UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAŞOV

FACULTATEA DE DREPT

Republica: Mitul Pesterii

Mateescu Ioan Victor

Anul I
 Cuprins

1. Iontroducere.......................................................................................................................................1

2. Mitul Pesterii -fragmente de text- .....................................................................................................2

3. Ideile principale..................................................................................................................................4

4. Comentariul Textului..........................................................................................................................5

5. Concluzii..............................................................................................................................................7
Iontroducere:
Platon  (n. cca 427 î.Hr. — d. cca. 347 î.Hr.) a fost un filozof al Greciei Antice discipol
al lui Socrate și învă ță tor al lui Aristotel. Împreună cu aceștia, Platon a pus bazele
filozofice ale culturii occidentale. Platon a fost interesat de matematica, a scris dialoguri
filozofice și a pus bazele Academiei din Atena, prima instituție de învă ță mâ nt superior
din lumea occidentală . S-a nă scut într-o familie aristocratică , la Atena sau pe
insula Egina, avâ nd ca tată pe Ariston și ca mamă pe Perictione. Numele de naștere al
să u era Aristocles; Platon a fost o poreclă primită datorită pieptului să u lat. Copilă ria îi
este marcată de razboiul peloponesiac și de luptele civile între democrați și aristocrați.

La 20 de ani îl cunoaște pe Socrate, ră mâ nâ nd ală turi de el vreme de 8 ani, pâ nă la

moartea acestuia. Înclinațiile poetice, talentul în domeniul teatrului le-a înnă bușit și s-a
dedicat total filosofiei. La moartea lui Socrate (399 î.Hr.) nu a putut fi de față , fiind
bolnav. Condamnarea nedreaptă a maestrului l-a îndemnat să -l reabiliteze (Apologia lui
Socrate), dialogurile de tinerețe purtâ nd marca puternică a filosofiei socratice.

Refugiat o vreme la Megara, se bucură de prezența lui Euclid, alt discipol al lui Socrate.
Realizează mai multe că lă torii: în Egipt se familiarizează cu matematica; în Cirene intră
în legă tură cu matematicianul Teodor; în coloniile din Italia de Sud face cunoștință cu
pitagoreicii; in Sicilia, la Siracuza este invitat de tiranul Dionysios cel Batran. O tradiție
spune că Dionysios cel Bă trâ n l-a vâ ndut pe Platon ca sclav în Egina deoarece îi
considera supă ră toare prezența, dar prietenii l-au cumpă rat și eliberat din sclavie. Acest
fapt ar putea explica hotă râ rea lui Platon de a se retrage din politică și de a deschide o
școală filosofică la Atena, lâ ngă gimnaziul închinat eroului mitologic Academos, de unde
și numele Academia. Organizarea școlii era asemă nă toare societă ților pitagoreice, cu o
ierarhie bine structurată . Școala va funcționa aproape 1000 de ani, unul dintre
obiectivele ei cele mai importante fiind acela de a contribui la pregă tirea politică a
oamenilor politici. Academia lui Platon este închisă în 529 d.Hr., la ordinul
împă ratului Iustinian.

După ce împlinise deja 60 de ani, Platon a mai efectuat două că lă torii la Siracuza, în
speranța de a-l influența pe Dionysios cel Tanar pentru proiectele sale de reformă
politică și filosofică . Din pă cate, proiectul eșuează definitiv. S-a stins din viață , după cum
spune Cicero, „cu condeiul în mâ nă ” („scribens mortuus est”).

Republica este o lucrare (dialog socratic) scrisă de Platon aproximativ în anul 360

î.Hr. Este o lucrare influentă de filozofie și de teorie politică , probabil și cea mai
cunoscută lucrare a lui.
 1

