Medvediuc Paraschiva- Alina

RI, anII

Tema VI
Exercițiul a)
În redactarea unui unui comentariu cu referire la un roman interbelic trebuie să ținem cont
de următoarele criterii:
Enigma Otiliei
George Călinescu
- Anul apariției și câteva informații despre operă,;
- Tipul romanului - un roman realist de tip balzacian, roman social si citadin;
- Tema;
- Titlul;
- Modurile de expunere;
- Alcătuirea romanului și tehnica planurilor narative;
- Incipitul și finalul romanului realist;
- Actiunea romanului, modurile de expunere;
- Conflictele romanului - conflicte succesorale, conflict erotic;
- Caracterul de frescă
- Personaje - Construcţia personajelor, caracterizarea directă, caracterizarea indirectă (Felix
Sima, Otilia Mărculescu );
- Relatia dintre Felix si Otilia;
- Concluzii.

Argumentare roman interbelic/realist/obiectiv de tip balzacian

 
Opera literară Enigma Otiliei de George Călinescu a apărut în perioada interbelică
(anul 1938) si este primul nostru roman citadin modern, obiectiv, de tip clasic si balzacian.
Enigma Otiliei, este un roman realist de tip balzacian, cu elemente moderniste, apartinând
prozei interbelice. De asemenea, este un roman social si citadin.
Opera literară Enigma Otiliei este un roman, având o actiune amplă, desfăsurată pe mai multe
planuri, un conflict complex, numeroase personaje si este realizată o imagine amplă asupra vietii.
Enigma Otiliei este un roman realist balzacian prin prezentarea unor aspecte ale societătii
bucurestene de la începutul secolului XX, prin motivul mostenirii si al paternitătii, prin structura
simetrică, circulară, închisă, prin tehnica detaliului, importanta decorului, a vestimentatiei, a

1
Medvediuc Paraschiva- Alina
RI, anII

mijloacelor de caracterizare, realizarea personajelor încadrabile în tipologii, veridicitatea, naratiunea

la persoana a III-a, cu focalizare 0 si viziunea ”dindărăt”, narator omniscient si omniprezent.
Tema romanului este prezentarea unor aspecte ale burgheziei bucurestene de la începutul
secolului XX, ceea ce determină caracterul citadin si social al operei. Romanul prezintă
formarea/maturizarea unui tânăr care, înainte de a-si face o carieră, trăieste experienta iubirii si a
relatiilor de familie.
Titlul initial a fost ”Părintii Otiliei”, întrucât fiecare personaj se comportă oarecum patern cu
aceasta, determinându-i destinul.
Sunt prezente toate modurile de expunere, cu diverse trăsături si semnificatii: descrierea are
functie simbolică si de anticipare; naratiunea este obiectivă si are functia de reprezentare a realitătii
prin absenta mărcilor subiectivitătii iar dialogul sustine veridicitatea.
Romanul este alcătuit din 20 de capitole iar prin tehnica planurilor narative paralele este
urmărit destinul mai multor personaje: destinul Otiliei, destinul lui Felix cât si destinul clanului
Tulea. Secventele narative sunt prezentate prin alternantă, iar succesiunea evenimentelor este redată
prin înlăntuire.
Un plan urmăreste lupta membrilor clanului Tulea pentru înlăturarea Otiliei si obtinerea
averii lui Costache.Cel de-al doilea plan prezintă destinul tânărului Felix Sima care, rămas orfan,
vine la Bucuresti pentru a studia medicina, locuieste la tutorele său si trăieste iubirea adolescentină
pentru Otilia Mărculescu. Autorul acordă interes si planurilor secundare, pentru sustinerea imaginii
ample a societătii citadine.
Romanul este caracterizat de o simetrie între incipit si final datorită căruia romanul are o
strucutră circulară. Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul spatial si temporal al
evenimentelor, prezintă principalele personaje, sugerează conflictul si trasează principalele planuri
narative. Finalul este închis prin rezolvarea conflictului si prezintă, în mod simetric, acelasi cadru,
însă într-un alt moment temporal (după aproximativ zece ani: ”după război”).
Actiunea romanului începe cu venirea tânărului orfan Felix Sima, la Bucuresti,
în casa unchiului si tutorelui său, pentru a studia medicina. Costache Giurgiuveanu este un rentier
avar, care o creste în casa lui pe Otilia Mărculescu, fiica sa vitregă, cu intentia de a o înfia. Aglae o
consideră un pericol pentru mostenirea fratelui ei.
În expozitiune, realizată în metoda realist - balzaciană, sunt prezentate, cu exectitate,
principalele personaje, timpul si spatiul, ceea ce conferă veridicitate romanului realist.
Caracteristicile arhitectonice ale străzii si ale casei lui mos Costache sunt surprinse de ”ochiul unui
estet”, din perspectiva naratorului specializat, desi observatia îi este atribuită personajului.
Familarizarea cu mediul, prin procedeul restângerii treptate a cadrului, este o modalitate de

