Baltagul

Mihail Sadoveanu

Genul epic:
Genul epic cuprinde toate operele literare, în care cu ajutorul acțiunii și al
personajelor care participă la acțiune, sunt exprimate în mod indirect gândurile și
sentimentele autorului.

Specia literară:
Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acțiune
complexă desfășurată pe mai multe planuri narative, conflicte puternice și un
număr mare de personaje.
Opera “Baltagul” este un roman interbelic, tradițional, realist, cu structură
baladească și un caracter mitic și simbolic, deoarece este tratat mitul baladei
“Miorița”.

Apariția:
Romanul “Baltagul” a apărut în anul 1930, fiind scris în doar 17 zile. Pentru acest
roman, autorul a avut ca surse de inspirație 3 balade: “Șalga”, “Dolca” și “Miorița”.

Tema:
Tema romanului “Baltagul” este dorința de aflare a adevărului, într-o lume a
satului românesc, lumea muntenească din Moldova, unde este întâlnit țăranul
moldovean, păstrător al tradițiilor și al specificului național, care are propriul mod
de a se manifesta în fața problemelor vieții, mod prin care apără principiile de
viață fundamentale.

Titlul:
Titlul este simbolic și desemnează arma crimei. În mitologie, baltagul reprezintă
o armă magică destinată îndeplinirii dreptății, care atunci când este folosită în
acest scop, nu se pătează de sânge.
Baltagul reprezintă și un labirint atât interior al trăirilor Vitoriei, cât și exterior
al drumului parcurs pentru găsirea soțului.

Viziunea despre lume:

Viziunea despre lume a autorului exprimată în acest roman se identifică cu
perspectiva exprimată în toată creația sa. Ordinea cosmică și cea umană sunt
dirijate de aceeași lege universală. Uitarea ordinii lumii este unul dintre cele mai
mari pericole ale vârstei moderne a umanității, astfel scriitorul o evocă pentru a o
salva. Omul arhaic, desprins din mijlocul naturii autohtone, se confruntă cu lumea
modernă și ezită nesigur între a rămâne legat de izvorul care l-a creat sau a se rupe
de el.

Perspectiva narativă:
Narațiunea se face la persoana a III-a.
Naratorul este omniprezent, omniscient și reconstituie în mod obiectiv, prin
tehnica detaliului și observatiei, lumea satului de munteni și acțiunile Vitoriei.
Naratorul omniscient este unic, rolul acestuia este preluat de către Vitoria Lipan,
în scena în care este prezentat parastasul soțului.
Ea este inteligentă și calculată ca “un Hamlet feminin”, ea reconstituie crima pe
baza propriilor deducții și o povestește veridic celor prezenți, ceea ce îi
determina pe criminali să-și recunoască
vina in fața satului și a autorităților.

Conflictul:
În acest roman au loc atât conflicte de natură interioară, cât și de natură
exterioară, iar protagonista ambelor conflicte este Vitoria Lipan.
Conflictul exterior este între Vitoria Lipan, Ilie Cuțui și Calistrat Bogza. Acest
conflict este referitor la pedepsirea ucigașilor.
Conflictul interior este purtat de către Vitoria, care rămasă văduvă, încearcă să
depășească greutățile și să rămână puternică în fața destinului tragic.

Relații spațiale și temporale:

Romanul “Baltagul” este construit prin îmbinarea planului real cu cel simbolic.
Acesta cuprinde acțiuni care se petrec la Măgura Tarcăului, Vatra Dornei, Piatra-
Neamț, Călugăreni, Borca, Fărcașa și Neagra, din toamnă până în primăvară, între
două sărbători creștine importante, Sâmedru sau Sfântul Dumitru, de pe 26
octombrie și Sângiorz sau Sfântul Gheorghe, de pe 23 aprilie.

Simboluri:
În acest roman apar simboluri reprezentate prin 3 evenimente cruciale din
existența individului: nașterea, nunta și moartea.
Nașterea apare când Vitoria participă la încreștinarea unui copil din Borca, fiind
o dovadă a manifestării cultului religios.
 Nunta apare la Cruci, unde Vitoria, în ciuda durerii, are aceeași atitudine
potrivită evenimentului.
Moartea este reprezentată în mai multe scene, precum supravegherea
rămășițelor lui Nechifor, slujba bisericească și înmormântarea acestuia, dar și
parastasele. De asemenea, și de data aceasta atitudinea Vitoriei este una
potrivită, unde aceasta păstrează toate obiceiurile menite acestui eveniment
trist.

