Relatia dintre două personaje Vitoria Lipan-Gheorghită Lipan din

romanul ,,Baltagul’’de M. Sadoveanu

Romanul „Baltagul”, creație de maturitate a lui Mihail Sadoveanu,

reprezintă una dintre capodoperele marelui scriitor, alături de „Hanu Ancuței”,
„Zodia Cancerului”, „Creanga de aur” și „Frații Jderi”. Valoarea acestui roman
constă în complexitatea lui ce dezvoltă atât o imagine realistă a satului
moldovenesc de la munte, cât și sensuri simbolice și mitice.
„Baltagul”prezintă, așadar, esențiale caracteristici ale oamenilor de la munte,
fapt care-l apropie de balada păstorească „Miorița”, din care Sadoveanu a
împrumutat versurile puse ca motto: „Stăpâne, stăpâne, / Mai cheamă și-un câne”.
Statutul social, psihologic si moral
Vitoria Lipan, personajul principal al capodoperei sadoveniene „Baltagul”,
șipoate fi comparată cu măicuța bătrână care își caută fiul, din balada „Miorița”.
Vitoria este o țărancă din satul Măgura, de pe apa Tarcăului, soția lui Nechifor
Lipan, gospodar harnic și oier. Vitoria Lipan este o femeie matură, asupra căreia
greutățile vieții și-au lăsat urma și a cărei tinerețe se păstrează în ochii aprigi și
căprui, „în care parcă se răsfrângea lumina castanie a părului”. Ca îmbrăcăminte,
poartă costumul femeilor de la munte.
Gheorghită, unul dintre personajele secundare ale romanului, este fiul
Vitoriei şi al lui Nechifor Lipan, unul dintre cei ,,şapte prunci cu care-i
binecuvântase Dumnezeu" şi din care le rămăseseră doar doi. El era mult îndrăgit
de mamă, care îl ocrotea şi-l apăra ori de câte ori în ochii lui Lipan erau nouri de
vreme rea.
El purta ,,numele adevărat şi tainic al lui Nechifor Lipan", căruia-i moştenise nu
numai numele, dar şi multe dintre însuşiri. La cei şaptesprezece ani ai săi, era un
flăcău sprâncenat s-avea ochii căprii ai Vitoriei. Avea un zâmbet frumos de faţă şi
abia ,,începea să-i infireze mustăcioară". După datina oierilor de la munte, purta un
chimir nou şi o ,,bondită înflorită", pe care, vorbind, o desfăcea ca ,,să-şi cufunde
palmele în chimir".
Portretul moral predomină asupra celui fizic, personajul remarcându-se prin
admirabile trăsături de caracter. Vitoria este caracterizată, în plan afectiv, de
dragostea față de soțul ei, pe care îl iubea ca la început, deși aveau acum copii
mari. Această dragoste este exprimată de Vitoria însăși prin metafora: „Am fost
înflorită cu dânsul”. Chiar dacă, pe parcurs, mai apăruseră conflicte, acestea erau
trecătoare și Nechifor se întorcea de fiecare dată la ea, „ca la apa cea bună”.
Dragostea maternă o caracterizează, de asemenea, pe Vitoria. Iubirea ei față de cei
doi copii se manifestă cu severitate: pe Minodora o ceartă că încalcă vechile
obiceiuri, iar pe Gheorghiță îl ia cu ea în călătorie ca să-l maturizeze, să-l
transforme dintr-un copil, într-un bărbat. Uimit de faptul că Vitoria, cu intuiția ei
de mamă, îi ghicește gândurile, fiul o consideră „fărmăcătoare”, adică vrăjitoare.
Fiul simte că mama lui nu-și manifestă dragostea față de el: „[...] totuși nu i se
putea alcătui în minte nicio vorbă de mângâiere”.
Personajul principal, Vitoria Lipan, este o femeie voluntara, “un exponent al
spetei” (G. Calinescu) in relatie cu lumea arhaica, dar si o individualitate, prin
insusirile sale: “Vitoria pune spirit de vendetta si aplicatie de detectiv” (G.
Calinescu). Munteanca din Magura Tarcaului este o femeie puternica, hotarata,
curajoasa. Inteligenta nativa si stapanirea de sine sunt evidentiate pe drum, dar mai
ales la parastas, cand îi demasca pe ucigasi. Apartinand lumii arhaice, patriarhale,