2
Medvediuc Paraschiva- Alina
RI, anII

pătrundere a psihologiei personajelor din acest spatiu, prin reconstruirea atmosferei.Strada si casa
lui mos Costache sugerează, prin detaliile surprinse, contrastul dintre pretentia de confort si bun
gust a unor locatari bogati si realitate – acestia sunt inculti, zgârciti, snobi si delăsători. Arhitectura
sugerează imaginea unei lumi în declin, care a avut cândva energia necesară pentru a se îmbogăti,
dar nu si fondul cultural.
Ajuns în locuintă, Felix îl cunoaste pe unchiul său, pe verisoara Otilia si asistă la o scenă de
familie: jocul detable. Sunt realizate portretele fizice ale personajelor cu detalii vestimentare si
fiziologice. Atmosfera sugerată este neprimitoare, iar replicile Aglaei anticipează conflictul.
Intriga se dezvoltă pe două planuri care se întrepătrund: lupta membrilor clanului Tulea
pentru obtinerea moştenirii lui Costache Giurgiuveanu si destinul tânărului Felix Sima.
Competiţia pentru moştenirea bătrânului avar devine un prilej pentru observarea efectelor, în
plan moral, ale obsesiei banului. Bătrânul avar, bogat, din dorinta de a nu cheltui, nu asigură în nici
un fel viitorul Otiliei. Clanul Tulea urmăreşte succesiunea totală a averii lui, plan pus în pericol,
ipotetic, de înfierea Otiliei. Deşi are o afecţiune sinceră pentru fată, bătrânul amână înfierea ei, de
dragul banilor şi din teama de Aglae. Iniţial într-un plan secundar, Stănică Ratiu urmăreşte să
parvină, vizează averea clanului Tulea, dar smulge in final banii lui moş Costache. El susţine în
fond intriga romanului, până la rezolvarea din deznodământ.
Planul destinului tânărului Felix, a formării sale, urmăreşte experienţele trăite în casa
unchiului său, în special iubirea adolescentină pentru Otilia. Este gelos pe Pascalopol, dar nu ia
nicio decizie, fiindcă dorinţa de a-şi face o carieră primează. Otilia îl iubeşte pe Felix, dar după
moartea lui moş Costache îi lasă tânărului libertatea de a-şi împlini visul şi se căsătoreşte cu
Pascalopol, bărbat matur, care îi poate oferi înţelegere şi protecţie. În epilog, aflăm că Pascalopol i-
a redat cu generozitate libertatea de a-şi trăi tinereţea, iar Otilia a devenit soţia unui conte exotic; ea
rămâne pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar pentru Pascalopol o enigmă. La final,
simetric, Felix se întoarce pe strada Antim si revede casa lui Mos Costache, lăsată în paragină,
amintindu-si de replica bătrânului, acum adevarată :"Aici nu stă nimeni".
Conflictul romanului se bazează pe relaţiile dintre celor două familii înrudite, cea a lui
Costache Giurgiuveanu si cea surorii lui Costache, Aglae. Acestea sugerează universul social prin
tipurile umane realizate.
Istoria moştenirii determină conflicte succesorale iar rivalitatea dintre adolescentul Felix şi
maturul Pascalopol pentru mâna Otiliei iscă un conflict erotic.
Caracterul de frescă al romanului este dat de prezentarea diverselor aspecte ale societătii
burgheze: avaritia, lăcomia, parvenismul, cât si de prezentarea unor aspecte ale familiei burgheze:
relatia dintre părinti si copii, relatia dintre soti, căsătoria.

