Ce este Comunismul?

• Ca sistem social, comunismul este •

Ca miscare politica,
un tip de societate egalitarista în
care nu exista proprietate comunismul este o ramura a
privata si nici clase sociale. În miscarii socialiste, de care
comunism toate bunurile apartin se diferentiaza în principal
societatii ca întreg, si toti membrii prin dorinta comunistilor de
acesteia se bucura de acelasi statut a instaura un sistem
social si economic. Probabil cel
mai cunoscut principiu al unei comunist în locul unuia
societati comuniste este capitalist, de multe ori prin
• : “ Fiecare dupa puteri, fiecaruia metode revolutionare
dupa nevoi.” armate.
 Scoli ale comunismului
• Marxism • Franklinism
• Leninism • Maoism
• Stalinism • Comunism religios
• Troțkism • Anarho-comunism
 Partidele Comuniste
• Partidul Bolșevic
• Partidul Muncii din Albania
• Partidul Comunist Bulgar
• Partidul Comunist al Uniunii Sovietice
• Partidul Comunist din Iugoslavia
• Partidul Muncitoresc Unit Polonez
• Partidul Comunist Român
• Partidul Comunist Ungar
 Statele Comuniste
• Uniunea Sovietică • State actuale:
• Bulgaria • China
• Cehoslovacia • Coreea de Nord
• Germania de Est • Cuba
• Iugoslavia • Laos
• Polonia • Vietnam
• România
• Ungaria
 Caracterizarea generala a
procesului  
• Dupa al II-lea razboi mondial lumea a fost impartita dupa expresia
lui Jdanov in doua lagare: lagarul comunist si cel capitalist.In fiecare
lagar exista o super putere: SUA si URSS.In mai putin de cinci ani
(1945-1949), sistemul comunist inregistreaza un avans extraordinar
in lume. In 1939, numai URSS-ul si protectoratul sau, Mongolia
exterioara, se puteau revendica de la ideologia marxista. Imediat
dupa Revolutia bolsevica din 1917, comunistii au incercat sa puna
mana pe putere in Finlanda, Germania, Ungaria, Slovacia si
Bulgaria, dar incercarile lor au esuat. Iar in tarile unde partidele
comuniste erau bine implantate- ca in Franta-, speranta declansarii
revolutiei se diminuase treptat, ca urmare a insasi politicii
Kominternului. Insa dupa zece ani de la izbucnirea celui de-al doilea
razboi mondial, comunistii se aflau nu numai in fruntea Uniunii
Sovietice si Mongoliei, dar si la conducerea a opt state din Europa
de Est si meridionala ( Albania, Germania de Est, Bulgaria, Ungaria,
Polonia, Romania, Cehoslovacia, Iugoslavia) si, in Asia, in fruntea
Chinei populare si a Republicii Democrate Coreene.
 Comunismul in Europa
• Europa de Est cunoaste la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial
o perioada de transformari profunde in special in privinta sistemului
politic, trecând în doar câtiva ani la forme de conducere autoritare,
prin impunerea unui sistem politic total strain de valorile democratie
occidentale, de catre armatele sovietice victorioase. Noul regim
aducea cu sine un sistem de guvernare comunist -importat din
Uniunea Sovietica- ale carui valori de tip sovietic vor guverna de
acum înainte viata politica si sociala din tarile respective. Impunerea
noilor norme in politica tarilor est-europene are similitudini dar si
deosebiri, datorate situatiei politice la momentul de incheiere al celui
de-al doilea razboi mondial precum si a rolului real sau fictiv al
trupelor sovietice in procesul de eliberare a tari respctive de sub
ocupatia germana.
• Referindu-ne la similitudini
intre procesul de impunere a
comunismului in tarile Europei
Centrale si de sud-est putem
alcatui trei categori: Prima
formata din Iugoslavia si
Albania deoarece aceste tari
si-au obtinut eliberarea fara
ajutor sovietic, comunisti locali
avand astfel un atu in fata
propriului electorat, iar rusi nu
au putut spune ca in cazul
Romaniei ca ei au eliberat tara
de germani.
• A doua categorie este formata
din tari precum Romania,
Polonia, Bulgaria, avand ca si
caracteristica comuna sprijinul
puternic primit de catre
comunisti locali din partea
Moscovei in actiunea lor de
preluarea a puterii in aceste
tari. O a treia categorie se
constituie din Ungaria,
Cehoslovacia si RDG, unde
procesul de trecere la ,,un
regim democratic" in fapt unul
de democratie populara se
realizeaza mai lent.
• Modalitatea efectiva de preluarea puteri si de impunere a
noului regim politic s-a realizat prin intermediul
formatiunilor politice de tip front, precum si a guvernelor
de coalitie prin intermediul carora comunisti preiau
controlul sectoarelor-cheie, fiind vizate in special
aramata, justitia si internele. Trebuie mentionat faptul ca
aceste actiuni au avut loc sub directa indrumare a Uniuni
Sovietice, iar pentru a putea ajunge in cadrul unor
guverne comunisti pe langa faptul ca s-au prezentat in
alegerile locale pe liste unice dar au si fraudat aceste
alegeri, asigurandu-si in acest fel o pozitie dominanta in
cadrul noilor structuri politice. Pentru a exemplifica cele
amintite anterior vom face o parelala intre situatia
existenta in Europa de Est in perioada anilor 1944-1948 .
 Instaurarea regimului comunist. Perioada
1944-1948
Actul de la 23 August 1944 a fost urmat de eliberarea teritoriului nationalsi,
apoi, de participarea la razboiul antihitlerist. Desi s-a voit un act ce va
repuneprincipiile democratiei in drepturi, cu acordul tacit al Marii Britanii
si StatelorUnite, Romania a evoluat intr-o directie contrara intereselor sale,
instaurandu-se,treptat, un regim politic si economic aservit Uniunii Sovietice. Un
asemenea regima fost instaurat in tara noastra in patru etape, cu alte doua
repere ulterioareimportante in cadrul unui stat comunist:
a)6 martie 1945 – impunerea guvernului Petru Groza, controlat de P.C.R.
sisustinut de sovietici
b)19 noiembrie 1946 – falsificarea alegerilor in favoarea comunistilor
c)iulie – octombrie 1947 – dizolvarea P.N.T. si procesul liderilor sai
d)30 decembrie 1947 – abdicarea silita a regelui Mihaisi
e)30 august 1948 – infintarea D.S.S. (Securitatea)
f)22 ianuarie 1949 – infintarea D.G.M. (Militia)
Acapararea puterii de catre comunisti s-a realizat in mare parte datorita
prezentei.
