BALTAGUL

-caracterizarea Vitoriei Lipan-

Romanul “Baltagul” rămâne o scriere memorabilă nu numai prin conţinut

şi multitudinea semnificaţiilor sale, ci şi prin personajele lui, între care un
loc aparte îl ocupă Vitoria Lipan, Nechifor Lipan şi Gheorghiţă, feciorul
lor. Nu lipsite de importanţă şi semnificaţie în derularea acţiunii sunt alte
personaje secundare sau episodice: părintele Daniil Milieş, baba Maranda,
negustorul David, alţi hangii, moş Pricop, Ilie Cuţui, Calistrat Bogza şi
soţiile lor etc. Majoritatea acestor personaje sunt caractere puternice, de o
mare complexitate, specifice acelei lumi patriarhale, pe care ele o
reprezintă.
Însă, dintre toate aceste destine, se impune puternic figura Vitoriei Lipan,
aşa încât romanul poate fi socotit cartea acestei eroine devenite un tip
reprezentativ, dar care se individualizează printr-o serie de trăsături
distincte.
Personajul Vitoria Lipan ne este descris în text în trei ipostaze şi anume:
cea de soţie de oier, cea de mamă a doi copii şi cea de detectiv.
Vitoria Lipan cucereşte şi prin frumuseţea şi farmecul ei fizic, căci, la cei
patruzeci de ani ai săi, ochii ei căprui răsfrângeau lumina castanie a
părului, însă privirea ei era dusă departe, semn al gândurilor în care era
adâncită şi o copleşeau. Femeia “nu mai era tânără, dar avea o frumuseţe
neobişnuită în privire. Ochii ei luceau ca-ntr-o uşoară ceaţă în dosul
genelor lungi şi răsfrânte în cârligaşe.”
Înfăţişarea fizică ilustrează îngrijorarea femeii pentru tăcerea soţului ei şi
prefigurează zbuciumul sufletesc ce o va stăpâni, şi o va măcina, până ce-i
va descoperi şi pedepsi pe ucigaşii lui Nechifor Lipan.
Femeie aspră, Vitoria este şi o pricepută şi harnică gospodină care duce
grijile unei gospodării cu multe acareturi şi o conduce cu straşnic braţ, mai
ales că soţul este adeseori plecat. Astfel, ea ştie pe de rost ce produse mai
are de vânzare, se tocmeşte cu iscusinţă de negustor cu cei care vin să
cumpere sau merge ea însăşi la câmpie, unde vinde produse.
Ordonată, meticuloasă cu un deosebit simţ practic, înainte de plecare pe
drumurile căutării lui Lipan, ea orânduieşte totul cu o abilitate şi cu o
exactitate demne de invidiat, încât nici unul dintre amănunte nu-i scapă.
Întreprinzătoare şi prevăzătoare, vinde produsele, dar duce peste noapte
banii la preot pentru a nu fi prădată. Conştientă de pericolele care-i pândesc

1
pe drum, îi face lui Gheorghiţă un baltag pe care preotul îl sfinţeşte, iar
pentru sine ia puşca pe care s-o folosească în caz de nevoie.
Vitoria este o femeie credincioasă şi respectă obiceiurile strămoşeşti.
Înainte de a pleca, se consultă cu doctorul, merge la mănăstirea Bistriţa,
unde se roagă la icoana Sfintei Ana, ţine post douăsprezece vineri, se
spovedeşte şi se împărtăşeşte sau face daruri bisericii. În drumul ei
întâlneşte o cumetrie şi o nuntă şi de fiecare dată respectă tradiţia, aşa cum
îndeplineşte toate cele creştineşti pentru înmormântarea şi pomenirea lui
Nechifor Lipan.
Totodată , femeia este şi superstiţioasă, căci ea crede în vise şi în semne,
în descântece şi în vrăji şi de aceea nu uită să meargă la baba Maranda,
vrăjitoarea, pentru a afla despre soţul ei. Visul în care Lipan apare întors cu
spatele trecând peste o apă neagră şi cântecul cocoşului slobozit o singură
dată cu pliscul întors către poartă o obsedează şi îi dau certitudinea că
bărbatul ei nu se mai întoarce, deoarece a fost ucis.
Eroina impresionează şi prin luciditate şi stăpânire de sine, căci, deşi
iniţial hotărăşte să-l trimită doar pe Gheorghiţă în căutarea lui Nechifor, îşi
dă seama că acesta are nevoie de mintea şi experienţa ei de viaţă şi pleacă
împreună. Este înzestrată cu o inteligenţa ieşită din comun, pe care şi-o
manifestă într-o diversitate de împrejurări. În primul rând, reuşeşte să-l
convingă pe Gheorghiţă de necesitatea plecării la drum, aducându-i
argumentele cele mai potrivite, culminând cu acelea că “[...] jucăriile au
stat. De-acu trebuie să te arăţi bărbat. Eu n-am alt sprijin şi am nevoie de
braţul tău”.În al doilea rând culege cu abilitate informaţii de cei din jur, pe
care-i trage de limbă, căci dovedeşte o mare pricepere în descifrarea
sufletului oamenilor, în slujba căruia pune felul său de a vorbi cu aceştia.
Aşa cum remarca Nicolae Manolescu, eroina “trece de la agresivitate la
dulceaţă, e văicăreaţă din ipocrizie, intrigantă din calcul, stăpână pe nervii
ei şi neobosită. Felul cum uzează de argumentul că muntenii fac totdeauna
tranzacţiile de fată cu martori, sugestiile pe care i le strecoară
anchetatorului fără a-i jigni orgoliul, relaţiile cu nevestele celor doi bănuiţi
şi cu aceştia înşişi - toate denotă intuiţia cea mai sigură a firii oamenilor.”
Felul ei de a vorbi dovedeşte incontestabil o inteligenţă nativă; uneori,
cuvintele ei sunt veritabile maxime: “Eu te cetesc pe tine, măcar că nu ştiu
carte”, “Cine nu cearcă, nu izbuteşte”, “toate pe lumea asta arată ceva”,
“cel ce spune multe ştie puţine”, dar alteori evidenţiază un umor şi o ironie
subţire, când i se adresează argatului Mitrea (“...le pui sub bot mâncare şi
iar te culci. Să nu uiţi să mănânci şi tu ca să nu-ţi slăbească puterile”) ori
chiar lui Gheorghiţă, toate denotă intuiţia cea mai sigură a firii oamenilor.”