3
Medvediuc Paraschiva- Alina
RI, anII

Construcţia personajelor este realizată prin tehnica balzaciană a descrierii mediului si

fizionomiei pentru deducerea trăsăturilor de caracter. Personajele reprezintă tipologii: mos Costache
- avarul sufletist, iubitor de copii; Otilia – cocheta; Felix – ambitiosul; Pascalopol – aristocratul
rafinat, Aglae – baba absolută si rea; Aurica – fata bătrână; Simion – dementul senil. Aceste tipuri
realiste pornesc de la caracterele clasice pe care realismul le preia. Tot un element clasic este si
triunghiul amoros.
Tehnicile de caracterizare a personajelor utilizate sunt caracterizarea directă, realizată de
narator încă de la începutul romanului când ne dă lămuriri despre gradele de rudenie, starea civilă si
biografia personajelor reunite la jocul de table cât si de personaje si caracterizarea indirectă ce
rezultă din fapte, comportamente, limbaj, vestimentaţie, relaţii între personaje.
Felix Sima este unul dintre personajele principale al cărui destin este urmărit de-a lungul
romanului. Orfan, el este definit chiar de George Călinescu ca ”martor si actor” si cu el se deschide
actiunea romanului, care într-unul din planurile narative urmăreste formarea personalitătii acestui
personaj.
Felix a mostenit o casă si un depozit în bani, pe care urma să le administreze tutorele său
Costache Giurgiuveanu.
Caracterizarea directă este realizată de către autorul încă de la început, din momentul sosirii
lui Felix în Bucuresti: ”un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean”. Portretul
fizic ilustrează, prin detaliile descrierii directe, trăsăturile morale ale tânărului, care rezultă în mod
indirect: ”fata îi era juvenilă si prelungă, aproape feminină” sugerează delicatetea sufletească. Nasul
”de o tăietură elenică” îi dă o ”notă voluntară”, iar îmbrăcămintea, desi o ”uniformă de licean”, îi dă
un aer bărbătesc si elegant.
Caracterizarea indirectă rezultă din comportamentul, gesturile, atitudinile, faptele sale si
denotă o fire ratională, lucidă, cu o mare nevoie de certitudini, o fire analitică si un spirit de
observatie foarte dezvoltat.
Drama erotică a lui Felix provine din faptul că, desi vede în Otilia o fată admirabilă,
superioară, el n-o poate întelege în momentele sale de luciditate, când operează ratiunea si nu
sentimentul.
Dacă pe plan sentimental el esuează, el se va realiza, în schimb, pe plan profesional, iar
experienta erotică îi este benefică, determinând o oarecare maturizare pe plan afectiv.
Otilia Mărculescu este personajul principal feminin al romanului si unul din cele mai
complexe personaje feminine din literatura română. Autorul spune despre ea că ”Otilia este eroina
mea lirică, proiectia sa în afară, o imagine lunară si feminină”.
Otilia este fiica vitregă a lui mos Costache, pe care acesta vrea să o înfieze.

4
Medvediuc Paraschiva- Alina
RI, anII

Prin caracterizare directă este realizat portretul ei fizic, din perspectiva lui Felix, care sugerează
tineretea, delicatetea si distinctia: ”părea să aibă optsprezece-nouăsprezece ani”, ”Fata măslinie, cu
nasul mic si ochii foarte albastrii”, ”trupul subtiratic, cu oase delicate”.
Otilia este caracterizată si prin prisma celorlalte personaje – cheie ale romanului: Felix o
vede ca pe o femeie exceptională, cultă, atrăgatoare, idealul feminin; Pascalopol o vede ca ”o mare
strengărită cu un temperament de artistă”; mos Costache o numeste ”fetita mea” si o soarbe umilit
din ochi, Stănică o elogiază si crede că îi leagă nevoia de libertate si lipsa de prejudecăti, iar Aglae
o consideră o ”stricat”, Otilia reprezentând pentru ea un pericol în calea obtinerii averii lui
Costache.
Caracterizarea indirectă este realizată printr-o serie de trăsături contradictorii: copilăroasă si
matură, expansivă si interiorizată, ratională si impulsivă. Comportamentul ei este derutant atât
pentru Felix cât si pentru Pascalopol. Otilia este fascinanta, dilematică prin comportament.
 