Mitul Pesterii

-fragmente de text-

- Acuma, reluai eu, reprezintă-ţi în felul acesta starea naturii noastre cu

privire la ştiinţă şi neştiinţă, închipuieşte-ţi nişte oameni într-o locuinţă subterană, în formă
de peşteră, având pe toată lăţimea ei o intrare deschisă la lumină; aceşti oameni sunt acolo
din copilăria lor, cu picioarele şi gâtul înlanţuri; în acest fel că ei nu se pot nici mişca, nici
privi în altă parte decât înaintea lor, lanţul împiedicându-i a întoarce capul; lumina le vine de
la un loc aprins departe în spatele lor; între foc şi prizonieri trece un drum ridicat:
Imaginează-ţi că pe acest drum este construit un zid mic asemenea
paravanului pe care acei ce arată marionetele îl aşază în faţă şi deasupra cărora ei îşi arată
minunăţiile lor.
- Văd aceasta, spuse el.
- Închipuie-ţi acum de-a lungul acestui zid oameni care duc tot felul deobiecte care depăşesc
zidul, statuete de oameni şi animale în piatră, în lemn şi în alte feluri de materii; natural, că
între aceştia unii vorbesc, alţii nu.
- Este, spuse el, un tablou straniu şi stranii sunt prizonierii.
- Ei seamănă cu noi, am răspuns, şi înainte de toate crezi tu că într-o asemenea situaţie ei au
văzut vreodată altceva din ei înşişi şi din vecinii lor decât umbrele proiectate de foc pe
pereţii cavernei care le stau în faţă?
- Cum ar fi făcut-o, observă el, dacă sunt forţaţi să stea toată viaţa lor cu capul nemişcat?
- Şi pentru obiectele care trec nu este acelaşi lucru?
- Fără îndoială.
- Dar dacă ei ar putea vorbi împreună, nu crezi tu că ei ar lua, ca obiecte reale, umbrele pe
care le văd?
- Este necesar.
- Şi dacă peretele din fund al peşterii ar avea un ecou, de fiecare dată ce unii din purtătorii
obiectelor ar vorbi, ar crede ei că aud altceva decât pe umbrele care trec înaintea lor?
- Pe Zeus nu, spuse el.
- Desigur, reluai eu, aceşti oameni nu vor atribui o realitate decât umbrelor obiectelor
fabricate.
- Este absolut necesar.
- Gândeşte-te acum la ceea ce li s-ar întâmpla în mod natural dacă ei ar fi scăpaţi de lanţurile
lor şi ar fi vindecaţi de neştiinţa lor. Dacă unul din aceşti prizonieri ar fi desfăcut, dacă el ar fi
forţat să se ridice numaidecât, să întoarcă gâtul, să meargă, să ridice ochii către lumină;
făcând toate aceste mişcări, el va suferi - şi orbirea luminii îl va împiedica să distingă aceste
obiecte, din care, inainte, nu vedea decat umbrele. Ce crezi tu că ar răspunde el, dacă cineva
ar veni să-i spună că el nu a văzut până atunci decât numai fantome goale, dar că acum, mai
aproape de realitate, şi întors catre obiecte mai reale, el vede mai
drept? Dacă, în fine, arătându-i fiecare din lucrurile care trec, l-
ai obliga să spună întrebându-l ce sunta cestea? Nu crezi că el ar fi încurcat şi că umbrele pe
care le vede înainte îi vor apărea mai adevărate decât obiectele care îi sunt arătate acuma.
- Mult mai adevărate, recunoscu el.
 2
- Şi dacă îl sileşti să privească lumina ea însăşi - ochii săi .nu vor fi răniţi? Nu va fugi el de
privirea ei, pentru a se reîntoarce la lucrurile pe care poate să le vadă şi nu va crede el că
