PERIOADA INTERBELICĂ.

Tema şi viziunea despre lume în Baltagul de Mihail Sadoveanu

I. Încadrare în context şi în operă

Mihail Sadoveanu este unul dintre principalii reprezentanţi ai perioadei interbelice, alături de Liviu Rebreanu, Camil Petrescu sau George Călinescu.
Se impune în literatura română ca prozator, prin romanele Zodia Cancerului, Baltagul, Fraţii Jderi sau Creanga de aur, dar şi prin povestirea în ramă Hanu
Ancuţei. Se observă în proza lui Sadoveanu o preferinţă pentru tema istoriei şi pentru omul eroic, instituirea unei lumi arhaice (ce se conduce după legi străvechi)
sau construcţia unor romane ample, epopeice. Romanul Baltagul reprezintă opera care marchează etapa de maturitate a autorului. Deşi lumea pe care o instituie
este veche, tehnica narativă pe care o aplică este una modernă, pentru că literatura înseamnă în primul rând construcţie, în concepţia scriitorilor interbelici.
II. Încadrare generică şi estetică
a. Argumentarea apartenenţei la genul epic, specie literară (romanul tradiţional, mitic)
Ca specie a genului epic, Baltagul este un roman tradiţional, lucru evidenţiat de mai multe trăsături: punerea accentului pe acţiune, perspectiva
narativă obiectivă, naratorul omniscient, construcţia personajelor în jurul unei dominante morale sau propunerea unei viziuni morale asupra existenţei.
Baltagul poate fi citit şi ca un roman mitic. Permanent se fac trimiteri la un substrat mitic (obiceiuri, mituri, credinţe) care dă sens acţiunilor pe care le
realizează personajele. Lumea pe care o propune Sadoveanu în opera sa este una arhaică. Spiritualitatea muntenilor îmbină elemente de origine creştină cu
elemente precreştine. Credinţa în visul prevestitor nu este întâmplătoare. Acesta este momentul în care cerurile se deschid şi Pământul şi Cerul comunică, iar
Vitoria îl interpretează corect şi înţelege că soţul ei a murit. Totodată, romanul pune în centru o călătorie iniţiatică. Personajelor le sunt atribuite roluri simbolice.
În călătoria pe care o face pe urmele soţului ei, Vitoria îşi asumă rolul de iniţiator, care ar fi revenit în condiţii normale lui Nechifor, trece printr-un ritual de
purificare (postind 12 vineri) şi ghidează în permanenţă paşii fiului ei.
b. Argumentarea apartenenţei la un curent literar
Din punct de vedere estetic, Baltagul este un roman realist, de factură mitică. Realismul este un curent literar caracterizat de intenţia de a reflecta
veridic şi fidel realitatea în întreaga ei complexitate, de interesul pentru tipologie şi observaţie socială, dar şi de un stil sobru, detaşat. Dorinţa lui Sadoveanu este
aceea de a oferi o imagine amplă a satului tradiţional de munte, de a-i surprinde întreaga spiritualitate. În călătoria sa, Vitoria întâlneşte un botez, o nuntă şi
îndeplineşte ritualurile celui de-al treilea prag al existenţei, moartea. În centrul romanului Sadoveanu aşază un personaj tipic, reprezentativ pentru comunitatea
muntenilor. Vitoria reprezintă tipul femeii din satul tradiţional de munte. Ea se individualizează prin firea puternică, spiritul conservator şi credinţă. Prin ea,
Sadoveanu ilustrează imaginea omului arhaic, care se conduce după legi străvechi. Stilul narativ este unul preponderent obiectiv, detaşat, deşi viziunea asupra
lumii pe care o propune romanul este una morală.
III. Tema şi viziunea despre lume
a. Prezentarea tematicii
Temele fundamentale ale romanului: viaţa, moartea, familia, căutarea adevărului, iniţierea sunt organizate în jurul motivului epic al călătoriei.
Călătoria pe care Vitoria şi fiul ei, Gheorghiţă, o fac pe urmele lui Nechifor este una iniţiatică. Miza călătoriei este una multiplă: aflarea adevărului, restabilirea
ordinii prin pedepsirea vinovaţilor, îndeplinirea unei sarcini sacre a femeii faţă de bărbat, care presupune inclusiv găsirea liniştii sufleteşti a celui mort, dar şi
iniţierea lui Gheorghiţă.
