ROLUL LITERATURII ÎN PERIOADA

PAȘOPTISTĂ
Introducere
• Caracterizat[ prinr-o puternică manifestare a conștiinței naționale în toate provinciile
românești, perioada fixată cu aproximație 1830-1860 delimitează o epoca distinctă în
evoluția istorică a literaturii române, numită în mod curent epoca pașoptistă. Termenul
de pașoptism desemnează mișcarea democratică și revoluționară care precede, în
Țările Române, Revoluția de la 1848 și pregătește Unirea Principatelor (1859). Literatura
pașoptistă o continuă pe cea iluministă clasică din epoca de tranziție sporindu-și, sub
impulsul ideologiei burgheze democrat-revoluționare, spiritul militant ca literatura
romantic progresistă.
CUPRINS
Dezvoltarea culturii și literaturii în perioada pașoptistă........................................................................................................... 4

Proza în perioada pașoptistă...................................................................................................................................................... 8

Biografie Costache Negruzzi……………………………………………................................................................................. 10

“Alexandru Lăpușneanu”- Costache Negruzzi.......................................................................................................................... 11

Aprecieri critice......................................................................................................................................................................... 14

Poezia în perioada pașoptistă..................................................................................................................................................... 15

Biografie Vasile Alecsandri....................................................................................................................................................... 16

“Pastel” – Vasile Alecsandri...................................................................................................................................................... 17

Aprecieri critice......................................................................................................................................................................... 18

Dramaturgie și teatru................................................................................................................................................................. 19

„Chirița în provinție”................................................................................................................................................................ 20

Concluzie................................................................................................................................................................................... 22
DEZVOLTAREA CULTURII ȘI LITERATURII ÎN
PERIOADA PAȘOPTISTĂ
• PERIOADA PAŞOPTISTĂ (1830 - 1840) – marchează în istoria culturală a românilor
procesul de modernizare rapidă a societăţii româneşti sub influenţa modelor culturale
occidentale. Aflate mult timp în sfera de influenţăa Imperiului Otoman, Moldova şi Ţara
Românească obţin, prin tratatul de la Adrianapol (1829), o relativă independenţă mai
ales în plan economic şi administativ. Astfel, românii descoperă din ce în ce mai mult
valorile şi modelele culturale occidentale, care, în virtutea latinităţii comune limbii
române şi limbilor neolatine, încep să-i fascineze pe români. Fiii boierilor nu se mai
îndreaptă spre Constantinopol pentru a urma studiile, ci spre universităţile italiene (Gh.
Asaschi, M. Kogălniceanu, N. Bălcescu), dar mai ales spre Franţa (V. Alecsandri, Alecu
Russo, I.H.Rădulescu, etc.). Apropierea intelectualilor români din prima jumătate a
veacului al XIX - lea de Franţa a dat acestei epoci o dimensiunea francofonă şi
francofilă.
ROLUL LITERATURII ÎN PERIOADA
PAŞOPTISTĂ
• Dacă în plan politic şi social propunerile lor de schimbare, dorite cu entuziasmul
romantic al epocii, au eşuat, în cultură şi în literatură ideile de modernitate, imitaţie a
modelelor culturale occidentale dar şi de originalitate a literaturii române au trimfat. S-
a schimbat înţelegerea CONCEPTULUI DE LITERATURĂ. Preluat ca neologism din limba
franceză (littérature), până în epoca junimistă termenul va avea un sens larg,
însemnând tot ceea ce era scris, va desemna domeniul scrierilor umaniste de orice fel,
retorică, istoriografie, beletristică, studiu filologic, etc. Literatura, astfel definită, avea
ca finalitate nu umai plăcerea estetică, ci şi cultivarea spiritului, formarea umanistă a
individului, educarea acestuia, schimbarea de moravuri, de atitudini, etc. I. H.
Rădulescu subliniază rolul uriaş al cărţilor scrise într-o limbă pentru formarea conştiinţei
de sine a unei naţiuni precum şi contribuţia la conturarea identităţii acesteia între
celelalte naţiuni ale lumii. În epocă, în domeniul vast şi încă neclar conturat al literaturii,
apare o primă distincţie între 2 tipuri de limbaj literar: POEZIE ŞI PROZĂ.
PROZA ÎN PERIOADA PAȘOPTISTĂ
• Rolul de îndrumător cultural şi literar pe care l-a avut Ion Heliade-Rădulescu, în
Muntenia şi Mihail Kogălniceanu, în Moldova, a avut o importanţă majoră în
modernizarea literaturii noastre în perioada paşoptistă.
• În domeniul prozei, işi scriu acum operele fundamentale autori precum: Vasile
Alecsandri, Costache Negruzzi, Alecu Russo, Nicolae Bălcescu,Alexandru Odobescu.
BIOGRAFIE COSTACHE NEGRUZZI
• Costache Negruzzi s-a născut în anul 1808 la Trifeștii Vechi (astăzi Hermeziu),
din apropierea Prutului, lângă Iași, fiind fiul lui Dinu Negruț, de origine
răzășească, ajuns boier în rang de paharnic, și al Sofiei Hermeziu, fiica
logofătului dreptății Iorgu Hermeziu. În anul 1809 mama sa s-a stins din viață.
• Costache Negruzzi și-a început învățătura în greacă cu unul din dascălii
greci mai cu renume pe atunci în Iași, iar să citească românește a învățat
singur dintr-o carte a lui Petru Maior, precum însuși mărturisește într-un articol
intitulat Cum am învățat românește, foarte interesant pentru detaliile pe
care le dă asupra metodelor întrebuințate de profesorii din acea vreme.
• Costache Negruzzi are meritul de a fi creatorul primei nuvele romantice de
inspiraţie istorică „Alexandru Lăpuşneanu” care apare în revista „Dacia
Literară”, în anul 1840, fiind o ilustrare a direcţiilor tematice deschise de
“Intruducţia” lui M. Kogălniceanu pentru înnoirea literaturii.
COSTACHE NEGRUZZI – „ALEXANDRU
LĂPUŞNEANUL”
• Nuvela istorică „Alexandru Lăpuşneanul” de C. Negruzzi apare în 1840 şi se încadrează
tematic în categoria lucrărilor inspirate din istorie, pe linia recomandărilor pe care
Kogalniceanu le făcea cunoscută Introductie la “Dacia literara”.
• Deşi literatura română se afla, pe atunci, în plin proces de formare, Alexandru
Lăpuşneanul este cea mai valoroasă nuvelă istorică, neântrecută până acum.
• Sursa de inspiraţie a constituit-o Letopiseţul Ţării Moldovei de Grigore Ureche, capitolul
Când au omorât Alexandru Voda 47 de boiari. În cateva pagini sunt concentraţi cei
cinci ani (1564-1569) al celei de a doua domnii a lui Vodă Laspuşneanul în Moldova.
• Privită în profunzime şi în esenţialitatea ei strictă, nuvela închide idei şi categorii
existenţiale care o scot din limitele temporale, asigurandu-i perenitatea: Destin, Vina,
Pedeapsa, Rascumparare.
CUPRINSUL CĂRȚII PREZINTĂ URMĂTOARELE
TITLURI:

“Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu...!”

“Ai să dai samă, doamnă!”
“Capul lui Moţoc vrem”
“De mă voi scula, pre mulți am să popesc şi
eu..”
APRECIERI CRITICE

• „Împotriva celor care au căutat să afirme impersonalitatea în creație, calitate care ar

constitui înalta valoare artistică a nuvelei în discuție –, să arătăm că contradicțiile
sociale intră în însuși procesul de creație și astfel, impersonalitatea apare ca o
diversiune tendențioasă a esteticii idealiste, menită să falsifice poziția scriitorului
discutat față de frământările sociale pe care le oglindește.”

• Gr. Scorpan,
• Realismul lui C. Negruzzi,
• în Iașul nou, nr. 7/1950, p. 87.
POEZIA ÎN PERIOADA PAȘOPTISTĂ
• Perioada premergătoare revoluţiei de la 1848 a însemnat începutul poeziei noastre
romantice. Poezia paşoptistă pune bazele liricii moderne româneşti. Ea răspunde, în
general, direcțiilor şi principiilor formulate de Mihail Kogălniceanu în articolul
“Introducţie” din primul număr al revistei „Dacia literară”, în sensul că este o poezie
socială, adaptată la momentul istoric şi chiar politic, conformă cu idealurile de
libertate şi unire ce animau sufletele românilor de pretutindeni. Acum se afirmă cu
putere spiritul naţional, încrederea în valorile tradiţionale, populare, în istoria, natura şi
folclorul românesc, care devin acum, alături de evenimentele social-politice ale
momentului, teme predilecte ale poeţilor. Ceea ce îi uneşte pe scriitorii paşoptişti este
militantismul regăsit în creaţiile literare, care se constituie în adevarate manifeste
pentru împlinirea unităţii şi independenţii naţionale, pentru dreptate socială
BIOGRAFIE VASILE ALECSANDRI
• Vasile Alecsandri (n. 21 iulie S.N. 2 august 1821, undeva în ținutul
Bacăului, Moldova — d. 22 august S.N. 3 septembrie 1890, Mircești,
județul Roman, România) a fost un poet, dramaturg, folclorist, om
politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române,
creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România,
personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul
întregului secol al XIX-lea.
• Alecsandri și-a petrecut copilăria la Iași și la Mircești, unde tatăl său
avea o moșie și unde a revenit pe întreaga durată a vieții sale să-și
găsească liniștea. A început învățătura cu un dascăl grec, apoi cu
dascălul maramureșean Gherman Vida.
PASTELUL – VASILE ALECSANDRI
• Pastelul este o specie a genului liric cunoscută în această formă numai în literatura română,
creată și dusă la celebritate de Vasile Alecsandri într-un ciclu de versuri, numit chiar
'Pasteluri'. Poeziile au apărut (cu două excepții) în revista 'Convorbiri literare' în perioada
1868-1869.
• Sfidând șabloanele, Alecsandri se fixează la geografia autohtonă, și individualizează un colț
de natură lipsit de sublimitate. El descrie o zonă cuprinsă între deal și câmpie, echilibrată sub
raportul temperaturii, al formelor de viață vegetală, al rotației anotimpurilor, una din
ipostazele veridice ale pământului românesc.
• Universul 'Pastelurilor' e străbătut de euforie vitală și optimism cosmic. El implică regularitatea
ciclurilor naturii, armonia rânduielilor firii, ordinea imanenta a creației. Anotimpurile
vin și pleacă: Toamna ruginește lunca, aduce nori suri și vânturi fioroase; Iarna acoperă cu
troiene câmpurile, scoate lupii la pradă în nopțile cu viforniță; primavara se anunță cu