Construcția operei:
Romanul “Baltagul” este împărțit în 16 capitole numerotate cu cifre romane și
fără titluri.
“Baltagul” poate fi împărțit în trei părți, a căror acțiune se desfășoară în jurul lui
Nechifor Lipan: așteptarea sa de către soție, căutările Vitoriei Lipan și fiului
acestora pentru găsirea lui Nechifor și priveghiul, înmormântarea și pomana lui
Nechifor, dar și aflarea adevărului și recuperarea oilor.
Compoziția operei este asemeni unui labirint străbătut de către Vitoria și fiul
său. Drumul labirintului sugerează întâmplările vieții, deoarece în viață
individul întâlnește și străbate drumuri necunoscute, care în final duc în același
loc, respectiv la trecerea în neființă.
Opera are caracter rezumativ, deoarece naratorul sintetizează evenimentele
precum face Vitoria la începutul romanului, atunci când rezumă spusele soțului
său de la petreceri.

Relația dintre incipit și final:

Incipitul:
Romanul se deschide pe un ton sacru, cu o dezvăluire despre crearea lumii
“Domnul Dumnezeul, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială și semn fiecărui
neam”, făcând referire la Biblie. Este sugerată existența unei misiuni de a
dezvălui întâmplările care au urmat după crearea lumii. Cuvintele “rânduiala” și
“semnul” indică modul în care se petrece acțiunea, respectiv într-o anumită
ordine, organizat, având o menire. Atât colectivitatea, cât și individul sunt supuși
unui destin dat de către Dumnezeu, fiecare având o misiune de îndeplinit.
Deoarece muntenii au întârziat la întâlnirea cu Dumnezeu, le-a fost oferită o
viață lipsită de daruri, dar plină de iubire: „Nu vă mai pot da într-adaos decât o
inimă ușoară să vă bucurați cu al vostru. Să vă pară toate bune; să vie la voi cel
cu cetera; și cel cu băutura; și s-aveți muieri frumoase și iubărețe”.

Finalul:
 Între incipit și final există o legătură de simetrie, creată prin destinul oamenilor.
În final, familia este condusă de Gheorghiță, mezinul familiei Lipan, după
moartea tatălui său. Găsirea lui Nechifor Lipan și încheierea misiunii Vitoriei de
a-l găsi, dar și formarea tânărului reprezintă misiuni pe care aceștia trebuie să le
îndeplinească, acesta fiind destinul lor, iar odată cu finalizarea acestor misiuni,
lucrurile pot reveni la normal, fiind reluată “rânduiala”.