 In perioada 1944-1945, Romania, la fel ca si celelalte tari ocupate, a fost supusa unui
proces de pre-comunizare. Acest proces s-a realizat prin patru obiective:

a)Sindicatele – s-a urmarit politizarea lor, atragerea liderilor in partidulcomunist sau promovarea
comunistilor de incredere la conducerea acestororganizatii. Cu precadere doua au fost sindicatele
vizate de catre comunisti:cel al lucratorilor din CFR (cu ajutorul lor putand fi paralizata, daca
interesulPCR ar fi cerut-o, intreaga activitate din tara) si al tipografiilor (care aveau sablocheze
tiparirea ziarelor “burgheze”, privandu-i astfel pe adversari deposibilitatea a-si expune punctele de
vedere).
b)Partidele democratice – s-a cautat “spargerea” lor si crearea de disidente alecaror sefi sa fie
castigati, defaimarea si compromiterea liderilor si a istorieiacestor partide (indeosebi PNT si PNL). In
climatul de teroare creat, au fostoameni politici care s-au gandit ca o activitate normala nu se poate
duce si caeste mai bine sa plece in Occident pentru a aduce la cunostinta opiniei publicegravele
atentate ce savarsesc in Romania autoritatile comuniste. Numai cafruntsii PNT ce au voit
sa paraseasca tara (1947) au fost arestati la Tamadau,fiind tradati de pilotul care urma sa-i
transporte. Acesta a fost pretextul folosit pentru a scapa de cei mai seriosi adversari ai politicii lor.
Un rasunator procesa fost organizat, Iuliu Maniu si ceilalti lideri fiind acuzati de tradare si spionajin
favoarea puterilor capitaliste, partidul desfintat si liderii sai condamnati ladiferite aspre
pedepse (Maniu a fost condamnat la inchisoare pe viata; aveasa moara in 1953 in inchisoarea de la
Sighet). Nici liberalii nu au mai rezistatmult timp, liderul lor, G. Bratianu, murind in inchisoare.
Acestor fapte seadauga executarea maresalului Antonescu la 1 iunie 1946.
c)Armata – multe dintre unitati au fost trecute in mod abuziv sub comandasovietica, mii de
ofiteri au fost dati afara sub pretextul colaborarilor trecute cunazistii si inlocuiti cu tineri fara
experienta, usor de manipulat si indoctrinat.Regimentul 22 Garda si Protocol, garda personala a
regelui, a fost dezarmat.Interventia regelui a facut sa intarzie deznodamantul.
d)Fasificarea alegerilor - o trasatura a perioadei 1945-1947 este amestecul demanipulare si
actiuni legale. Se observa o grija deosebita pentru salvareaaparentelor, fie prin pastrarea secretului
actiunilor ilegale, fie dand un aspectlegal presiunilor sau interventiilor in forta. Aceasta explica de ce
comunistii s-au straduit sa castige alegerile, prin orice mijloace. Frauda electorala a jucatun rol
deosebit, dar atunci nu a putut fi dovedita formal. Era aplicat principiullui Stalin comform caruia “nu
conteaza cine si cum voteaza, ci cine numaravoturile”. Alegerile de la 19 0ctombrie 1946 s-au
desfasurat int-o atmosferade tensiune maxima. Rezultatele indicau o victorie a comunistilor si a
acolitilorlor, “tovarasii de drum” ce au fost indepartati ulterior, cu aproximativ 70% dinvoturi.
Dovezile descoperite dupa 1989 arata ca in realitate alegerile au fost castigate de PNT.
Regimul Gheorghe • Gheorge Gheorghiu-Dej, ales prim-secretar al partidului comunist
Gheorghiu-Dej (1948- inoctombrie 1945, ulterior conducator al partidului unic pana la
moartea sa in 1965,a fost, dupa modelul politic reprezentat de
1965). Stalin, un conducator autoritar,intolerant cu orice forma de opozitie.
Regimul Dej a cunoscut trei etape principaleale luptei in interiorul
partidului, trei ocazii pe care le-a folosit, dupa modelulstalinist,
pentru impunerea echipei sale fidele si pentru eliminarea
(epurarea)adversarilor reali sau potentiali.Prima etapa a epurarilor
intrepinse de Dej a inceput in 1945, prinlichidarea grabita a lui
Stefan Foris, fost conducator al partidului comunist intimpul
razboiului, si a culminat cu arestarea, in 1948, a liderului de
partidLucretiu Patrascanu, un comunist cu o buna pregatire
intelecuala si foarteambitios, in care Dej vedea un adversar politic
personal. Patrascanu a fost inchissi supus la diverse presiuni fizice
si psihice, pentru a recunoaste colaborarea cuservicii secrete
occidentale. Dupa moartea lui Stalin (5 martie 1953),
noulconducator al Uniunii Sovietice, Nikita Hrusciov, a dat
semnalul innoirii echipelorconducatoare din tarile-satelit. Temandu-
se ca Hrusciov va dori inlocuirea sa cuLucretiu Patrascanu, Dej a
decis in 1954 lichidarea adversarului sau in urma unuiproces
regizat in culise.A doua etapa a epurarii intrepinse la varful
propriului partid i-a avut dreptvictime principale pe Ana Pauker si pe
colaboratorii acesteia, Vasile Luca siTeohari Georgescu (gruparea
moscovita, Dej si colaboratorii sai fiind “fractiuneainterna”). Cele
doua fractiuni au colaborat atata vreme cat au avut
de luptatimpotriva dusmanilor comuni. In 1952,
avand consimtamantul lui Stalin, gruparealui Dej a pornit ofensiva
deschisa impotriva gruparii Anei Pauker, acuzand-o de “politica de
stanga”, “impaciuitorism”, etc.
 Regimul Nicolae Ceausescu
(1965-1989).
• Venirea noului lider la conducerea partidului
unic a fost bine primita desocietatea
romaneasca: Ceasusescu era recunoscut
ca unul dintre cei mai fidelidiscipoli ai lui Dej
si era de asteptat continuarea procesului de
liberalizare aregimului; pe de alta parte,
Ceausescu simboliza si o alta generatie
ajunsa laputere (in varsta de 47 de ani, era
cel mai tanar lider comunist). In iulie 1965,
laCongresul al 9-lea al Partidul Comunist
Roman (redenumit astfel, din
PartidulMuncitoresc Roman), Ceausescu
pune bazele propriului sau program de
politic,foarte promitator in conditiile epocii:
se distinge, mai ales, principiul
conducerii colective, menit sa impiedice-
potrivit versiunii oficiale-acumularea puterii
inmainile unei singure persoane.
• Nicolae Ceausescu a atins apogeulpopularitatii sale
interne cat, mai ales, siexterne in 1968 cand,
vorbind in numelepartidului si statului, dar si
al natiuniiromane, condamnand in termeni
duriinterventia trupelor Tratatului de la Varsovia
imptriva reformelor politice in cursdin Cehoslovacia
(interventie la care Romania nu participa). Aceasta
opozitie(manevra abila ce-i asigura dominatia
interna pentru 25 de ani), ca si alte deciziide politica
externa opuse liniei comune a statelor comuniste l-
au transformat peviitorul dictator , din perspectiva
tarilor occdidentale, intr-un lider regionalimportant,
o fisura in monolitul comunist est-eurpean. In urma
unei viziteintrepinse in iunie 1971 in cateva tari
asiatice comuniste (in special China siCorea de
Nord), Ceausescu va pune capat relativei
liberalizari incepute deGheorghiu-Dej. Asa numitele
Teze din iulie 1971 lanseaza o revolutie culturala
alcarei bilant, in deceniul urmator, va transforma
Romania intr-o exceptie nefericitachiar si-n
randurile tarilor socialiste. In martie 1974, Nicolae
Ceausescu devineprimul presedinte din istoria
republicii, cu un ceremonial ce aminteste mai
multde incoronarea unui rege.