Tema familiei este ilustrată de destinul Vitoriei şi al fiului ei, Gheorghiţă. Cei doi sunt reprezentanţii unei familii de tip tradiţional, patriarhal.
Dispariţia tatălui lasă un loc liber în familia Lipan. Semnele destrămării se văd în ameninţările la siguranţa familiei (casa este vizitată de hoţi pe care Vitoria îi
alungă cu puşca), atracţia Minodorei faţă de mirajul lumii moderne. Dacă nu se organizează rapid în jurul unui alt bărbat, atunci familia este pândită de pericolul
destrămării. Acesta este motivul pentru care Vitoria îl ia în această călătorie şi pe fiul ei. Pentru Gheorghiţă, călătoria reprezintă parcurgerea unui lung proces al
maturizării, la finalul căruia acesta trebuie să se arate pregătit pentru a-şi asuma rolul de bărbat al casei. Pentru Vitoria, călătoria reprezintă pătrunderea într-o lume
necunoscută, o lume a bărbaţilor, străină pentru o femeie, reprezentantă a satului tradiţional de munte.
b. Viziunea despre lume
În romanul Baltagul, Sadoveanu propune o viziune morală asupra existenţei. Romanul aşază în centru o comunitate de tip arhaic ce se conduce după
legi străvechi, legi morale. Această viziune asupra lumii este ilustrată de finalul operei.
Uciderea lui Nechifor a produs un dezechilibru al lumii. Unitatea şi supravieţuirea familiei este pusă în pericol. Astfel, una dintre motivaţiile importante
din spatele călătoriei este descoperirea, pedepsirea vinovaţilor. La praznicul de la înmormântarea lui Nechifor, rolul de iniţiator al Vitoriei se apropie de final.
Printr-o poveste aluzivă, care reface cu exactitate episodul uciderii lui Nechifor, în care eroina pune cap la cap toate informaţiile adunate de-a lungul călătoriei,
Vitoria îi demască pe cei doi criminali. Răzbunarea trebuie realizată însă doar de Gheorghiţă, mai întâi, pentru că se interzice unei femei uciderea unui bărbat într-
o lume de tip arhaic în care prezenţa ei pe drumuri, departe de casă, este privită cu suspiciune. Pe de altă parte, prin gestul uciderii lui Bogza, Gheorghiţă îşi asumă
pe deplin rolul de bărbat în familie. Odată cu pedepsirea vinovaţilor, echilibrul moral al lumii este restabilit şi viaţa poate continua.
IV. Construcţia discursului narativ (se vor alege 4 elemente – se recomandă şi subiectul, pentru a acoperi cele 2 pagini obligatorii)
a. Compoziţie
La nivelul compoziţiei, Baltagul este organizat în 16 capitole şi se deschide cu un motto („Stăpâne, stăpâne,/ Mai cheamă ş-un câne…”) care reprezintă
o trimitere la una dintre sursele de inspiraţie ale romanului, balada Mioriţa. Ca principii compoziţionale, Sadoveanu îmbină înlănţuirea, alternanţa şi inserţia.
La nivelul structurii interioare, romanul se organizează în jurul a trei planuri narative: un plan al realităţii exterioare (care pune în centru călătoria pe care
Vitoria o face pe urmele soţului ei, Nechifor), un plan al realităţii interioare (care urmăreşte frământările sufleteşti ale Vitoriei, momentele ei de nelinişte
cauzate de acel vis prevestitor) şi un plan al realităţii mitice (care circulă subteran şi care face trimitere la legi străvechi, la o mentalitate arhaică).
b. Naratorul
Perspectiva narativă este obiectivă, întrucât naraţiunea se desfăşoară la persoana a III-a. Evenimentele sunt relatate de un narator omniscient,
care adoptă o atitudine detaşată. Pe final, în secvenţa de după înmormântarea lui Nechifor, rolul de narator revine Vitoriei, care reconstituie crima pe baza
propriilor deducţii şi reuşeşte să o povestească astfel încât să arunce o bănuială asupra criminalilor în faţa tuturor celor prezenţi la înmormântare.
