunuri

2. Unicitatea patrimoniului
Orice patrimoniu aparţine unei persoane, și orice persoană are un patrimoniu, chiar dacă acesta include numai datorii
(teoria personalistă a juriștilor francezi C. Aubry și C. Rau). Totuși, o persoană (fizică sau juridică) poate avea doar
un singur patrimoniu, nu mai multe

3. Inalienabilitatea patrimoniului
O persoană nu poate transmite întregul său patrimoniu prin acte între vii (inter vivos), ci numai prin moștenire, legală
sau testamentară (prin act juridic mortis causa).

4. Divizibilitatea și afectaţiunea patrimoniului

Fiind o emanaţie a personalității, patrimoniul împrumută indivizibilitatea celei dintâi. Totuși, patrimoniul poate face
obiectul unei diviziuni sau afectațiuni în cazurile și condiţiile prevăzute de lege (art. 31 alin. 2 NCC), dând
naştere nicidecum unui patrimoniu nou, ci unei mase patrimoniale (quasi patrimonia). Cu acest prilej are loc un
transfer intrapatrimonial (art. 32 NCC).

Divizibilitatea poate fi legală (specifică persoanelor fizice): este cazul distincţiei care se face între bunurile comune și
bunurile proprii ale soților în regimul comunităţii legale de bunuri (art. 339, 340, 352 și 353 NCC).

Poate exista si o divizibilitate voluntară, incidentă persoanelor juridice (un comerciant își divizează patrimoniul
pentru a obţine un fond de comert afectat activităţii comerciale). Divizarea poate fi totală sau parţială, conform art.
236 NCC
 Afectațiunile pot fi determinate numai de lege:

- patrimoniul profesional individual (al unui medic, avocat, notar publicsau executor judecătoresc)
- patrimoniul fiduciar (constituit asupra drepturilor și obligaţiilor care fac obiectul unei fiducii- art. 773 și urm. NCC)

Funcțiile patrimoniului:

Garanția comună a creditorilor (art. 2324 NCC) - apartine creditorilor chirografari, a căror creanță nu
beneficiază de'o garanţie reală (ipotecă, privilegių, gaj). În schimb, aceștia au drept garanţie întregul patrimoniu al
debitoruluì, privit ca universalitate juridică.

Deși poreclită , ,,drept de gaj general", garanția comună nụ se confundă cu dreptul de gaj, un drept real accesoriu
dreptuľui de'creanță, conferind atributele urmaririf și preferinței. Garanţia comună oferă creditorului 'puterea de a urmări
orice bun aflat în patrimoniul debitorului pentru a-și realiza creanţa, însă nu-l poate opri pe acesta de la înstrăinare. Orice
creditor chirografar va putea urmări doar bunurile aflate în patrimoniul debitorului în momentuľ procedurii de executare
silită, precum și bunurile care vor intra până la îndestularea creanţei.

Subrogaţia reală cu titlu universal

Subrogația poate fi de două tipuri: personală și reala.

Subrogaţia personală exprimă înlocuirea unei persoane cu o alta într-un raport juridic. Exemplu: doi debitori sunt
obligaţi la plata unei datorii faţă de un creditor. Dacă un debitor achită întreaga datorie, el se subrogă în drepturile
creditorului plătit și îl va putea urmări pe celălalt pentru partea ce-i revenea din datorie.

Subrogația reală exprimă înlocuirea unui lucru cu un altul.

Subrogația reală cu titlu universal reprezintă înlocuirea automată a unei valori cu o alta în cuprinsul unei
universalităţi (adică patrimoniului). Exemplu: dacă dreptul de proprietate asupra unui bun este vândut, locul său în
patrimoniu este luat de preţul încasat.

Subrogaţia reală cu titlu particular privește înlocuirea unui bun izolat (ut singulf) cu un altul. Exemplu: dacă
bunul grevat de o garanţie piere sau este deteriorat, indemnizaţia de asigurare sau despăgubirea este afectată plății
creantelor privilegiate sau ipotecate, după rangul lor (art. 2330 NCC).

Transmisiunea universală și cu titlu universal

Transmisiunea universală are loc atunci când se transmite fntregul patrimoniu de la o persoană la alta.