• Regimul Ceausescu a devenit din ce in ce mai
nepopular pe plan intern inanii ’80, pe masura
deprecierii conditiilor de trai oferite populatiei si
punerii inpractica a unor proiecte costisitoare,
precum achitarea in termen scurt a datorieiexterne
a tarii (realizata, cu mari sacrificii ale populatiei, in
martie 1989),sistematizarea satelor, construirea
noilor “centre civice” ale oraselor, etc. Inparalel, pe
plan extern, prestigiul lui Ceasescu a intrat in
declin, mai ales dupa1985, o data cu reformele
incurajate in Europa de Est de noul lider sovietic
MihailGorbaciov. Refuzul lui de a admite
reformarea politica a partidului, ca si hotarareasa
de a izola din ce in ce mai mult Romania de restul
lumii l-au transformat, inpreajma caderii regimului
sau, in ultimul lider de tip stalinist al Europei.
 
 Contradictiile industrializarii, realizari si
esecuri (1948-1989).
• Industrializarea a fost o problema esentiala pentru regimul comunist.Planul de
stat lansat la 24 decembrie 1948 urmarea realizarea a cinci obiective:dezvoltarea
extensiva, autarhia economica, planul central si planificarea, investitiimasive in
industria grea in defavoarea celei de consum si sovietizarea
industrieiromanesti.Nationalizarea proprietatilor in iunie 1948 si inceputul
procesului decolectivizare in martie 1949 au facut din stat singurul detinator de
resurse, careputeau fi astfel directionate spre accelerarea dezvoltarii industriale.
• In primii anide “democratie populara”, subordonarea economica fata de URSS a
impiedicatstatul sa dispuna eficient de resurse. Ocupatia economica sovietica
consta in:plata datoriilor de razboi si existenta Sovromurilor, companii mixte
romano-sovietice care intre anii 1945 si 1956 functionau exclusiv in profitul
URSS. Inconsecinta, programul de modernizare rapida, lansat dupa 1948, a fost
un esec.Realitatea de la sfarsitul anilor ’50 indica persistenta acelorasi
probleme:inapoierea, in principal, apoi o structura sociala predominent agrara, cu
oeficienta scazuta.Declinul economic si teama de revolte sociale au impus
schimbari manageriale semnificative.
Dupa 1970, Ceasuescu a accentuat rata de dezvoltare a
industriei fara atine cont de indicatorii economici reali.
Acestia au fost supliniti de un dirijismeconomic absolut.
Cresterea prevederilor planului cincinal 1976-1980 a
fostprimul esec al acestei politici. Ca urmare, pentru
prima data in istoriacomunismului romanesc, prevederile
cincinalului urmator au fost reduse. Petermen scurt,
acest permanent “salt inainte” in domeniul economic s-a
resimtitpozitiv pe plan social: debusee pentru forta de
munca, urbanizarea localitatior, obunastare relativa. Pe
termen lung, s-a dovedit a fi o politica falimentara, care
apromovat specializarea industriala a unor regiuni
intregi, fara a oferi alternative sio depopulare a
satelor.Autoritatile au investit in trei domenii: industrie
grea, infrastructura siproiecte cu caracter mai
mult propagandistic decat economic.
Administrariidefectuoase si investitiilor industriale i s-au
adaugat datorii externeimpovaratoare si o severa criza
de energie. Dupa 1980, economia romaneascaproducea
marfuri scumpe si de calitate slaba. In plus, efortul urias
din ultimuldeceniu al regimului de a rambursa datoria
externa a uzat tehnologic principaleleramuri economice
si a acutizat lipsa de resurse
  Colectivizarea si impactul asupra satului romanesc
(1948-1962).
Regimul comunist a reusit intre 1945 si 1949 sa
aduca sub controlul saupopulatia urbana. Lumea
rurala, reprezentand 76,5% din populatie, se afla
insarelativ in afara limitelor acestui control.
Metodele uzitate pentru infiintareaGospodariilor
Agricole Colective mergeau de la brutalitati,
confiscari, arestari,deportari pana la corupere,
campaniide presa si izolare. Primele GAC s-
auinfiintat in iulie 1949. In 1953, totaulatingea abia
10% din suprafata arabilaa tarii iar productia
agricola nu acrescut, dimpotriva. Dupa
1953,metodele au fost schimbate dar scoulnu. Locul
arestarilor in masa, alconfiscarilor de inventar
agricol sirecolta l-au luat mjloaceleadministrative,
restrictiile comerciale siinterdictiile.Anul 1958 a
marcat insa revenirea in forta la modelul economic
stalinist inagricultura. In 1958, gospodariile agricole
nu cultivau decat 17,5% din pamantularabil. In 1962,
deci numai dupa patru ani, procentajul a urcat la
96%!Rezistenta taraneasca s-a manifestat pe
parcursul intregii perioade 1948-1962 si s-a
concretizat intr-un lung sir de rascoale, in toate
zonele tarii. 
Politica demografica (1957-1989).

• Ca in orice sistem totalitar, anularea solidaritatilor traditionale,

distrugereaindividualitatii in vafoarea colectivitatii a insemnat confiscarea vietii private
ingeneral si a celei de famiie in particular. Liberalizarea avorturilor s-a incadrat
inaceasta dimensiune, ca o forma de laicizare a practicilor juridice si sociale. In
anul1957, Romania s-a liniat si ea aceste practici, adoptand o legislatie libera
asupraavorturilor. Decizia a favorizat intr-un anume fel familia, care trecea printr-
operioada in care situatia economica si indepsebi nivelul de trai erau deficitare. Pede
alta parte, avortul devenise singura metoda de planificare familiala, in lipsa femeile
altor metode de contraceptie. Situatia precara din punct de vedere socio-economic a
favorizat insa scaderea natalitatii: daca in 1956 existau 24 nou-nascuti la mia de
locuitori, in 1966 s-a ajunsla 14 la mie, situand Romania pe ultimul locin Europa,
alaturi de Ungaria. Drept urmare ,dintr-o societate unde avorturile erau liberesi relativ
ieftine, Romania ceausista sesingularizeaza in 1966, prin politica eidemografica, in
intreg lagarul socialist. Intoamna lui 1966 se interzice prin legeintreruperea deliberata
a sarcinii pentrufemeile avand mai putin de patru copii si 45de ani. Penalitatile
prevazute comportauprivarea de libertate atat pentru incauza si pentu persoanele
implicate in operatie, cat si pentru tatal ce se faceavinovat de omisiune de denunt
 Represiunea si Securitatea (1949-1989).
• Intre 1949 si 1953, un numar imposibil de stabilit de detinuti politici,multe zeci de mii in orice caz,
dupa unele surse peste 100.000 de persoane inperioada 1950-
1954, au trudit pana la exterminare pe santierul Dunare-MareaNeagra sau in “celebrele” inchisori
Sighet, Ghierla, Ramnicu-Sarat sau Malmaison.Dupa 1950, partidul a incurajat, vreme de cativa
ani, in unele inchisori, metodareeducarii prin violenta fizica si psihica, devenita celebra mai ales
datoritaexperimentului de la Pitesti. Represiunea, care in aceasta perioada a imbracatpoate

 
formele cele mai violente din intreaga Europa de Est, s-a indulcit intrucatva moartea lui Stalin
• . Intre 1956-1959 insa, de frica exemplului unguresc sipolonez, ea a lovit din nou, mai ales
intelectualitatea si studentimea.Nu se poate stabili desigur nici macar cu aproximatie numarul
persoanelorarestate intre 1949 si 1964, cand s-a renuntat la inchisorile politice.
