Aci sosi pe vremuri

de Ion Pillat

Poezia „Aci sosi pe vremuri” aparţine tradiţionalismului prin idilizarea trecutului, prin cadrul
rural (casa părintească și împrejurimile), dar şi prin tema timpului trecător.
Poezia este o meditaţie nostalgică pe tema trecerii ireversibile a timpului, asociată cu
repetabilitatea destinului uman/ ciclicitatea vieţii.
Compoziţional, poezia este alcătuită din distihuri şi un vers final, liber, având rolul de
laitmotiv al poeziei. Distihurile sunt organizate în mai multe secvenţe poetice: incipitul, evocarea
iubirii de „ieri” a bunicilor, meditaţia asupra trecerii timpului, iubirea de „acum", epilogul poemului.
Cele două planuri ale poeziei, trecutul (distihurile III-IX) şi prezentul (distihurile XII-XIX), sunt
redate succesiv, ceea ce accentuează ideea de ciclicitate a vieţii şi a iubirii. Se utilizează elemente de
simetrie şi opoziţie a planurilor, construite pe relaţia „atunci - „acum".  Motivul clopotului însoţește
două momente esenţiale ale existenţei umane - nunta şi moartea.
Primele două distihuri reprezintă incipitul poeziei şi fixează spațiul rememorării, prin
intermediul unei metafore: „casa amintirii”. Versul „Păienjeni zăbreliră şi poartă şi
zăvor" sugerează trecerea timpului, degradarea, starea de părăsire a locuinţei strămoşilor.
Al treilea distih deschide planul trecutului, al evocării iubirii bunicilor. În versul „Aci sosi pe
vremuri bunica-mi Calyopi" este reluat titlul poeziei şi este evocată imaginea din tinereţe a bunicii
cu nume mitologic: Calyopi - Caliope (Kalliope), muza poeziei epice. Sugestia mitică a numelui
susţine caracterul de artă poetică a textului. Întâlnirea bunicilor, îndrăgostiţii de altădată, respectă un
ceremonial: bunicul aşteaptă sosirea berlinei, din care coboară o tânără îmbrăcată după moda
timpului „în largă crinolină". Bunicul îi recită iubitei capodopere ale literaturii romantice - Le Lac
şi Sburătorul.
Sunetul clopotului, laitmotiv al poeziei, însoţeşte protector cuplul de îndrăgostiţi.  Eternitatea
iubirii, clipa de fericire, este urmată de revenirea brutală la realitatea tim pului care trece
ireversibil: „De mult e mort bunicul, bunica e bătrână...", portretele fiind singurele care mai păstrează
imaginile de odinioară ale strămoşilor.
În distihul al treisprezecelea, prin intermediul unei comparaţii, se realizează o paralelă trecut -
prezent şi se produce trecerea la planul prezent: „Ca ieri sosi bunica... şi vii acuma tu”. Ca într-un
ritual, nepoţii repetă gesturile bunicilor peste timp. Diferenţele ţin de moda vremii: iubita coboară
din „trăsură", iar îndrăgostitul îi recită poeme simboliste: Balada lunei . Din portretul fizic al iubitei
se reţine doar detaliul spiritualizat, imaginea ochilor, ieri „ochi de peruzea", acum „ochi de ametist".
Sunetul clopotului însoţeşte din nou momentul întâlnirii îndrăgostiţilor şi sugerează
repetabilitatea existenţei umane. Versul final, laitmotiv al poeziei, accentuează trecerea iremediabilă a
timpului: „De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat".
 Titlul fixează cadrul spaţio-temporal al iubirii, prin indicii de spaţiu (adverbul de loc
„aci), de timp (locuţiune adverbială de timp: „pe vremuri) şi forma verbală, de perfect simplu: „sosi.
Din punct de vedere al prozodiei, rima e împerecheată, ritmul iambic, iar măsura de 13-14
silabe.
Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat aparţine liricii tradiţionaliste prin idilizarea trecutului, a ca-
drului rural, dar şi prin tema timpului trecător (fugit irrreparabile tempus).