acestea sunt mai distincte decât cele care i se arată?
- Desigur.
- Şi dacă, reluai eu, el este smuls din peşteră cu forţa, dacă este pus să urce urcuşul greu
şi prăpăstios şi dacă nu i se dă drumul înainte să fie târât pânăla lumina soarelui, nu va suferi
el mult şi nu se va plânge de aceste maltratări? Şi când va fi ajuns la lumină, va putea el,
orbit de strălucirea ei,să distingă singur între lucrurile pe care acum le numim adevărate?
- Nu o va putea face, răspunse el, cel puţin la început.
- El va avea nevoie de obişnuinţă pentru a vedea lucrurile din regiunea superioară, întâi, va
distinge mai uşor umbrele, apoi chipurile oamenilor şi ale celorlalte obiecte care se reflectă
în apă, după aceea, înfruntând lucirea stelelor şi a lunii, va putea să contemple mai curând în
timpul nopţii corpurile cereşti şi cerul însuşi decât ziua, soarele şi lumina soarelui.
- Desigur.
- La sfârşit, îmi închipui, va fi soarele însuşi, în locul lui şi nu imaginile lui goale, reflectate în
apă sau alte lucruri.
- Este necesar, zise el.
- După aceea va ajunge la concluzia despre soare, că acesta face anotimpurile şi anii, că el
conduce totul în lumea care se vede, şi că, într-un fel oarecare, este cauza a tot ceea ce
vedea cu tovarăşii săi în peşteră.
- Sigur că va ajunge la această concluzie.
- Atunci însă aducându-şi aminte de prima sa locuinţă, de ce se ştie(cunoaşte) acolo şi de cei
care au fost tovarăşii săi de captivitate, nu crezi tucă el se va bucura de schimbare şi că va
plânge pe aceştia din urmă?
- Da, desigur.
- Şi dacă aceştia şi-ar împărţi între ei onoruri şi laude, dacă ei ar avea premii pentru acela
care prinde cu un ochi mai ager trecerea umbrelor, care-şi aduce mai bine aminte de cele
care trec de obicei întâi sau cele din urmă,
sau de cele care trec împreună şi care, prin aceasta, ar fi cel mai îndemânatic a ghici apariţia
lor, crezi tu că omul nostru ar fi gelos de aceste distinctii si ca ar invidia pe acei dintre
prizonieri
care sunt onoraţi şi puternici? Sau nu ar prefera el de o mie de ori, ca şi eroul lui Homer, să
nu fie decât servitor la plug şi să sufere totul pe lume mai curând decât să se reîntoarcă la
vechile lui iluzii şi să trăiască aşa cum trăia?Acuma, dragă Glaucon, reluai eu, trebuie să
aplicăm punct cu punct această imagine la acelea ce am spus mai sus; să comparăm lumea
pe care ne-o arata vederea cu timpul în închisoare şi lumina focului care o luminează, puterii
soarelui; cât despre ridicarea în regiunea superioară, la contemplarea obiectelor ei, daca tu
o consideri ca o ascensiune a sufletului catre
inteligibil, atunci nu te vei înşela asupra gândirii mele, fiindcă tot doreşti s-o cunoşti, în ceea
ce mă priveşte, aceasta este părerea mea: în lumea inteligibilă, ideea binelui este percepută
cea din urmă şi cu greutate;dar nu poţi s-o vezi fără să tragi concluzia că ea este cauza a tot
ce estedrept şi frumos în toate lucrurile. Că ea a creat în lumea vizibilă lumina şi pe
suveranul lumii si ca, in lumea inteligibila, ea insasi suverană şi împarte adevărul şi
inteligenţa.
(Platon: Republica, cartea VII)
 3
Ideile principale