• . Aceasta eficienta teroare explica in buna parte neputinta organizariiunei rezistente active, desi
grupuri izolate de partizani au continuat sa actionezein munti pana in anul 1956.Inchisorile
politice au inceput sa se deschida in 1962, o data cu noul curspolitic al regimului de la Bucuresti,
cand au fost eliberati, dupa cifreleoficiale, 1304 detinuti, urmati in 1963 de alti 2892 si, in primele
luni ale lui 1964,de ultimii 464. Aceste eliberari simbolice arata clar ca in anii ’60 regimul nu
maiavea dusmani interni, ca detinea controlul absolut asupra tuturor aspectelorsocio-economice
din Romania.Dupa 1964, regimul inchisorilor si extenuarea fizica au fost inlocuite demetode mai
subtile de supraveghere a societatii in ansamblu: o puternica reteade informatori si incurajarea
delatiunii, ascultarea convorbirilor telefonice,violarea mesajelor postale, domiciliul obligatoriu sau
dosarul personal.
 Securitatea
• Apare ca politie politica la 30 august 1948 sub denumireade Directia Generala a Securitatii
Poporului (avea sa fie redenumita ulterior inDirectia Securitatii Statului –DSS, denumire sub
care avea sa se consacre), avandca prim director pe Gheorghe Pintilie, cu rang de ministru
(ultimul director,generalul Iulian Vlad, avea sa fie destituit printr-un decret al FSN in
ianuarie1990, iar Securitatea desfiintata formal caci majoritatea cadrelor au trecut
incomponenta noului SRI).Rolul sau era “de a apara cuceririle democratice si de a asigura
securitateRPR impotriva uneltirilor dusmanilor interni si externi”. Dupa 1964 chiar daca nus-
au mai inregistrat perioade de teroare comparabile cu cele din timpul lui Dej,treptat
Securitatea a devenit si ea o institutie depinzand de capriciile dictatorului.Pentru a putea
sustine, pe plan extern, ca Romania comunista nu mai are detinutipolitici, regimul
Ceausescu a gasit forme mai subtile de terorizare a populatiei: unloc aparte, printre acestea,
l-au ocupat internarile opozantilor in azile si spitalepsihiatrice sau amestecarea lor cu
detinuti de drept comun, sub acuzatii false. Inanii ’80, in mentalitatea colectiva a
romanilor se instalase o adevarata psihoza aSecuritatii: ochii si urechile dictaturii pareau
a patrunde in cele mai intime detaliiale vietii de zi cu zi.In timpul regimului Ceausescu, cifrele
disponibile referitoare la numarulangajatilor Securitatii sunt contradictorii: generalul Victor
Stanculescu, ministru alApararii in 1990, declara ca toate cele 6 directii ale Securitatii
cuprindeau in anul1989, 15 000 de angajati. Ion Iliescu avansa cifra de 38 000 (si, se pare,
ca estecea mai apropiata de adevar), iar alte surse vorbesc de 70 000 de angajati.
  Viata cotidiana in Romania
comunista.
• In Romania comunista a existat o adevarata revolutie a moravurilor,societatea modernizandu-se intr-un
ritm alert, a schimbat complet viatacotidiana. Populatia consuma acum mai multe produse, au
aparut obiecteleelectrocasnice, cum ar fi: radioul, frigiderul si aragazul - in anii ’50, de carepropanganda
regimului Dej facea mare caz; automobilul proprietatepersonala( Aro in ani ’50, Dacia in anii ’70 si, mai
tarziu, Oltcitul si Lastunul plusmarci provenite, in special, din lagarul comunist cum ar fi Trabant, Skoda,
Volga,Lada si altele), aparatele TV , concediile la mare si la munte, servicii telefonicepentru marea
majoritate a populatiei, electrificarea satelor si constructia denumeroase sosele, revistele mondene,
filmele autohtone si inflorireacinematografelor, accesul la scolarizare mai liber ca oricand,
Transfagarasanul,metroul bucurestean si, inspe sfarsitul regimului, primele computere
personaleromanesti replici ale celor occidentale (in afara celor de proiectie proprie, Coral,inca din anul
1972 dar destinate doar institutelor), compatibile Spectrum (HC-85,in anul 1985 si CIP-03, in anul 1987)
si compatibile IBM-PC (Felix PC, in anul1988) si destinate publicului larg. Ca o comaparatieedifcatoare,
statisticile RAR arata ca in noiembrie 1989, in Bucuresti si Ilfov,existau 150.000 de automobile la o
populatie de 2,5 milioane de locuitori, iar inluna august 2003 numai numarul automobilelor din Bucuresti
situandu-se la cifrade 978.000 de unitati la o populatie (numai!) a Bucurestiului, ce a scazut cu300.000
de persoane.Revolutia romana din decembrie 1989 (sau lovitura de stat caci nu vomafla prea curand) a
redat libertatea romanilor creindu-le premise promitatoareintr-un viitor mai bun. Intr-un timp relativ scurt,
Romania va adera la majoritateastructurilor militare si economice democratice occidentale si, cu
toata impotrivireafostilor securisti si membrii ai nomenclaturii comuniste infiltrati in toate
structurilestatului, deveniti “baroni locali’ si miliardari de carton”, tara noastra isi va regasilocul pierdut in
1938, va deveni o tara prospera, unde drepturile si demnitateaumana vor fi respectate. Acesta este
crezul meu, caci in noi cei tineri sta putereade a-l implini; sa fim increzatori, deci, deoarece dupa o
noapte de aproape 50 deani soarele a rasarit iarasi pe strada noastra!
• După Revoluția din februarie 1917 din Rusia țaristă, care a
răsturnat monarhia și produs o republică democrată, a urmat în
Octombrie puciul comunist(spus pe atunci „bolșevic” și ulterior
„Revoluția din Octombrie”) care a produs un regim dictatorial
totalitar inspirat de marxism și de diversele ideologii derivate, cea
mai notabilă fiind a Marxism-Leninismului. Potrivit concepției
marxist-leniniste a progresului în istorie, există patru faze ale
dezvoltării economice a societății: sclavia, feudalismul, capitalismul
și comunismul. Această concepție materialist-istorică a
comunismului, arată că din sistemul economic derivă toate
celelalte sisteme (social, juridic, cultură...).
• De asemeni dezvoltă conceptia determinismului, potrivit căreia
fiecare individ dintr-o clasă are un gen de comportament indus, nu
de gândirea acelui individ ci de clasa la care apartine, și de aceea el
trebuie reeducat în lumina noii societati comuniste. Acest concept
determinist este cel care a folosit la justificarea lagărelor de
reeducare, în care au murit milioane de oameni în decursul
secolului XX, în Rusia sovietică a lui Stalin, China, și în celelalte
state fratesti. De asemenea, comunistii au nationalizat proprietătile
private prin procesul de colectivizare.