Caracterizări:
Vitoria Lipan:
Vitoria Lipan este personajul principal al operei. Munteancă de la Tarcău,
preocupată de respectarea tradiților, soție de oier și mamă a doi copii, femeia se
remarcă prin curajul și inteligența sa.
Deși George Călinescu o numește „exponentă a speței”, aceasta oferă
spectaculozitate operei.
Vitoria este o femeie frumoasă, deoarece „la patruzeci de ani ai săi, ochii ei
căprui răsfrângeau lumina castanie a părului, însă privirea ei era dusă departe,
semn al gândurilor în care era adâncită și o copleșeau”. Acest aspect fizic
reprezintă îngrijorarea sa pentru soțul său, neliniște interioară pe care o are
până la găsirea și pedepsirea vinovaților pentru moartea lui Nechifor Lipan.
Ea „nu mai era tânără, dar avea o frumusețe neobișnuită în privire. Ochii ei
luceau într-o ușoară ceață în dosul genelor lungi și răsfrânte în cârligașe”.
Femeia este ordonată, lucidă și stăpână pe ea, deoarece înainte de plecare
organizează totul, astfel încât fiecare amănunt este pus la punct. Deși femeia
dorea să-l trimită doar pe Gheorghită în căutarea tatălui său, ea își dă seama ca
acesta nu are o experiență de viață atât de vastă, astfel că alege să plece cu el.
Deși este o femeie credincioasă, care respectă obiceiurile, aceasta este și
superstițioasă. Aceste trăsături fiind regăsite în comportamentul său atunci când
vorbește cu preotul înainte de plecare, dar se consultă și cu baba Maranda,
pentru a afla despre soțul său, acela fiind momentul când află că Nechifor nu se
va mai întoarce.
Vitoria este o bună cunoscătoare a oamenilor, reușind să-l convingă și pe
Gheorghiță să pornească la drum, spunându-i „jucăriile au stat. De-acu trebuie să
te arăți bărbat. Eu n-am alt sprijin și am nevoie de brațul tău”, dar și să afle
informațiile necesare de la cei din jur.
Nicolae Manolescu o numește pe Vitoria Lipan eroina care „trece de la
agresivitate la dulceață, e văicăreață din ipocrizie, intrigantă din calcul, stăpână
pe nervii ei și neobosită”, toate acestea fiind în favoarea sa, deoarece cu acest
comportament și intuiția sa reușește să-și îndeplinească misiunea.
 Este o femeie inteligentă care nu acceptă explicații fără dovezi, ambițioasă, care
la vederea cadavrului soțului își păstrează calmul și care „avea în ea o putere
nouă, care-i răzbea în toate mișcările și în priviri”.

Gheorghiță Lipan:
Gheorghiță Lipan este un personaj secundar al acestui roman, rotund și pozitiv,
reprezentând tiparul omului tânăr.
El avea 17 ani „Gheorghiță era un flacau sprâncenat și avea ochii ei.” Gheorghiță
este asemănat de către narator, cu mama sa prin culoare ochilor căprui.
Băiatul avea „un zambet frumos, ca de fata” și i se putea observa mustăcioara
care ușor începea să „înfiereze”.
Un detaliu important este remarcat în vestimentația sa la coborârea de pe
munte, un chimir, brâu lat de piele.
Gheorghiță este un personaj modest, sensibil, inteligent, respectuos față de
mama sa, ale cărui decizii le ascultă, dar și temător de moarte și de necunoscut.
În final, el devine dintr-un copil, un adevărat bărbat, un sprijin al familiei, toate
probele la care a fost supus ajutând la evoluția și maturizarea sa.

Relația dintre personaje:

Prima scenă:
Prima scenă semnificativă pentru relația dintre cei doi este cea în care Vitoria
decide să pornească la drum în căutarea soțului împreună cu fiul său. Aceasta,
este conștientă că soțul ei nu se va mai întoarce, iar acum sarcina de a-l maturiza
pe Gheorghiță îi revine ei, iar această călătorie este cel mai bun mod. Ea îi spune
fiului său „Nu te mai uita urât Gheorghiță, că pentru tine de-acu înainte începe a
răsări soarele.”, ”Înțelege că jucăriile au stat. De-acu trebuie să te arăți bărbat. Eu
n-am alt sprijin și am nevoie de brațul tău”, ceea ce îl convinge pe băiat să
pornească la drum.

A doua scenă:
A doua scenă semnificativă pentru relația dintre cei doi este momentul când
aceștia găsesc cadavrul lui Nechifor Lipan.
În acea scenă, Gheorghiță se pierde cu firea, însă mama lui rămâne lucidă, știe ce
are de făcut. Aceasta aprinde o lumânare pentru soțul ei și îl jelește, dar începe și
căutările pentru prinderea vinovaților.

A treia scenă:
 A treia și ultima scenă semnificativă pentru relația dintre cei doi este scena de la
final, când Vitoria îl îndeamnă pe fiul său să pedepsească vinovatul la parastasul
tatălui său.
Răzbunarea uciderii lui Nechifor Lipan are rolul de a restabili echilibrul,
deoarece se face dreptate și viața poate reveni la normal, dar are și rolul de a-l
maturiza pe Gheorghiță, care devine noul cap al familiei, sprijinul acesteia.

Încheiere:
Romanul „Baltagul” este o operă care reușește să surprindă o multitudine de
lucruri și întâmplări normale, comune în viețile noastre, dar care ne arată
importanța respectării ordinii lumii.