Preţul sincer şi serios în contractul de vânzare-cumpărare

Preţul este obiectul prestaţiei cumpărătorului şi corespunde valorii lucrului vândut. El

trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie fixat în bani; să fie determinat sau
determinabil; să fie sincer şi serios1. Raportat la tema prezentului referat, învederăm:
Prin preţ sincer se înţelege un preţ real, pe care părţile să-l fi stabilit nu în mod fictiv,
ci în scopul de a fi cerut şi plătit în realitate. Preţul este fictiv, când din intenţia părţilor
(exprimată în actul secret) rezultă că nu este datorat2.
Dacă preţul este un element aparent al vânzării şi intenţia vânzătorului a fost din capul
locului să nu ceară plata preţului, vânzarea va fi nulă ca lipsită de preţ. Această Convenţie
făcută pe un preţ fictiv, deşi nulă ca vânzare, va fi însă valabilă ca donaţie, 3 exceptând situaţia
când părtile ar fi soţ şi soţie.
În cazul în care părţile s-au înţeles să treacă în contract un preţ inferior celui convenit,
dar fără ca preţul să devină derizoriu, ne aflăm în prezenţa unei deghizări parţiale a preţului,
contractul de vânzare-cumpărare fiind valabil. Deghizarea parţială urmăreşte, de regulă,
fraudarea fiscului.
Preţul trebuie să fie serios este reglementat la art. 1665 C. civ. Pentru a se putea reţine
această condiţie a preţului acesta nu trebuie să fie derizoriu (infim), atât de disproporţionat în
raport cu valoarea lucrului vândut (de ex., teren înstrăinat cu 5.000 de lei), încât trece de
ridicol(de nimic), adică, în sens juridic, ca inexistent, situaţie ce atrage nulitatea actului de
vânzare-cumpărare pentru absenţă de cauză.
Seriozitatea fiind o chestiune de fapt, este lăsată la aprecierea instanţei. La aprecierea
seriozităţii preţului, se poate ţine seama şi de gradul de rudenie dintre părţi, care poate
justifica un preţ inferior valorii de circulaţie a unui bun, şi chiar de relaţiile de concubinaj
dintre părţile contractante, care pot justifica un preţ redus.4
Dacă preţul este derizoriu, contractul va fi anulabil ca vânzare-cumpărare, dar ar putea
fi valabil ca donaţie deghizată, dacă intenţia părţilor a fost de a face o liberalitate şi, evident,

1
F. Deak, L. Mihai, R. Popescu, Tratat de drept civil. Contracte speciale , vol.I, ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2017, p.107.
2
În practica judiciară s-a statuat că, în cazul vânzării-cumpărării unui imobil, „preţul care urmează a fi avut în
vedere în raporturile dintre părţi este cel prevăzut în actul autentic, adică singurul act valabil raportat la natura
convenţiei. Dacă în baza unui act sub semnătură privată, anterior, vânzătorul a obţinut un preţ mai mare, el
este obligat să restituie diferenţa încasată în plus, pentru a nu realiza o îmbogăţire fără just temei.” (D.
Macovei, I. E. Cadariu Drept civil. Contracte, Editura Junimea, Iaşi, 2004, pag. 39.
3
C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu ,Tratat de drept civil român, vol. II, Editura All, Bucureşti., pag.
556.
4
D. Macovei, I. E. Cadariu, op. cit., pag. 9-10.

1
dacă sunt întrunite condiţiile de fond şi de formă cerute de lege pentru contractul de donaţie 5.
Contractul derizoriu al preţului nu trebuie confundat cu „modicitatea” sau vilitatea preţului,
cu disproporţie prea mare între preţ şi valoarea bunului, adică cu „preţul lezionar”.6
Raportat la această chestiune Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât în mod
judicios că prin noţiunea de preţ serios prevăzută de art. 1303 C. Civ. (art. 1660 alin. 2 NCC)
se înţelege preţul care constituie o cauză suficientă a obligaţiei luate de vânzător de a
transmite dreptul de proprietate asupra bunului ce formează obiectul vânzării.
Astfel, preţul serios presupune existenţa unei proporţii între cuantumul preţului stabilit
de părţi şi valoarea reală a lucrului vândut, şi chiar dacă nu necesită o echivalenţă între preţ şi
valoarea lucrului, este exclusă existenţa unei disproporţii care nu este susceptibilă de
justificare firească.
Prin urmare, Înalta Curte a concluzionat că dacă preţul stabilit este inferior valorii
propriu-zise a obiectului vândut nu înseamnă că preţul este neserios, la stabilirea preţului
putând fi avute în vedere şi alte criterii, această chestiune fiind o problemă de fapt lăsată la
aprecierea instanţelor de fond.
În speţă, Înalta Curte a apreciat că vilitatea preţului (un preţ mai mic care nu reprezintă
echivalentul valoric al lucrului vândut) nu afectează validitatea convenţiei, un astfel de preţ
neputând fi considerat neserios în situaţia în care există raporturi apropiate între părţi, iar
vânzătorul a beneficiat de un drept de uzufruct pe o perioadă de câțiva ani asupra imobilului
vândut. (Decizia nr. 3493 din data de 18 mai 2012 pronunţată în recurs de Secţia I civilă a
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect constatarea nulităţii absolute a unui contract
de vânzare-cumpărare imobil).

5
I. Urs, Drept civil. Contracte speciale. Curs universitar, ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p.81
6
D. C. Florescu Drept civil. Contracte speciale, Editura Universităţii Titu Maiorescu, Bucureşti, 2001., pag. 38; În
loc de preţ derizoriu, uneori se vorbeşte de „modicitatea preţului”, de o „o disproporţie prea mare” între preţ şi
valoarea bunului, ceea ce poate crea confuzie între preţul neserios şi preţul lezionar. O asemenea confuzie ar
putea avea drept consecinţă constatarea nulităţii pentru neseriozitatea preţului, deşi el este numai lezionar, iar
acţiunea în resciziune inadmisibilă fiindcă vânzătorul este major. În cazul preţului mult inferior valorii lucrului,
uneori se vorbeşte de „vilitatea preţului”, în sens de preţ lezionar care poate pune numai problema acţiunii în
resciziune, iar nicidecum în sens de preţ derizoriu care determină nulitatea absolută a contractului. (F. Deak,
op.cit., pag. 66).