• Dictaturi de stat odioase, teroriste şi criminale, regimurile
comuniste, cu puţine excepţii, au chinuit şi omorât cu
perfidie, în spatele unui paravan de ideologie, zămislită
chipurile, spre a oferi oamenilor planetei, o viaţă mai bună
şi mai echitabilă social. A lipsit deci aproape întotdeauna
înregistrarea oficială corectă a crimelor, în contrast cu
regimul nazist. Criminalele regimuri comuniste "şi-au şters
urmele" deliberat, ferindu-se cu profesionalism de
verdictul necruţător al istoriei. Degradarea morala si
spirituala in mare parte este un rezultat direct al
comunismului. Atacul asupra bisericilor, a normelor
morale, a fost dus cu inversunare.
• Istoria consemnează noi mecanisme de
ucidere în masă sau reluarea unora deja
practicate (înfometări dirijate de tipul
celei cunoscute în Ucraina sau în
lagărele speciale ale naziştilor preluate şi
folosite ulterior şi în mod intensiv de
către sovietici), sau generate de
incompetenţa economică a sistemului.
Între acestea se numără de pildă:
• înfometarea la scară naţională a
populaţiei din Coreea de Nord;
•
avorturile septice provocate în România
în timpul regimului Ceauşescu soldate cu
circa 10000 victime;
• Contaminări endemice cu SIDA, ce nu
mai pot fi acoperite de presa de stânga
în actuala Zimbabwe;
• Un număr de victime estimate
recent la 60000, notate tot în
timpul regimului dictatorial al
lui Ceauşescu, generate printr-
o asociere de factori socio-
economici (înfometare, lipsă
de medicamente, frig şi
asistenţă medicală deficitară);
• Catastrofa nucleară de la
Cernobîl, datorită mistificării
oficiale a numărului real al
victimelor ce au decedat
imediat sau în următorii 10 ani,
permite numai aprecieri
cantitative marcate de
relativitate.
 Statistici referitoare la numarul victimelor
produse de comunism :
Pozitia Tara Nr. de victime
1. Rusia (fosta U.R.S.S.) 148.015.000
2. China 114.000.000
3. Ucraina 29.012.500
4. Vietnam 7.250.000
5. Congo 4.000.000
6. Evrei 3.500.000
7. Germania 3.250.000
8. Polonia 2.700.000
9. România 2.451.400
 Anticomunism
• Anticomunismul este o ideologie a
opozitiei fată de organizatiile,
guvernele si ideologiile comuniste.
Deseori, anticomunismul se opune
si altor politici si ideologii care
amenintă într-o oarecare măsură
proprietatea privată, sau care
promovează radicalismul de
stânga (de exemplu: socialismul
sau sindicalismul).
• Termenul a căpătat o folosire
globală în timpul războiului
rece, când puterile occidentale
au început să-si coordoneze
opozitia fată de politica
expansionistă a Uniunii
Sovietice. Între 1950 si 1991,
anticomunismul a fost una
dintre componentele majore
ale războiului rece, iar liderii
SUA au pretins că
anticomunismul se confundă
cu politica lor de îngrădire a
comunismului.
 Cronologie sumară a disidenței românești
• 14 noiembrie 1946 - Într-o cuvântare precedând
alegerile, Gheorghe Gheorghiu-Dej, viitor lider de
partid și de stat, avertizează că "programul lui nu
reprezintă o soluție de continuitate cu tradiții
culturale". Vor urma, pe măsura acaparării puterii,
confiscări și arderi de biblioteci, avalanșe de broșuri
cu Publicații scoase din circulație până la data de...,
trimise ritmic directorilor de biblioteci din toată țara,
ediții succesive ale Codului Penal, conținând
prevederi privind "propaganda împotriva ordinii
sociale", apoi, când societatea își revine după șoc
și ripostează, episoade represive produse de
încălcarea programului anunțat.
• 1948-1953 - Arestarea unui mare număr de oameni
de toate categoriile socio-profesionale. Din
experiența lor carcerală vor rezulta lucrări care n-au
văzut lumina tiparului decât după 1989, dintre care
cea mai completă și notorie este „Închisoarea
noastra cea de toate zilele“ a lui Ion Ioanid, socotită
pe drept cuvânt sinteza literar-memorialistică a
gulagologiei românești, dar și alte numeroase
lucrări.
• 1953 - Unicul gest notoriu al momentului privind
destalinizarea schițat în lumea românească,
întreprins de un vechi ilegalist, Alexandru Jar, este
criticat aspru și sancționat prin marginalizarea
rebelului. Despre epocă, numită de unul dintre
protagoniștii ei "obsedantul deceniu", s-au scris
ulterior cărți de memorialistică, de căutat în
bibliografia unor: Nina Cassian, Maria
Banuș, Alexandru George, Nicolae
Carandino, Marin Preda, rămase în sertare, dar și
romane, parțial "adevărate", atent controlate de
cenzură, publicate toate între 1965-1989.
• Aprilie 1954 - Procesul lui Lucrețiu Pătrășcanu,
cunoscut lider comunist, fost ministru al Justiției.
Acuzatul principal e condamnat la moarte și
executat, iar alții vor ispăși pedepse grele. Ulterior,
ei vor da lucrări de sertar, foarte cunoscute după
1989: Lena Constante, „Evadarea tăcută“, Bellu
Zilber, „Monarhia de drept dialectic“, ediția I, „Actor
în procesul Pătrășcanu“, ediția a II-a
 1956-1961 - Ca urmare a Revoluției din Ungaria, un număr de intelectuali, în majoritate
studenți, compun și difuzează texte de adeziune. Sunt condamnați la închisoare (Paul
Goma,Alexandru Ivasiuc, Alexandru Mihalcea). Alte valuri de arestări, sub acuzații variate,
precedă sau urmează același eveniment, cuprinzându-i pe unii membri ai fostului "Cerc de la
Sibiu" (Ion Negoițescu, Nicolae Balotă, Ion Desideriu Sârbu), sau oameni fără o apartenență
politică anume (Teohar Mihadaș, Adrian Marino). Toți vor scrie ulterior cărți, meditând
asupra experienței de închisoare.
12 februarie 1959 - Condamnarea, în baza articolului 209 CP, ulterior 167, a peste 20 de
intelectuali, printre care Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, profesoară, Dumitru Banu, ziarist,Ion
Caraion, poet, pentru difuzarea de "înscrisuri dușmănoase": poeme sosite din străinătate,
scrisori etc. Va relata experiența de închisoare, din exilul lui de mai târziu, Ion Caraion.
1 martie 1960 - Sentința în procesul Noica-Pillat, judecat de Regiunea a II-a Militară
București, în care principalele capete de acuzare fuseseră legate de producerea și
răspândirea a ceea ce ulterior s-a numit samizdat (Povestiri despre om, eseu filozofic
de Constantin Noica, și „Așteptand ceasul de apoi“, roman al lui Dinu Pillat) și a scrierilor
dușmănoase ale românilor din exil Emil Cioran, Mircea Eliade, Vintilă Horia etc.
1971 - Nicolae Ceaușescu enunță "Tezele din iulie", ansamblu de directive reglementând
strict activitatea de creație din Romania, și declanșează, după model asiatic, minirevoluția
culturală.
1972 - În lumina acestor teze, piesa „Revizorul“, pusă în scenă la București de
regizorul Lucian Pintilie, este interzisă. Urmarea este că până în 1989 artistul își va continua
creația aproape exclusiv în străinătate, cu un scurt episod când realizează, spre a fi și
acesta oprit, filmul „De ce trag clopotele, Mitică?“ (1981)
Martie 1975 - Securitatea din Cluj îl avertizează pe Teohar Mihadaș (deținut politic între
1949-1956) că difuzarea spre lectură a manuscrisului său „Memoriile unui deținut politic“, cu
conținut ostil, constituie infracțiune. Cartea va apărea în 1990 cu titlul „Pe muntele Ebal“.