2
 Felul ei de a vorbi dovedeşte incontestabil o inteligenţă nativă; uneori,
cuvintele ei sunt veritabile maxime: “Eu te cetesc pe tine, măcar că nu ştiu
carte”, “Cine nu cearcă, nu izbuteşte”, “toate pe lumea asta arată ceva”,
“cel ce spune multe ştie puţine”, dar alteori evidenţiază un umor şi o ironie
subţire, când i se adresează argatului Mitrea (“...le pui sub bot mâncare şi
iar te culci. Să nu uiţi să mănânci şi tu ca să nu-ţi slăbească puterile”) ori
chiar lui Gheorghiţă (“Dragul mamei cărturar, se vede că mintea ta e-n
cărţi si slove. Mai bine ar fi să fie la tine în cap”). Când e cazul, vorba
Vitoriei devine ascuţită şi întrebătoare, iar pe cel care nu-i dă o relaţie
pentru atingerea scopului ei, îl consideră duşman: “Se vede că aici nu-i loc
de popas [...]. Pe aici te uiţi şi treci, a grăit cu buzele subţiate şi apăsate
nevasta lui Lipan. Pe acest dintâi duşman îl dorea mort şi îngropat subt
ochii săi”.
În relaţia sa cu copiii, se dovedeşte tolerantă cu Gheorghiţă pentru că îl
vede sfios şi nesigur şi pentru că acest flăcău mândru şi voinic este
dragostea ei din tinereţe pe care i-a purtat-o soţului. Ea îl apăra şi-l ocrotea
de câte ori în ochii lui Lipan erau nouri de vreme rea, iar atunci când îşi dă
seama că a rămas singurul sprijin al gospodăriei face din acesta un bărbat
curajos şi energic. Cu fata, cu Minodora este mai aspră, mai neîndurătoare,
pentru că vrea s-o educe în spiritul tradiţiei, pornind de la îmbrăcăminte,
preocupări şi comportament moral şi urmărind s-o căsătorească cu un
gospodar cu casă şi cu avere.
Împovărată de griji, de nelinişti, pe lângă manifestările ei exterioare,
Vitoria trăieşte un zbucium interior devastator. Ea găseşte însă tăria morală
de a se rupe din gânduri şi din singurătate şi de a pleca în căutarea soţului.
Ceea ce îi dă putere să ia această hotărâre este dragostea pe care i-a
purtat-o dintotdeauna soţului ei: “Abia acum înţelegea că dragostea ei se
păstrase ca-n tinereţe”. Setea de viaţă a Vitoriei se transmite şi generaţiilor
viitoare, căci Minodora îi cere Vitoriei să n-o dea după bătrân şi după urât
ca să se bucure de viaţă ca şi mama sa.
Femeia comunică parcă pe căi neştiute cu elementele naturii care o
îndrumă prin semne pe calea cea bună. Natura dublează totodată starea de
spirit a eroinei sau confirmă, prin aceleaşi semne exterioare, intuiţia
Vitoriei.
Acţiunile eroinei şi comportarea ei relevă toate aceste calităţi şi defecte,
astfel se structurează un caracter complex în care defectele nu anulează
calităţile, ci le impune în realizarea scopului şi a responsabilităţii pe care
personajul şi le asumă.

3
 De remarcat este şi diversitatea procedeelor de caracterizare folosite de
scriitor: direct, prin descriere, prin părerea celorlalte personaje sau,
indirect, prin fapte, prin atitudine, prin relaţia sa cu celelalte personaje sau
prin felul de a vorbi. Totodată Sadoveanu îşi pune personajul în anumite
situaţii-limită, îl încadrează într-un anumit mediu social sau îl raportează la
natura înconjurătoare.
Cu toate greutăţile întâmpinate în drumul său şi investigaţiile făcute,
dovedeşte tenacitate, dârzenie şi voinţă de neînfrânt, deoarece nu renunţă şi
îşi va realiza dorinţa de a-l găsi pe Nechifor Lipan şi de a-i pedepsi pe
ucigaşi. Astfel, spiritul ei justiţiar învinge şi, odată scopul atins, Vitoria va
reveni la vechile îndeletniciri şi preocupări, căci viaţa îşi urmează cursul
normal.