Relatia dintre Felix si Otilia este cea mai interesantă relatie între personajele romanului. Ea
este constituită de povestea de dragoste dintre cei doi tineri. Acestia alcătuiesc un cuplu de
personaje care ilustrează tema iubirii, în acest roman realist.
Cocheta si ambitiosul, din tipologia clasică, fata exuberantă si tânărul rational, personaje ce
pun în evidentă antiteza romantică, dar si atractia contrariilor, au în comun conditia socială –
adolescenti orfani care au încă nevoie de protectori - si statutul intelectual superior.
Între cei doi se naste, încă de la început, o afectiune delicată. Impulsiv si încă imatur, Felix
percepe dragostea la modul romantic, transformând-o pe Otilia într-un ideal feminin. El are nevoie
de certitudini, iar comportamentul derutant al fetei îl descumpăneste.
Ultima întâlnire dintre Felix si Otilia, înaintea plecării ei din tară cu Pascalopol, este
esentială pentru întelegerea personalitătii celor doi tineri si a atitudinii lor fată de iubire. Felix este
tânărul intelectual ambitios, al cărui tel în viată este reusita în carieră si care consideră că femeia
trebuie să-i fie un sprijin în atingerea telului. Otilia, însă, este de părere că rostul femeii ”este să
placă, în afară de asta neputând exista fericire”. Felix este dispus să astepte oricât dacă la un
moment dat se va căsătorii cu Otilia, în timp ce tânăra concepe iubirea în felul aventuros al
artistului, cu dăruire si libertate absolută. Otilia, realizând aceasta diferentă, dar si faptul că ea ar
putea reprezenta o piedică în calea realizării profesionale a lui Felix, fata îl părăseste pe tânăr si
alege siguranta căsătoriei cu Pascalopol.
Prin urmare, căile celor doi îndrăgostiti se despart. Câtiva ani mai târziu, Felix află de la
Pascalopol că acesta i-a redat libertatea Otiliei, aceasta devenind sotia unui conte exotic, undeva în

5
Medvediuc Paraschiva- Alina
RI, anII

Argentina. La rândul său, Felix îsi realizează ambitiile profesionale, devenind un medic renumit si
profesor universitar si întemeindu-si o familie.
Naratorul obiectiv îsi lasă personajele să-si dezvăluie trăsăturile în momente de încordare,
consemnându-le gesturile, limbajul, prezentând relatiile dintre ele.
Se remarcă limbajul uniformizat, utilizarea frazei ample, preferinţa pentru epitetul
neologic (faţa juvenilă, aspect bizar) si a procedeelor artistice utilizate mai ales în descrieri. Precizia
notaţiei are uneori rolul didascaliilor şi susţine împreună cu dialogul sau monologul caracterul
scenic al secvenţelor.
Toate aceste trăsături – prezentarea unor aspecte ale societătii bucurestene de la începutul
secolului XX, motivul mostenirii si al paternitătii, structura simetrică, tehnica detaliului, importanta
decorului si a vestimentatiei, a mijloacelor de caracterizare si realizarea personajelor încadrabile în
tipologii, veridicitatea si naratiunea la persoana a III-a – conduc la concluzia că opera
literară Enigma Otiliei de George Călinescu este un roman realist balzacian, care se înscrie, prin
valoarea sa, în seria capodoperelor literaturii române.
În opinia mea,  Enigma Otiliei de George Călinescu, este, datorită prezentării unor aspecte
ale societătii burgheze de la începutul secolului cât si prin realizarea personajelor încadrabile în
tipologii, o creaţie originală, un roman fundamental al literaturii române.
 
Exercițiul b)
Apectele care cer discutate în mod obligatoriu în realizarea comentariului “Pădurii
spânzuraților” sunt următoarele:
-Liviu Rebreanu:
-Biografie
-Opere
-Romanul Pădurea spânzuraţilor:
-Roman realist de analiză psihologică
-Geneza romanului
-Tema romanului
-Subiectul romanului
-Conflictele care apar în roman
-Construcţia personajului principal
-Simetria incipit – final
-Perspectiva narativă

6
Medvediuc Paraschiva- Alina
RI, anII

Exercițiul c)
În redactarea unui unui comentariu descriptiv cu referire la un personaj, protagonist a unui
roman interbelic trebuie să ținem cont de următoarele criterii:
Caracterizare Ștefan Gheorghidiu

- Cine ste personajul și din ce operă face parte;

- Care sunt planurile temporale la care se raportează personajul – drama iubirii;
- Descrierea naturii reflexive a personajului;
- Experiența de viață – iubirea in viața personajului;
- Firea protagonistului – fire pasională;
- A doua experiența de viață – războiul surprins în dublă ipostază;
- Drama iubirii trăite de personaj:
- Concluzii – evolutia personajului
Caracterizarea personjului principal masculin din
”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”