• 1979 - Înființarea Sindicatului Liber al
Oamenilor Muncii la București și Turnu
Severin și alte orașe din țară de catre
dr. Ionel Cană și ing. Gheorghe
Brașoveanu. Inițiatorii mișcării și
membrii ei sunt arestați și izolați.
Subiectul n-a fost încă valorificat
istoriografic și nici memorialistic, în
toată anvergura lui.
• 1980 - Părăsește definitiv țara Oana
Orlea, scriitoare, fostă deținută politic
(1952-1954), autoare a unor cărți de
sertar aparute în Franța, iar în țară
după 1989.
• 1980 - Corneliu Vadim Tudor a fost
prima personalitate culturală care a
reinviat mitul lui Iuliu Maniu, in timpul
regimului comunist, fapt remarcat de
liderii supravietuitori ai partidului. La 5
septembrie 1980, el scria pe pagina
intai a revistei "Saptamana" editorialul
"Idealuri", in care cerea publicarea
discursurilor lui Iuliu Maniu. A urmat un
scandal urias.
• .
• August 1980 - Plecarea din țară a lui Ion
Caraion, poet, fost deținut politic
• 27 ianuarie 1982 - Romanul „Micelii“ al
lui Alexandru Papilian, elaborat între
1976-1978, este oprit în tipografie
pentru a i se inlocui, la cererea
Consiliului Culturii și Educației
Socialiste și a secției de presă a CC,
două pagini. Difuzarea unei cantități din
tiraj fără înlocuirea necesară a provocat
o anchetă a Securității.
• Februarie-mai 1982 - Scandalul
"Meditația transcendentală", vastă
represiune ideologică îndreptată
împotriva intelectualilor.
• 1982-1989 - Își începe disidența
doamna Doina Cornea, profesoară la
Facultatea de Filologie din Cluj. Textele
ei vor apărea în cele câteva cărți
publicate de autoare după 1989. Alte
scrisori sunt adresate periodic lui N.
Ceaușescu de Ion (Oni) Bratianu, fiul
ultimului președinte al PNL, Constantin
I.C. Brătianu.
•
Aprilie 1988 -  Liviu Cangeopol și Dan Petrescu, intelectuali ieșeni, sunt semnalați de
Securitatea locală pentru "atitudini anarho-contestatare" și faptul că lucrau la un material "cu
conținut dușmănos privind comunismul", în care sunt sprijiniți printre alții de la București
de Mariana Marin, poetă. Cartea va apărea după 1989, sub titlul „Ce-ar mai fi de spus“.
• Iulie 1988 - Doamnei Tia Șerbănescu, ziaristă la „România liberă“, i se confiscă la aeroport în
momentul când pleca într-o excursie, un caiet cu notații critice la adresa regimului. Este înlăturată
din ziaristică, anchetată de Securitate. Continua notațiile și întreaga experiență va fi povestită în
cartea „Femeia din fotografie“, Editura Compania, 2002. StudentiiMarius Oprea, Sorin Adam
Matei, Caius Dobrescu, Marius Ungureanu sunt anchetati de Securitate pentru organizarea unui
grup de discutii anti-comunist la Universitatea Bucuresti.Sorin Adam Matei si Caius
Dobrescu sunt torturati timp de doua zile si eliberati dupa ce figuri din lumea literara (Alexandru
Musina, Mircea Nedelciu, etc.) ameninta cu anuntarea publica a celor intimplate.
• 30 august 1988 - Interzicerea de a publica pentru Ana Blandiana. Cărțile poetei sunt scoase din
biblioteci, iar în fața casei este plasată o mașină de supraveghere.
• 1988 - Cartea lui Stelian Tănase, „Corpuri de iluminat“, este respinsă de cenzură pentru "viziunea
sumbră asupra realității actuale, totul apărând ca supus degradării morale, civice și politice".
Cartea Smarandei Cosmin, „Aștept provincia“, unde apar "frecvente trimiteri la lipsuri în
aprovizionare, căldură etc." respinsa și ea, a fost refăcută integral, de conducerea redacției.
Volumul Ioanei Ieronim, Poezii, "lipsit de mesaj contemporan și cu numeroase carențe
ideologice", a fost respins. Au apărut, "cu intervenții considerabile, pentru a deveni publicabile":
„Drumul cenușii“, de Augustin Buzura, „Semnul ochiului“ de Petre Sălcudeanu, „Scaunul
singurătății“, de Fănuș Neagu, „Căderea în lume“ de Constantin Țoiu și „Clopotul scufundat“
de Livius Ciocârlie.
• 26 ianuarie 1989 - Arestarea a trei redactori de la ziarul „România liberă“ (Petre Mihai
Băcanu, Mihai Creangă și Anton Uncu), a unui inginer automatist (Ștefan Niculescu Maier) și a
unui tipograf (Alexandru Chivoiu) care pregătiseră o publicație ilegală, „România“, cu articole
anticeaușiste. Cazul a fost considerat unul dintre cele mai mari succese ale poliției politice iar
membrii grupului "R", cu excepția inițiatorului, Petre Mihai Bacanu au fost eliberați conditionat și
dispersați în diferite orașe din provincie.
• februarie 1989 - Corneliu Vadim Tudor si-a depus carnetul de membru PCR direct pe adresa
presedintelui Ceausescu.
• 2 martie 1989 - Tânărul Liviu Babeș din Brașov își dă foc pe o pârtie de schi de la Poiana Brașov,
lasand scrisa in urma sa lozinca anticomunista "Stop morder! Brasov =Auschwitz"
• 6 martie 1989 - Scrisoarea către N. Ceaușescu a șase foști membri ai nomenclaturii de partid
(Silviu Brucan, Constantin Pîrvulescu, G.I. Răceanu, Corneliu Mănescu, Gheorghe
Apostol, Alexandru Bîrlădeanu). Primul dintre ei va publica o memorialistică plină de omisiuni și
puternic ideologizată, după 1989.
• 17 martie 1989 - Publicarea în ziarul francez „Liberation“ a unei scrisori-pamflet la adresa lui
Ceaușescu semnată de Mircea Dinescu. Poetul este exclus din partid, dat afară din serviciu și
arestat la domiciliu. În 20 martie șapte intelectuali au semnat o scrisoare de solidarizare cu
el: Octavian Paler, Dan Haulică, Andrei Pleșu, Alexandru Paleologu, Ștefan Augustin
Doinaș, Mihai Șora și Geo Bogza.
• Iulie 1989 - Publicarea în Occident a unei scrisori a poetului Dan Deșliu, care este și el arestat la
domiciliu. În vara anului 1989 sunt arestați sau anchetați scriitorii Dan Petrescu,Liviu
Antonesei și Liviu Cangeopol din Iași, care s-au manifestat prin scrisori și interviuri contra
dictaturii lui N. Ceaușescu, și fizicianul Gabriel Andreescu din București. Acesta din urma făcuse
să circule, ajungând și la Securitate, o lucrare intitulată „Pentru o filozofie a disidenței“.
