RELAȚIA DINTRE DOUĂ PERSONAJE

Baltagul de Mihail Sadoveanu

Opera „Baltagul”, scrisă de Mihail Sadoveanu, a fost publicată în anul 1930 și este un roman realist
și simbolic, încadrându-se într-un tip aparte de realism, și anume realismul mitic.

Titlul anticipează destinul tragic al lui Nechifor și călătoria necesară aflării adevarului, dar și ideile
dretății și răzbunării, care vor fi înfăptuite de Gheorghiță cu baltagul tatălui său. Acesta este un instrument
de maximă importanță pe care Vitoria îl pregătește pentru călătorie, sfințindu-l. Fiind un topor cu două tăișuri,
el reprezintă un instrument ambivalent, arma crimei și obiectul justițiar.

Tema romanului este călătoria, unde se surprinde drumul parcurs de Vitoria Lipan pentru aflarea
adevărului despre moartea soțului ei, urmată de săvârșirea dreptății prin pedepsirea vinovațiilor. De
asemenea, se regăsesc și alte teme ale operei și anume: natura, iubirea, viața pastorală. În același timp,
romanul prezintă monografia satului moldovenesc de la munte.

Vitoria Lipan, personajul principal al romanului, este o figură reprezentativă pentru lumea tradițională
descrisă în roman. Întrunește calitățile fundamentale ale omului de la țară, care respectă legile strămoșești,
putând fi considerată un personaj exemplar care are o latură mitică. Din punct de vedere social, ea este
soția lui Nechifor Lipan, un păstor din Măgura Tarcăului, casnică, rămasă acasă să se ocupe de treburile
gospodărești și creșterea celor doi copii rămași din cei șapte pe care îi are, Minodora și Gheorghiță. Portretul
ei moral este bine conturat de-a lungul operei, fiind o femeie înzestrată cu spirit justițiar, stăpână pe sine,
loială, curajoasă și credincioasă. Din punct de vedere psihologic, ea se confruntă cu o frământare și anume:
cugetarea ei la ceea ce s-a întâmplat cu soțul ei, care nu s-a întors acasă la timp. Temerea ei pentru el este
ceea ce determină călătoria. Este o femeie inteligentă, ageră și depune efortul necesar aflării adevărului.

Gheorghiță este un alt personaj principal al romanului, care parcurge un drum de maturizare, de
inițiere atunci când pornește pe urmele tatălui, alături de mama lui, Vitoria, pentru a descoperi adevărul.
Social, el este fiul lui Nechifor și Vitoriei Lipan, trimis să aibă grijă de oile aflate la bălțile Jijiei. Moral, este
un băiat ascultător, curajos, care are însă multe de învățat. Din punct de vedere psihologic, este neinițiatul
care se maturizează prin călătoria făcută alături de mama lui pentru a putea prelua locul tatălui său în familie.

O primă scenă reprezentativă pentru relația celor doi este pregătirea pentru călătorie. Vitoria este
cea care se ocupă de toate pregătirile propriu-zise, însă Gheorghiță este cel care o va însoți. Vitoria este
conștientă de nevoia lui de maturizare, știind că soțul ei nu e bine. Ea caută să-l ajute pe el să devină un
bărbat capabil de a îngriji familia în lipsa tatălui, motiv pentru care îl ia alături de ea în călătorie. Își iubește
fiul, așa că vrea să-l sprijine în procesul maturizării, iar el merge alături de ea în călătoria care avea să îl
inițieze.
 O a doua scenă reprezentativă pentru relația celor doi este cea a descoperirii criminalilor. Vitoria
este cea care îi identifică prin inteligența ei, iar Gheorghiță este cel care aplică pedeapsa asupra lui Calistrat,
vinovatul care devine agresiv odată demascat, acesta protejându-și mama. În această scenă remarcăm o
diferență evidentă în comportamentul lui Gheorghiță , astfel înțelegând că grija mamei a dat rezultate,
maturizându-l. Amândoi au avut provocări de-a lungul călătoriei, dar în fiecare moment Vitoria a urmărit
binele băiatului.

Incipitul romanului descrie o cosmogonie populară, spusă uneori de Nechifor Lipan la nunți și
cumetrii, care pune în relație destinul individual al acestuia reprezentat de moldoveni, cu destinul altor
neamuri. Prin dispariția lui Nechifor Lipan, ordinea cosmică a fost distrusă. În opera lui Sadoveanu, natura se
reflectă în om, deoarece tragedia este anunțată de schimbarea stării naturii: „Vitoriei i se păru că brazii sunt
mai negri decât de obicei”, vremea se tulbură, iarna vine mai repede. Un alt element care confirmă moartea
lui Nechifor este visul Vitoriei, care anunță și călătoria pe care trebuie să o facă în căutarea celui dispărut:
„Se făcea că vede pe Nechifor Lipan călare, cu spatele întors către ea, trecând spre asfințit o revărsare de
ape”. Semnele viitoareai călătorii vin și din partea naturii: „Cocoșul dă semn de plecare”. Astfel, incipitul
anticipează călătoria Vitoriei și a fiului ei și soarta tragică a soțului ei , acestea fiind în strânsă legătură cu
natura.

În concluzie , Vitoria Lipan și fiul ei sunt cele două personaje care pornesc în căutarea adevărului
despre Nechifor, călătoria aceasta având valoare de inițiere pentru băiat și de cunoaștere de sine și a lumii
pentru eroină. Cei doi alcătuiesc o echipă bună, evidențiind relațiile specifice familiei din societatea
tradițională: băiatul are de învățat de la mama sa pentru a fi pregătit să se confrunte la rândul său cu viața.