Ștefan Gheorghidiu, student la filosofie,  personajul principal al operei ”Ultima noapte de

dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu, este caracterizat direct și indirect în această
operă.
Camil Petrescu, adept al teoriei lovinesciene, preferă formula narativ-subiectivă cu narator-
personaj și relatarea la persoana I, analizând cu luciditate toate evenimentele și stările interioare
prin care trece intelectualul dominat de incertitudini, Ștefan Gheorghidiu, dezvăluind astfel cele
două experiențe majore pe care le trăiește.
Ștefan este condamnat trăirii a două realități temporale: una fiind cea a timpului psihologic
(subiectivă) reprezentând drama iubirii și alta fiind cea a timpului cronologic (obiectivă)
reprezentând trăirile de pe front. Aceste două realități temporale se regăsesc punctate în jurnalul de
pe front al lui Ștefan.
Tipologic vorbind, Ștefan, reprezintă intelectualul dominat de ideea de absolut. Student la
filosofie el are preocupări exclusiv intelectuale, nefiind preocupat de aspectele materiale ale
existenței.
Se îndrăgostește de una dintre cele mai frumoase fete de la universitate și trăiește o frumoasă
poveste de dragoste alături de aceasta, căsătorindu-se în cele din urmă. Personajul principal percepe
iubirea ca un sentiment unic, absolut, capabil să-i izoleze pe cei doi de restul lumii. În concepția sa
7
Medvediuc Paraschiva- Alina
RI, anII

exprimată categoric în timpul unei discuții la popota ofițerilor: ”cel ce iubește are drept de viață și
de moarte asupra celuilalt”. Astfel, prin memorie involuntară se declanșează amintirea propriei
povești de dragoste pe care o și consemnează în jurnalul său de pe front: ”Eram însurat de doi ani și
jumătate cu o fată de la universitate și bănuiam că mă înșela”. Însetat de incertitudini și adevăr,
Ștefan devine un personaj reflexiv ce analizează în amănunt stările interioare.
Prima experiență de cunoaștere este trăită sub semnul incertitudinii, a unui zbucium
permanent în căutarea absolutului. Acest zbucium este datorat moștenirii pe care Ștefan o primește
de la unchiul său Tache Gheorghiudiu, transformând-o pe Ela într-o pătimașă a tentațiilor mondene
devenind astfel din ce în ce mai preocupată de lux, petreceri și escapade, fapt ce intră în totală
contradicție cu idealul lui Ștefan asupra feminității. În urma plimbărilor, Ștefan dă dovadă de
numeroase crize de gelozie manifestate prin incertitudinile asupra sentimentului de iubire din partea
Elei, punând astfel sub semnul întrebării fidelitatea acesteia. Faptele, gesturile, privirile și cuvintele
Elei se reflectă în conștiința personajului care trăia drama iubirii. Toate gesturile mici și
nesemnificative căpătau dimensiuni catastrofale în mintea acestuia, astfel monologul interior fiind
singura modalitate de caracterizare ce ilustrează zbuciumul său interior.
Incertitudinile iubirii devin o adevărată tortură psihică ce are ca și consecință despărțirea
dintre Ela și Ștefan Gheorghidiu. Drama îi este accentuată din cauza despărțirii, văzând în Ela
idealul de iubire și de feminitate  către care aspirase cu toată ființa lui. Această amplificare a
suferinței provocată de hipersensibilitate și orgoliu îl fac să tindă către nevoia sa de absolut.
O altă experiență de viață, fundamentală în planul cunoașterii existențiale, este războiul. O
experiență trăită direct care constituie etapa finală a dramei sale psihice și intelectuale. Imaginea
războiului nu reprezenta nimic înălțător pentru acesta, războiul fiind tragic și absurd, plin de
spaimă, disperare și moarte. Momentele sunt expuse cu precizie cronologică a jurnalului de front.
Spiritul polemic al personajului-narator evidențiază discuțiile demagogice din Parlament,
inconștiența și cinismul politicienilor, falsul patriotism și iresponsabilitatea celor răspunzători de
soarta țării. Imaginea războiului nu este deloc eroică pentru Ștefan, el văzând în război doar
aspectul lui distructiv, părăsirea oricăror valori morale  și reducerea ființei la nivelul
instinctualității. Cunoscând și înțelegând gravitatea situației, Ștefan este profund impresionat de
drama colectivă și devine mai puternic, fiind capabil să se retragă în lumea lui, o lume a cărților,
renunțând definitiv la Ela.
Orgolios, Ștefan nu tolerează jignirile/umilințele și știe să dea replicile chiar dacă sunt
tăioase atunci când se ivește ocazia.
Romanul dezvăluie frământările personajului al cărui ideal nu a putut fi atins, dar care
găsește tăria să-și canalizeze forța și interesul către cariera sa.

8
Medvediuc Paraschiva- Alina
RI, anII

În concepția lui George Călinescu, Gheorghidiu este: ”un om cu un suflet clocotitor de idei și
pasiuni, un om inteligent, plin de subtilitate, de pătrundere psihologică și din acest monolog interior
se desprinde o viață sufletească, un soi de simfonie intelectuală”.