Aci sosi pe vremuri

Ion Pillat

Genul liric:
Genul liric cuprinde operele în care, cu ajutorul eului liric, sunt exprimate ideile,
gândurile și sentimentele autorului.

Curentul literar:
Tradiționalismul este un curent literar apărut în România, dar care s-a
manifestat și pe restul teritoriului european în perioada interbelică. Acest curent
conține 3 nuclee tradiționaliste: sămănătorismul, poporanismul și gândirismul,
prezente în literatura română.
Tradiționalismul are ca trăsături: respingerea tuturor tendințelor moderne,
temele rurale, prezența religiei și a credinței, idealizarea țăranului român, surse
de inspirație precum folclorul și istoria, dar și valorificarea trecutului ca
modalitate artistică.
Poezia “Aci sosi pe vremuri”, aparține tradiționalismului datorită valorificării
trecutului, a prezenței religiei și credinței, dar și datorită narării din amintiri, a
două povești de iubire, folosindu-se un ton melancolic.

Apariția și încadrarea în specia literară:

“Aci sosi pe vremuri” a apărut în anul 1923, în volumul “Pe Argeș în sus”,care
este alcătuit din 3 cicluri:”Florica”, “Trecutul viu” și “Bătrânii”.Poezia este
încadrată în cel de-al doilea ciclu.
Poemele acestui volum se încadrează în specia “elegie”, datorită melancoliei.

Tema:
Tema poeziei este trecerea timpului, însă o subtemă a poeziei este iubirea. Cele
două teme se completează prin intermediul amintirilor, deoarece timpul trecut nu
se mai poate recupera, dar amintirile pot readuce momentele, locurile sau chiar
persoanele dragi.

Titlul:
Titlul poeziei ne indică atât spațiul, cât și timpul. Este format dintr-o sintagmă
prin forma regională a adverbului de loc “aci”, verbul la timpul perfect simplu
“sosi” și adverbul de timp “pe vremuri”.
 “Aci” reprezintă “casa amintirii”, un loc ce poate fi accesat doar prin intermediul
memoriei.
“Sosi”, datorită timpului perfect simplu, reprezintă o acțiune recent încheiată.
“Pe vremuri”, în ciuda verbului la perfect simplu, care reprezintă o acțiune
recent încheiată, sugerează o perioadă încheiată cu mult timp în urmă,
accesibilă tot prin intermediul amintirii.
Întreaga sintagmă care ne descrie trecerea timpului, reprezintă nostalgia și
bucuria de reîntoarcere în acea perioadă.

Compoziția exterioară:
Poezia este alcătuită din 19 distihuri (o alăturare de două versuri) și un vers
liber, care concluzionează.
Măsura poeziei este de 13-14 silabe, cu un ritm iambic, o rimă împerecheată și
un lirism obiectiv.

Structura de adâncime:
Poezia este structurată în 4 secvențe lirice.

Prima secvență:
Prima secvență cuprinde primele 3 distihuri și descrie spațiul metaforei “casa
amintirii”. Spațiul țărănesc al casei este descris cu ajutorul elementelor:
“pridvorul”, “obloanele” și “hornul”.
Trecerea timpului, dar și părăsirea locului copilăriei sunt sugerate prin versurile
“Păienjeni zăbreliră și poartă și zăvor”, respectiv “hornul nu mai trage alene din
ciubuc”.
Vremea “amintirii” ne este conturată în ultimele 3 versuri ale secvenței: “De
când luptară-n codru și poteri, și haiduci/ În drumul lor spre zare îmbătrâniră
plopii/ Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.”.