• 17 Septembrie 1989 - Moare I.D. Sârbu (deținut politic între 1957-1963), autor al unora dintre
cele mai valoroase lucrări de sertar, „Adio Europa“ și „Jurnalul unui jurnalist fără jurnal“, ale căror
manuscrise se afla azi în Biblioteca LIBRI PROHIBITI de la Praga.
•
22 decembrie 1984, are loc vizionarea internă la Casa Scînteii a filmului Sezomul pescărușilor,
scenariul Constantin Munteanu (romancier, dramaturg, scenarist, fizician la Săvinești), regia
Nicolae Oprițescu; un film despre furtul tezelor de doctorat în Chimie, având ca plan doi
(supratemă) România văzută ca un vast sanatoriu. Filmul este interzis, iar scenaristul Constantin
Munteanu este anunțat de Dumitru Matală, director al casei de Filme 3, că următorul scenariu,
Urgența, care trebuia să intre în producție avându-l ca regizor tot pe N. Oprițescu, își poate
continua drumul dacă scenaristul acceptă un alt regizor. Scenaristul nu acceptă. Din 1985,
filmul Sezonul pescărușilor are o istorie zbuciumată, două romane ale lui C. Munteanu
- Teona și Sfârșitul înserării - sunt oprite personal de Dulea. Filmul este salvat de la macelărire
printr-o acțiune judecătorească, avocată fiind Yolanda Eminescu, și este pus sub sechestru la
Buftea. Iese pe ecrane în septembrie 1990, ia Marele Premiu al Cinematografiei Române pe anul
1990, și este uitat complet, cauza fiind ostracizarea regizorului, care a deranjat pe foarte mulți,
pe care i-a tot invitat să semneze alături de el și de scenarist memorii pentru salvgardarea
cinematografiei române, până în 1988, când a plecat în Franța, renunțând chiar să mai facă
vizionarea la piesa de teatru Șerifii sau nimic despre sânziene a lui Constantin Munteanu,
pusă în scenă la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț (mai-iunie 1977) cu Maia Morgenstern și
Claudiu Istudor.
• După 1990 încep să apară o serie de lucrări valoroase, documente etc. privind cele două
comunisme prin care a trecut România. Notabil este Jurnalul fericirii al lui Nicolae Steinhardt,
monahul de la Rohia, o capodoperă aliteraturii române confiscată de Securitate și rescrisă din
memorie, la care se adaugă o serie de memorii și jurnale (ca, de pildă,Jurnalul intim al
scriitoarei Alice Voinescu, cu numeroase referiri la instaurarea regimului comunist și ororile
sistemului.
?
 Mărturii
Întâmpinarea
•
Prin 1937-38, Mihail Munteanu, tatal meu, era liderul studentilor de la Politehnica din Iasi. Pustiitoarea aparitie a razboiului l-a obligat
sa se refugieze la Brasov. Aici s-a casatorit, a avut un singur fiu si a cunoscut, dupa 1944, teroarea anchetelor securitatii. Aici a fost
arestat si condamnat sub auzatia de “ uneltire impotriva ordinii de stat “. Ridicat la cateva zile dupa ce am aparut pe lume, a rezistat timp
de cinci ani regimului de exterminare de la canalul Dunare – Marea Neagra. S-a reintors acasa pentru trei ani si a fost din nou arestat,
primind o condamnare de zece ani, dintre care a facut opt ani de carcera, pentru nesupunere, in inchisoarea de la Aiud, cimitirul
intelectualitatii romanesti.
Ros de suferinte fizice si morale pentru un destin, personal si national, ce nu si-a gasit implinirea jinduita, Mihail Munteanu s-a stins in
1990, la cateva luni dupa ce incoltise speranta unor reale schimbari democratice in Romania. Apucase sa devina membru al Asociatiei
Fostilor Detinuti Politici. Prea tanar pentru a intelege exact, la timpul potrivit, rostul deplin al marturisirilor pe care mi le facea, adevarata
si dramatica dimensiune a suprimarii unor deveniri, pentru vina de a nu fi facut concesii inregimentarilor comuniste, abia dupa moartea
tatalui meu am inceput sa pun cap la cap fragmente de marturii orale si sa inteleg de ce, la prima intalnire de dupa intoarcerea din
puscarie, imi strangea bratul intr-un gest ce mi s-a parut de spaima si nesiguranta, de haituire. Bratul fiului sau pe care nu-l vazuse de la
nastere. Acest gest m-a urmarit intreaga viata, ca si cum din intunericul din care venea s-au furisat limbi de foc, rupand furibund din
carnea prigonitului, recompunand marasmul unor suferinte inimaginabile, lupta cu moartea, supravietuirea si speranta.

Din fericire, tatal meu mi-a lasat un caiet cu amintirile sale din anii puscariilor comuniste. Abia acum imaginea acelor pustiitoare decenii
s-a lamurit. Mai mult decat atat, am inteles ca orice marturie despre suferintele unui neam nu ai voie sa o tii numai pentru tine. Ea
trebuie destainuita, rostita sau strigata, pentru a ne impregna de tensiunea, de dramatismul unor veacuri de prabusire, pentru a
indeparta, cat ne va sta in putinta, pericolul recrudescentei unor asemenea monstruozitati. Abia dupa ce am citit marturiile continute in
acest caiet am realizat ca am avut in preajma, veghindu-mi inaltarea, asa cum i-au permis vremea si vremurile, un parinte care si-a
probat in timpul tineretii sale anulate, o verticalitate pilduitoare
 Fuga
• Se decretase nationalizarea in 1948. Uzinele Astra din Brasov (ulterior devenite uzinele
Steagul Rosu – n.m.) erau in toiul inventarierii, iar eu eram numit intr-o comisie la magazia
centrala. Atmosfera in birouri si ateliere era de groaza. Se faceau zilnic arestari. Un autobuz
mare astepta pe Calea Bucuresti, iar o masina mica cu securisti intra la sindicat, unde era
chemat cel vizat, era ridicat si dus la autobuz, iar de acolo in beciurile de ancheta. Ora dupa
ora dispareau cunoscuti si prieteni.

A venit si randul meu. Cautandu-ma la birou si negasindu-ma au mers la magazia centrala.

Controlam materialele pentru automotoare care se gaseau la ultimul etaj. De jos ma zaresc si
striga sa cobor. Am simtit atunci un gol in suflet ce prevestea sirul lung al anilor de suferinta.
Caut sa scap si ma furisez printre raioane, escaladand balustrade si acoperisuri, ajungand in
curte, unde se gaseau stive mari de scanduri. Cu respiratia aproape intretaiat, ma adapostesc
in golurile dintre scanduri. Stau nemiscat aproape o ora, cu spaima in suflet, gandindu-ma ce
este de facut. M-au cautat, au blocat toate portile uzinei, intarind paza.

Dupa un timp am iesit si m-am indreptat, cu mare prudenta, spre zidurile exterioare ale uzinei
pe care le-am sarit ajungand in padure. Incepea viata aspra de fugar.

Am anuntat familia despre situatia mea, cautand sa le dau sperante ca lucrurile sunt numai un
provizorat. In sinea mea ma cutremuram ca ii voi lipsi mult timp de ajutorul meu si cine stie
daca ii voi mai vedea. Domnul sa fie cu noi ! La El este nadejdea.