Partea I - prezinta starea existenta in pestera, specifica oamenilor legati, al caror

univers se reduce la observarea umbrelor care se proiecteaza pe un perete, datorita
focului aflat in spatele oamenilor legati;

Partea a II-a - Platon descrie libertatea unui om si intoarcerea acestuia catre o lume
care are un mai mare grad de realitate decat ce considera el;

Partea a III-a - descrie urcusul celui eliberat din pestera in lumea exterioara acesteia, o
lume dominata de prezenta Soarelui;

Partea a IV-a - descrie coborarea in pestera a celui care a cunoscut realitatea veritabila;

- Mitul Pesterii ilustreaza demersul progresiv, gradual de la un stadiu inferior de existenta

la existenta in dimensiunea Ideilor.

- Demersul ascendent este fundamentat pe considerarea fiintei ca fiind ierarhizata,

stratificata (fiinta este inteleasa ca ansamblul modalitatilor de existenta, ca "ceea ce este").

- Denumind ascensiunea, in Mitul Pesterii, ca "urcus al sufletului catre locul inteligibilului",

Platon concepe planul ontologic si epistemic (=de cunoastere) ca fiind interdependente.
 4

Comentariul Textului

Tema fundamentală a dialogului “Republica” o constituie forma dreptăţii. Dreptatea în

viziunea lui Platon ţine de echilibrul sufletesc, de armonia lăuntrică, de aceea dreptatea
prezintă primiul principiu al eticii platoniciene. Teoria Ideilor - nucleul filosofiei platonice se
regaseste în Phaidon, Republica (cartile VI - VII), Banchetul si Phaidros. - Distinctia existenta
sensibila/existenta inteligibila este baza teoriei Ideilor; planul existentei sensibile este acela
al realitatii aparente, accesibila cunoasterii prin simturi, lumea Pesterii care fundamenteaza
opinii (doxa); planul existentei inteligibile este acela accesibil doar cunoasterii de tip
rational, lumea din afara Pesterii, lumea Formelor Pure, a Ideilor, lumea metafizica a
realitatii esentiale. - Dialectica -metoda prin care se ajunge la cunoasterea ideii, obiectul
conoasterii adevarate (episteme); procedeul prin care ne ridicam din lumea sensibila în
lumea suprasensibila, metafizica; în cunoasterea metafizica intervine intelectul analitic
(dianoia) si intelectul pur (nous). Mitul pesterii este o imagine alegorica a lumii si a modului
cum poate fi cunoscuta.

Cadrul initial este pestera in care oamenii sunt legati in scaune cu fata la un perete pe
care se vad umbrele partiale ale unor lucruri ce trec prin spatele oamenilor, lucruri aflate
dupa un zid, dar luminate de un foc, ce arunca acele umbre pe perete. Legaturile ce tin
oamenii prinsi inscaune simbolizeaza prejudecatile; peretele simbolizeaza ingradirea ce si-o
fac oamenii singuri, prin prejudecati; umbrele reprezinta cultura oamenilor singuri, prin
prejudecati, bazata pe prejudecati, deci superficialitate, iar acest umbre sunt si ele partiale,
fiind doar scapari de dupa zidul din spatele oamenilor; acest zid reprezinta o piedica
psihologica a oamenilor, frica, ce sta intre om si lumina;focul, adica "un soare", simbolizeaza
intelepciunea si adevarul. Exista si o mentiune foarte importanta: oamenii sunt pusi in
scaune si legati inca din copilarie, aceasta insemnand ca ei problema apare chiar din incipitul
educatiei omului, este la baza ei.

Urmeaza o fraza ce tine de psihologie, chiar de sociologie: "daca ei ar fi in stare sa

vorbeasca unii cu altii, nu crezi ca oamenii nostri ar socoti ca, numind aceste umbre, pe care
le vad, ei numesc realitatea?". Aici se explica modul de concepere a realitatii din punctul de
vedere al acestor indivizi legati.Dialogul cu Glaucon, dialog format prin dialectica, are rolul
de aindruma cititorul. Dialogul ofera raspunsul unor intrebari si afirmatii retorice.

Al doilea cadru este o posibilitate, un viitor a ceea ce s-ar putea intampla daca oamenii ar
fi dezlegati. Dezlegareadin lanturi inseamna insusirea gandirii, a mentalitatii filosofice sau
cum zice Platon "vindecareade lipsa lor de minte"; ridicatul din scaunul si privitul in jur
reprezinta primul pas din educatia filosofica, acea contestare sau negare a ceea ce sti si
inceputul cautarii adevarului, primul pas fiind cel mai dureros si greu; indreptarea privirii
 5
asupra focului si a obiectelor care provocau umbrele reprezinta a doua etapa a "gasirii
adevarului", prin faptul ca a gasit prima forma de lumina, focul ceea ce e asemenea soarelui,
si in acelasi timp reprezinta o mica dezamagire ce ar putea introarce omul din "drum",
datorita faptului ca nu vede obiectele de stralucirea focului; observarea obiectelor sub
lumina focului reprezinta incepere redefinirii realitatii, a cunostiintelor asupra lumii.