A doua secvență:
A doua secvență cuprinde distihurile 4-10, unde bunicii, protagoniștii primei
povești de iubire, sunt portretizați.
Bunica Calyopi este descrisă în mod direct în versul “Sări, subțire-o fată în largă
crinolină”, în timp ce bunicul este portretizat atât direct în versul “Nerăbdător
bunicul pândise de la scară”, așteptându-și iubita care sosea cu “Berlina legănată
prin lanuri de secară”, cât și indirect, prin acțiunile sale cu o conotație
romantică “Privind cu ea sub lună câmpia ca un lac/ Bunicul meu desigur i-a
 recitat “Le lac”./ Iar când deasupra casei ca umbre berze cad,/ Îi spuse
“Sburătorul” de-un tânăr Eliad”.
Povestea celor doi este “ca-n basme”, unde el, îndrăgostit recită, în timp ce iubita
“ ascultă tăcută, cu ochi de peruzea...”. Epitetul “ochi de peruzea”, atribuit
bunicii, reprezintă armonia spirituală, posibilitatea sufletului de a se exprima
mai mult, devenind un simbol al privirii protectoare a femeii, prin
caracteristicile pietrei de culoare turcoaz.
Întâlnirea celor doi îndrăgostiți are loc într-un cadru romantic, noaptea “sub
lună”, unde cei doi priveau “câmpia ca un lac”. Deși poezia nu aparține
romantismului, sunt folosite elemente ale naturii precum luna(“sub lună”) și
lacul(“câmpia ca un lac”-comparație), ce creează cadrul de factură romantică din
poeziile pe tema iubirii.
Imaginea auditivă “departe, un clopot a sunat”, mărește incertitudinea, deoarece
poate anunța atât fericire, cât și tristețe, fiind un eveniment “de nuntă sau de
moarte”, care simbolizează trecerea timpului prin evenimentele firești vieții,
precum împlinirea în dragoste prin nuntă, cât și finalul inevitabil, moartea.
Cei doi tineri, deși sunt conștienți că nu sunt veșnici precum “turnul vechi din
sat”, care a fost acolo în timpurile lor, dar va fi și după, ceea ce simbolizează
continuitate, aleg să trăiască momentul, dorindu-și veșnicia, atunci când, “în
clipa asta simțeau c-o să rămână.”. Însă, neiertătorul timp ne aduce în zilele în
care “De mult e mort bunicul, bunica e bătrână”.

Secvența a treia:
A treia secvență cuprinde distihurile 11-18 și debutează cu o mirare pe tema
trecerii timpului, care realizează legătura dintre timpul trecut și cel prezent: “Ce
straniu lucru: vremea! Deodată pe perete/Te vezi aievea numai în ștersele
portrete./Te recunoști în ele, dar nu și-n fața ta,/Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l
poți uita...”.
Tot aici se face trecerea și de la prima poveste de dragoste la cea de-a doua. Este
surprins momentul în care nepotul se desprinde de perioada copilăriei și ia rolul
tânărului îndrăgostit.
Datorită legăturii dintre generații se realizează comparații între cele două
cupluri de protagoniști, care deși trăiesc perioade diferite, reușesc să se asemene
între ei. În timp ce fata cu “ochi de ametist”, sosește precum bunica: “Ca ieri sosi
bunica...și acum tu:/Pe urmele berlinei trăsura ta stătu./Același drum te-aduse
prin lanul de secară/Ca dânsa, tragi în dreptul pridvorului, la scară./Subțire, calci
nisipul pe care ea sări.”.Tânărul folosește tehnicile bunicului pentru a adăuga o
notă romantică, prin recitarea versurilor din poeme ce aparțin curentului
 simbolism, precum “Balada lunei”, de Horia Furtună și poeme de Francis
Jammes.
Cadrul rămâne și el același, de factură romantică, prin prezența elementelor de
natură precum “luna”, “noaptea” și “lanuri de secară”.

Secvența a patra:
Cuprinde distihul 19 și versul liber. Acestea întăresc ideea trecerii timpului, prin
reluarea imaginii auditive creată de clopot “departe, un clopot a sunat/Același
clopot poate, în turnul vechi din sat...”. Sunt reamintite și cele două posibile
evenimente prevestite: “De nuntă sau de moarte”, dar și locul, care spre
deosebire de protagoniști, este neschimbat “în turnul vechi din sat...”. Cele două
evenimente își păstrează simbolistica, nunta însemnând împlinirea iubirii, iar
moartea, sfârșitul inevitabil, dar asumat.

Indici spațiali și temporali:

Acțiunea se petrece pe două planuri, cel al trecutului și cel al prezentului. Relația
de simetrie dintre indicii temporali “atunci” și “acum”, are rolul de a accentua
ideea trecerii timpului și a ciclului normal al vieții.
Ca și indici spațiali avem “lanurile de secară” și “casa amintirii”, care reprezintă
casa copilăriei, dar și “turnul vechi din sat”.

Încheiere:
Datorită termenilor specifici, ai cadrului țărănesc, al limbajului de factură
populară, cât și a idilizării trecutului, poezia “Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat, se
încadrează în estetica tradiționalistă, poetul fiind cel care se declară unul dintre cei
care a păstrat tradiția “vie”, “adâncă, originală, autohtonă”, cel care “se confruntă
cu însuși sufletul profund, sufletul etnic”.