c. Reperele spaţio-temporale
Acţiunea este plasată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, într-un sat tradiţional de munte. Acţiunea debutează în satul Măgura, de pe Valea
Tarcăului, după care se mută pe întreaga Vale a Bistriţei. Timpul derulării acţiunii este vag precizat, prin repere temporale care fac trimiteri la anotimpuri, sărbători
religioase sau solstiţiul de primăvară: „aproape de Sf. Andrei”, „în Postul Mare”. Totodată, timpul are în roman o valoare simbolică. Toamna este un anotimp al
morţii şi acesta este momentul când Nechifor, bărbatul casei, moare. Primăvara, un anotimp al renaşterii, este momentul când în familia Vitoriei apare un nou
bărbat, Gheorghiţă.
d. Conflictul
Conflictul principal al romanului este unul exterior şi se concretizează abia pe finalul romanului, atunci când Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui sunt
pedepsiţi. Miza conflictului este răzbunarea. Descoperirea criminalilor este realizată de Vitoria care pune cap la cap diferite indicii prin care reface cu exactitate
scenariul crimei. La praznicul de înmormântare a soţului, ea reuşeşte să creeze o stare de tensiune ce îl face pe Bogza să se dea de gol. Povestea aluzivă pe care o
spune îi face pe toţi cei prezenţă să înţeleagă ce s-a întâmplat. Moartea lui Nechifor este răzbunată de Gheorghiţă, care îl loveşte pe Bogza cu baltagul în cap.
e. Construcţia subiectului
Într-o seară târzie de toamnă, Vitoria Lipan, soţia lui Nechifor Lipan, un cioban din satul Măgura, de pe Valea Tarcăului, trăieşte spaima că ceva rău s-a
întâmplat soţului ei, care plecase după nişte oi la Dorna şi nu s-a mai întors. Temerile sale sunt întărite de un vis prevestitor în care Nechifor trecea călare o apă,
către asfinţit. Îngrijorată, ea cere sfatul preotului, face o vizită vrăjitoarei satului, babei Maranda, apoi face o călătorie la Piatra, pentru a afla răspunsul autorităţilor.
Întrucât niciunul dintre răspunsurile primite nu o mulţumeşte, aceasta se hotărăşte să plece pe urmele soţului ei împreună cu fiul ei, Gheorghiţă. De-a lungul
drumului, la Bicaz, Călugăreni, Fărcaşa, cei doi găsesc diferite indicii ale trecerii lui Lipan prin locurile respective. La Dorna, Vitoria află că Nechifor cumpărase
300 de oi şi că a plecat însoţit de doi ciobani. Cu ajutorul câinelui, găsit în ograda unui gospodar din Sabasa, Vitoria descoperă, într-o râpă, osemintele soţului. La
praznicul de înmormântare a lui Nechifor sunt invitaţi şi cei doi presupuşi criminali, Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui. Cu ajutorul unei poveşti aluzive, ea reuşeşte să îi
demaşte pe cei doi criminali. Bogza este lovit cu baltagul în cap de către Gheorghiţă şi, înainte de a muri, îşi mărturiseşte fapta. Pe final, Vitoria se hotărăşte să se
întoarcă acasă, căci are o fată de măritat şi de îndeplinit, în timp, datinile creştineşti de după moartea soţului ei.
V. Sugestii pentru opinia despre lume
În opinia mea, în romanul Baltagul, Sadoveanu propune o viziune optimistă asupra existenţei. Decizia Vitoriei, din finalul romanului, de a se întoarce
acasă, căci are o fată de măritat şi celelalte ritualuri de după înmormântare de care trebuie să se îngrijească, sugerează ideea că viaţa o poate lua de la capăt.
Iniţierea a luat sfârşit şi ordinea morală a fost restabilită prin pedepsirea vinovaţilor. Familia se poate reorganiza în jurul unui alt bărbat, Gheorghiţă.
Aşadar, romanul Baltagul ilustrează cel mai bine obsesia lui Sadoveanu pentru civilizaţia arhaică şi pentru spiritualitatea profundă românească.