BALTAGUL de Mihail Sadoveanu

,,Baltagul” de Mihail Sadoveanu, publicat în 1930, este un roman interbelic, obiectiv, realist și tradițional.
REPERUL I
Realismul este un curent literar care s-a manifestat în Franța, în secolul al XIX-lea. Are ca principiu de bază
reflectarea realității în datele ei esențiale, obiective. Este o concepție opusă idealismului.
O primă trăsătură evidentă în romanul lui Rebreanu o reprezintă tehnica detaliului şi încadrarea precisă a
acţiunii în timp şi spaţiu. Totodată, faptele relatate sunt verosimile. Astfel, scriitorul creează o literatură de tip mimetic.
Romanul are un pronunţat caracter monografic prin prezentarea societății rurale de la munte, din Moldova, de la
începutul secolului al XX-lea. Universul satului cuprinde scene ale vieții cotidiene (odihna de pe prispă a Vitoriei),
evenimente tradiționale din viata satului: nunta (de la Cruci, unde Vitoria face o urare frumoasă miresei), botezul (de la
Borca, unde Vitoria închină în cinstea nașilor), înmormântarea (lui Nechifor), scene ale vieţii muntenilor, păstrători ai
legilor nescrise, etc. De asemenea, mai cuprinde universul sufletului țărănesc, compus din adevăr, dreptate, demnitate și
iubire pătimașă.
O altă trăsătură a realismului se evidențiază la nivelul construcției personajelor, care se încadrează în tipologii
sociale. Vitoria întruchipează tipul muntencei, al femeii de la țară, iar Nechifor este oier, pentru că își întemeiase o stână
la munte. Pentru a obține efectul de iluzie a vieții, autorul construiește un personaj care se zbate între două porniri:
dorința de a afla adevărul despre omul ei și cea de a împlini dreptatea și a pedepsi vinovații.
REPERUL II
Tema e pusă în evidenţă prin dezvăluirea particularităţilor unei societăţi rurale moldoveneşti de la începutul
secolului al XX-lea. Pe fundalul acestei societăţi, se configurează alte două teme. Prima tratează problematica familiei
tradiționale, de tip patriarhal, în care bărbatul e un adevărat stâlp. Cealaltă temă este cea a iubirii ”de douăzeci și mai
bine de ani” care surprinde legătura spirituală solidă și eternă dintre cel doi soți.
Acţiunea romanului are un subiect concentrat. O primă secvență relevantă pentru tema romanului, o reprezintă
dialogul pe care Vitoria îl are cu Gheorghiță înainte de a pleca în marea călătorie. Dialogul dintre ei relevă inteligența și
determinarea femeii. Deși Gheorghiță e încă inocent, mama adoptă o atitudine convingătoare pentru a-l conștientiza că
pentru el începe o nouă etapă a vieții. ,,Înțelege că jucăriile au stat. De acum trebuie să te arăți bărbat. Eu alt sprijin pe
lume nu mai am și îmi trebuie brațul tău.” Astfel, pentru el, Vitoria este iniţiatoarea. Deşi este copilul ei preferat şi
poartă numele secret al tatălui, el constată pe drum că mamei ,,i-au crescut ţepi de aricioaică”, adică a devenit aspră cu
el.
Iniţierea continuă cu episodul coborârii în râpă şi a privegherii osemintelor tatălui. E o probă a curajului
bărbătesc, la ordinul repetat al mamei ,,-Coboară-te în râpă îţi spun!”. În această secvență, Gheorghiță rămâne șocat la
vederea oaselor tatălui său, însă Vitoria își păstrează săpânirea de sine. Atentă la păstrarea tradiției, femeia își jelește
soțul și îi aprinde o lumânare, dar colaborează, în același timp, și cu autoritățile. Acceptă să vorbească ”prin sârmă” cu
prefectul de la Piatra, căruia îi cere permisiunea să-și îngroape soțul în ”țintirim.” Iniţierea este încheiată la parastas,
când tânărul ţine piept criminalului şi-l loveşte cu baltagul, restabilind dreptatea.
În final, Vitoria, căreia flăcăul i-a devenit în urma călătoriei un adevărat sprijin, îşi va continua viaţa obişnuită, al
cărei ritm a fost întrerupt de moartea lui Nechifor.
REPERUL III
Conflictul central este determinat de lupta aflarea adevărului în satul tradițional. Există apoi un conflict exterior,
social, între Vitoria Lipan și ucigașii soțului ei, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui, şi un conflict interior, psihologic care surprinde
zbuciumul lăuntric al personajului în tentativele sale de a rămâne tare în faţa loviturilor destinului.
Relațiile spaţio-temporale sunt realist precizate. Acţiunea este plasată în satul Măgura Tarcăului din Moldova,
dar şi zona Dornelor, pe durata câtorva luni, de la Sfântul Dumitru (patronul iernii pastorale), până de Sfântul Gheorghe
(cel care readuce codrul la viaţă).
Compoziţional, romanul este alcătuit din şaisprezece capitole fără titlu, deschise de un Prolog. Se observă
simetria dintre incipit şi final, dată de imaginea Vitoriei care este neliniştită la început, pentru ca, în final, să o regăsim
liniştită că şi-a îndeplinit datoria şi a redat sufletul soţului său circuitului universal.
Perspectiva narativă este obiectivă, întâmplările fiind prezentate de un narator omniscient, heterodiegetic.
Focalizarea este 0, iar viziunea, ,, din spate”.
În concluzie, romanul realist aduce în faţa contemporanilor problema relaţiei omului cu destinul. Este
recompusă imaginea unei societăţi arhaice, păstrătoare a unor tradiţii care au supravieţuit în vârful muntelui. Aceste
tradiţii îi apropie pe oameni mai mult de ordinea „cosmică” a lumii. Prin ,,Baltagul”, Mihail Sadoveanu deschide o nouă
epocă în literatura română, propunând o viziune originală asupra existenţei ţăranului român.