Sunteți pe pagina 1din 7

Romantismul


Cuprins:

 1. Apariţia curentului
 2. Reprezentanţi in
literatura romana
 3. Trăsăturile
romantismului
 4.Teme abordate
1.Aparitia curentului
- Pentru prima dată romantismul a apărut în Germania şi în
Anglia, ţări în care tradiţia clasică era mai puţin puternică, şi s-a
extins apoi treptat în Franţa şi în restul Europei, precum şi dincolo
de ocean.
- În mare parte, romantismul a fost o reacție împotriva Revoluției
Industriale, cât și împotriva normelor politice și sociale ale 
Iluminismului.
2.Reprezentanti in literatura romana
 În literatura română, romantismul se face
simțit prin intermediul scriitorilor pașoptiști
(Ion Heliade Rădulescu Costache Negruzzi,
Vasile Alecsandri, Alecu Russo ș.a.). Influențele
curentului persistă mult timp după declinul
său în culturile vest-europene, atingând
punctul culminant în opera lui Mihai
Eminescu, considerat ultimul mare romantic
european. Romantismul s-a manifestat în
literatura română în trei etape:
 preromantismul (cunoscut și ca romantism al
scriitorilor pașoptiști sau de tip Bidermaier)
 romantismul propriu-zis (eminescian sau
romantism înalt)
 romantismul posteminescian.
3.Trasaturile romantismului

• introduce noi categorii estetice: sublimul, grotescul, macabrul, fantasticul, feericul;


• cultivă sensibilitatea, imaginaţia, originalitatea, fantezia creatoare, misterul;
• evadarea din realitate se face prin vis sau somn (mitul oniric) într-un cadru nocturn
sau exotic (spre deosebire de perioada anterioară marcată de clasicism care maximiza
încrederea în raţiune şi luciditate);
• promovează inspiraţia din tradiţie, folclor, trecutul istoric al neamului, ceea ce
imprimă curentului un caracter naţional-patriotic;
 acordă o deosebită importanţă sentimentelor omeneşti, cu predilecţie iubirii, trăirile
interioare fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare şi participative;
 afirmă personajul ca individualitate excepţională, construieşte eroi excepţionali în
situaţii excepţionale, dar portretizează şi omul de geniu şi condiţia nefericită a
acestuia în lume. Personajele romantice nu sunt dominate de raţiune, ci de imaginaţie
şi trăiri intense;
 defineşte timpul şi spaţiul ca fiind nemărginite, ca proiectare subiectivă a spiritului
uman;
 utilizează procedee artistice variate, dintre care se remarcă antiteza..
4.Temele literare abordate

-dragostea
-nelinistea infinitului spatial si temporal
-atractia transcendentului
-obsesia idealului si raporturile acestuia cu realul,cu
imediatul
-nostalgia originilor
-aspiratia spre absolut,spre desavarsire
-meditatia filosofica

S-ar putea să vă placă și