Al treilea cadru consta in drumul (calea) pe care trebuie sa il faca omul dezlegat in lumina
soarelui. Suisul greu si pieptis simbolizeaza dificultatea schimbarii mentalitatii spre cea
filozofica; primul contact cu lumina soarelui ce umple ochii omului cu lacrimi reprezinta
gasirea ratiunii si a primului adevar, prin care realitatea "adevarata" se va descoperii;
lacrimile sunt in acest caz lacrimi de durere a ochilor fapt ce simbolizeaza intensitatea
luminii, a adevarului, coplesitor pentru omul recent dezlegat.

Suferinta produsa in urma acestei secvente reprezinta prima mare suferinta din
devenirea unui filosof, unui "iluminat". Platon spune ca e mai bine sa se ia usor acest prim
proces, prin metoda obisnuintei: "ar vedea mai lense umbrele,dupa aceea oglindirile
oamenilor si ale celorlalte lucruri, ar fi mai usor sa priveasca in timpul noptii ceea ce e pe cer
si cerul insusi." Noaptea reprezinta un alt fel de intuneric, fata de cel din pester, o alt fel de
lume; o lume in care lumina vine de la astre mai mici ca soarele, dar care ofera tot lumina
adevarata. Acestea simbolizeaza al doilea "adevar" care produce noi redefiniri in
mentalitate, noi filozofii "mici", dar care ofera o fericire puternica omului. Astfel sunt poetii,
cei ce raman la etapa noptii.Al treilea cadru este "ziua" (nu noaptea). Cugetarile in legatura
cu soarele reprezinta primele incercari de folosire a filozofiei, a ratiunii si a luminii oferite de
"soare", iar toate aceste aduc spre universul, "cum functioneaza" totul, si ajungand in final
sa vada lumea lui veche, din exterior (obiectivitate). Platon mentioneaza sentimentu care
apare atunci: mila fata de oamenii care inca sunt legati, astfel apare si intentia de a ii elibera,
de a "da lumina”.

Urmatoarea secventa descrie sistemul social de valori: "daca ...ar exista laude si cinstiri si
s-ar da rasplata celui mai ager in a vedea umbrele " (superficiale si care produc si mai multa
prejudecata), valori pe care omul ce a devenit liber si luminat nu poate sa si le
insuseasca,cunoscand adevarul.

Al patrulea cadru descrie intoarcerea omui liber in lumea celor legati: "acel om,
coborand, s-ar aseza in acelasi scaun". Uitandu-se iar la umbre cu ochii plini de intunecime
nu ar putea sa le vada, astfel oamenii din jurul lui l-ar socoti ca un handicapat, un om cu
vederea corupta si deci nu ar merita sa se urce si ei la lumina. Acest cadru descrie situatia
filosofului in contextul comunitatii, a societatii, adica de cele mai multe ori e judecat ca
"nebun" sau chiar diavol. Aici apare acest paradox in viata de filosof: sa sti adevarul, sa
cunosti lumina, sa vrei sa ajuti oamenii "orbi", dar sa nu poti datorita superficialitatii
judecatii lor, datorita orgoliului lor. Acesta este stagiul cel mai dificil si mai frustrant din viata
unui filosof, cauza care l-a determinat pe Platon sa compuna acest dialog.
 6

Concluzii

În concluzie cetatea sau statul ideal conceput în dialogul Republica nu este un proiect
politic ci o analogie utilizata de Platon pentru a putea raspunde la întrebarea ce indica tema
dialogului: "Ce este dreptatea?". Astfel, teoria facultatilor si virtutilor sufletului, precum si
proiectare ei asupra ideii de stat, reprezinta un model pentru identificarea  formei dreptatii
ca oikeiopragia. Nici statul ideal, nici sufletul perfect armonizat în acord cu dreptatea, nu
exista în lumea sensibila. În domeniul sensibil, al lucrurilor corporale, exista numai formele
corupte ale ideilor (fie ca vorbim de Ideea de Cetate, fie de altele).

7
Bibliografie:
1. Republica, Platon, Editura Antet , cota 1P70, paginile 215-218

2. http://ro.wikipedia.org/wiki/Platon

3. http://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_(Platon)