 Prăbuşirea comunismului
• Comunismul s-a dovedit un experiment istoric predestinat prăbuşirii.
Modelul teoretic al lui Marx era utopic, atât prin schematism, cât, mai
ales, prin iluzia că ar putea crea o societate mai dreaptă desfiinţând
proprietatea privată, adică încălcând unul dintre drepturile fundamentale
ale oamenilor. Eşecul sistemului socialist vine, însă, şi din contradicţia
dintre modelul teoretic şi condiţiile concrete de punere în practică: în ţări
aflate în faze incipiente ale capitalismului, cu un proletariat restrâns şi
nematurizat, cu o economie subdezvoltată, predominant agrară.
Schematismul modelului lui Marx a lăsat loc pentru numeroase
improvizaţii, care, în contextele socio-economice amintite, au dus la
încălcări grave ale drepturilor omului, la adevărate drame umane.
• Majoritatea autorilor care s-au pronunţat asupra colapsului puterii
comuniste au identificat drept cauze majore ale acestuia eşecul
economic, competiţia cu Occidentul, Gorbaciov, rolul forţelor de opoziţie.
 1. Eşecul economic
• Economiile comuniste au cunoscut în primele lor etape ritmuri rapide de dezvotare, însă la
sfărşitul anilor 80 intră într-un rapid proces de încetinire. Devenise evident că lumea
comunistă nu numai că nu reuşeşte să ajungă din urmă economia Occidentulului, ci se
îndreptă în direcţia inversă, excepţie făcând China. Problema ritmurilor globale de
dezvoltare era dublată de capacitatea tot mai redusă a acestor economii de a satisface
nevoile consumatorilor. Aceste aspecte erau manifestări ale limitelor de esenţă ale
economiei comuniste; planificarea centralizată a omorât ritmul de dezvoltare, iar
dezvoltarea cu prioritate a industriei grele - modelul stalinist al anilor 30 - s-a făcut în
detrimentul industriilor de consum. Un factor important ce trebuie avut în vedere este
incapacitatea economiilor comuniste de a se detaşa de de o industrie greoaie, costisitoare,
puţin rentabilă, într-un context în care peste tot în lume ponderea industriilor scădea în
favoarea serviciilor.
• În anii 80 a apărut criza economică, cu deosebire în URSS şi Polonia, unde scăderea
nivelului de trai a atins proporţii dramatice. Decăderea economică a Rusiei a fost resimţită
în toate statele comuniste care erau legate de schimburile cu această ţară prin intermediul
CAER, schimbul în natură. Aceste state au fost aduse în situaţia de a nu mai avea pieţe de
desfacere pentu produsele lor în condiţiile în care economia sovietică devenea tot mai
puţin solvabilă. Criza petolieră din 1973, scăderea cererii de produse din partea lumii
capitaliste au transformat problemele economice în criză ecomică.
 2. Competiţia cu Occidentul
• Sovieticii au cooperat îndeaproape cu aliaţii occidetali în timpul celui de al dolea
război mondial, însă odată cu înfrângerea Germaniei au renăscut vechile tensiuni
dintre Occidentul capitalist şi URSS-ul comunist. Anticomunismul declarat al liderilor
occidentali l-a determinat pe Stalin, care nu uitase experienţa intervenţiei occidentale
din timpul războiului civil, să îşi fixeze două obiective fundamentale: să asigure
securitatea ţării sale prin izolare de Occident (intervenţia germană în perioada
interbelică i-a demonstrat că premisa era falsă) şi să ajungă din urmă şi să
depăsească Occidentul.
• "Războiul rece", cu deosebire criza cubaneză, a adăugat competiţiei dimensiunea
militară sub forma unei furibunde curse a înarmărilor. Retragerea sovietică din Cuba
a fost văzută ca o umilinţă nu doar pentru conducător, ci şi pentru întregul popor
sovietic. Succesorii lui Hruşciov au hotărât ca URSS să nu mai fie niciodată pusă într-
o asemenea situaţie umilitoare. După acest eveniment cheltuielile militare au crescut
într-un asemenea ritm încât capacitatea militară rusă a devenit sensibil egală cu cea
americană. La cursa de înarmare s-a adăugat competiţia spaţială, la fel de
costisitoare. În acest climat de competiţie militară , liderii est europeni au urmat
exemplul Rusiei, cursa înarmărilor înghiţind mare parte din resursele necesare
dezvoltării în ţările comuniste.
 3. Mihail Sergheievici
Gorbaciov
• Mihail Sergheievici Gorbaciov, ajuns Secretar
General al Comitetului Central al PCUS în
martie 1985, a iniţiat un program de ample
reforme - perestroica în economie, glasnost
în organizarea statală -, menit să amelioreze
sistemul sovietic aflat în precriză, după cum
chiar el definea situaţia. Lipsit de viziune şi de
fermitate, a făcut ca procesele pe care le-a
declanşat să aibă, în cel mai bun caz, efecte
minore, dacă nu inverse. Din salvatorul
sistemului sovietic s-a tranformat în groparul
său. Prin ideile şi atitudinea a dat impuls
ţărilor est-europene spre îndeplinirea ţelurilor
lor, chiar dacă acest lucru însemna şi
răsturnarea comunismului.
 4. Rolul forţelor de opoziţie
• Regimurile comuniste au fost contestate încă de la instalare: bolşevicii au fost
obligaţi să facă faţă unui război de tre ani cu forţele fidele ţarului, iar în Europa
de est regimurile comuniste au fost obligate să facă faţă , în unele locuri pănă
în 1958, unei rezistenţe armate (lupte de partizani).
• Opoziţia faţă de regimurile comuniste a îmbrăcat diferite forme, între care se
detaşează prin ecou revoltele, care care au mers de la greve şi demonstraţii
de stradă (RDG, Bulgaria, Cehoslovacia în 1953, URSS în 1962, Polonia în
1956 şi 1970, Iugoslavia în 1971 şi 1981, România în 1977 şi 1987) până la
adevărate manifestaţii cu caracter revoluţionar (cum au fost cele din Ungaria
în 1956 şi Cehoslovacia în 1968). Este de reţinut în legătură cu aceste mişcări
sociale de protest rolul nefast pe care l-au jucat armatele sovietice de ocupaţie
(excepţie - România), care în acţiunile de reprimare au uzat inclusiv de tancuri.
• O altă formă de opoziţie a fost mişcarea de dizidenţă, formă de protest a
intelectualilor de marcă. Prin scrieri şi acţiuni publice, aceştia au criticat dur
practicile comuniste, contribuind la discreditarea sistemului şi la naşterea
societăţii civile.
 Concluzii
• Dificultăţile întâmpinate de statele din estul Europei,
foste comuniste, în procesul de tranziţie, au transformat
problematica comunismului în temă predilectă aflată în
dezbaterea publică. Pe baza experienţei acestor state,
se poate concluziona că ieşirea din comunism este mult
mai dificilă decât ieşirea din orice altă formă de dictatură.
Efectele comunismului au fost atât de perverse şi
profunde încât pentru regăsirea lumii normale vor mai
plăti câteva generaţii. Comunismul a dus la
autoînstrăinare (Marx acuza capitalismul pentru
aceasta), i-a învăţat pe oameni să mintă, să
supravieţuiască oricum.