întoarcerea cocorilor sâși rândunelelor, prin elanul exploziv al mugurilor și ieșirea plugarilor la
muncă; vara rodește holdele cu ploi fertile și soare cald, răsplătind osteneala secerătorilor.
APRECIERI CRITICE
• Cu 'Pastelurile', Alecsandri atinge treapta deplinei maturizări a talentului. Versul își
păstrează simplitatea, cursivitatea, limpezimea. Formula compozițioanală, de obicei
de patru strofe, recurge la o mică înscenare, terminată adesea în poantă, pentru
destinderea atmosferei. Imaginea, bazată pe percepție, traduce momentan senzația,
fără digresiuni sau paranteze. Tabloul e dinamic și concis. Timpul 'Pastelurilor' este
invariabil, prezentul, întrucat poezia ne implică în postura de spectatori. Desenul
esențializează, surprinzând conturul obiectelor, mai ales mișcările și detaliile. Dese
comparații grațioase ('Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi'), sau pline de o
calma maiestate ('Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios/Ca înaltele coloane unui
templu meiestos'), întăresc sentimentul de seninătate clasică.

• Paul CORNEA, Alecsandri. Pasteluri. Colecția Texte comentate. Editura Albatros,

București, 1972, p. 48.
DRAMATURGIA/TEATRUL
• O contribuție de seamă la promovarea spiritului național și la răspândirea culturii în
rândul maselor populare a avut-o dezvoltarea teatrului. Din inițiativa acelorași neobosiți
cărturari, Ion Heliade Rădulescu (în Muntenia) și Gheorghe Asachi (în Moldova) și-au
pus bazele teatrului în limba română, la început prin traduceri, iar apoi prin scrieri
originale.
• După anul 1840, teatrul românesc original a devenit o instituție culturală
durabilă, un mijloc eficace de luminare a poporului, de propagandă politică și
ideologică.
VASILE ALECSANDRI – „CHIRIŢA ÎN
PROVINŢIE”
• Cel mai reprezentativ poet al unei frământate epoci din istoria poporului nostru, Vasile
Alecsandri a ilustrat literatura noastră timp de aproape jumatate de veac. Talent cu
resurse multiple, Alecsandri şi-a câştigat merite de seamă în poezie, în dramaturgie şi în
proză.
• Comediile lui Alecsandri sunt structurate în jurul unui caracter, a unei singure trăsături
de caracter (gelozie, zgârcenie etc) sau vizează păcate şi neajunsuri dintr-o anumită
epocă. În cariera de comediograf a lui Alecsandri personajul Cucoana Chiriţa rămâne
unul dintre cele mai reuşite personaje comice din dramaturgia românească. Vasile
Alecsandri realizeaza un ciclu de comedii, poziţionând acest personaj în centrul
evenimentelor: Chiriţa la Iaşi, Chiriţa în voiaj, Chiriţa în balon. Aceste comedii au
pregătit drumul pentru comediile lui I.L.Caragiale.
• „Chiriţa în provinţie” este structurată pe doua acte. Numită iniţial „Înturnarea cucoanei
Chiriţa”, această comedie este urmarea „Chiriţei în Iaşi” sau „Doua fete şi o neneacă”.
CONCLUZIE
• Literatura paşoptistă aduce pe scena culturală o frenetică deschidere spre arta
scrisului, urmată de o integrare şi asumare, fără precedent a românilor. Pentru
conştiinţa spirituală românească reprezintă o iniţiativă şi o experienţă unică, de mari
proporţii. O adevărată "premieră absolută". Plină de toate voluptăţile, exaltările,
riscurile şi erorile pionieratului, prin dimensiuni, ritm febril de realizare şi spirit exaltat de
iniţiativă.
PROIECT REALIZAT DE ELEVELE CLASEI A XI A G:

VĂ MULȚUMIM PENTRU ATENȚIA ACORDATĂ!