Vitoria transmite copiilor respectul traditiilor si este refractara la noutatile
civilizatiei (“In tren esti olog, mut si chior”). Ca mama, ii interzice Minodorei sa se
indeparteze de traditie si contribuie prin calatorie la maturizarea lui Gheorghita.
Personaj complex, este realizat prin tehnica basoreliefului si individualizat prin
caracterizare directa si indirecta – fapte, vorbe, atitudini, gesturi, relatii cu alte
personaje. Portretul fizic releva frumusetea personajului prin tehnica detaliului
semnificativ: “Nu mai era tanara, dar avea o frumuseta neobisnuita in
privire”;”ochii ei căprii în care se răsfrângea lumina castanie a părului.”
Eroina acționează pentru prinderea și pedepsirea ucigașilor nu din spirit de
răzbunare, ci din dorința de a se face dreptate. Când pedeapsa a fost împlinită și
criminalul, Calistrat Bogza, cere iertare, Vitoria spune: „Poate să trăiască [...].
Stăpânirea facă ce știe cu el !” Văzând apoi că ucigașul este pe moarte, adaugă
creștinește: „Dumnezeu să te ierte !”. Până în acel moment al dreptății,
Portretul lui Gheorghiță este realizat, în mod direct, de către autor, la fel ca
și al Vitoriei, scoțând în evidență asemănarea dintre mamă și fiu: Gheorghiță era
un flăcău sprâncenat și avea ochii ei. Nu era prea vorbăreț, dar știa să spuie destul
de bine despre cele ce lăsase și ce văzuse. (…) Întorcea un zâmbet frumos ca de
fată și abia începuse să-i înfiereze mustața. Însă asemănarea dintre cei doi nu se
rezumă doar la aspectul fizic. Gheorghiță își dă seama de starea interioară a mamei
sale și observă schimbarea ei. Se uită numai cu supărare și i-au crescut țepi de
aricioaică.
Caracterizarea lui Gheorgiță se face și în mod indirect, prin numele său
care are o dublă valență, Gheorghiță este numele său, dar și numele inițial al lui
Nechifor, iar când Vitoria descoperă în prăpastie rămășițele soțului, strigătul ei
sfâșietor Gheorghiță, păstrează această ambiguitate. Numele prefigurează și el
maturizarea lui Gheorghiță și intrarea acestuia în rândul bărbaților.
 În finalul romanului, Gheorghiță este suficient de matur pentru a prelua
rolul tatălui său și pentru a deveni un sprijin pentru mama sa.
Un prim element de structură este perspectiva narativă care este obiectivă,
iar naraţiunea se realizează la persoana a III-a, de către un narator omniscient,
obiectiv. Deşi naratorul este omniscient, el este unic la parastasul soţului, Vitoria
preia rolul naratorului, deoarece inteligentă şi calculată, ea reconstituie crima şi îi
determină pe Calistrat Bogza şi pe Ilie Cutui să-şi recunoască vina.
De asemenea, un alt element de structură îl constituie titlul, care are
valoarea simbolică: în sensul său propriu, baltagul este un topor cu două tăişuri, iar
în sensul său figurat este arma crimei şi instrumentul actului justiţiar, reparator.
Baltagul tânărului Gheorghită se păstrează neatins de sângele ucigaşilor.
Cuplul mamă-fiu, angrenat în căutarea adevărului pentru a restabili ordinea
firească tulburată de crimă prin aflarea adevărului, surprinde prin coeziunea sa. Cei
doi acționează împreună într-o coordonare aproape perfectă și par să se completeze
unul pe celălalt. Baiatul a preluat de la mama puterea de a înfrunta greutățile, forța
de a continua viata cu respectul familiei, al credintei, al tradițiilor.Asa cum observa
Tudor Vianu, “chipurile lui Sadoveanu exprimă forma supremă a expansiunii vieții
și reprezintă tipuri de creatori, ființe care își croiesc singure soarta.”Vitoria Lipan
este o astfel de ființă, iar Gheorghiță este pregătit să devină un asemenea om,
puternic, pe care soarta sa nu il înfrăgă.”