Exemplu: o persoană decedează iar patrimoniul lăsat este integral cules de un singur moștenitor (succesorul
universal)

Transmisiunea cu titlu universal constă în transmisiunea fracţionată (fracţie ordinară, zecimală, procent) a
întregului patrimoniu al unei persoane la două sau mai multe persoane.

Exemplu: patrimoniul lăsat de defunct este cules pe cote de doi sau mai mulți moștenitori.

Acceptând moștenirea, succesorii defunctului nu doar dobândesc activul, ci suportă și pasivul succesoral, însă
doar proporţional cu cota succesoralã și numai în limita bunurilor succesorale (art. 1114 alin. 2 NCC).

Drepturile patrimoniale

Drepturi patrimoniale și drepturi nepatrimoniale

Drepturile patrimoniale sunt acele drepturi subiective civile care au un conţinut economic exprimabil pecuniar,
adică evaluabil în bani.

Drepturile nepatrimoniale (numite si drepturi personal-nepatrimoniale) sunt drepturi subiective civile al căror
conţinut nu poate fi evaluat în bani (drepturi legate de existenţa și integritatea fizică sau morală a persoanei: dreptul la
viaţă, libertate, reputaţie etc.).
 Diviziunea tradiţională a drepturilor patrimoniale îşi are originea in dreptul roman:

Drepturile reale presupun un subiect activ determinat şi un subiect pasiv nedeterminat (general, format din toţi
ceilalți); de asemenea, drepturile reale prezintă 2 prerogative specifice: dreptul de urmărire și dreptul de preferință.

Drepturile personale (de creanţă) presupun subiecte întotdeauna determinate (atât cel activ, cât și cel pasiv).

Dreptul de urmărire îi oferă titularului posibilitatea să urmărească bunul înorice mâini s-ar afla

Exemplu: proprietarul unui imobil îl poate revendica de la orice detentor; uzufructuarul poate să-și reclame
bunul pentru a-l folosi, împotriva oricui ar opune proprietatea asupra acestuia.

Dreptul de creanţă comportă prin sine dreptul la urmărire, căci creditorul beneficiază de o garanţie generală
asupra patrimoniului debitorului (este vorba despre garanția comună a creditorilor). Creditorul nu are, prin creanţa sa, un
drept special de urmărire care sắ poarte asupra unor bunuri determinate din patrimoniul debitorului

Astfel, creditorul chirografar poate urmări doar bunurile aflate în mâinile debitorului său, pierzând această
posibilitate dacă sunt înstrăinate unui terţ.

În schimb, creditorul care beneficiază de un drept real accesoriu creanţei sale poate urmări bunul (asupra căruia
poartă garanția) în mâinile oricui ar ajunge

Dreptul de preferinţă îi oferă titularului posibilitatea de a-si realiza dreptul cu privire la un bun cu prioritate față
de titularii altor drepturi.

Exemplu: dacă un drept de creanţă este însoţit și garantat de o ipotecă, titularul ipotecii (creditor ipotecar) poate
obţine realizarea creanţei sale din pretul bunului ipotecat cu prioritate față de ceilalţi creditori ai aceluiași debitor.

Drepturile reale sunt limitate, fiind expres reglementate de legiuitor, în timp ce drepturile de creanţă sunt
teoretic nelimitate, deoarece se nasc din orice act juridic valabil, precum și din orice fapt juridic, licit sau ilicit (adică
actiuni omenești săvârșite fără intenţia de a produce efecte juridice, efecte care se produc totuși în temeiul legii- plata
nedatorată, îmbogăţirea fără justă cauză, distrugerea unor bunuri care atrage răspunderea civilă delictuală etc.)

Drepturile și obligațiile reale

Definiție și clasificare

Drepturile reale (ius in re) sunt acele drepturi subiective patrimoniale prin care titularul lor îşi poate exercita
atributele conferite de lege nemijlocit asupra bunului la care se referă, fără a avea nevoie de concursul altor persoane.

Pot fi clasificate în drepturi reale principale și accesorii:

Drepturi reale principale- au o existență independentă faţă de alte drepturi (proprietatea, uzul, uzufructul);
poartă asupra materialităţii lucrului pus în serviciul titularului.

Drepturi reale accesorii(de garanţie ori de privilegiu) - depind de existenţa altor drepturi (ipoteca); sunt accesorii
drepturilor de creanţă, poartă asupra valorii pecuniare a lucrului, pusă deoparte în interesul titularului.